Arhivă

”Socotesc lipsa de recunoștință ca un lucru foarte urât. Acela care nu ține minte binele făcut lui și nu arată recunoștință săvârșește o greșeală de neiertat.”
”Stă în firea lucrurilor ca oamenii superiori, care au adunat în cuget o adevărată comoară, să răsplătească pe binefăcătorii lor pe măsura puterii și a binefacerilor primite.”
(Sf. Grigorie Taumaturgul)

Pocăința este tema centrală pe care o propovăduiește Biserica Ortodoxă, presupunând întoarcerea omului cu toată ființa sa către Dumnezeu, conștientizarea stării sale de păcătoșenie, părăsirea acestor păcate, unirea cu Dumnezeu și înfăptuirea tuturor faptelor bune.
Din păcate însă cultele neoprotestante au confiscat și au schimbat semnificația cuvântului „pocăință”. Pentru aceștia, cuvântul „pocăință” înseamnă părăsirea Bisericii Ortodoxe, abandonarea adevărului mântuitor, adică a dreptei credințe, lepădarea de botezul în numele Sfintei Treimi și primirea unui alt botez. De asemenea, pentru ei pocăința înseamnă și lepădare de Sfânta Cruce, lepădare de sfinți și de sfintele icoane.
Cum se poate face pocăință adevărată fără toate acestea, căci cel ce se leapădă de acestea se situează în afara Bisericii, iar Sfântul Ciprian al Cartaginei spune că ”în afară de Biserică nu există mântuire”. Cine se leapădă de adevărul de credință mântuitor, de Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și de toate dogmele și învățăturile ei, acela nu se mai poate mântui. Pentru acela Împărăția Cerurilor este închisă.

Descarcă în format PDF