Scrisoare deschisă adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împotriva aprobării propunerii schimbării datei Sfintelor Paști
Motivarea cererii de unificare a datei Sfintelor Paști este rațiunea pentru care aceasta trebuie respinsă
Motivarea cererii de unificare a datei Sfintelor Paști este rațiunea pentru care aceasta trebuie respinsă
În ziua de 10 ianuarie 2023 un groaznic „cutremur” a cuprins Eparhia Râmnicului și întreaga
Prolegomene Anul 2020 a întrerupt brusc cursul vieților noastre și ne-a ajutat să înțelegem
La data de 22.12-2021, Tribunalul Botoșani a dat câștig de cauză celor 257 de săteni care fuseseră evacuați din Parohia Schit Orășeni în mod abuziv, decizând repunerea lor în situația anterioară.
Instanța a recunoscut dreptul lor de folosință asupra bunurilor bisericești, dreptul lor de a primi servicii religioase ortodoxe, în conformitate cu Statutul BOR, și, cel mai important, faptul că sunt încă membri ai Bisericii Ortodoxe Române și deci ai Adunării parohiale de la Schit Orășeni, întrucât împotriva lor nu s-a pronunțat o excludere din Biserica Ortodoxă Română.
În consecință, cei 257 de credincioși îi solicită mitropolitului Teofan să îi repună în drepturile lor, cu respectarea conștiinței lor ortodoxe, care refuză comuniunea cu un episcop semnatar al deciziilor din Creta și promotor al ecumenismului.
Arhiepiscopul ecumenist Casian îi manipulează pe ortodocși, îndemnându-i să se vaccineze „fără a mai cerceta componența chimică a vaccinului”, mințindu-i că „Dumnezeu nu va lăsa pe nimeni să moară de la vaccin”.
Ca și în cazul ecumenismului, episcopul se preface că nu știe despre ce e vorba și le cere ortodocșilor să nu își bată capul cu vaccinurile, să le ia și să se aplece asupra „conținutului duhovnicesc al vieții”…
Nu pare a avea nicio importanță pentru înaltpreasfinția sa faptul că sunt raportate cote enorme de oameni care se îmbolnăvesc și mor, că acest pseudovaccin nu ajută cu nimic la pretinsa pandemie, că cei ce se vaccinează sunt numiți aproape pe față „purtători ai virusului” și „surse de infectare” pentru ceilalți.
În timp ce acest păstor de suflete își îndeamnă păstoriții să se vaccineze, mireni simpli din lume, neluminați de lumina Adevărului lui Hristos prin Botezul ortodox, cercetează și spun lumii lucruri teribile despre acest vaccin.
Doctori, ingineri, juriști din lumea întreagă dezvăluie că acest vaccin conține în sine, printre altele, o substanță numită hidrogel, care are nanoboți capabili să se înmulțească în trupurile celor vaccinați și să devină un fel de receptori ai persoanei respective, pentru o viitoare conectare a persoanei vaccinate, numită emfatic Human 2.0 (omul îmbunătățit), la cloud-ul informațional al inteligenței artificiale, prin intermediul 5G, 6G etc., în așa manieră încât omul, transformat de aceste vaccinuri repetate, care îi modifică, după modelul organismelor modificate genetic, structura ADN, prin materialul sintetic introdus în ele, să fie condus de către inteligența artificială, iar autonomia sa de gândire și de voință să devină neglijabilă.
Toate aceste semnale de alarmă ar trebui să îngrijoreze pe cei ce sunt păstori de suflete, indiferent dacă le cred sau nu, indiferent dacă ce se spune este sau nu adevărat.
A recomanda vaccinarea fără griji cu astfel de vaccin este o răspundere uriașă a acestui episcop în fața lui Dumnezeu.
Episcopul Casian nu este singura față bisericească ce îndeamnă la vaccinare. Reamintim că la asta a îndemnat și episcopul Calinic al Argeșului și ieromonahul extraordinar de popular în aceste vremuri Calistrat Chifan. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus, prin mai 2021, că „vaccinul nu face rău”…
Orice formă de răutate în lume se lucrează prin nenumărate ipostaze ale complicității – una
Aflăm din sursele noastre că mitropolia din Iași va trimite mâine un grup de 12
„Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!”[1] A început „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”,
„De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi
Acest film este un drept la replica adresat siteului Active News, care minte ca nepomenitorii i-ar fi tulburat IPS Teofan slujba.
Nu pot sa nu ma intreb: oare cine sunt in articol „protestatarii de profesie”? Sa fie cei ce lupta pentru libertate, contra dictaturii? Cei care au reusit deschiderea la Hramul Cuvioasei pentru toti?
Asta e parerea Patriarhiei despre acestia?
Pentru analiza articolului celor de la ActiveNews, vă invit să urmăriți filmul.
„Lucruri înspăimântătoare se petrec în țara aceasta: Proorocii profeţesc minciuni, preoţii învaţă ca şi ei,
Pentru că Hristos m-a ajutat să stau cu trezvie , pentru a nu aluneca în
Poporul nostru trăiește zile de mare tulburare, provocate de pericolul contaminării cu acest nou virus,
Mitropolitul Olteniei, dr. Irineu Popa, este primul ierarh român care recunoaște oficial că la Creta s-au adoptat niște documente greșite (adică eretice), care nu reflectă ceea ce Biserica a crezut și a propovăduit întotdeauna și de către toți.
Mărturia înaltpreasfinției sale este un început timid al asumării gravei răspunderi față de cele făcute în 2016 la acea întrunire, însă nu este nici pe departe suficientă pentru a vindeca rănile profunde din societatea ortodoxă, pe care participarea la sinodul mincinos din Creta le-a adus la nivelul relațiilor interumane dintre credincioși și dintre credincioși și clerici.
Aceasta cu atât mai mult cu cât mitropolitul Irineu rămâne tributar mentalității parafate în Creta cu privire la „noua sinodalitate” și suprimarea vocii pliromei în Biserică, considerându-ne pe noi, cei ce luptăm de patru ani de acum contra ereziei, ca „schismatici”, instigați de „interese străine duhului Ortodoxiei” etc.
Dacă nu va fi urmată de o necesară pocăință și renunțare la semnătura de la Creta, dar și de o recunoaștere a greșelii săvârșite față de cei ce au luat atitudine contra documentelor greșite de la Creta și sunt persecutați pentru aceasta, mărturia IPS Irineu nu depășește granițele unui autodenunț, o autoincriminare pentru semnătura dată în Creta pe niște documente despre care știa că sunt greșite. Tonul impersonal al relatării, de parcă ar fi al unui observator neutru, nu ajută la diminuarea răspunderii și responsabilității.
După acest text rămâne întrebarea: DE CE ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ EXISTĂ PESTE 30 DE PREOȚI CATERISIȚI, BATJOCORIȚI ȘI PRIGONIȚI PENTRU CĂ S-AU OPUS DOCUMENTELOR DIN CRETA?
Ieri am depus la adresa transmisă de Ministerul Afacerilor Interne această scrisoare cu observații și sugestii la proiectul de ordonanță referitor la schimbarea actelor de identitate.
Suntem de acord cu cei ce susțin ca buletinele de identitate nebiometrice să rămână cele care sunt acum, iar dacă se dorește neapărat un nou format de buletin nebiometric, atunci am cerut să ni se dea garanții legale că nu va fi folosit niciun fel de sistem secret de culegere sau stocare a datelor, că buletinul cel nou va fi ca și acesta, chiar dacă este mai mic ca format.
Deoarece se susține că buletinul nebiometric nu mai poate fi folosit ca document de călătorie, ni se pare obligatoriu ca pașaportul temporar nebiometric să se transforme în pașaport simplu nebiometric cu o perioadă de valabilitate de 10 ani, ca și a celui biometric.
Astfel se elimină discriminarea existentă între cetățenii români care acceptă biometria și cei ce nu o acceptă. Dreptul la liberă conștiință este un drept, nu un păcat. Prin urmare, este inacceptabil ca cineva să fie pedepsit de către stat pentru că are o anumită poziție față de biometrie.