În actuala sa situație, IPS Teodosie este obligat să mărturisească contra ereziei, a sinodului din Creta și a propriilor greșeli din trecut
Publicarea în presă a unui „rechizitoriu” la adresa arhiepiscopului de Tomis, IPS Teodosie, este semnul că Patriarhia este pregătită „să rezolve” „cazul Teodosie”, lucru care ar putea însemna inclusiv caterisirea sa sau obligarea să se retragă din scaun.
În acest context, episcopul de la Tomis este obligat să mărturisească până la capăt, adică să se lepede public de erezia ecumenismului, de sinodul din Creta, de propriile acțiuni ecumeniste din trecut. Altfel, va fi caterisit și va trebui să pună în executare caterisirea, pentru că cei care îl vor plecat nu sunt neapărat cei din sistemul politico-masonic, ci, probabil, în primul rând, colegii săi de sinod, sătui să fie puși într-o lumină foarte proastă de către acțiunile sale curajoase, în condițiile în care, în ultimii ani, ei nu au făcut nimic pentru a apăra Biserica lui Hristos de această tiranie.
Dacă nu va mărturisi contra ecumenismului, nu va trece mult până când se va pune întrebarea firească: de ce nu se leapădă arhiepiscopul Teodosie de erezia celor care îl persecută pe nedrept și rămâne solidar cu ei, deși aceia îi distrug viața?
La această întrebare sunt două posibile răspunsuri: fie este șantajabil cu ceva și se teme, fie este ecumenist până în măduva oaselor.
Înclin să cred că IPS Teodosie nu e nici una, nici alta, motiv pentru care aștept mărturisirea publică de lepădare de ecumenism și sinodul din Creta, chiar dacă nu va fi însoțită de o intrerupere a pomenirii celorlalți episcopi, pentru a putea să spun și eu „Vrednic este!”.
Până atunci, arhiepiscopul Tomisului face doar o parte din mărturisirea firească a acestor vremuri, insuficientă, din păcate, pentru însănătoșirea vieții noastre bisericești.