Predici

„Doamne, binecuvântează pe vrăjmașii mei, și eu îi binecuvântez. Prietenii m-au legat de pământ, dar vrăjmașii m-au împins și mai mult în brațele Tale… Vrăjmașii m-au dezlegat de lume și mi-au prelungit mâinile până la veșmântul Tău” Rugăciunea de recunoștință față de vrăjmași a Sfântului Nicolae Velimirovici

Sfinții Trei Ierarhi sunt modelele noastre, iar dacă ierarhii din zilele noastre au anumite căderi și derapaje, ne rugăm pentru ei ca Dumnezeu să nu îi lase de batjocura diavolilor și de râsul oamenilor, ci să îi aducă înapoi pe drumul cel bun și să le dăruiască ajutor să își poată împlini misiunea lor pastorală și îndatoririle lor de episcopi și slujitori ai lui Hristos, ai lui Dumnezeu și ai poporului român.

Zaheu ne dă nouă, astăzi, o mare lecție despre pocăință și despre smerenie.
În contextul în care noi, în vremurile actuale, ne aflăm în exil, prigoniți de ierarhii noștri si stigmatizați de opinia publică și de confrații noștri ortodocși, de multe ori, în această perioadă și mai bine zis în fiecare zi aproape, simțim și noi dacă nu cuvintele lor tăioase, pline de reproșuri, măcar privirile acelea încruntate și acuzatoare îndreptate spre noi.
Dar nouă nu ne pasa de acestea, deoarece, ca și Zaheu, ne-am urcat în copac ca să-L găsim pe Hristos. Și copacul acesta este Copacul Adevărului, este Trunchiul Bisericii, iubiți credincioși, din ale cărui ramuri și noi facem parte prin Botez și Mirungere, iar acest Copac este Calea, Adevarul și Viața.

”Socotesc lipsa de recunoștință ca un lucru foarte urât. Acela care nu ține minte binele făcut lui și nu arată recunoștință săvârșește o greșeală de neiertat.”
”Stă în firea lucrurilor ca oamenii superiori, care au adunat în cuget o adevărată comoară, să răsplătească pe binefăcătorii lor pe măsura puterii și a binefacerilor primite.”
(Sf. Grigorie Taumaturgul)

Pocăința este tema centrală pe care o propovăduiește Biserica Ortodoxă, presupunând întoarcerea omului cu toată ființa sa către Dumnezeu, conștientizarea stării sale de păcătoșenie, părăsirea acestor păcate, unirea cu Dumnezeu și înfăptuirea tuturor faptelor bune.
Din păcate însă cultele neoprotestante au confiscat și au schimbat semnificația cuvântului „pocăință”. Pentru aceștia, cuvântul „pocăință” înseamnă părăsirea Bisericii Ortodoxe, abandonarea adevărului mântuitor, adică a dreptei credințe, lepădarea de botezul în numele Sfintei Treimi și primirea unui alt botez. De asemenea, pentru ei pocăința înseamnă și lepădare de Sfânta Cruce, lepădare de sfinți și de sfintele icoane.
Cum se poate face pocăință adevărată fără toate acestea, căci cel ce se leapădă de acestea se situează în afara Bisericii, iar Sfântul Ciprian al Cartaginei spune că ”în afară de Biserică nu există mântuire”. Cine se leapădă de adevărul de credință mântuitor, de Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și de toate dogmele și învățăturile ei, acela nu se mai poate mântui. Pentru acela Împărăția Cerurilor este închisă.

Anul 2019 a fost mai dificil decât precedentul deoarece în întreaga Biserică Ortodoxă s-au amplificat ecourile minciunosinodului din Creta, și acum mai multe Biserici Ortodoxe Autocefale sunt tulburate de schisme. Pe lângă schisma din Ucraina sau mai copt încă două sau chiar trei schisme: în Macedonia, în ținuturile cehe și slovace, și recent în Muntenegru.
Vedem sub ochii noștri consecințele unui rău care s-a făcut prin trădarea episcopilor noștri, și care provoacă multă tulburare.
Nădăjduim în mila lui Dumnezeu care, iată, ne-a ocrotit în cei trei ani de pribegie, dar noi nădăjduim cum s-a împlinit proorocia cu Fiul lui Dumnezeu, care din Egipt a fost chemat înapoi în țara Sa, că și noi o să ne putem întoarce în parohiile și bisericile noastre de enorie, în ctitoriile noastre pentru ca să primim ceea ce am avut de la Dumnezeu și care au fost răpite de niște oameni necredincioși,de niște oameni rătăciți în credință, tulburați de mirajul ereziei ecumeniste, și care s-au închinat papei și slujitorilor lui.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ajutorul și pentru încercările prin care am trecut, căci am putut și noi să vedem cine este pentru Dumnezeu, cine este este pentru diavol; am putut să vedem cine-i pentru adevăr și cine-i pentru minciună; am putut să vedem cine-i pentru sinceritate și cine-i pentru viclenie; am putut să deosebim toate lucrurile acestea pentru că într-o astfel de luptă se arată cine are bun simț și omenie și gînduri curate, și cine are gânduri ascunse și necurate.

Sfântul Arhidiacon Ștefan râmâne pentru o noi o pildă vie de ce înseamnă să fii un adevărat slujitor al lui Dumnezeu și de ce înseamnă să dai mărturie despre adevărul evanghelic, despre adevărul mântuitor și despre dreapta credință. El ne întărește pe noi prin pilda și prin rugăciunile lui în vremurile acestea în care mulți credincioși, preoți, monahi și monahii sunt izgoniți din mănăstirile și din ctitoriile lor, unii chiar bătuți și târâți prin tribunale.

Părintele Isihie este un monah care pustnicește în munții Vâlcei și este îngrădit de erezie, urmând calea patristică a luptei.