„Mărturisire spre Înviere. Trei ani de rezistență antiecumenistă în BOR”: Sinaxa interortodoxă Botoșani II, 1 mai 2019


Update 2: Părintele nepomenitor Andrei Vlad de la Boureni, Neamț, fost slujitor la Schitul Rădeni, ne-a anunțat că subscrie celor trei scrisori pe care sinaxa de la Botoșani le-a înaintat Patriarhiei cu privire la retragerea BOR din CMB, la poziția față de venirea papei în România și la refuzul de a aproba tomosul autocefaliei ucrainene. Îi mulțumim.


Update 1 : Un set de documente ale sinaxei de la Botoșani din 1 mai 2019 a fost depus astăzi, luni 6 mai 2019, la cancelaria sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Pachetul conține cele trei petiții cu semnăturile pe care le-au obținut, declarația sinaxei cu semnături și un exemplar din revista Mărturisirea Ortodoxă, numărul 2 dedicat ereziei papiste. Un set similar de documente a fost transmis și IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Îi rugăm pe cei ce doresc să se implice în această acțiune, care este de fapt în acest moment lupta împotriva ereziei, să trimită câte un set de documente ierarhilor din eparhiile de care aparțin, pentru ca astfel să ajungă la toți membrii din sinodul național doleanța noastră, a membrilor pliromei, ca Biserica să fie scoasă din circuitul ecumenist, ca Patriarhia să se poziționeze corect față de vizita papei și să respingă recunoașterea tomosului autocefaliei grupării schismatice din Ucraina. Sperăm că Patriarhia Română va trata cu seriozitatea pe care o impune obligația pe care o are față de poporul pe care îl păstorește cererile exprimate în aceste petiții și la va oferi cuvenitul răspuns, la care este obligată atât de statutul pe care îl are de for conducător al Bisericii, cât și de legea care prevede că o petiție adresată unei instituții care trăiește din bani publici trebuie să primească un răspuns într-un termen legal de 30 de zile. 

Miercuri, 1 mai 2019, la Botoșani, în sala de conferințe a Hotelului Rapsodia, s-a desfășurat întâlnirea nepomenitorilor care urmează calea împărătească a mărturisirii antiecumeniste.

Proiectată a fi o reuniune a celor rămași pe calea dreptei mărturisiri, manifestarea s-a dovedit a fi un eveniment de nivel  interortodox datorită oaspeților care au onorat-o cu prezența și mesajelor de salut venite din partea luptătorilor antiecumeniști din alte Biserici locale.

Oaspeții de onoare ai acestei întâlniri au fost părintele profesor Theodoros Zisis, profesor emerit de teologie patristică al Universității Aristotelice din Tesalonic, și părintele Serafim Zisis, monah al Mănăstirii Sfântul Sava din Ierusalim.

 

Vizita la Schitul Orășeni

 

În dimineața zilei de 1 mai, în jurul orei 09:00, cei doi oaspeți din Grecia au făcut o vizită la Schitul Orășeni, unde au fost așteptați cu deosebit interes de către sătenii din localitate, care luptă de ani de zile contra ecumenismului și a abuzurilor Mitropoliei Moldovei și Bucovinei îndreptate împotriva preotului lor paroh.

Elogiind vitejia acestora în mărturisirea credinței, părintele Theodoros Zisis a amintit în cuvântul adresat sătenilor că și în vremea Mântuitorului arhiereii, cărturarii și fariseii s-au înțeles să ucidă Adevărul, dar că Acesta a triumfat prin Înviere, dând un exemplu de luptă pe care ortodocșii l-au perpetuat de-a lungul secolelor. Cei doi părinți greci au fost foarte impresionați de complexul bisericesc de la Orășeni.

Părinții greci în vizită la Schitul Orășeni

 

Salutul fraților ortodocși din alte Biserici locale

La ora 11:00, așa cum fusese programată, a început întâlnirea propriu-zisă, la care a participat o audiență numeroasă, care a umplut sala de conferință de la Rapsodia. Prima intervenție, care a bucurat inimile tuturor, fiind o surpriză foarte plăcută, a fost un salut din partea Arhiepiscopului de la Bănceni, Înaltpreasfințitul Longhin Jar, care a mângâiat sufletele celor care de trei ani luptă contra ereziei în România. Salutul a fost citit de la tribună de către părintele Mihail Popescu.

Mesaj IPS Longhin

Un călduros salut a adresat și grupul de părinți nepomenitori din Republica Moldova, care au fost alături de noi încă de pe vremea primei sinaxe de la Botoșani, din 2017.

Salutul Părinților Din RM

După câte o scurtă alocuțiune aparținând celor doi distinși oaspeți din Grecia, care și-au manifestat bucuria față de existența unor fortărețe ale Ortodoxiei în întreaga lume ortodoxă și au afirmat că, prin lupta antiecumenistă pe care o ducem în toate țările, din ce în ce mai multă lume începe să înțeleagă ce se întâmplă în Biserică și ia atitudine, au fost prezentate două referate, unul aparținând părintelui Theodoros, despre caracterul eretic al papalității, și al doilea părintelui Serafim, despre perspectivele luptei antiecumeniste în acest moment. Referatul Părintelui Theodoros a fost prezentat de către părintele Ioan Ungureanu, iar cel al părintelui Serafim, de către părintele Grigore Sanda.

Cuvânt Părinte Theodoros Zisis

Cuvânt Părinte Serafim Zisis

Luarea de cuvânt a doamnei doctor Gabriela Naghi a prefațat partea a doua a evenimentului, dedicată scrisorilor adresate conducerii Bisericii Ortodoxe Române, pe teme stringente legate de prezența ereziei ecumeniste în Biserica noastră și necesitatea imperioasă de a-i pune capăt. Doamna Gabriela Naghi a prezentat în câteva cuvinte și activitatea siteului și revistei Mărturisirea Ortodoxă, care, la câteva luni de la înființare, au reușit să capteze atenția tuturor părților implicate în lupta antiecumenistă.

Cuvânt Doamna Gabriela Naghi

A apărut revista Mărturisirea Ortodoxă, nr. 2

 

Documentele adresate Patriarhiei Române

 

Prima scrisoare adresată sinodului BOR, numită Biserica Ortodoxă Română nu are ce căuta în Consiliul Mondial al Ereziilor, este un memoriu documentat în care se arată că participarea Bisericii noastre la CMB a avut doar efecte negative asupra vieții bisericești, pe care a distorsionat-o. Memoriul se încheie cu o solicitare adresată ierarhiei de a renunța la ecumenism, de a retrage BOR din CMB și de a repune spiritualitatea și tradițiile ortodoxe în centrul trăirii adevăratei credințe. Petiția a fost citită de către părintele Claudiu Buză, fiind semnată de aproape 250 de participanți.

Petitia Pentru Retragere Din CMB

Semnături Petiție Contra CMB

Cea de-a doua scrisoare, intitulată Maica acestui neam este Biserica Ortodoxă Română, prezintă coordonatele vizitei papei eretic Francisc în România, din perspectiva ortodoxă, și cere insistent Patriarhiei să ia o poziție corectă canonic față de acest eveniment și să refuze, după modelul Bisericii bulgare, să acorde binecuvântarea credincioșilor ortodocși pentru a participa la acest eveniment. Petiția a fost lecturată de către teologul Mihai-Silviu Chirilă, fiind semnată de 290 de participanți.

Petitie Contra Venirii Papei

Semnături Petitie Contra Papei

A treia scrisoare, numită Schisma din Ucraina este o altă formă de uniație! demonstrează, cu argumente canonice, că recunoașterea autocefaliei “Bisericii Autocefale Ortodoxe Ucrainene” este un act schismatic, care îi atrage în schismă pe toți cei ce aderă la ea, fiind în plus o nouă formă de uniație. Documentul solicită ierarhiei române nerecunoașterea schismei ucrainene și neintrarea în comuniune cu cei ce o promovează. Petiția a fost lecturată de părintele Cosmin Tripon și a fost semnată de 240 de participanți la sinaxă.

Petitie Contra Schismei Din Ucraina

Semnături Contra Schismei Ucrainene

Ultima petiție citită în plenul sinaxei, numită Credincioșii ortodocși nepomenitori au dreptul de a fi îngropați în cimitirele parohiale, a fost un model de notificare pentru credincioșii nepomenitori care doresc să fie îngropați în cimitirile bisericești ortodoxe ale parohiilor de care aparțin. Pornind de la dreptul recunoscut de legea cimitirelor credincioșilor de a formula dorința în privința modului în care doresc să fie îngropați, documentul demonstrează că preoții ecumeniști nu au niciun drept legal sau canonic să refuze credincioșilor locul de îngropare în parohiile ortodoxe, întrucât aceștia nu au fost excomunicați din Biserica Ortodoxă Română, nici nu au părăsit-o în vreun fel. Documentul speră să vină în întâmpinarea celor care se confruntă cu preocuparea locului de veci, care îi împiedică să ia o atitudine tranșantă față de ecumenism și sinodul mincinos din Creta.

Notificarea reprezintă o dorință a credinciosului ortodox, care este recunoscută și apărată de lege și trebuie respectată și de către preot. Cei ce doresc să lupte până la capăt pentru aceasta, au calea de a se adresa justiției civile, în cazul în care preoții parohi decid să facă un abuz contra lor și să le interzică prezența în cimitire, în ciuda faptului că nu au fost excomunicați de către Biserică și nu sunt vinovați de lepădarea credinței sau de părăsirea Bisericii. Documentul este și o formă curajoasă de mărturisire a apartenenței la Biserica Ortodoxă Română în fața preoților parohi care au pus în aplicare deciziile abuzive ale ierarhilor ecumeniști.

Notificare A Vointei înmormântare

(Aici se găsește varianta Word, care se poate descărca și completa Notificare drept de înmormântare)

Întâlnirea s-a încheiat cu citirea de către Părintele Ioan Ungureanu, președintele de onoare al sinaxei, a unei declarații, prin care cei prezenți s-au delimitat de toate erorile adunărilor de la Roman, Satu Mare și Mestecăniș, de toate afirmațiile celor care batjocoresc lupta antiecumenistă a unor Biserici locale și episcopi mărturisitori, ale celor care neagă tainele în bisericile care nu au întrerupt pomenirea. Declarația reafirmă dorința de a continua mărturisirea împotriva ereziei, în primul rând prin nepomenire, iar la cei ce nu au încă curajul sau pregătirea pentru acest pas, prin mărturisire publică, atenționând că atitudinea noastră nu îndeamnă pe nimeni la inactivitate și lipsă de atitudine față de erezie. Documentul a fost semnat de 257 de participanți.

Declaratia Sinaxei

Semnăturile Declarație

Cele patru documente propuse publicului au fost semnate de aproape toți participanții la sinaxă, după cum se poate vedea din listele de semnături, fiind bine primite de către cei ce le-au ascultat.

Ele sunt postate acum pe siteul nostru, urmând ca cei ce doresc să se alăture demersului să le poată descărca, semna și trimite pe cont propriu sinodului Bisericii noastre. Notificarea privind cimitirele este postată în format Word, pentru ca toți cei ce o descarcă să poată să o completeze cu datele personale.

Listele cu semnăturile participanților la sinaxă vor fi depuse săptămâna viitoare la cancelaria sinodului Bisericii Ortodoxe Române, de la care vom aștepta, conform legii, răspunsurile la care sunt datoare toate instituțiile publice.

Le stăm la dispoziție celor care doresc să facă publică mărturisirea lor prin semnarea acestor documente și trimiterea lor la Patriarhia Română. Pentru a evita complicațiile, noi am recurs la simpla consemnare a numelui și la semnătura aplicată în dreptul acestuia, nefiind vorba despre un demers care să creeze un raport juridic ce necesită datele de identificare din actul de identitate.

 

Citiți și:

5 mai: Doi ani de luptă împotriva ereziei la Schitul Orășeni din Botoșani

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

    1. Așa este, a fost foarte bine, sperăm că toți cei ce văd acest film și citesc aceste documente să înțeleagă însemnătatea lor și să strângă rândurile pentru a duce mai departe această luptă absolut necesară.

  1. Privitor la problema actelor cu cip, electronice, iată următoarele pareri:
    – asa cum s-a desprins după Sinaxa din 2017 cel puțin o grupare si a devenit schismatica pornind de la interpretarea greșită a expresiei „partasia la erezie”, se pare ca si după Sintaxa de acum, 1 mai 2019, exista pericolul (as zice ca saccsiv, victimizandu-se, a creionat deja o ruptură si a si inceput a identifica si izola persoanele care trebuie puse la zid: părintele Matei Vulcănescu, Teodor Zisis, mitropolitul Serafim de Pireu, dl Silviu-Chirilă, exact persoanele contestate si de schismatici) ruperii a celor care susțin dogma anticip, dogma mai importanta decat dogmele Ortodoxiei, odată ce cei care nu acceptă CNP-ul si actele cu cip sunt in stare si au fost sa se dezica de sinaxele antiecumeniste sau nu au semnat documentele acestora;
    – trebuie adoptată o poziție care:
    a) sa recomande oamenilor SA NU PRIMEASCA documentele cu cip, electronice;
    b) sa nu fie impiedicati oamenii la participarea si lupta antiecumenista de primirea documentelor electronice;
    c) sa se combată extremele de tip saccsiv (dacă iei actele cu cip nu te mantuiesti – suna a erezie) si Calistrat de la Barnova (care a devenit porta voce a masonilor recomandand si predicand în favoarea actelor cu cip);
    d) cei care nu iau aceste documente sa nu osandească pe cei care le iau, iar cei care le iau sa nu recomande luarea lor, si sa nu osandească pe cei care nu le iau;
    e) trebuie osândite doar extremele;
    f) trebuie alcătuite scrisori către patriarhie si conducerea statului, semnate de cât mai mulți oameni, prin care sa se ceară oprirea emiterea documentelor electronice sau în cel mai rau caz asigurarea libertății cetățenilor de a nu primi aceste documente;
    Saccsiv scoate în prim plan parerea Sf Paisie, în schimb altii pot scoate în prim plan parerea Sf Sofronie.
    Ambele sunt îndreptățite în egală măsură.
    Dacă acceptăm parerea saccsiv, automat si sfarsitul este acum, toată lumea este pierdută, nu mai au rost nici sfintele Taine, nici harul din ele, nici vreun sinod anti Creta, toti suntem pecetluiti.
    Exact ca si gruparea Sava – Ciprian, toti sunt eretici.
    Trebuie să fim foarte atenți ce învățam si susținem!!!

    1. Aveti dreptate, dar nu credeti ca toate cele propuse de dumneavoastra trebuie facute fara presiunea facuta de Ortodoxinfo, care, in opinia mea, isi exprima frustrarea ca nu are rolul pe care l-a avut in 2017 in organizarea celeilalte sinaxe si incearca sa se agate de lupta antiecumenista de care a fost decablat datorita unor atitudini necorespunzatoare fata de oameni care chiar lupta contra ereziei?
      Dumneavoastra vad ca ati inteles ca lupta contra biometriei trebuie dusa cu aceeasi atentie ca si cea contra ecumenismului, pentru a nu se cadea in aceeasi greseala in care a cazut gruparea schismatica conturata in jurul monahului Sava.
      Si pentru ca ati fost la Botosani si ati vazut atmosfera de acolo, spuneti-mi si spuneti-le si celor care ne citesc: NU VI SE PARE INTERESANT CA DE CATEVA ZILE SE VORBESTE DOAR DESPRE CIPURI SI NEMULTUMIRILE ORTODOXINFO, DAR NU SE SPUNE ABSOLUT NIMIC DESPRE TEOLOGIA CARE S-A FACUT LA BOTOSANI, CARE ARE ROLUL DE A RELUA IN FORTA LUPTA CONTRA ECUMENISMULUI? NU VI SE PARE INTERESANT CA SUNTEM TRATATI DE CA SI CAND LA BOTOSANI AM FI LANSAT MESAJE PROCIP, CAND NIMENI NU ARE DE GAND SA FACA ASA CEVA, FIIND ACUZATI DE CEVA DE CARE NU SUNTEM VINOVATI?
      Coincidenta????

      1. Aceste probleme trebuie analizate si rezolvate cu înțelepciune, mai ales intr-o societate ca cea din zilele noastre. Este vorba de acea înțelepciune de care vorbeste Mantuitorul: „Fiti înțelepți ca șerpi…” pentru ca sistemul este viclean și bazat în special pe rațiune, si este vorba si de a avea niște rezultate bune.
        Ortodoxinfo se zbate sa faca ceva, vrea ceva, aspiră la ceva, dar totusi se zbate intr-o cușcă.
        Cum sa ajungi pe vârful muntelui dacă tu te miști numai într-un plan?
        Neintelepciunea asociată cu mândria înseamnă CADERE.
        De mult timp si destui au experimentat respingerea brutala si etichetarea în fel și chip din partea ortodoxinfo dacă nu erai in acord cu parerea lor.
        Din pacate, dar as zice mai bine, din fericire, asa ati pățit si dv. acum cu ocazia acestei Sinaxe. Din fericire pentru ca vedem cu cine avem de a face pentru ca sa nu ne prea facem de lucru cu ei, deoarece mai tarziu vor fi o piedică si mai mare.
        Dacă ei au creat o schismă în ce privește documentele electronice nu putem sa ne unim cu ei.
        Dacă suntem de acord ca de acum cei ce primesc documentele electronice n-au mântuire înseamnă că orice lupta împotriva ecumenismului si a diavolului este în zadar, toti sunt deja pecetluiti, toti sunt deja pierduti!
        Doar un sinod facut doar de cei de la ortodoxinfo mai poate salva lumea pentru ca nu au documentele cu cip.
        Îndată mai scot si dogma cu pământul plat sau împotriva relativității einsteiniene, etc. care vor pune pe planul doi sinaxele antiecumeniste.

        1. Problema trebuie pusă exact ca și in cazul ereziei: trebuie sa te ingradesti de tehnologia biometrica, pentru ca e un pericol pentru sufletul tau, dar cand vine vorba de argumentat, trebuie sa fii extrem de atent sa nu cazi in aceeasi capcana ca si cei ce au cazut in schisma in lupta antiecumenista. Este cam acelasi tipar: te-ai ingradit si iti vezi de treaba.
          Eu sunt de părere ca avem o datorie sa luptam public contra cipurilor cu statul, nu unii cu altii, așa cum face Ortodoxinfo acum, ci cu statul. Sa obligam statul sa renunte la aceasta tehnologie, sa il intarziem cat putem, nu sa parasim in acest moment societatea si sa lasam statul sa isi faca mendrele cum vrea.
          Exista o categorie de cetateni, de fapt fosti cetateni, foarte activi contra noastra acum, ca urmare a manipularii puternice din ultimele zile, care isi fac un titlu de glorie din faptul ca au parasit sistemul si nu mai au niciun fel de acte, niciun fel de legatura cu statul.
          Eu nu stiu cat e de bine sa faci in acest moment acest lucru, dar intreb: din ce traiesc acesti oameni? De unde au ei banii cu care mazgalesc toata ziua internetul cu fel de fel de opinii? Cine le asigura lor traiul zilnic, daca nu au nicio legatura cu sistemul?
          Ii inteleg pe cei care parasesc societatea si merg si traiesc modest undeva retrasi, cultivand pamantul si facand o agricultura de subzistenta, desi, in opinia mea, in acest moment nu se cuvine sa parasim lupta din societate. Dar sa te retragi din viata sociala, sa traiesti din munca unora care au ramas in sistem si sa ii mai si critici pe aceia pentru ca sunt in sistem, asta e cam greu de inteles.
          EU CRED CA DISCUTIA NOASTRA ESTE STRICT O CONVERSATIE A DOI OAMENI CARE AU PARTICIPAT IMPREUNA LA UN EVENIMENT IMPORTANT, PENTRU CA REALITATEA ESTE CA IN ACEST MOMENT NOI ASISTAM LA O MANIPULARE MENITA SA ABATA ATENTIA DE LA SINAXA PROPRIU-ZISA SI SA DUCA DISCUTIA PE ALTA TEMA, PENTRU CA CE S-A INTAMPLAT LA BOTOSANI SA NU MAI CONTEZE.
          ATI OBSERVAT CA NIMENI NU DISCUTA DESPRE SINAXA PROPRIU-ZISA? PENTRU CA ASTA ESTE SI TEMA. DISCUTAM DESPRE ORICE, DAR SA UMBRIM SINAXA PROPRIU-ZISA. MARE PACAT FAC CEI CE ISI ASUMA ACEASTA MANIPULARE.
          SITEURILE GRUPURILOR SCHISMATICE NU SIMT NEVOIA SA IA ATITUDINE FATA DE LEPADAREA NOASTRA DE GRESELILE LOR, PENTRU CA ASTA AR INSEMNA SA REDUCA DISCUTIA IN SPATIUL ECUMENISMULUI, UNDE EI AU PIERDUT. ACUM DISCUTIA ESTE PE O ALTA TEMA, CARE NU II AFECTEAZA PE EI, MOTIV PENTRU CARE SUNT FOARTE RELAXATI, PENTRU CA ARE CINE SA LE FACA TREABA.
          Mare pacat.

  2. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că a rânduit această întâlnire spre mărturisirea adevărului și ne rugam sa trezească si conștiința neamului românesc ca să vadă adevărul și să iasă din mocirla ecumenismului și a lepădării de Hristos în care se balaceste de ceva timp ! Dumnezeu să ne ajute si sa ne dea curajul și puterea sa-L mărturisim !

  3. Nu am fost la Botoşani, dar am urmărit cu atenţie materialele prezentate. Avem motiv să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutorul primit cu prilejul acestei Sinaxe. Dumnezeu să răsplătească eforturile participanţilor, organizatorilor şi celor care au luat cuvântul şi să ajute ca aceste mărturisiri să ajungă la inimile celor implicaţi în desfăşurarea evenimentelor din agenda BOR!

    Am fost intrigată din pricina ispitelor apărute.

    Pe de o parte, m-a deranjat deplasarea accentului de pe problemele care necesită atenţie imediată ( venirea Papei, ieşirea din CMB, atitudinea faţă de schisma din Ucraina etc., ) , probleme care s-au discutat la această sinaxă, pe o problemă pe care o discutăm de câţiva ani de zile şi anume problema pecetluirii cu 666.

    Pe de altă parte, consider că nu era momentul pentru articole sau comentarii pro-cip din partea unor colaboratori ai acestui site, chiar dacă aceasta este concepţia lor! Acestea pot duce în derizoriu mai întâi lucrările Sinaxei, apoi şi lupta anti-cip! E nevoie de mai multă colaborare autentică, de nimicirea orgoliilor, de jertfelnicie. Nu amestecăm mierea cu motorina. Orice sminteală creată distruge încrederea câştigată cu greu. În luna iunie, după ce se încheie vizita Papei, avem tot timpul să ne exprimăm opiniile referitoare alte aspecte importante ce implică mântuirea noastră: pocăinţa, nevoinţa, respectarea poruncilor evanghelice etc. Legată de porunca iubirii lui Dumnezeu şi cea a iubirii aproapelui este şi problema pecetluirii. Practic, respectarea acestor porunci devine imposibilă pentru cei care au acces la datele altora şi le folosesc în mod abuziv şi imposibilă pentru cei care acceptă un semn al ,,altui stăpân” pe corpul său. Nu trebuie să ne amăgim că mântuirea ni se cuvine oricum. Dimpotrivă, aşa cum au avertizat mulţi sfinţi, mântuirea este foarte dificilă în aceste vremuri. Vom fi judecaţi după poruncile evanghelice care se bat cap în cap cu acceptarea pecetii lui Antihrist.

    În ce priveşte problema cipurilor, avem:
    a)indiciile clare ale pecetluirii apropiate cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666: ,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17);

    b)consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11.
    Posibilităţile de interpretare ale acestor texte sunt, aşadar, reduse.

    1. Va asigur ca problema biometriei isi va primi tratarea cuvenita pe siteul nostru, dar va avea o perspectiva teologica corecta, care sa ne pazeasca de alunecari in diferite rataciri. Deocamdata, prioritatile sunt cele trasate de sinaxa

    2. Va multumim, va rugam sa o faceti cunoscuta cat mai multor oameni, care sa stie ca lupta antiecumenista se duce corect, asa cum s-a dus din 2016 încoace si se curata incetul cu incetul de toti cei ce nu au ce cauta intr-o lucrare asa de importanta, pentru ca au intrat in lupta cu alte motivatii decat dorinta de curatire a Bisericii noastre de erezie.

  4. Sunteți aluatul cel mai imprevizibil. Saccsiv, acest erou incoruptibil, v-a promovat, el, care în excluziunea sa dramatică, a înțeles mai bine tragediile căderii sistemului ortodox vechi(ante 1917-18) și care gravitează spre Hristos nativ, el, haiducul mărturisirii noastre, a ajuns, având un cavalerism înnăscut, să vă denunțe în stilul și cu argumentația lui Staicu. Acest lucru spune multe lucruri. E limpede că Saccsiv, cel ce a promovat inițiativa dumneavoastră, și v-a scăpat intelectul remarcabil de o lumpen-intelectualism în care vă bălăciți doar pentru că aveți fixul cu nepomenirea, și nu intrați în lumea ortodoxă mainstream, ci ați ajuns în anturajul dubios chiar dacă inofensiv în care vă desfășurați, sinteză de avocat, consultant și teolog, e limpede că Saccsiv, repet, are dreptate. Sincer, revenirea la pomenirea e singurul lucru intelectual onest.

    1. Ii multumesc lui Saccsiv ca mi-a scapat intelectul de lumpen intelectualism :)))))))))
      Fie-mi ingaduit sa nu mai public restul epistoliei dumneavoastra encomiastice pentru a nu il rusina pe prietenul dumneavoastra Saccsiv cu laudele excesive.
      Va asigur insa ca am gustat-o cu savoare. Literatura pura.
      Ca saccisiv a ajuns sa ma denunte cu argumentele preotului Staicu nu e o problema, pazească Dumnezeu sa nu ma denunte si cu intentiile si la ordinele la care a facut-o preotul Staicu. Ce ziceti, nu incep sa vi se para a match made in… heaven, sa zicem, ca sa nu stricam zisa americanească?
      Cred ca sunteti intr-o grava neintelegere cu privire la nepomenire.
      Nu m-ar deranja sa imi explicati de ce o considerati o eroare. Poate va explic si eu de ce nu e. Nu asa de bine ca „haiducul marturisirii”, dar dupa modelele mele puteri de consultant, teolog si jurist.
      Poate va smulg si o semnatura pe actele sinaxei :))
      Hristos a inviat!

  5. punctul 5 e in contradicitie cu ce spun mai multi sfinti parinti.ATENTIE MARE ACI ,caci e vorba de mintuirea sufletelor crestine.

  6. Mă bucur enorm că tocmai la Botoșani exista o raza de speranță. Sa va lumineze Bunul Dumnezeu în tot ceea ce faceți și să îi ajute pe cat mai multi să vadă adevărul și situația dramatică în care ne aflam. Doamne ajuta-ne cu tot ce ne e de folos!

      1. Atentie! Clericii care au semnat erezia in public- oficial si au prigonit pe ortodocsi, dupa Sfantul Atanasie cel Mare nu mai pot fi reabilitati in fuctii. La o eventuala pocainta vor ramane doar simpli mireni. Concluzia se subintelege !

  7. @ Hodor Ion
    Mai bine v-ați vedea de mântuire și v-ați opri din defăimare. V-ați bătut joc de lupta antiecumenistă corectă vreme de doi ani de zile alături de dezbinătorul și trădătorul de pe „Prietenii…”. Ați ieșit precum hăitașii înaintea vânătorului de suflete, ați pârjolit totul în jur prin denigrare și ați otrăvit fântânile sufletești ale oamenilor de bună credință. Ați făcut promisiuni deșarte scoase din adâncul iadului, dezbinând familii, aruncând în deznădejde și batjocorind chipul lui Dumnezeu dornic de mântuire, hulind bunul nume al lui Dumnezeu și călcând în picioare iubirea Lui față de om. Ați denigrat și ponegrit pe toți cei care NU au ascultat de „atotputernicul” și „invincibilul” doctor în teologie, corijent al bunului simț și repetent al bunelor moravuri. Vai vouă străinilor de Biserică, schismaticilor rătăciți în hățișurile pseudo-teologiei și în întunericul păcatului! Nu te teme de anatema aruncată lui Varlaam și lui Achindin că poate cădea pe cei care au dus lupta corect, ci teme-te de focul cel veșnic, făgăduit diavolului și slugilor lui, și ca să nu vină peste voi, HODOR onc-tronc, mânia lui Dumnezeu pentru trădare și obrăznicie!

  8. @ Pr Ciprian Staicu,
    Adevărat a înviat!
    Este o surpriză neașteptată prezența sfinției tale pe acest site. Chiar dacă nu am ce reproșa comentariului făcut, totuși nu-l pot posta din următoarele motive:
    – vremea dialogului cu schismaticii și dezbinătorii s-a încheiat. Am anunțat oficial delimitarea de voi la Botoșani II;
    – chiar dacă (prin absurd) gruparea voastră ar spune ceva credibil, nu ar putea fi luat în seamă. Ați produs prea multă suferință și durere fraților de luptă și v-ați compromis total;
    – dacă propriile comentarii nu ți le accepți pe „Prietenii…”, închizând sesiunea de comentarii a site-ului personal din motive „binecuvântate”, de ce te-am găzdui noi, aici? Ca să aduci tulburare și dezbinare?!
    – spune-i fratelui Hodor sau avatarului să nu mai bată la ușile acestui portal pentru că nimeni nu-i va deschide. Nu pentru că nu suntem gazde bune, ci pentru că am învățat din trecut că nu este bine să intrăm în dialog cu cei stăpâniți de răutate și mânați de patimi nevindecate care vor tulburare și sunt mânați cu duh de ceartă spre tot răul. Iertare!

    1. permiteti-mi, parinte Claudiu, sa adaug si eu:
      – schismaticii si dezbinatorii au totusi sansa de a se razgandi si a renunta la ideile schismatice pe care le-au propovaduit anul trecut si a semna declaratia de la Botosani, pentru a se reintoarce pe calea cea corecta. Dar daca acest lucru se va produce, iar noi ne dorim sa se produca, unii dintre cei care au creat aceasta schisma va trebui sa faca ce fac toti schismaticii care revin la Ortodoxie, sa stea la o parte si sa se pocaiasca. Adica cel putin o perioada de timp va trebui sa se multumeasca sa fie de acord cu deciziile ce se iau fara a putea participa la luarea lor.
      – multumim preotului Staicu pentru faptul ca urmareste cu interes siteul nostru, nici nu are cum, fiind cel mai important site al luptei antiecumeniste. I-am multumit si la sinaxa din Botosani, public. DIn pacate, nu putem sa spunem ca si noi facem acelasi lucru, pentru ca, sincer, nici siteul sfintiei sale, nici ploaia de siteuri ale schismaticilor colegi nu au nimic important de spus pentru aceasta lupta. IL ASIGURAM PE PREOTUL STAICU CA, DIN PUNCT DE VEDERE UMAN, NU AVEM NIMIC DE IMPARTIT, II DAM CRESTINEASCA IERTARE PENTRU RAUL IMENS PRODUS LUPTEI ANTIECUMENISTE SI NOUA PERSONAL, DAR DE COLABORAT CU SFINTIA SA NU MAI ESTE POSIBIL. DACA DORESTE SA ABANDONEZE CALEA SCHISMEI SI SA SE ADAUGE LUPTEI NOASTRE, O POATE FACE, DAR DE PARTICIPAT LA PROCESUL DECIZIONAL AL LUPTEI, ASTA NU.

  9. Vă îndreptați, pas cu pas, spre o schismă provocată de voi, nu de Biserica Ortodoxă Română, căci, după cum bine știți, schismaticii sunt eretici. Eu zic să vă adunați gândurile în rugăciune, să stați cuminți înaintea lui Dumnezeu și să nu mai împrăștiați cu noroi în stăpânirea dată de la Dumnezeu… Nu slujim unui Dumnezeu despotic, ci slujim unui Dumnezeu blând, răbdător, calm în raport cu oamenii, fapt care ne și oferă un ideal de a fi noi înșine: blânzi ca porumbeii și înțelepți ca șerpii. Este extrem de incisiv atacul vostru asupra ierarhiei și, în general, asupra omenității, iar asta nu e bine. Dumnezeu cu siguranță nu va ucide un blând, nevinovat și candid copil, fie el de altă confesiune, doar pentru că nu e ortodox… e o chestiune pur și simplu logică.
    Gândind așa, înseamnă că aveți o lipsă de cunoștință față de Hristos, Cel care nu i-a urât pe păcătoși, nu a mustrat pe femeia de la fântâna lui Iacov, care, de altfel, era de alt neam și de alt rit față de El, ci a primit-o și i-a oferit apa pe care, luând-o, nu a mai însetat niciodată (conform Sfintei Tradiții).
    Dați jos vălul de pe inima voastră, care, din nefericire, v-a orbit.

    Hristos în mijlocul nostru!
    Hristos a înviat!

    1. Atacul nostru nu este incisiv impotriva ierarhiei, ci impotriva ereziei ecumeniste, pe care ierarhia o accepta. Va asigur ca nu ne indreptam spre nicio schisma, singura schisma s-ar putea sa fie ceea provocata de acceptarea de catre ierarhie a tomosului de autocefalie pentru schismaticii ucraineni.
      Dumnezeu nu va ucide un copil bland si candid, dar daca va voi sa il mantuiasca il va indemna spre adevarata credinta, Ortodoxia, daca acela va ramane in erezia din care face parte va pierde mantuirea.
      Logica dumneavoastra este de natura apocatastatica si este pur ecumenista si omeneasca. Prin ea negati tot ce inseamna Ortodoxia, adica pazirea cu strictete a dreptei credinte.

      1. Sa inteleg ca sunteti propagandistii Patriarhiei Moscovei condusa de generalul KGB Alexei si sustinatorii Mitropoliei Moldovei apartinatoare de Rusia?

        1. Nu, să înțelegeti că apărăm Biserica Ortodoxă Română de riscul unei schisme. Încercați să gândiți realitățile teologice prin prisma teologiei, nu a propagandei politice, care aici nu ne interesează.

        2. E interesant ca desi suntem „propagandistii Moscovei” totusi ne opunem la greu Patriarhului Chiril care este ecumenist mai rau decat Bartolomeu. Deasemenea suntem deacord cu intreruperea pomenirii patriarhului Chiril de catre parintii din Rep. Moldova care tin de Mitropolia Moldovei.
          Mai Draga, noi nu functionam politic dupa cum se vede ca functionati dvs din modul in care comentati, ci functionam dogmatic, teologic. Adica daca Patriarhul Moscovei Chiril ar fi ortodox atunci am fi cu siguranta propagandistii Moscovei Ortodoxe, dar daca e eretic patriarhul Moscovei Chiril( asa cum din pacate se poate observa) atunci noi devenim dusmanii invataturii lui gresite, eretice. Deci noi functionam dupa cum functionau Parintii Ortodocsi, anume sa fim propagandistii ai ortodocsilor si ne- propagandisti ai ereticilor.

  10. Daca cei care s au ingradit de erezie sunt eretici, cei care au ramas cu ecumenistii in iconomie cum ii numiti voi?Ati intrecut deja orice limita a bunului simt!Domnul sa va miluiasca !

    1. Cei care s-au ingradit de erezie si au inceput sa propovaduiasca alte erezii sunt eretici, cei care au ramas in comuniune cu ecumeniștii, dar nu sunt de acord cu erezia, nu. E simplu, e de bun-simt.
      Ingradirea de erezie iti e de folos cu conditia de a te abtine de la a bate campii si a propovadui alte rataciri.
      Ce ziceti?

  11. Păi dacă au rămas în comuniune cu ecumeniștii nu înseamnă că sunt de acord cu ei?nu înseamnă că îi încurajează să propovăduiască erezii?dacă eu mă afișez cu un pedofil,criminal,homosexual ce înseamnă?

    1. Daca au ramas in comuniune cu ei, dar nu sunt de acord cu ei, inseamna doar ca le e frica de ei sau nu au curajul sa se desparta pentru ca nu sunt convinsi ca e bine.
      Daca dumneavoastra va afisati cu un criminal nu sunteti un criminal decat daca participati efectiv la crimele criminalului. Altfel, nimanui nu ii pasa ca sunteti la brat cu un criminal.
      Sa va dau un exemplu pe care poate il intelege si monahul Sava Lavriotul. Grecii au stat sub Syriza, un partid comunist ateu timp de 9 ani, l-au votat pe Tsipras de doua ori. Ce inseamna asta, ca poporul grec e ateu si comunist tot, pentru ca nu a iesit pe strazi sa faca revolutie? Nu, inseamna ca Tsipras e ateu si comunist, iar la momentul oportun poporul grec a scapat de el.
      Asa stau lucrurile si nu se cuvine sa le judecam cu judecati sumare si radicale. Pentru ca in joc e Biserica noastra, nu e o institutie oarecare, ci insasi Biserica stramosilor nostri, de care nu ne putem desparti doar pentru ca ni se pare ca ea a disparut.

Dă-i un răspuns lui Preot Claudiu Buză Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)