Spunem NU transformării municipiului Piatra Neamț și a celorlalte localități ale țării în „orașe de 20 de minute”!
Domnule Primar, Subsemnații, Mihai-Silviu Chirilă, domiciliat în Comuna Tașca, Județul Neamț, strada Mihai Rădăvoi
Domnule Primar, Subsemnații, Mihai-Silviu Chirilă, domiciliat în Comuna Tașca, Județul Neamț, strada Mihai Rădăvoi
Motivarea cererii de unificare a datei Sfintelor Paști este rațiunea pentru care aceasta trebuie respinsă
Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC), cea mai mare biserică ortodoxă din Ucraina, a fost până de
Acest manifest a fost distribuit în zece mii de exemplare poporului, în speranța că va contribui la ridicarea conștiinței publice, chemate să lupte pentru păstrarea libertății și autonomiei personale, puse în pericol de astfel de „inițiative” ale conspirației globaliste.
Cei ce puteți face mai mult, sunteți invitați să o faceți acum. Mai târziu nu va mai fi posibil și nu va mai conta.
Lupta pentru libertate este in plină desfășurare și trebuie neapărat să o câștigăm.
Acest manifest a fost distribuit în zece mii de exemplare poporului, în speranța că va contribui la ridicarea conștiinței publice, chemate să lupte pentru păstrarea libertății și autonomiei personale, puse în pericol de astfel de „inițiative” ale conspirației globaliste.
Cei ce puteți face mai mult, sunteți invitați să o faceți acum. Mai târziu nu va mai fi posibil și nu va mai conta.
Lupta pentru libertate este in plină desfășurare și trebuie neapărat să o câștigăm.
Am fost deosebit de încântat și onorat să fiu invitat să particip cu un referat la acest prestigios eveniment anual desfășurat în Episcopia Ungheni și Nisporeni, a Bisericii Ortodoxe din Moldova: întâlnirea cu tinerii a ierarhului Bisericii din Ungheni, ajunsă deja la a șaptea ediție, având anul acesta ca tematică ocrotirea familiei creștine împotriva desfrânării.
La întâlnire au participat cel puțin 1000 de tineri din toată Episcopia, foarte atașați Bisericii Ortodoxe și ierarhului local al acesteia, Înaltpreasfințitul Petru, arhiepiscopul Ungheniului și episcop de Ungheni și Nisporeni, cel care a instituit și organizat acest eveniment, fiind o gazdă desăvârșită.
Conferința s-a bucurat de câteva referate de înaltă ținută academică, rostite de profesioniști în domeniul activității de prevenire și consiliere a femeilor împotriva avortului, de medici care au fost confruntați cu alegerea de a face sau nu avort, de preoți care luptă pentru a impune fecioria ca mod de viață premaritală tinerilor (am fost uluit și încântat să aud că Episcopia de Ungheni și Nisporeni are un departament care promovează trăirea feciorească în rândul tinerilor).
Am fost chemat să ofer, în calitate de absolvent de Teologie și Drept, un punct de vedere legal cu privire la temeiurile legale ale dezincriminării avortului, punct de vedere pe care îl puteți citi în acest articol și îl puteți auzi în filmarea care s-a făcut cu ocazia prezentării orale.
Referatele au fost publicate în paginile publicației Tânărul ortodox, dedicată special acestui eveniment.
Conferința s-a desfășurat în eleganta Casă de Cultură a orașului.
Toată șederea în Ungheni ne-a descoperit un oraș cochet, de bun-gust, în care domnește o atmosferă de pace, de omenie și normalitate.
Prolegomene Anul 2020 a întrerupt brusc cursul vieților noastre și ne-a ajutat să înțelegem
Pe 12 iulie 2022 a avut loc la Urziceni o conferinta despre rolul si locul Ortodoxiei in contextul marii resetari.
Lucrarile s-au desfasurat intr-o atmosfera frateasca, chiar daca nu a lipsit dezbaterea de idei, dupa cum puteti vedea in text.
Dezbaterea a existat si pe durata realizarii referatelor, degajandu-se doua moduri de a intelege felul in care trebuie citite si aplicate la realitatea actuala unele scrieri ale Sfantului Paisie Aghioritul, mai ales pe teme ca intelegerea sensului lepadarii despre care vorbeste sfantul cu privire la cei ce iau acte biometrice, legatura precisa dintre vaccinare si lepadare si cronologia evenimentelor din vremea lui antihrist.
Parintele Claudiu a expus textele din scrierile sfantului Paisie si un punct de vedere al sfintiei sale despre ele, iar parintele Ioan Ungureanu, parintele Cosmin Tripon si eu am sustinut ideea de a aprofunda sensurile scrierilor sfantului, a le interpreta intr-un context al consensului patristic pe aceste teme, a intelege daca ele se refera la ce traim acum sau la realitati care vor veni si de a astepta, cu rabdare, rugaciune si dragoste frateasca, ca Dumnezeu sa ne indrume la timpul potrivit cu privire la fiecare dintre aceste evenimente.
Dezbaterea de idei e fireasca si folositoare, cand e in duhul ortodox al fratietatii si dorintei de a descoperi neaparat adevarul de credinta al Bisericii noastre, cum a fost cazul aici.
Lucrările conferinței s-au bucurat de un mesaj de salut din partea părintelui Theodoros Zisis și de un salut din partea părinților mărturisitori împotriva ecumenismului din Republica Moldova.
Cele cinci referate care au tratat aspecte ale rolului și locului Ortodoxiei în contextul mondial actual au fost urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri pe teme legate de cele expuse în referate.
Mărturisirea Ortodoxă are de câteva zile un canal de YouTube, numit tot Mărturisirea Ortodoxă, pe care puteți viziona, cât ne va fi permis să publicăm de către cenzura neomarxistă, analize teologice pe diverse teme legată de mărturisirea ortodoxă în această perioadă.
Debutăm cu trei filme dedicate acțiunilor extrem de grave ale patriarhului fanariot ecumenist Bartolomeu, care se propune pe sine, în fața puterii neomarxiste americane, ca lider al întregii Ortodoxii, fratele mai mare (Big Brother) al Bisericilor Ortodoxe locale, cărora le dorește o gravă diluare a autocefaliei.
Presupunem că toate aceste acțiuni ale sale nu vizează doar o slavă deșartă trecătoare, ci asigurarea unor condiții prin care să se poată realiza mai ușor obiectivele ecumenismului: unirea cu papistașii și protestanții, unirea cu restul religiilor și participarea tuturor la cultul planetar al lui antihrist, la Ierusalim, în cadrul unei religii universale conduse de către rabinii mozaici, care au chemat, printr-o scrisoare deschisă, toate popoarele la Ierusalim, pentru a se închina împreună „Dumnezeului de pe Sinai”…
O Biserică Ortodoxă cu 14 Biserici locale autocefale este mai greu de manipulat de ecumeniști, așa cum s-a văzut și la mincinosul sinod din Creta, pe când o Biserică condusă despotic de către „fratele mai mare” are toate șansele să negocieze cu papa și cu restul ecumeniștilor mai ușor.
Încetul cu încetul se dezvăluie planul pe care ecumeniștii l-au avut mereu, față de care, din păcate, poporul rămâne insensibil, spre a sa pierzare sufletească, urmând orbește lupii îmbrăcați în piei de oaie…
Arhiepiscopul ecumenist Casian îi manipulează pe ortodocși, îndemnându-i să se vaccineze „fără a mai cerceta componența chimică a vaccinului”, mințindu-i că „Dumnezeu nu va lăsa pe nimeni să moară de la vaccin”.
Ca și în cazul ecumenismului, episcopul se preface că nu știe despre ce e vorba și le cere ortodocșilor să nu își bată capul cu vaccinurile, să le ia și să se aplece asupra „conținutului duhovnicesc al vieții”…
Nu pare a avea nicio importanță pentru înaltpreasfinția sa faptul că sunt raportate cote enorme de oameni care se îmbolnăvesc și mor, că acest pseudovaccin nu ajută cu nimic la pretinsa pandemie, că cei ce se vaccinează sunt numiți aproape pe față „purtători ai virusului” și „surse de infectare” pentru ceilalți.
În timp ce acest păstor de suflete își îndeamnă păstoriții să se vaccineze, mireni simpli din lume, neluminați de lumina Adevărului lui Hristos prin Botezul ortodox, cercetează și spun lumii lucruri teribile despre acest vaccin.
Doctori, ingineri, juriști din lumea întreagă dezvăluie că acest vaccin conține în sine, printre altele, o substanță numită hidrogel, care are nanoboți capabili să se înmulțească în trupurile celor vaccinați și să devină un fel de receptori ai persoanei respective, pentru o viitoare conectare a persoanei vaccinate, numită emfatic Human 2.0 (omul îmbunătățit), la cloud-ul informațional al inteligenței artificiale, prin intermediul 5G, 6G etc., în așa manieră încât omul, transformat de aceste vaccinuri repetate, care îi modifică, după modelul organismelor modificate genetic, structura ADN, prin materialul sintetic introdus în ele, să fie condus de către inteligența artificială, iar autonomia sa de gândire și de voință să devină neglijabilă.
Toate aceste semnale de alarmă ar trebui să îngrijoreze pe cei ce sunt păstori de suflete, indiferent dacă le cred sau nu, indiferent dacă ce se spune este sau nu adevărat.
A recomanda vaccinarea fără griji cu astfel de vaccin este o răspundere uriașă a acestui episcop în fața lui Dumnezeu.
Episcopul Casian nu este singura față bisericească ce îndeamnă la vaccinare. Reamintim că la asta a îndemnat și episcopul Calinic al Argeșului și ieromonahul extraordinar de popular în aceste vremuri Calistrat Chifan. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus, prin mai 2021, că „vaccinul nu face rău”…
Orice formă de răutate în lume se lucrează prin nenumărate ipostaze ale complicității – una
INSP a trimis un răspuns la o petiție a mea, din care rezultă că nu există un control cu privire la numărul maxim de cicluri de amplificare ce poate fi folosit la testarea RT-PCR, acesta urmând a fi stabilit de către fiecare laborator în parte.
Din relatări de presă din străinătate și chiar din unele oficiale aflăm că pragul de cicluri de amplificare care depășește 24-33 face ca testul să nu mai poată detecta corect virusul, existând riscul ca testul să iasă pozitiv și pentru cei ce nu sunt bolnavi de nimic.
Din răspunsul INSP reiese că 995.000 dintr-un număr de 1.085.000 de persoane declarate infectate în România au fost testate cu testul RT-PCR, căruia nu i se cunoaște, la nivel oficial, pragul acceptabil de cicluri de amplificare.
O căutare pe internet ne arată că există mai multe prospecte pe piață, în care numărul de cicluri de amplificare este de cel puțin 40-45.
Rămâne de datoria INSP ca într-un viitor răspuns să explice ce prag folosește fiecare test existent în România, câte dintre cele care folosesc praguri atât de înalte încât sunt irelevante au contribuit la numărul de infectări anunțate public în țară.
Cred că, în funcție de aceste date, se poate stabili existența sau nu a unei situații pandemice în România și necesitatea continuării stării de alertă, care deja de câteva luni nu mai îndeplinește condițiile constituționale pentru a fi păstrată.
CNCD a decis că Cristian Tudor Popescu a discriminat și insultat sentimentele religioase ale ortodocșilor români, că a creat o atmosferă degradantă și umilitoare pentru credincioși.
Chiar dacă l-au sancționat pe Popescu doar cu un avertisment, care nici nu există în lege, important este că CNCD a statuat că astfel de discurs este ilegal. După opinia mea, el este chiar penal.
Am acționat în instanță hotărârea CNCD.
Despre vaccinare, apel de urgență de la mitropolitul Tihon (Șevkunov) Mitropolitul Tihon cunoscut pentru marea