Predici

”Socotesc lipsa de recunoștință ca un lucru foarte urât. Acela care nu ține minte binele făcut lui și nu arată recunoștință săvârșește o greșeală de neiertat.”
”Stă în firea lucrurilor ca oamenii superiori, care au adunat în cuget o adevărată comoară, să răsplătească pe binefăcătorii lor pe măsura puterii și a binefacerilor primite.”
(Sf. Grigorie Taumaturgul)

Pocăința este tema centrală pe care o propovăduiește Biserica Ortodoxă, presupunând întoarcerea omului cu toată ființa sa către Dumnezeu, conștientizarea stării sale de păcătoșenie, părăsirea acestor păcate, unirea cu Dumnezeu și înfăptuirea tuturor faptelor bune.
Din păcate însă cultele neoprotestante au confiscat și au schimbat semnificația cuvântului „pocăință”. Pentru aceștia, cuvântul „pocăință” înseamnă părăsirea Bisericii Ortodoxe, abandonarea adevărului mântuitor, adică a dreptei credințe, lepădarea de botezul în numele Sfintei Treimi și primirea unui alt botez. De asemenea, pentru ei pocăința înseamnă și lepădare de Sfânta Cruce, lepădare de sfinți și de sfintele icoane.
Cum se poate face pocăință adevărată fără toate acestea, căci cel ce se leapădă de acestea se situează în afara Bisericii, iar Sfântul Ciprian al Cartaginei spune că ”în afară de Biserică nu există mântuire”. Cine se leapădă de adevărul de credință mântuitor, de Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și de toate dogmele și învățăturile ei, acela nu se mai poate mântui. Pentru acela Împărăția Cerurilor este închisă.

Anul 2019 a fost mai dificil decât precedentul deoarece în întreaga Biserică Ortodoxă s-au amplificat ecourile minciunosinodului din Creta, și acum mai multe Biserici Ortodoxe Autocefale sunt tulburate de schisme. Pe lângă schisma din Ucraina sau mai copt încă două sau chiar trei schisme: în Macedonia, în ținuturile cehe și slovace, și recent în Muntenegru.
Vedem sub ochii noștri consecințele unui rău care s-a făcut prin trădarea episcopilor noștri, și care provoacă multă tulburare.
Nădăjduim în mila lui Dumnezeu care, iată, ne-a ocrotit în cei trei ani de pribegie, dar noi nădăjduim cum s-a împlinit proorocia cu Fiul lui Dumnezeu, care din Egipt a fost chemat înapoi în țara Sa, că și noi o să ne putem întoarce în parohiile și bisericile noastre de enorie, în ctitoriile noastre pentru ca să primim ceea ce am avut de la Dumnezeu și care au fost răpite de niște oameni necredincioși,de niște oameni rătăciți în credință, tulburați de mirajul ereziei ecumeniste, și care s-au închinat papei și slujitorilor lui.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ajutorul și pentru încercările prin care am trecut, căci am putut și noi să vedem cine este pentru Dumnezeu, cine este este pentru diavol; am putut să vedem cine-i pentru adevăr și cine-i pentru minciună; am putut să vedem cine-i pentru sinceritate și cine-i pentru viclenie; am putut să deosebim toate lucrurile acestea pentru că într-o astfel de luptă se arată cine are bun simț și omenie și gînduri curate, și cine are gânduri ascunse și necurate.

Sfântul Arhidiacon Ștefan râmâne pentru o noi o pildă vie de ce înseamnă să fii un adevărat slujitor al lui Dumnezeu și de ce înseamnă să dai mărturie despre adevărul evanghelic, despre adevărul mântuitor și despre dreapta credință. El ne întărește pe noi prin pilda și prin rugăciunile lui în vremurile acestea în care mulți credincioși, preoți, monahi și monahii sunt izgoniți din mănăstirile și din ctitoriile lor, unii chiar bătuți și târâți prin tribunale.

Părintele Isihie este un monah care pustnicește în munții Vâlcei și este îngrădit de erezie, urmând calea patristică a luptei.

”Omul civilizat al veacului nostru, trăind în spiritul ce domnea şi la curtea lui Irod, are următoarea deviză de viaţă: să mănânce bine, să îndrăgească femei frumoase, să fure şi să exploateze pe cei slabi, să doarmă în lenea unui trup obosit de senzaţii tari, să se închine la icoanele rotunde ale banului, devenit un adevărat dumnezeu făcător de minuni” (Ernest Bernea)

Prima conditie pe care trebuie să o îndeplinești ca să intri în Împărăția lui Dumnezeu este să răspunzi chemării pe care Dumnezeu ți-o adresează, Dumnezeu nu ocolește pe nimeni, dar lasă la latitudinea fiecăruia să decidă dacă urmează chemării Lui sau nu.
Cina din parabolă nu este numai o prefigurare a Împărăției lui Dumnezeu, ci este și un simbol al Cinei celei de taină la care s-a întemeiat Sfânta Euharistie, Sfânta Cuminecătură.
Mântuitorul ne cheamă pe toți ca să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său pentru că doar prin Taina aceasta a Euharistiei se realizează comuniunea deplină și desăvârșită între om și Dumnezeu.
Noi nu putem trăi fără Sfânta Cumininecătură, și fără Euharistie nu poți să te mântuiești, iubiți credincioși.

Îndreptător al credinței înseamnă unul care nu numai că învață dreapta credință în Biserică, dar care îi și corectează pe cei care au luat-o pe drumuri greșite.
Iubirea Sfinților Părinți față de eretici s-a manifestat prin aceea că au căutat îndreptarea lor, iar nu îndreptățirea lor în erezie, cum din păcate se întâmplă astăzi.
La sinodul din Creta ierarhii care ne-au reprezentat pe noi acolo i-au îndreptățit pe eretici, nu i-au mustrat, nu i-au chemat la pocăință, nici măcar n-au pomenit de vreo erezie acolo pe care să o condamne, ci au desființat orice graniță care mai exista între adevăr și minciună, între Dumnezeu și diavol, între lumină și întuneric, între dreapta credință și erezie.

Inocența Maicii Domnului este prototipul inocenței copiilor noștri, de care trebuie să avem grijă și la care, în vremurile de astăzi, se atentează în mod brutal.