Împărăția măștii. A lui Antihrist
Meditație pe tema măștilor în contextul spiritual de părintele Nicolae Strizu
Meditație pe tema măștilor în contextul spiritual de părintele Nicolae Strizu
Ziaristul Grigore Cartianu a publicat, la data de 11 octombrie 2020, o compunere în care scrie cu nonșalanță un mănunchi de minciuni sfruntate la adresa mea și a celor prezenți în Piața Universității.
Scrise în duhul #rezist, aceste minciuni sunt de natură a-mi prejudicia grav demnitatea și interesele, motiv pentru care am adresat domnului Cartianu un drept la replică, ca act prealabil declanșării în instanță a unei acțiuni împotriva domniei sale, deoarece consider că libertatea presei nu cuprinde dreptul jurnaliștilor de a calomnia și de a linșa mediatic.
Aștept probele sau scuzele domnului Cartianu…
Acest film este un drept la replica adresat siteului Active News, care minte ca nepomenitorii i-ar fi tulburat IPS Teofan slujba.
Nu pot sa nu ma intreb: oare cine sunt in articol „protestatarii de profesie”? Sa fie cei ce lupta pentru libertate, contra dictaturii? Cei care au reusit deschiderea la Hramul Cuvioasei pentru toti?
Asta e parerea Patriarhiei despre acestia?
Pentru analiza articolului celor de la ActiveNews, vă invit să urmăriți filmul.
Tare m-aș bucura să văd că fiecare ierarh, de Cuvioasa Parascheva, în semn de solitaritate cu poporul ortodox din Moldova, cu preoții de acolo și cu ierarhul locului, vine cu câte 100-200 de preoți, cu microbuze din toate eparhiile Țării, că preoții, la rândul lor, aduc câte 20-30 de credincioși, ca în Iași, în ziua de 14 octombrie, să fie sute de mii de oameni, și să le arătăm acestora care ne fură drepturile și ni le limitează, că noi ne-am născut liberi, trăim liberi și vom muri liberi.
În zilele de 22-24 septembrie anul curent am primit aprobarea pentru a ține un protest
Judecătoarea Carmen-Elena Chirilă, de la Tribunalul Județean Neamț, răspunde unui articol apărut în presă, în care este criticată pentru măsurile luate în instanță, prin care permite justițiabililor să participe fără a purta mască de protecție, dacă doresc.
Articolul apare într-un moment în care guvernul a decis să impună cu brutalitate purtarea măștii, scoțând în stradă polițiști în civil, care să îi hărțuiască pe cei ce nu vor să poarte astfel de măști și să îi amendeze cu o amendă declarată neconstituțională de Decizia nr. 458/2020 a CCR.
Cum acele amenzi pot fi contestate în instanță și se pot anula de judecători, pare stranie acest articol care apare exact în aceste zile, deși face referire la încheieri de ședință date cu ceva timp în urmă.
Articolul a fost preluat de presa hrănită ilegal din bani publici pentru a susține campania de instituire a dictaturii în România sub pretext medical, declanșând un adevărat concurs de insulte și aprecieri sub limita legii la adresa unui magistrat care își face datoria de judecător, refuzând să fie un simplu funcționar care execută orbește ordinele unora cu puternică apetență pentru dictatură.
Judecătoarea este acuzată de personaje precum Emil Moise și alții ejusdem farinae că ar fi făcut declarații politice despre banda neomarxistă USR, față de primarul Fritz, când în realitate, spre deosebire de judecătorii #resist, care fac politică în stradă pe față, nu a făcut decât să primească pe pagina de Facebook opinii exprimate de diferite persoane și distribuite pe pagina prietenilor de Facebook, nedepășind limitele libertății de exprimare pentru magistrați, pe probleme care țin de spiritualitate și de apărarea valorilor drepturilor copiilor sau ale cetățenilor.
23.09.2020, PIATRA NEAMȚ, ÎN FAȚA TEATRULUI TINERETULUI PROTEST AUTORIZAT ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII PURTĂRII MĂȘTILOR DE
„Căci va fi atunci strâmtoare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum
„Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le
Opinii contradictorii cu privire la măsurile de carantină și problema purtării măștilor la slujbele divine.
„Este mai târziu decât credeți! Grăbiți-vă deci ca să faceți lucrarea lui Dumnezeu” (Ieromonah Serafim
Mitropolitul Neofit de Morphou: „Ar fi mai bine ca părinții să organizeze școala copiilor la
Nu urmăresc prea des emisiunile televizate din rațiuni lesne de înțeles pentru cei care au
ULUITOR: Preotul Bolohan nu a slujit Prohodul Maicii Domnului deloc, în schimb doi dintre „liderii” pretinsei sale comunități l-au reclamat la DSP pe preotul Ioan Ungureanu pentru că a făcut acest lucru.
Joi, Parohia Ortodoxă Schit Orășeni s-a pregătit de sărbătoare, cu prilejul Hramului Schimbării la Față. La hram au participat, alături de majoritatea credincioșilor parohiei, părinți nepomenitori din întreaga țară, veniti să se bucure alături de credincioșii parohiei martire de marea sărbătoare ortodoxă.
În parohia de peste drum, creată în mod artificial de către mitropolitul eretic Teofan, prin deposedarea abuzivă a satului de biserica parohială, pentru câțiva săteni cu o viață creștină îndoielnică, cărora le-a trimis un preot de aceeași teapă cu ei, la eveniment a participat vicarul mitropolitan Timofte, apărat de bodyguarzii de la NEI și de câțiva angajați ai serviciilor de forță ale statului.
La slujba ținută de ecumeniști a participat și fostul primar, domnul Lucian Borfotină, cel care a trecut în șapte luni prin trei partide politice, fără însă a renunța la funcția de primar, așa cum cere OUG nr. 57/2019, art. 160 alin. (1), lit. h), în ciuda faptului că despre situația sa au fost sesizați doi prefecți ai județului, ministrul de Interne și primul-ministru al României, niciunul dintre aceștia neavând nicio obiecție față de deținerea funcției în mod abuziv și chiar penal de către fostul primar.
De remarcat că anul acesta fostul primar nu a mai organizat bâlciul de lângă parohie, probabil pentru că și-a atins scopul în anii trecuți: răzvrătirea populației contra preotului legitim, care se opune acestui bâlci, cu scopul de a-i face loc în parohie preotului impus Bolohan.