Antiecumenism

Nașterea Domnului în Parohia martiră Schit Orășeni

Colindători și urători vin la micul paraclis în care au fost exilați credincioșii ortodocși mărturisitori împotriva ecumenismului din Schit Orășeni.
Părintele Ioan Ungureanu și presbitera Violeta îi primesc ca în fiecare din ultimii 20 de ani.
Nașterea Domnului este cinstită ca de obicei, chiar dacă de data aceasta în condițiile dictate de un sistem juridic orb, care a alungat din munca sa un sat întreg, pentru a instala o grupare eretică care are nevoie de paznici pentru a sta în munca sătenilor jefuiți.
Pe clopotnița bisericii încă mai există bannerul PAROHIE ORTODOXĂ LIBERĂ DE ECUMENISM. Ereticii nu au avut curaj să o dea jos, așa cum l-au dat din interiorul curții parohiei.
Lupta merge înainte.

Predica Părintelui Ioan Ungureanu la Duminica strămoșilor după Trup ai Domnului

Prima predică a părintelui Ioan Ungureanu după ce a fost bătut de un bodyguard al mitropolitului eretic Teofan.
„Dacă eu am fost lovit, frățiile voastre să nu loviți, să ridicați mâinile la rugăciune.”
Mesaj către mitropolitul Teofan: „Oricâte lovituri voi mai primi și oricât îmi va fi pusă viața în pericol îmi voi păstra credința curată, cu credința curată că am slujit pe Hristos de când am fost hirotonit.”
„Vom rămâne în dreapta credință și nu ne vom schimba credința, indiferent ce se va întâmpla.”

Evacuarea de la Schit Orășeni: “bolohanul” sub care mitropolitul Teofan a strivit imaginea publică a BOR

Mitropolia Moldovei și Bucovinei și-a dus la îndeplinire planul de executare silită a părintelui Ioan Ungureanu și de instalare a preotului ecumenist Constantin Bolohan, în plină iarnă, în timpul Postului Nașterii Domnului.
Pe parcursul evacuării silite, ușile bisericii monument istoric au fost sparte pentru a doua oară în ultimii doi ani.
Preotul Bolohan a fost acuzat de un credincios că l-ar fi rănit cu un o armă albă. Asupra preotului a fost găsit un mâner al unui obiect liturgic în formă de suliță, cu care se presupune că preotul l-a atins pe omul respectiv. Mânerul a fost remis organelor de poliție.
Un grup de adepți ai preotului Bolohan au organizat o manifestare publică neautorizată, pe care jandarmeria a refuzat să o disperseze, considerându-o „spontană”, deși ea era organizată cu săptămâni înainte.
MMB a evacuat toți credincioșii parohiei și a sigilat biserica, cu toate că aceștia sunt proprietarii de drept ai acesteia.
Abuzul incalificabil produs de MMB pentru a acoperi caracterul eretic al gândirii mitropolitului Teofan a fost catalogat de către purtătorul de vorbe al MMB, preot Constantin Sturzu, drept o „revenire la normalitate”!!!
Presa națională a acordat un spațiu larg relatărilor despre acest abuz al MMB. Este pentru prima dată când s-a spart blocada media instituită de mitropolie.