Închiderea bisericilor a fost introdusă în ordonanțele militare de către asociația secularistului anticreștin Emil Moise

Astăzi a avut loc la Curtea de Apel Bacău termenul pentru dosarul 152/32/2020 în care am cerut redeschiderea bisericilor prin modificarea Ordonanței militare nr. 2/2020 a MAI.

Acțiune în instanță împotriva restricționării participării la slujbe prin Ordonanța militară nr. 2/2020

La capătul unei dispute de două ore, în care echipa care m-a însoțit a făcut tot ce era omenește posibil, instanța a respins pe fond cererea ca nefondată, stabilind un termen de constestație, care, cu siguranță va depăși perioada sărbătorilor Sfintelor Paști.

Așteptăm motivarea instanței, pentru a vedea rațiunile pentru care aceasta a considerat nefondată cererea, după care voi face apel la ICCJ, iar, în funcție de rezultatul de acolo, la CEDO, deoarece continuu să mă simt profund vătămat în libertatea mea la conștiință religioasă.

Aceste demersuri, fie că vor mai fi încununate cu succes sau nu, cu siguranță nu va mai avea niciun impact direct asupra perioadei de asuprire pe care o traversează creștinii ortodocși în aceste zile.

În aceste condiții, dacă nu se va întâmpla altceva care să schimbe actuala situație, probabilitatea este mare ca bisericile din România să fie închise în timpul celei mai mari sărbători ortodoxe, Învierea Domnului, deși am văzut că autoritățile iau în calcul deschiderea lor doar pentru noaptea de Înviere[1].

Din înfățișarea de astăzi merită reținut și relatat public un aspect care va da o idee clară celor care vor sta acasă de Sfintele Paști despre cine sunt cei care au impus această restricție și cine a acceptat-o fără crâcnire.

La ședința de judecată s-a prezentat astăzi domnul Emil Moise, cunoscut luptător contra Bisericii Ortodoxe și a creștinismului, autor a multe acțiuni și luări de poziție prin care a încercat eliminarea religiei, a icoanelor sau a slujbelor de deschidere de an din școli, militant pentru un învățământ și o societate secularist-ateiste.

Domnia sa a participat în calitate de președinte al unei asociații numite Solidaritate pentru Libertatea de Conștiință, care, din cât putem culege informații de pe internet, deoarece site nu pare a avea, militează pentru o societate secularistă.

Domnul Moise a introdus o cerere de intervenție în favoarea MAI și a Ministerului Public, care i s-a aprobat. La discuția pe fond, domnia sa a făcut unele precizări care, fiind făcute într-o ședință publică, cred că pot și merită să fie aduse la cunoștința opiniei publice.

Astfel, domnul Moise a vorbit despre geneza articolului din Ordonanța militară nr. 2/2020, pe care noi am contestat-o parțial, și a spus că inițial statul român nu a decis să închidă bisericile, dar că, după ce domnia sa a observat că Biserica este un focar de infecție cu coronavirus, din cauza ritualurilor de împărtășanie și sărutare a icoanelor, a făcut o intervenție la Ministerul de Interne, convingând factorii decizionali să introducă cele două articole care prevăd închiderea bisericilor din România.

Rememorând, cred că domnia sa a afirmat chiar că le-a propus celor de la MAI chiar forma finală, care apare în ordonanțele de urgență.

Faptul că MAI a acceptat verbatim propunerea de lege a unui reprezentat al unei grupări seculariste (atee), pe care a impus-o ulterior tuturor cultelor recunoscute, nu pare a fi produs niciun semn de întrebare MAI cu privire la o posibilă încălcare a art. 9, alin. 1 din Legea nr. 489/2006 a cultelor, care spune clar că statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”.

După ce a adus lumina la Ministerul de Interne și a închis bisericile din România,  prin forța militară a deciziilor MAI, domnul Moise a relatat că a constatat că ordonanțele militare nu au nicio bază legală, exact cum am susținut și noi, deoarece în Decretul prezidențial 150/2020 nu se restrânge libertatea de conștiință, condiție pe care eu și domnul Moise o considerăm imperios necesară pentru ca ordonanță să aibă o urmă de legalitate.

Prin urmare, domnul Moise a scris, conform propriei mărturii, domnului președinte Iohannis, pentru a-l informa că trebuie să modifice Decretul prezidențial, pentru ca propunerea domniei sale, transpusă în lege de MAI, să fie cât de cât legală.

Întrucât președintele, așa cum îl știm, “are tăria opiniunilor” domniei sale și a ignorat cererea, domnul Moise s-a adresat instanței de contencios din București cu o cerere, care i-a fost respinsă, prin care cerea ca instanța… să îl oblige pe legiuitor, adică pe președinte, să legifereze, ceva nemaiauzit până acum în sistemul de drept mondial.

Nu este lipsit de interes, în context, să observăm că o organizație care se numește de solidaritate pentru libertatea de conștiință a cerut… restrângerea libertății de conștiință!!!!

Exprimând opinii juridice de un exotism care ar fi amuzant, dacă ele nu ar risca să se transforme în legi, așa cum ne spune că s-a întâmplat la MAI, domnul Moise a încercat să ne convingă de faptul că, prin modificarea Decretului prezidențial la trei săptămâni după ce ordonanța militară a produs și efecte, și numeroase abuzuri, s-ar fi putut acoperi lipsa de legalitate a măsurilor care s-au luat fără o bază în acel act.

Domnia sa s-a arătat însă foarte încrezător că președintele Iohannis îi va satisface dorința la următorul decret și va introduce în deplină legalitate dorința sa de a închide bisericile din România.

Despre cum va justifica președintele Iohannis sau, mai curând, ministrul Vela faptul că românilor li s-a interzis într-o lună pascală să meargă la biserici fără o bază legală reală domnul Moise nu s-a pronunțat. Probabil că își imaginează că un act normativ poate avea efect retroactiv, dar, în realitate, art. 15, alin. 2 din Constituție statuează clar că legea prevede numai pentru viitor, în afara legii penale și contravenționale mai favorabile, ceea ce nu e cazul.

O mare parte a argumentării domnului Moise a fost legată de faptul că șefii cultelor, în speța noastră patriarhul Daniel, au fost de acord cu măsurile domniei sale, impuse prin intermediul ordonanței militare a MAI.

Nu ne-a spus dacă MAI a consultat Patriarhia în tot acest demers cu privire la opiniile devenite lege ale domnului Emil Moise, dar din tot discursul de azi și mai ales din articolele de presă de pe DC News, despre care am vorbit într-un articol anterior, avem motive să credem că da și că patriarhul a fost de acord cu măsurile, din motivele pe care le-am expus în acel material.

Presa îl invită pe Patriarhul Daniel să se mai lepede o dată, „fără echivoc”, de Hristos și de Învierea Acestuia

În argumentarea domniei sale, domnul Emil Moise a adus o informație pe care a prezentat-o ca oficială și emisă de o instituție a statului, din care ar rezulta că Sfânta Împărtășanie este purtătoare de viruși, afirmație pe care eu am calificat-o în fața instanței ca pe o blasfemie și o încălcare flagrantă a articolului 13, alin. 2 din Legea cultelor, care interzice insultarea simbolurilor religioase, în speță insultarea lui Dumnezeu Însuși, care este prezent real în Sfânta Împărtășanie.

Pe baza acestei afirmații blasfematoare domnul Moise a introdus în discuție denunțul penal pe care i l-a făcut arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, pentru faptul că a împărtășit 100 de credincioșii ortodocși din Sfântul Potir cu aceeași linguriță.

Am prezentat instanței gestul domnului Moise față de arhiepiscopul Tomisului ca pe un abuz grosolan, care ar trebui să justifice cererea mea, pentru că nu poți să trimiți în judecată penală un episcop pentru că împărtășește credincioșii. Nu a făcut așa ceva nici Stalin.

Încadrarea juridică pe care a dat-o faptei domnul Moise în denunțul domniei sale va aduce, în opinia mea, din partea parchetului o soluție de clasare pentru inexistența faptei, conform art. 16, alin. 1, lit. a) NCPP, pentru că, pentru a exista o faptă penală, procuratura ar trebui să demonstreze că IPS Teodosie a îmbolnăvit pe cineva, ceea ce cu siguranță nu s-a întâmplat.

E treaba procurorilor să stabilească dacă denunțul domnului Moise are temei să meargă în judecată, dar dacă se decide clasarea sa, arhiepiscopul Tomisului are deschisă calea spre plângerea penală pentru săvârșirea de către domnul Moise a infracțiunii prevăzute de art. 268 NCP de inducere în eroare a organelor judiciare (fostul denunț calomnios), care se sancționează cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau cu amendă, iar dacă se constată că s-au ticluit probe pentru a induce organele judiciare în eroare, cu închisoare de la unu la cinci ani.

La un moment dat, în cursul procesului de azi, domnul Moise s-a exprimat în sensul că nu știe cărui cult aparțin eu, că nu aparțin vreunuia dintre cele recunoscute, în ciuda faptului că era la curent cu cererea mea, în care eu îmi declin apartenența la Biserica Ortodoxă Română.

Suspiciunea mea este aceea că domnul Moise era la curent cu interpretarea oficială a Patriarhiei cu privire la starea mea bisericească de teolog ortodox nepomenitor.

Nu este exclus ca cineva să îi fi explicat că eu sunt “un schismatic nepomenitor, care a ieșit din Biserica Ortodoxă Română”. O astfel de explicație, dacă i s-a dat cu adevărat, o putea obține cel mai sigur din surse apropiate sau chiar din cadrul Patriarhiei Române. Mă îndoiesc că a avut răbdarea să citească și capacitatea teologică să își formeze, din analiza activității mele publice, opinia pe care a susținut-o.

În concluzie, domnul Emil Moise a ținut să ne informeze și să ne convingă de faptul că, de la începutul acestei stări de urgență, domnia sa și asociația pe care o conduc sunt instanța supremă în statul român în materie de libertate de conștiință, stabilind ce înseamnă aceasta, cine are dreptul la ea, în ce mod, cum și mai ales când.

Aș putea îndrăzni să îl consider, pe baza propriilor afirmații făcute în instanță azi,  directorul Departamentului “Poliției Gândirii” din România, dar mă abțin de la această calificare, pentru a nu crea confuzii, atât timp cât MAI nu are încă, în mod oficial, un asemenea departament.

Singurul lucru de care m-a convins azi a fost că Patriarhia Română a acceptat fără nicio obiecție toate măsurile pe care domnia sa, domnul Emil Moise, le-a impus în societatea românească cu privire la biserici.

De ce a făcut aceasta Patriarhia? Pentru că eu cred că ierarhilor le este bine cu ușile bisericilor închise, pentru a se păzi de acest virus.

E posibil ca ierarhii să fi îmbrățișat părerea ateistă, exprimată de un preot numit Vasile Ioana, potrivit căreia Biserica ar putea deveni focar de infecție:

“În momentul acesta suntem într-o luptă pentru viaţă şi biserica, care este mama noastră, care are grijă de starea noastră spirituală, de hrana noastră. Biserica alege să nu devină focar de răspândire de virus. Acest lucru este cel mai important. Este esenţial să spunem oamenilor adevărul. Dragii mei credincioşi, realitatea ne-a arătat că nu putem să vă ţinem la doi metri unul de altul şi atunci, alegem viaţa”[2].

Pentru această părere, preotul acesta ar fi fost caterisit în vremurile bune ale Bisericii. Astăzi el este eroul televiziunilor și “vocea rațiunii”, care îi învață pe români că e mai bine să se gândească la viața bătrânilor pe care i-am expune în biserici, ca “să nu se spună că biserica a omorât oamenii”. Unde e Hristos și Puterea Sa în aceste discuții?

După depoziția de astăzi a domnului Moise am meditat pe o temă tristă. Cum se numește cel care stabilește cine și când are dreptul să meargă la biserică, cum, când și de către cine se poate administra Sfânta Împărtășanie, când și dacă este permis cultul icoanelor în Biserică, ce este Împărtășania și care este componența sa? Se numește întâistătătorul Bisericii.

Cum toate aceste lucruri în această perioadă le face domnul Emil Moise, din propria mărturie, cu acordul necondiționat al aproape întregii ierarhii ecumenist-serghianiste a BOR (cu două-trei excepție demne de tot respectul), înseamnă că nu greșim prea mult dacă spunem că adevăratul patriarh, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, este în acest moment domnul Emil Moise. Dureros, dar adevărat.

Ceea ce mă determină să mă întreb dacă toți ierarhii care ne transmit zilele acestea mesaje duioase și planuri ridicole despre cum să punem în practică un circ pascal național în noaptea de Înviere, pentru a arăta măreția “României creștine” (expresia este atât de lipsită de conținut, în acest context) au “binecuvântarea” domnului Emil Moise pentru aceste lucruri?

 

Aceasta este cronica unei inițiative eșuate de a convinge statul român să deschidă Biserica Ortodoxă în noaptea de Paști. Nădăjdueisc că Dumnezeu va duce, cu Puterea Sa, la îndeplinire lucrarea de eliberare a Bisericii Sale din această robie spirituală în perioada sfântă a Învierii Sale.

 

“Să învieze Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El.

Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară păcătoșii de la fața lui Dumnezeu. Iar drepții să se bucure și să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze în veselie (Ps. 67, 1-3)

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea (Ps. 117,24).

 

Note:

 

[1] https://www.fanatik.ro/romanii-liber-sa-participe-la-inviere-anuntul-surprinzator-al-lui-raed-arafat-sa-nu-zica-lumea-ca-a-trecut-pastele-19179149?utm_source=antena3InteriorSport&utm_medium=referral&utm_campaign=unici&utm_content=antena3SportInteriordeskmobil.

[2] https://www.antena3.ro/actualitate/parintele-vasile-ioana-biserica-alege-sa-nu-devina-focar-de-raspandire-de-virus-alegem-viata-dragii-566150.html.

 

Citiți și:

Restricționarea accesului în biserici, mustrarea lui Dumnezeu pentru acceptarea ereziei ecumeniste a ierarhiei

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

  1. Vă aduceți aminte precentul comentariu al meu? V-am spus că nu o să iasă și v-am spus și de ce. Trebuie lovit la rădăcina legală a problemei, anume neconstituționalitatea ordonanțelor. CCR și restul. Acum nu știu dacă mai este timp.

    1. Ordonantele pot fi nelegale, nu neconstitutionale. Pentru a introduce in instanta o exceptie de nelegalitate, care sa ajunga la CCR, trebuie sa se mearga pe calea ordinara, care cere timp.
      In realitate, legislatorul a permis atacarea in instanta a ordonantelor din timpul starii de urgenta, dar nu a prevazut procedura de urgenta pentru solutionarea lor, ceea ce face ca sa nu prea existe nicio parghie de rezolvare in 30 de zile, ci doar daca starea de urgenta dureaza luni intregi.
      Probabil ca aceste actiuni se vor finaliza dupa ce va trece starea de urgenta, dar rezultatul lor va fi in mare parte inutil pentru ce intereseaza.

  2. „art. 9, alin. 1 din Legea nr. 489/2006 a cultelor, care spune clar că “statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”.”

    PERFECT! deci sa se scoata religia in scoli , biserica sa nu mai fie scutita de taxe, si sa nu mai primeasca bani si salarii de la stat!

    sau vreti sa se respecte articolele astea doar cand va convine?!

    1. Bună ziua,

      1. Religia nu poate fi scoasă din școli atâta vreme cât există părinți care doresc (slavă lui Dumnezeu!) ca copiii lor să participe la ora de religie.

      2. Biserica nu este scutită de taxe, ăsta este un mit pe care mulți încă îl cred. Biserica plătește taxe dar are și anumite facilități fiscale după cum și asociațiile și fundațiile care ajută societatea au. E firesc să aibă având în vedere lucrarea filantropică uriașă pe care o desfășoară Biserica în societatea românească.

      Articolul din Constituție pe care l-ați invocat dvs. nu are legătură cu facilitățile fiscale ale Bisericii ci face referire la faptul că statul român nu are o religie oficială.

      3. Cu privire la salariile preoților, statul nu le plătește integral. Statul să-i înapoieze Bisericii toate averile confiscate de masonul Cuza și după mai vorbim și de plata salariilor.

      Sper să vă fie de folos comentariile mele. Bucurii să aveți!

  3. Sa speram la trimiterea Sfantului Vasile cel Mare de la Dumnezeu pe acest pamant,intrucat el redeschide Bisericile fara sa tina cont de mintea falsa a unor oameni ca Moise

  4. Domnu’ Chirila sa va bagati ora de religie in … scolile bisericesti ortodoxe nu in scolile lui Cuza si cele cladite de comunisti.

    Sunteti ca cuci aia care nu isi construiesc cuiburi ci isi lasa ouale in cuiburile altora sa le cloceasca.

    1. Daca nu ati fi atat de ignorant si de superficial ati sti ca Cuza si-a facut scolile in cladiri luate de la Biserica, iar in Ardeal invatamantul in romana a fost sustinut exclusiv de Biserica Ortodoxa. Dar de unde sa auziti dumneavoastra asa ceva, de la ora de neomarxism?

    2. Atunci statul sa dea bisericii tot ce a luat de la ea în natura nu în bani și sa nu mai dea nici un salariu. Dar așa ceva este imposibil pentru stat. Ba mai mult pentru neștiutori la catolici statul da salariu integral la clerici nu o subventie Cum Da statul roman.

    3. Domnule Iulian, poprul acesta s-a nascut crestin. Daca eretici , precum dumneata , ati imbratisat alte ideologii, va priveste. Nu incercati sa faceti prozeliti , pentru ca va fi vai de voi .Scolile s-au ridicat in perioadele istorice de care ati aminit , dar au fost cladite prin sudoarea poporului crestin . Cel asuprit .

  5. va multumesc pentru demers. incerc sa fiu cat se poate de neutru insa, citind printre randuri, mi se confirma temerea ca ierarhii Bisericii noastre nu se bat tocmai pe viata si pe moarte pentru drepturile libertatea noastra religioasa.

  6. Stimate domnule Chirilă,
    Ce mai mare realizare a demersului dvs, chiar daca juridic aparent inutil, este, dupa parerea mea, descoperirea (care altfel probabil nu avea cum sa fie facuta) ca in spatele prigonirii bisericii prin ordonantele statului este un interes particular, ideologic, a carui unealta este acea asociatie secularista.
    Cred ca acest fapt ne arunca, pe noi crestinii, din raportul de drept in raportul de forta cu statul care ar trebui sa ne protejeze, nu sa ne prigoneasca.
    Pe de alta parte, viscerala dvs pornire impotriva ierarhiei BOR nu o gasesc a fi nici justificata, nici utila. Nu aveti de unde sa stiti ce demersuri au fost facute la acel nivel si presiunile exercitate acolo, iar pe de alta parte va lipsiti de sinergia participarii alaturi de dvs (macar in rugaciune, daca nu si faptic) a unei mari majoritati a crestinilor care nu gasesc de cuviinta sa-si ponegreasca ierarhii si sa se autoexcluda din Biserica.
    Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ajute !

    1. Dar ce au de gand sa faca „majoritatea crestinilor”? Sa stea alaturi de acesti ierarhi pana cand ii vor inchide de tot sau ii vor preda papei? De unde stiti dumenavoastra ca eu m-am autoexclus din Biserica? Pentru ca apar adevarul si dreapta credinta si nu accept astfel de tradari nu m-am exclus din Biserica, draga frate, mai mult decat au facut-o alti inaintasi care au intrerupt pomenirea unor ierarhi similari: Nestorie, Eutihie, Ioan Vekos, Ioan Calecas.
      Nu vedeti ca Dumnezeu v-a scos din biserici tocmai pentru ca tinand cu dintii de acesti ierarhi va faceti partasi ereziei lor? Nu stiti ca toti sfintii spun ca de ierarhul eretic sa fugi, ca ascultarea este pana la erezie? Nu ati aflat inca faptul ca ierarhul care e eretic poate fi parasit canonic, fara ca acest lucru sa insemne autoexcluderea celui care se ingradeste de el?
      Eu cred ca tocmai acum este cel mai bun moment ca sa va despartiti si dumneavoastra de ierarhii dumneavoasstra sau sa ii fortati sa renunte la ecumenism, altminteri Dumnezeu va va certa cu pedepse pe care nu le veti putea duce.
      Nu faceti confuzii intre ponegrirea ierarhilor pentru faptele lor personale, pe care niciunul dintre noi nu o face, si admonestarea lor publica pentru invatatura eretica si compromisurile teologice pe care le fac, la care este indreptatit orice crestin, cand erezia e la usile Bisericii.
      Nu uitati ca lui Nestorie i-a spus public ca este eretic un avocat mirean si de acolo a inceput disputa monofizita. Si-a ponegrit avocatul Eusebiu ierarhul si s-a autoexclus din Biserica? Evident ca nu. L-a ponegrit Sfantul Grigore Palama pe Calecas si a iesit din Biserica? Evident ca nu.
      Spun ca ati fost scosi acum din biserici, pentru ca pe noi, cei care ne-am opus sinodului din Creta si ecumenismului, ne-au scos ierarhii pe care ii laudati dumneavoastra din biserici in urma cu patru ani. Acum v-a scos si pe dumneavoastra Dumnezeu si au ramas numai ei.
      Data viitoare sa ne pazeasca Dumnezeu ca sa nu fie scosi toti din biserici. Fiti cu bagare mare de seama.

  7. omul (emil moise) este demonizat,aproape de faza terminală.Problema reală și dureroasă,nu este el,după părerea mea,ci puțina noastră credință,pentru care DOMNUL ne-a lăsat,pe și la mîna păgînilor și ateilor necredincioși.Este dureros și strigător la cer,ca o țară cu un procent atît de mare de fii ai Lui DUMNEZEU,să fie călcată în picioare și umilită de mai puțin de o mînă de potrivnici și dușmani ai DOMNULUI,ai noștri și a tot ce este sfînt,președinte-protestant,prim-ministru-papistaș,aproape stăpîn pe min.sănătății-musulman.Cît despre emil moise,cred că-i mai trebuie vre-un batalion,două de draci,în creierii lui și va spune și el că se numește Legiune.

    1. Sa nu il jignim pe domnul respectiv, va da seama inaintea lui Dumnezeu pentru starea domniei sale. Noi sa ne aparam de lucrarile anticrestine si atat.

  8. Constituţia României, Articolul 73, articolul 3, alineatul g:
    https://www.constitutia.ro/art-73-categorii-de-legi.htm

    (3) Prin lege organica se reglementeaza:

    g) regimul starii de asediu si al starii de urgenta;

    Avem o LEGE ORGANICĂ care să reglementeze starea de urgenţă?
    NU avem.
    Avem doar Ordonanta de Urgenta nr. 1 din 1999.
    Plus Legea nr 453 din 2004 pentru aprobarea OUG 1 din 1999.

    Decretul prezidenţial nr 195 din 2020 şi toate Ordonanţele militare din 2020 sînt legale?

  9. Se tot abordează tema că bisericile sunt scutite de taxe, însă din interiorul Bisericii nimeni nu are curajul să iasă la TV și să spună adevărul: BISERICILE (ADICĂ PAROHIILE) NU PLĂTESC TAXE LA PRIMĂRIE, DAR PLĂTESC TAXE IMENSE CĂTRE CEI CE CONDUC BISERICA, ADICĂ FORURILE IERARHIC SUPERIOARE BISERICEȘTI: PROTOIERIE, EPISCOPIE, PATRIARHIE.
    Aceste taxe sunt „lupi îmbrăcați în piele de oaie”, adică se numesc „contribuții benevole”, fiind atât de „benevole”, încât preoților care nu au încasări la biserică suficiente să plătească aceste sume, li se opresc din salariile de la bugetul de stat. Taxa fiecărei biserici către Patriarhie se numește „FONDUL FILANTROPIA”. Altă taxă pe care episcopiile o împart cu Patriarhia este Fondul Central Misionar. Acesta este colecta care se făcea înainte de a fi patriarh Daniel doar în prima duminică din Postul Mare, iar după ce îl avem patriarh pe Daniel, se face în primele 3 duminici din Postul Mare. Preoților li se trimite adresă oficială scrisă să predea la Protoierii doar sumele colectate de la credincioși, însă unele Protoierii fac abuzuri și impun preoților să plătească sume fixe foarte mari, neținându-se cont de suma colectată de la credincioși. Bineînțeles că dacă nu plătesc această sumă, li se oprește din salariile de la bugetul de stat.
    Cei ce acuză bisericile că nu plătesc taxe să nu uite că ele sunt ca și societățile comerciale: plătesc asigurările sociale ale angajaților din propriile încasări, adică dau înapoi către instituțiile statului (Casa de Pensii, Casa de Sănătate) în jur de 60% din sumele primite ca și salarii de la bugetul de stat. În zonele rurale există foarte multe biserici care nu au încasările necesare pentru plata asigurărilor sociale, iar angajații plătesc aceste asigurări din salariile de la bugetul de stat, mulțumindu-se să trăiască doar cu diferența de salariu rămasă.
    Așa cum nici acum nimeni din Biserică nu a avut tăria de caracter să stea împotriva celor care au dictat închiderea bisericilor pentru public, tot așa nimeni din Biserică nu are tăria de caracter să iasă în public și să dea pe față aceste adevăruri!

  10. Religia Ortodoxa face parte din specificul national al statului unitar roman.Romania a fost facuta de romani, cine nu doreste sa respecte valorile specificului national este liber sa plece.
    Restul sunt detalii!

Dă-i un răspuns lui Mihai-Silviu Chirilă Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)