Editorial

Cine crede că le-a văzut pe toate să citească cu atenție acest text, pentru că asta încă nu a văzut-o: un preot, pretins paroh, nu vine la biserică în ziua în care ar trebui să săvârșească Sfânta Liturghie în cinstea sfinților al căror hram îl poartă biserica unde e preot.
Biserica rămâne încuiată și pustie, iar poporul credincios adevărat din parohia respectivă sărbătorește praznicul satului în stradă, alături de adevăratul preot al bisericii, persecutat de către mitropolitul locului pentru că refuză căderile fără precedent ale ierarhiei.
Se întâmplă la Schit Orășeni preotului Constantin Bolohan, emisarul mitropolitului Teofan, cel care a alungat cu jandarmii un sat întreg din biserică și din curtea acesteia, a pus lacătul pe biserică și a păzit-o luni întregi cu firme de protecție și pază.
Se întâmplă în plină persecuție îndreptată contra Bisericii Ortodoxe Române, în care Dumnezeu își lasă credincioșii să sufere împilări din partea necredincioșilor tocmai pentru atitudini ale preoților și episcopilor, similare celor despre care puteți citi mai jos.

Întrucât ierarhia Bisericii Ortodoxe Române a acceptat fără niciun fel de obiecție deciziile prin care credincioșii ortodocși din Patriarhie sunt obligați să nu mai participe la slujbele religioase pe durata stării de urgență, este de datoria credincioșilor înșiși să își apere drepturile constituționale.
Consider că Ordonanța militară nr. 2/2020 cuprinde prevederi legate de participarea la biserică a cetățenilor necorespunzătoare cerințelor art. 53 din Constituție, care impune ca restrângerea temporară a drepturilor și libertăților să se facă respectându-se câteva principii: proporționalitatea cu pericolul invocat, nediscriminarea și neatacarea existenței dreptului în sine.
Măsura este disproporționată pentru că România este una dintre cele 4 țări din Europa care au cerut derogare de la CEDO pentru a restrânge drepturile cetățenești, alături de trei țări foste comuniste, iar situația din țară se poate controla prin celelalte măsuri, nefiind nevoie de alungarea oamenilor din biserici într-o perioadă atât de importantă ca Sfintele Paști; este discriminatorie, deoarece este alungată din biserici doar o categorie de membri ai acestora, și aduce atingere libertății de conștiință, întrucât statul încalcă grav autonomia în organizare a cultului, permițându-și să facă reguli liturgice noi.
Nu mi se pare corect ca membrii cultelor recunoscute de stat să plătească întârzierea cu care autoritățile au luat măsurile de prevenție și grija politicienilor pentru a nu își îndepărta o categorie de votanți foarte importanți pentru ei, cărora nu le-au făcut din timp măsuri de carantinizare, în condițiile în care era de presupus că unii dintre ei sunt infestați cu această boală.
Mai presus de toate, dezavuez abuzurile care au început deja să se producă și despre care relatează chiar și organe de presă, contra preoților și credincioșilor.
Dincolo de aspectele juridice, pe plan teologic, ceea ce se întâmplă zilele acestea mi se pare un subiect de meditație asupra faptului că Dumnezeu îi îngrădește, cumva contra voinței lor, pentru a-i avertiza, pe credincioșii ortodocși, prin aceste măsuri ale statului, de păstorii chemați să ia atitudine, dar care nu au făcut nimic față de erezia ecumenismului, existentă în Biserica noastră. Cel mai grav lucru ar fi ca, la sfârșitul acestei stări de urgență, să nu învățăm nimic și să revenim la „normalul” în care trăim de ceva vreme.
Dacă cineva dorește să se alăture acestui demers, la sfârșitul articolului sunt îndrumări despre cum o poate face.