STUPEFIANT: Patriarhul eretic serghianist Daniel îi „fericește” pe cei ce poartă botnița robiei noii ordini mondiale

Patriarhul Daniel șochează din nou publicul ortodox român printr-un îndemn delirant adresat credincioșilor ortodocși români de a purta mască (presupunem, în lumina noilor ordine ale statului, chiar la slujbele oficiate în bisericile ortodoxe).

Într-o „alocuțiune” rostită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, patriarhul ecumenist și serghianist i-a „îndemnat pe credincioși” să respecte recomandările guvernului PDL (numit în mod mincinos PNL) de a purta măști, într-o perioadă în care populația României deja a înțeles că purtarea acestor măști este inutilă, pentru că nu ajută cu nimic la prevenirea bolii, putând chiar să îl prejudicieze pe cel ce o poartă pe vreme de vară, ea fiind, pe de o parte, o afacere bănoasă a vânzărorilor de măști din partidul PDL, aflat la putere acum, iar pe de altă parte, fiind un simbol al sclaviei față de noua ordine mondială.

Într-un moment în care din ce în ce mai mulți cetățeni au înțeles că ceea ce face guvernul este o manipulare pusă la cale de noua ordine mondială, pentru a-i obișnui pe cetățeni cu dictatura totală, dar și un joc mizer al partidului de la putere pentru a-și asigura supraviețuirea politică, patriarhul serghianist Daniel face propagandă în favoarea purtării măștilor inutile și a supunerii față de manipularea guvernamentală cu privire la COVID.

Cu ocazia pomenirii Sfinților Apostoli, patriarhul Daniel i-a felicitat pe cei ce poartă măști și păstrează distanțarea socială, o luare de poziție stupefiantă, care vine în contrast cu aproape tot ce cred și mărturisesc creștinii ortodocși din România, care, fără a nega importanța măsurilor normale de precauție față de acest virus, refuză categoric manipularea antihristică a sistemului mondialist, care impune purtarea măștii și distanțarea socială, nu ca profilaxie medicală, ci ca forme de manipulare a maselor, cu scopul de a distruge coeziunea dintre oameni și a-i trasforma pe fiecare în monade de tip darwinist, capabile să distrugă orice în cale pentru a supraviețui biologic. 

Patriarhia “dezleagă” poporul la necredință față de puterea vindecătoare a Sfintei Euharistii și a Sfintelor Icoane, de frica coronavirusului

Considerăm extraordinar de grav faptul că cineva aflat în fruntea Bisericii noastre în această epocă tiranică nu este capabil să priceapă ceea ce au priceput creștini obișnuiți, fără niciun studiu prin universități occidentale: anume că virusul COVID este folosit ca un experiment sociologic al noii ordini mondiale, prin care se verifică gradul de slugărnicie și de descreștinare al unui popor și al conducătorilor săi, cu scopul de a le folosi întru înrobirea tuturor popoarelor lumii față de un guvern mondial tiranic.

Nimeni nu neagă existența acestui virus și pericolul pe care acesta îl reprezintă în societate și nici măsurile necesare pentru a se feri de contactarea acestui virus.

Trebuie puse însă în discuție măsurile luate de guvernul actual pentru a îngrădi drepturile fundamentale ale cetățenilor, care, pe lângă faptul că nu au fost eficiente, au adus atingere gravă dreptului la liberă exprimare a religiei, fără ca aceste măsuri să aibă o bază științifică reală.

Institutul Național de Sănătate Publică nu a prezentat nicio probă concretă că Împărtășania ortodoxă ar putea contamina cu COVID

Patriarhul Daniel este cel care a supus Biserica Ortodoxă Română măsurilor luate de Ministerul de Interne, influențat de o grupare ateistă, astfel încât, după cum remarca un jurnalist respectabil român, de la Constantin cel Mare este prima dată când nu se sărbătoresc Paștile în biserici. 

Patriarhul Daniel va rămâne în istorie ca PATRIARHUL CARE A ÎNCHIS BISERICILE DE SFINTELE PAȘTI de frica necredincioșilor

Atitudinea patriarhului Daniel vine în continuarea unor poziții similare pe alte teme la fel de presante în societatea românească. Reamintim poziția Patriarhiei față de actele biometrice, pe care le consideră în perfectă ordine, sau „binecuvântarea” dată vaccinării obligatorii, luări de poziție care atestă că ierarhia Bisericii noastre este cu totul paralelă cu temerile îndreptățite ale poporului dreptcredincios și cu mersul și direcția vremurilor.

Întunecarea totală a ierarhiei BOR se datorează participării la erezia ecumenistă și acceptarea ei prin semnarea deciziilor eretice din Creta.

Restricționarea accesului în biserici, mustrarea lui Dumnezeu pentru acceptarea ereziei ecumeniste a ierarhiei

Într-un articol publicat de presa propatriarhală, mitropolitul eretic Teofan din Moldova (nicidecum al Moldovei) îi îndemna pe credincioși să se grupeze și să se roage pentru că vin „vremuri grele”. Mitropolitul eretic îi îndemna fără să vrea să se lepede de comuniunea cu înaltpreasfinția sa și să se descurce cum or putea, în condițiile în care ierarhia este cu totul aservită noii ordini.

Într-un recital de viclenie specific, cel mai nevrednic mitropolit care a șezut vreodată pe scaunul Moldovei, cel mai acerb persecutor al preoților și credincioșilor antiecumeniști din Patriarhie, face apologia „valului doi” al epidemiilor și a altor „valuri”, îndemnându-i pe credincioși să își întărească „grupul de prieteni” și să „se roage în același duh al credinței”.

Care duh al credinței nu știm. Duhul credinței ecumeniste de la Creta, de care mitropolitul eretic Teofan nu se desparte sub nicio formă? Duhul lașității cu care au permis închiderea bisericilor în Sfântă zi de Paști, pentru ca apoi să se arate mari luptători, prin  vorbe goale ale unor necunoscuți care emit panseuri despre evenimente la care nu au participat? Duhul promovării „valului doi” pe linia trasată de Bill Gates, „profetul” la nivel mondial al acestui virus?

Nu putem să nu observăm că, în timp ce mitropolitul eretic Teofan dă astfel de „sfaturi”, în țara vecină, Republica Moldova, ierarhia denunță lucrarea satanică pusă la cale împotriva Bisericii lui Hristos, refuză batjocorirea Sfintei Liturghii și a Sfintei Euharistii și îndeamnă poporul la vigilență.

Biserica Ortodoxă a Moldovei se ridică împotriva restricționării Sfintei Euharistii și ilegalității termoscanării

În timp ce rostește astfel de discursuri viclene, mitropolitul eretic Teofan își trimite slujbașii prin instanțele din Suceava și Botoșani, pentru a-i determina să îl trimită în închisoare pe preotul martir Ioan Ungureanu din Schit Orășeni, care refuză această trădare a lui Hristos.

Cu cât este mai slugarnic și mai serghianist față de autoritățile noii ordini mondiale, cu atât sunt mai obraznici slujitorii MMB prin tribunale, unde clamează drepturi inexistente, unde dau afară comunități întregi, bagă la închisoare preoți nevinovați, pentru motivul că refuză să accepte erezia ecumenistă și supunerea oarbă față de noua ordine.

Există creștini păcăliți de această ierarhie de două ori eretică, o dată pentru că este ecumenistă, a doua oară pentru că este serghianistă, supusă desăvârșit statului masonic antihristic, care ne acuză că suntem răzvrătiți contra ierarhilor de drept.

Nu voi face apel la canoanele pe care le-am tot discutat, vom arăta doar exemplul Sfintei Mucenițe Teodosia din Constantinopol, care a luat atitudine față de erezia patriarhului vremii și a dobândit pentru aceasta cununa muceniciei.

Nu voi spune ce a făcut sfânta, pentru a nu părea că instigăm la fapte de violență, pentru că nu este aceasta intenția noastră. Cine vrea să știe să citească și să se informeze.

Voi spune doar că atitudinea acestei sfinte și a altora ca ea ne arată că în vreme de cădere totală a ierarhiei și a preoției slugarnice, orice membru al Bisericii este îndreptățit să ia atitudine în apărarea dreptei credințe. Cuviincios, civilizat, dar ferm. Îi așteptăm la mărturisire, în duhul păcii și al dragostei, dar mai ales al adevărului, pe cei ce încă nu au înțeles nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

18 comentarii la “STUPEFIANT: Patriarhul eretic serghianist Daniel îi „fericește” pe cei ce poartă botnița robiei noii ordini mondiale

  1. Biserica Ortodoxă nu are public, ci credincioși!

    Se înmulțesc habotnicii și asta se resimte: dezintegrarea e provocată din interior, de cei cu astfel de păreri periculoase.

    Cum îndrăzniți să asociați Biserica cu voi spunând „a noastră” din moment ce vă permiteți să afuriți o majoritate a Ierarhilor Sfântului Sinod?!

    Recomandările respective nu aduc atingere învățăturii de credință! Biserica trebuie să se adapteze vremurilor actuale și nu e nimic primejdios în asta, atât timp cât învățătura fundamentală e neschimbată.

    De unde atâta pioșenie? Voi pe ce lume trăiți? Conștientizați schisma pe care o clădiți prin poziția îndrăzneață pe care o aveți? Pe ce fundamentați toate născocirile??

    I Petru, cap 2:
    12. Purtaţi-vă cu cinste între neamuri, ca în ceea ce ei acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de rele, privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, să preamărească pe Dumnezeu, în ziua când îi va cerceta.
    13. Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor,
    14. Fie dregătorilor, ca unora ce sunt trimişi de el, spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine;
    15. Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă.
    16. Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.
    17. Daţi tuturor cinste, iubiţi frăţia, temeţi-vă de Dumnezeu, cinstiţi pe împărat.
    18. Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor urâcioşi.
    19. Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El.
    20. Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.

    1. Din pacate oameni ca dumneavoastra sunt simplu public, nu credinciosi.
      Episcopolatria de care dati dovada va face rusine.
      Ati formulat o serie de acuzatii ridicole la adresa mea, va invit sa le probati teologic sau sa va vedeti de treaba.
      Va invit sa probati „schisma” de care ne acuzati pe noi, cu dovezi teologice serioase, nu cu sloganuri ale ierarhiei tradatoare si mincinoase.
      Oare cat de orb sa fiti sa nu vedeti ca va inchinati unor ierarhi care sunt mai despiritualizati decat mirenii de rand, foarte multi dintre ei chiar atei?
      Ce pregatire teologica aveti ca sa va permiteti sa ne acuzati pe noi de schisma.
      Astept sa vad.
      Si inca ceva, nu luati Scriptura ca martora a ignorantei si lasitatii dumneavoastra.
      Veniti cu viclenie si spuneti ca invatatura fundamnentala e neschimbata? Ce stiti dumneavoastra despre invatatura fundamentala? Aveti tupeul sa spuneti ca recomandarea de a nu se impartasi in Postul Mare respecta invatatura fundamentala si nu este o erezie si o blasfemie? Sau invatatura eretica ca papistasii si protestantii sunt „Biserici surori”, aveti tupeul sa le numiti in concordanta cu invatatura fundamentala?
      Ce este in capul dumneavoastra invatatura fundamentala? Supunerea oarba fata de o ierarhie eretica?
      Treziti-va la realitate, noi nu afurisim pe nimeni, ci doar marturisim adevarul pentru ca pana si oameni ca dumneavoastra sa priceapa sau sa fie judecati la Ziua Judecatii pentru cerbicia lor.
      Astept sa va vad perspectiva teologica.

      1. ,,…în țara vecină, Republica Moldova, ierarhia denunță lucrarea satanică pusă la cale împotriva Bisericii lui Hristos, refuză batjocorirea Sfintei Liturghii și a Sfintei Euharistii și îndeamnă poporul la vigilență.,,
        Care ţară vecină? Acolo e o bucată ruptă din România! Halal români mai sunteţi. Şi dvs. şi dna. Naghi. Oare cititorii dvs. ştiu că ierarhia menţionată de dvs. este profund antiromânească şi profund prorusească? Presupun că nu…Mi-e atât de silă…

        1. Domnule Velichi, nu stiu ce ma determina sa va dau acest raspuns, stiu ca vorbesc de pomana, dar va ofer totusi acest raspuns.
          Parerile dumneavoastra despre cat de roman sunt eu se bazeaza pe aceleasi concepte si sabloane din care pare a fi alcatuita, din pacate, toata gandirea domniei voastre.
          Voi incerca sa va explic ceva, desi imi pierd timpul, stiu asta.
          Dincolo de frontiera romaneasca se afla actualmente o tara, numita Republica Moldova. Da, ea este alcatuita pe teritoriul stravechi al Daciei si, ulterior, al Moldovei, teritoriu care s-a intors la statul roman in perioada interbelica. Acesta este un element de netagaduit, dupa cum de netagaduit e si faptul ca acei oameni, in marea majoritate, apartin poporului roman.
          Spre deosebire de dumneavoastra insa, care nu aveti niciun respect pentru cei aproximativ 3,5 milioane de locuitori din Republica Moldova, considerandu-i ca pe o masa de imbecili manipulati invariabil de interese rusesti, eu sunt foarte atent la acesti oameni si nu pot sa nu observ ca acei oameni doresc sa traiasca intr-un stat separat de statul roman, numit Republica Moldova.
          Spre deosebire de dumneavoastra, pentru care ce vor si simt moldovenii de peste Prut nu inseamna nimic, deoarece ii considerati o rasa inferioara, incapabila sa aiba sentimente si opinii, ele fiindu-le invariabil oferite prefabricat de rusi, eu stiu ca in istorie, in 1918, dorinta de unire s-a manifestat la Chisinau pentru prima data, printr-un act politic al autoritatilor de acolo, care au decis unirea cu tara.
          Nu a pornit armata romana sa intre peste ei si sa ii uneasca cu forta cu restul tarii, asa cum credeti dumneavoastra ca s-a intamplat si cum va si doriti probabil sa se intample acum, fanteziind ca asta s-ar putea in cadrul unui stat vandut complet intereselor occidentale pe care le promovati si dumneavoastra, probabil mai mult inconstient.
          Asadar, atunci cand la Chisinau poporul de acolo va milita pentru unirea cu Romania, un gest care ar fi firesc, eu voi fi primul care ma voi bucura din suflet ca Moldova istorica isi aduce acasa o mare parte din teritoriul ei.
          Pana atunci insa, imi ramane sa constat ca fratii nostri de limba si neam din Moldova doresc sa traiasca intr-un stat separat. Nu imi face placere sa trec cu pasaport dintr-o parte in alta a Moldovei istorice, dar e o realitate pe care trebuie sa o accept si sa o respect, din respect pentru romanii de acolo, din RM, nu pentru ca as avea interese proruse, cum spuneti dumneavoastra, reproducand o manipulare securista prin care sunt infierati toti cei ce nu sunt de acord cu inrobirea statului roman intereselor noii ordini mondiale.
          Daca oamenii traitori in acele teritorii se aflau sub o ocupatie straina militara, as fi vorbit si eu ca dumneavoastra si nu as fi recunoscut existenta unei formatiuni statale straine.
          Insa in RM la ora actuala exista un stat independent sustinut de populatia Republicii Moldova, care asta isi doreste si asta are.
          Sila dumneavoastra este rezultatul unei forme primitive de manifestare a unui fel de sentiment patriotic bizar, in care doriti intors la patria-mama pamantul Republicii Moldova, dar nu neaparat cu locuitorii sai.
          Sunt convins ca sunteti dintre aceia care ar fi capabili sa spuna „Daca moldovenii din RM nu vor unirea cu Romania sa plece in Rusia!” Ma insel? Asa cum spuneti si „ungurilor carora nu le place in Romania sa plece in Ungaria”, in conditiile in care acestia sunt cetateni romani si locuitori ai Ardealului de sute de ani.
          Iata-ma nu numai prorus, ci si promaghiar! Un adevarat tradator de tara, nu?

          Domnule Velichi,

          Treziti-va odata la realitate, scoateti capul din televizor si din propaganda sovina si reveniti-va! Va faceti de ras blazonul de profesor universitar, pe care il sustineti.
          Credeti-ma, nu e bine! Aveti o mentalitate absolut incompatibila cu statutul de profesor.
          Iertati-ma ca v-o spun asa brutal, dar chiar as vrea sa va vad destupandu-va un pic la minte.
          Nu va deranjati sa intrati in polemica cu mine pe tema asta decat daca aveti argumente serioase, nu sloganuri de pe la televizor.

          1. Domnule Chirilă,
            Văd că mă citaţi, cu ghilimele, că am zis eu că: „ungurilor carora nu le place in Romania sa plece in Ungaria”, în comentariile mele! Când i-am considerat eu imbecili pe loc. din Basarabia!? Când am zis eu că doresc unirea basarabenilor cu noi fără basarabeni?! Eu nu am zis niciodată cele ce îmi puneţi, pe nedrept, în cârcă! Multele griji lumeşti, pe care le am, în prezent, mă împiedică să nu vă dau în judecată pt. calomnie! Câştig nu câştig nu mai contează! Măcar să afle lumea cine sunteţi de fapt! Nici nu mi-aţi dat toate comentariile mele pe site-ul dvs., începând cu 30 mai a.c., şi aţi mai şi publicat răspunsuri trunchiate la ce-am scris!
            Eu, spre deosebire de majoritatea covârşitoare a celor care vă scriu, nu m-am ascuns după anonimat şi m-am prezentat aproape de la început. Nu am sloganuri de la televizor. V-am mai scris, dar n-aţi publicat, că am fost educat de bunica paternă, fostă învăţătoare în Basarabia şi aceea a fost ,,sursa,, mea primară de documentare.
            Manipulaţi cititorii într-un stil cum rar mi-a fost dat să văd în viaţă! Eu muncesc, din greu în două locuri, (sunt şi funcţionar al statului român din acela care chiar nu plimbă hârtii) şi nici nu prea am timp de stat la televizor!
            Legat de ierahie, eu m-am referit la cea bisericească subordonată Moscovei care este profund antiromânească iar asta nu înseamnă că-i consider imbecili pe basarabeni.
            Dvs. sunteţi născut în aprilie 1973. Eu în iunie 1967. Când treceam dintr-a VII-a spre a VIII-a, eu citeam ,,Românii supt Mihai Voievod-Viteazul,, al lui Bălcescu, iar dvs. treceaţi din clasa I în a II-a, dacă nu greşesc, şi cred că e destul de greu să mă ,,destupaţi,, dvs. pe mine… Bineînţeles, faptul că sunt mai mare, cu aproape 6 ani, faţă de dvs. nu constituie o calitate dar vă asigur că am, totuşi, o experienţă de viaţă mai mare decât dvs. dar asta este altă poveste…
            În orice caz, sunteţi un om foarte periculos dle Chirilă şi am să fiu foarte atent, de acum înainte, în rel. cu dvs… Văd că-mi puneţi în cârcă lucruri pe care nici măcar nu le-am gândit, darămite să le mai fi scris nici atât… Cred că încercaţi, într-un mod foarte josnic, să mă compromiteţi… Vă asigur că nu o să vă iasă… Oricum ce scriu, acum, pe 7 iulie a.c., nu o să daţi pe site că doar nu sunteţi fraier…

          2. Daca credeti ca doresc sa va compromit, aratati unde gresesc eu in aprecierile referitoare la dumneavoastra. Din pacate, stimate domn, cred ca va compromiteti singur. nu trebuie sa va mai compromit eu.
            Eu v-am dat argumente solide, dumneavoastra imi raspundeti ca il citeati pe Balcescu in clasa a VII-a, eu l-am citit intr-a sasea, dar diferenta dintre noi e ca intre timp eu am aflat ca Balcescu a fost un mare mason, care a facut mai mult rau tarii si acestui popor decat pretinde istoria ca ar fi facut bine, pentru ca a adus masoneria in Romania si a inradacinat-o aici, iar acum culegem roadele. Dumneavoastra aflati asta acum, de la mine, si ma astept sa incepeti din nou sa scrieti ca sunt dusmanul poporului…
            Vedeti, domnule profesor, eu nu am pretentia sa am capacitatea dumneavoastra, nu ma pretind un educat sau un cult, nu am nici realizarile dumneavoastra profesionale.
            AM TOTUSI O CALITATE CARE VA LIPSESTE DUMNEAVOASTRA: CAPACITATEA DE A INTELEGE CORECT PUTINUL PE CARE IL STIU SI PE CARE IL CITESC. Asta face diferenta. Poti citi trenuri intregi de carte si sa te lasi indoctrinat de toate titlurile pe care le citesti si poti citi o valiza de carti si sa intelegi perfect realitatea.
            Cand intelegeti asta si dupa ce scoateti capul din televizor macar o luna, cand lasati la o parte resentimentele istorice si sunteti capabil sa rationati cu ratiunea superioara a omului care pricepe realitatea, mai vorbim.
            Pana atunci, masca pe fata, termoscanerul pe frunte si vacanta placuta! Cata va permite noua ordine mondiala!

          3. Circa 55% din moldovenii de peste Prut se considera moldoveni si atat, si nu voiesc unirea cu Romania. 25% sunt prorusi. Maxim 20% mai vor unirea cu Romania. Daca s-ar face un referendum, harta ar ramane la fel.

          4. Si atunci, cine sunt eu sa ii unesc pe oamenii aceia cu forta cu tara noastra. Vor sa stea intr-un stat al lor, sa stea. Cand vor vrea sa se uneasca cu Romania, usa le ramane deschisa, dar decizia le apartine.

        2. Velichi etnofiletistul, romanii sunt in sclavie totala la UE-ul antihristic ! Moldovei i-ar sta mai bine cu Rusia pravoslavnica ce il are mentionat pe Dumnezeu in constitutie si unde familia este normala !

    2. Toți ecumeniștii, serghianiștii (cezariștii), ateii și antihriștii trebuie destituiți din cler ! În caz de pocăință să fie primiți numai ca simpli mireni. (Atanasie cel Mare)

  2. E înfiorător chiar și să ne gândim la cruzimea cu care este atacat părintele Ioan Ungureanu. De ce? Pentru că a avut curajul să nu fie corect politic și să spună adevărul despre cele petrecute la pseudosinodul din Creta, la care s-a legiferat ecumenismul? Unde e preocuparea pentru Adevăr?

    Apoi cum se poate ca un ierarh ortodox să fie de acord cu purtarea măștilor, cu distanțarea socială și cu alte invenții ecumeniste și să fie inflexibil cu cei care doresc păstrarea Ortodoxiei?
    Greu răspuns are de dat un astfel de ierarh! Dumnezeu i-a pus în frunte pe ierarhi că să călăuzească poporul spre mântuire, nu spre iad. Ce jurăminte masonice îi fac atât de obedienți față de puterea politică? De cine se tem mai mult decât de Dumnezeu?
    Pe cine iubesc mai mult decât pe Dumnezeu?
    Nici noi, pliroma, nici ierarhii nu suntem veșnici. Dacă nu învățăm să ne purtăm creștinește în aceste vremuri de cernere, dacă alegem mereu avantajele lumești și materiale și ne lăsăm dominați prin frică, contribuim la instaurarea dictaturii antihristice care ne va afecta în final pe toți. De ce să acceptăm să fie unelte ale celui viclean? Orice unealtă se aruncă în coșul istoriei după întrebuințare. De ce să ne lovim o veșnicie de anatemele Sfinților Părinți pentru că nu am fost în stare să valorificăm talantul încredințat și nu am luat atitudine împotriva răului. Ce vom lăsa moștenire urmașilor? Botnițe, distanțare socială, ecumenism, corectitudine politică? Vom lăsa puterea politică să-și impună punctul de vedere în ce privește mântuirea?
    Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț a avut curajul și smerenia de a se retrage în sihăstrie la bătrânețe. Bun lucru ar fi ca acei ierarhi care știu că sunt șantajabili să facă un pas înapoi și să permită unor monahi evlavioși să conducă în aceste vremuri poporul ortodox.

  3. Știm că Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea Lui! Ce caută măștile pe cei care poartă chipul lui Dumnezeu? Mă iertați, dar pare o hulă .
    În evanghelia despre grijile vieții Hristos ne învață cum să ne lăsăm cu totul în mâinile Domnului! Cum ne-ar proteja ceva,orice,dacă EL și-ar întoarce Fața de la noi?
    Încă îl aștept pe patriarhul nostru să-și revină! Încă am speranța! Încă este timp,căci nu e mort!
    Vom fi cu toții în fața Domnului la judecată,îl rog din suflet să se gândească la ce va răspunde!

  4. Din moment ce eu sunt obligat sa intru in biserica cu masca pe fata, din moment ce eu nu am voie sa sarut sfintele icoane, sfntele moaste, mana preotului, din moment ce mi se „recomanda” sa iau Sfanta Impartasanie cu lingurita de unica folosinta etc, etc. etc…., automat recunosc, indirect…, DAR FOARTE VIZIBIL…. ca ma feresc de posibilitatea de a ma inbolnavi ! Deci, indirect…, DAR FOARTE VIZIBIL, sunt obligat sa ma lepad de CREDINTA IN DUMNEZEU, IN PUTEREA LUI, IN SFINTENIA SI PUTEREA RUGACIUNILOR etc !!! Eu , practic, prin aceste (aparent inofensive) acte, ma LEPAD DE CREDINTA – Demonstram, efectiv, prin acceptarea acestor asa zis masuri de… igiena.. ca nu avem credinta ca Dumnezeu are putere de a ne vindeca, de a ne feri de boala, de a ne da Viata prin Sfanta Impartasanie. Degeaba spun unii cu gura „Cred Doamne si marturisesc ca Tu esti Cu adevarat Hristos, Fiul Lui Dumnezeu cel Viu.. etc ” daca ei NU CRED ca acolo, in Sf Potir , E DUMNEZEU ! Pai daca e Hristos, care mi se daruieste, – SI DE NECONTESTAT, ESTE HRISTOS ! – ce treaba are spirtul, lingurita de plastic de unica folosinta, ce cauta ele acolo.. ?? Indirect, PRIN ACCEPTAREA LOR, recunoastem ca aceste materiale ar asigura mai mult sanatatea omului decat insusi Creatorul nostru. Cum adica sa respect RECOMANDARILE.. unor medici… INCALCAND PORUNCILE DOMNULUI ???? Cata teologie iti trebuie sa cunosti ca sa intelegi ca se cauta salvarea trupului si omorarea sufletului prin astfel de acte de necredinta ??? ADICA LEPADAREA PE FATA DE CREDINTA IN DUMNEZEU. Asa ca , din pacate, la aceste … SPECTACOLE de… necredinta nu pot participa CREDINCIOSII, ci PUBLICUL, intradevar !! DOAR IN ACEASTA PRIVINTA, Domnule Radu, va sustin. BISERICA ADEVARATA NU VA AVEA NICIODATA PUBLIC, CI DOAR CREDINCIOSI !!

  5. Ma uimeste agresivitatea cu care dvs. improscati cu laturi pe toti ierarhii si chiar si pe patriarh. De ce faceti asta? Nu stiti fraza:”bate-voi pastorul si se va risipi turma?”Sau aveti vreo intentie ascunsa in aceasta directie? Iertati-ma, dar simt nevoia s-o spun. N-aveti de unde sa stiti ce lupte duc preotii si ierarhii nostri ca sa apere Corabia Bisericii de furtunile care o zguduie.
    O atitudine intransigenta ca a dvs. poate produce mult rau in sanul Bisericii. Puneti umarul la credibilizarea si nu la decredibilizarea ei!
    Una din cele noua porunci bisericesti spune sa nu ne legam de preoti, ierarhi etc. Oare pentru dvs. chiar nu conteaza?
    Din pmdv, critica se face spre zidire si nu spre demolare, caci cel ce demoleaza nu zideste, ba, mai amult, isi pune in pericol propria mantuire. Zidirea presupune dragoste, demolarea e plina de pretentii si arata mereu cu degetul.
    „Dragostea nu cade niciodata” , dle, asa spune Apostolul Pavel. Daca pretindeti ca iubiti Biserica, apoi iubiti-o iertand si incercand sa intelegeti atitudinea preotilor si a ierarhilor , acum , in aceste vremi de restriste. As vrea sa stiu cam cat va rugati pentru preotii si ierarhii nostri, in rugaciunile dvs. zilnice, caci aveti mare nevoie de asa ceva, si asta tot dupa poruncile bisericesti.
    Permiteti-mi sa va sfatuiesc sa cititi o carte extraordinarea a teologului francez Jean-Claude Larchet, „Dumnezeu este iubire. Marturii ale Sf.Siluan Athonitul”.
    Orice act agresiv, demolator, la adresa unei persoane, nu mai vorbesc de preoti si ierarhi, se intoarce ca un bumerang impotriva autorului.
    Uniti, nu dezbinati! si fiti cu ochii pe dvs., nu pe altii, caci crestinul autentic este un aspru supraveghetor al sinelui . Domnul sa va aiba in paza Sa!

    1. Cred ca nu aveti proprietatea cuvintelor. Va inselati cand afirmati ca eu „il improsc cu laturi pe patriarh”. E un limbaj gregar pe care nu il accept.
      Ce ati fi vrut, sa il felicit pentru ca accepta statul masonic antihrist si ii binecuvinteaza pe ortodocsi sa poarte botnite in fata lui Hristos.
      Va sugerez ca inainte de a lua cu furca diverse pasaje biblice sa va puneti la curent cu teologia si sa vedeti ce inseamna fiecare dintre citatele pe care le insirati aici.
      Patriarhul Daniel este eretic, este serghianist. Cand face asemenea greseli dogmatice trebuie aratat lumii, asa este practica ortodoxa.
      Puneti mana si invatati si reveniti. Sau nu

  6. Uneltele statului masonic antihristic, după luni de zile de mârșavă manipulare a psihicului și conștiinței colective, au votat legea privind carantina și izolarea, lege aberantă cu caracter neconstituțional, care nu apără cetățenii ci luptă împotriva lor, căci nicăieri în lume, niciodată o ființă umană nu poate fi internată cu forța, decât doar în cazul bolnavilor psihici agresivi care nu au un autocontrol.
    În caz contrar vorbim de o dictatură asemenea celei bolșevice de tristă amintire.
    Legea absurdă, de neconceput într-o țară civilizată a secolului XXI, nu a fost dezbatută public, așa cum era necesar, pentru că zeul covid nu așteaptă, fiind nerăbdător să terorizeze ca un veritabil ucigaș în serie, populația credulă și năucă.
    Nu suntem în stare să oprim mersul lucrurilor, dar continuăm să atragem atenția tuturor, ca să nu ne facem părtași prin tăcere în fața Atotmilostivului Dumnezeu la această mișelească lucrare distrugătoare de conștiințe.
    PROPAGANDA deșănțată a noii ideologii a obedienței și a dresajului liberticid, făcute în numele Evangheliei, care cere să girăm genocidul în numele Domnului Hristos, mârșăvie fără seamăn pusă la cale de slugile statului maonico-antihristic este susținută cu patos declarativ de către preoții și ierarhii îmbolnăviți de duhul aducător de moarte duhovnicească al ecumenismului satanicesc din cadrul BOR.
    Dezbătută și votată în grabă, sub pretextul că Virusul nu așteaptă, Legea înlocuiește în materie de posibile abuzuri pe securiștii de pe vremuri cu medicii de azi. Ea îi conferă doctorului urgentist Raed Arafat, puterile unui Lavrentie Beria al ISU pe post de NKVD, după cum afirma un cunoscut ziarist.

  7. Nu am auzit de la nici un ierarh al BOR cuvinte care să mărturisească Adevărul Hristos, referitor la starea în care se află acum Biserica, precum cele rostite cu Lumină primită în dar de Sus, de către Mitropolitul Neofit de Morfou cu ocazia omiliilor ținute în fața dreptcredincioșilor din eparhia Sa. Ferice de ei!
    De ce BOR prin trompeta sa propagandistică, basilica. ro , nu împărtășește tuturor acest cuvânt?
    Se sinte cumva vinovată?
    A căzut, ÎPS Mitropolit de Morfou, Doamne-ferește în erezie?
    Nu, categoric nu, dar ierarhii BOR în frunte cu patriarhul lor serghianist apostat, au alte preocupări acum decât luarea unor decizii prin care care să-și salveze turma de pe drumul pieirii duhovnicești.

    Cu ocazia Omiliei ținută in 5 iulie 2020, ÎPS Mitropolitul de Morfou spune:
    “Veți auzi din nou că în anumite locuri a izbucnit din nou epidemia. Dar această greșeală (închiderea bisericilor) nu se va mai face, cel puțin nu în mitropolia noastră. Bisericile vor rămâne deschise; cine va dori va putea să vina să se împărtășească și să ia anafura – neambalată.
    În Biserică există doar energia necreată a Dumnezeului Treimic. Afară sunt și boli și microbi. Aici nu există. Așadar, fiecare să își măsoare credinta sa și, în funcție de credința pe care o are, să acționeze. Dar nu e normal ca fricosul, puțin credinciosul, fie că este el episcop, preot sau protopop, să își aducă fobia sa în mijlocul Bisericii, să ne-o impună și nouă și să o facă lege. Asta înseamnă negarea credinței ortodoxe.”

    În altă minunată omilie, din mai 2020, ÎPS Mitropolitul Neofit de Morfou, ne spune:
    „(..)de aceea nu purtăm masca aici( în Biserică-n.m.), pentru că toată atmosfera este pătrunsă de energia Duhului Sfânt. Spunea Sfântul Gavriil Georgianul, adormit în 1994, că dacă ar vedea credincioșii ortodocși, după săvârșirea Sfintei Liturghii, ce se găsește pe zidurile bisericii, și-ar unge fața cu praful de pe ele. Așa de mult har și energie se găsește în Biserică de la Duhul Sfânt, de la Tatăl, de la Hristos, pe icoane, pe sfintele moaște, în Vin și în Pâine, peste tot se găsește energia Duhului Sfânt, a Vieții Veșnice.”
    Aveți cunoștință despre acestea, onor ierarhia trădătoare din BOR în frunte cu al lor și al nostru patriarh, a Sfintei Ortodoxii în Creta, Preoți și stareți care îi pomeniți în continuare pe ierarhi la sfântul jertfelnic (din lașitate, comoditate, falsă credință ), smintind astfel turma lui Hristos, sau poate nu?
    Credeți oare că încetarea pomenirii înseamnă luarea Crucii și urmarea lui Hristos, așa cum au procedat Preoții iubitori până la moarte a Celui Prea Înalt, cei pe care, i-ați osândit fără vină și îi considerați eretici, răzvrătiți, alungându-i din biserici ? Sau poate, nu ?
    Întru nevrednicia mea, m-ati făcut să cred că vă îndoiți de puterea lui Hristos, deci numai credeți în El, ierarhi ai BOR în frunte cu cel care se află spre pedeapsa neamului românesc la cârma Sfintei noastre Bisericii, cel care a felicitat pe toți cei care poartă masca și ascultă de ordinele slugilor statului masonic-antihristic.
    Concluzia logică nu poate fi decât una singură: credința voastră s-a statornicit în arhitectul universului și în zeița Geea, asemenea cu cea a papistașilor, conduși de fratele vostru iubit, ereticul Francisc, ctitor ca și celălalt eretic de seamă, Ioan -Paul al IIlea, al Catedralei Neamului.

    „Mare păcat am făcut când am închis bisericile, când am ieșit să ne rugăm afară. În Biserică este Duhul Sfânt.
    Cine se teme, să pună masca.

    Dar noi, credincioșii ortodocsi, iubim Iubirea, adică pe Hristos, și avem și mulți mărturisitori ai Acestei Iubiri, precum sunt Sfinții Iliofori, și când iubești Iubirea – Iubirea desăvârșita alungă frica.
    De aceea, vă rog sa cereți în rugăciunile voastre credință puternică, deoarece vin evenimente mari pe întreg pământul, și deja vedeți o parte.
    Erdogan este doar o marionetă, un instrument; cu toții sunt doar niște furnici care au făcut aripi. Şi cum zicem noi, grecii, când furnica vrea sa moară, face aripi și zboară. Are impresia că e ceva special dacă zboară.
    Şi unde se duce? Se duce în lumină și se arde. (…) Dar pentru că nu este curată, se arde. Așa va păți și sărmanul Erdogan și, din păcate, își va impinge și țara sa în foc.
    În aceste evenimente vor avea de câștigat și Ciprul, și Grecia și alții, kurzii și armenii, dar gândul nostru să nu fie doar la patriile noastre de pe pământ. Să nu uităm că anii noștri aici sunt limitați, aici avem o dată de expirare cu toții.

    Așadar, vin sfinții și îmi zic: bine le spui, Neofite, dar să știi că și tu ai o dată de expirare, învață să te smerești mai mult, învață să ierți mai mult, învață să taci mai mult, învață să ai mai multă răbdare, iubește-ți boala. Ce frumos! ”

    În mai 2020, într-o altă Omilie, Mitropolitul Neofit spunea:
    „Şi această ispită, pe care o avem noi acum cu acest coronavirus, orice ar fi, este în primul rând o încercare a noastră ca și creștini, în primul rând a celor ce sunt purtători de rasă, a patriarhilor, episcopilor, preoților, diaconilor, cântăreților și călugarilor, și apoi a voastră, a credincioșilor, care insistați să participați, în ciuda propagandei care se face, la aceste atât de frumoase vecernii ce au gustul și bucuria Învierii, slava Vieții Veșnice.

    (…) Cum zice și Apostolul Pavel: “Cel ce manâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului.” Desigur ca Sfânta Împărtășanie este Viața Veșnică când ne împărtășim cu smerenie, în duh de iertare. Atunci nu doar că nu te îmbolnăvești dar, după cum spunea și Sfântul Porfirie, dacă ai vreo boală în tine, te curățești. Zicea că cei ce au cancere, leucemii și boli molipsitoare să se împărtășească cât mai des pentru că aceasta curățește și sufletul și trupul, dar cu condițiile pe care vi le-am spus. Asta au înțeles sfinții noștri. Nu aveau teamă în ei, pentru că aveau în ei credința întru Hristos, aveau în ei pecetea Duhului Sfânt.

    Nu avem noi nevoie să luăm vreo pecete, nici cea a vaccinurilor lui Bill Gates, nici orice altceva. Noi suntem pecetluiți deja [cu harul Duhului Sfânt]. Alții să aibă grija, cei nemiruiți. A zis un politician de-al nostru : “Ce păcat!
    Să deschidem bisericile, dar să nu putem participa la evenimente politice și culturale?” Şi zic si eu, cu adevărat, această boală, dacă a făcut ceva bun, a arătat fiecare ce credință are. Zicea mama mea: să se vadă încotro este îndreptată mintea fiecăruia, fie că sunt de dreapta sau de stânga, a tuturor.
    Acest an, poate și celălalt, zic cei ce văd, vor fi anii examenelor. Vom da examene. (..)Ceea ce trăim acum este începutul războiului mondial, este un război biologic. Şi mai ales este un război al fricii. Dacă reușești să înfricoșezi poporul, poti să îi faci ce vrei. Nu doar vaccinuri, ci te sui pe el și îți spune și mulțumesc!(..)
    Acum este ca și cum am începe o nouă viață. Şi vrea Hristos ca acum să fie trecerea de la viața veche la o viață nouă, începutul unei noi epoci, nu cea a Vărsătorului așa cum zic demonii noii lumi. Nu!
    Noua lume este pregătită de planul lui Hristos. Nu au planuri doar Kissinger și Bill Gates, europenii și oligarhii ruși. Nu! Are planuri și Hristos. Si El ne iubește mai mult decât oricine, mai mult decât mama noastră.
    Veți fi surprinși cât de repede vor cădea toate planurile acestor demoni și cât de mult va lucra Domnul.
    Zicea Sfântul Paisie ca atât de mult va interveni Hristos, că vom crede că se întâmplă a Doua Sa Venire. Dar asta va fi operația pe care o va face Hristos, ca să se întărească credința celor slabi. Vedeți? Are un plan Hristos, nu deveniți lași, nu va îndoiți de puterea Sa, căci El vrea să ne dea Viata Sa veșnică. Noi vrem asta? Acum dăm examene, a început operația despre care vă spuneam de ani de zile. Cine ar fi crezut!

    Să știți că Hristos este hotărât să Își umple Barca Sa cu un “echipaj” nou, si să o conducă spre lumina Ortodoxiei, pe care El dorește, ca ea să ajungă la toate popoarele, la toți oamenii. (…)”

    Să ne străduim și noi cu toții, dreptcredincioșii ortodocși, având în frunte pe Preoții nepomenitori, să facem parte din noul “echipaj ”al Bărcii Lui Hristos, care să ne conducă către Lumina neînserată, având Răbdarea și credința Sfinților. Amin

  8. “ şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, – binecuvântat fie Numele Domnului!”[1]

    “ Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
    El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
    De şase ori te va izbăvi din necaz, şi de şapte ori nu te va atinge răul.
    El te va scăpa de moarte în vreme de foamete, şi de loviturile sabiei în vreme de război.
    Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă când va veni pustiirea.
    Vei râde de pustiire ca şi de foamete, şi nu vei avea să te temi de fiarele pământului.
    Căci vei face legământ până şi cu pietrele câmpului, şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
    Vei avea fericire în cortul tău, îţi vei găsi turmele întregi,
    îţi vei vedea sămânţa crescându-ţi, şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.
    Vei intra în mormânt la bătrâneţe, ca snopul strâns la vremea lui.
    Iată ce am cercetat, şi aşa este! Ascultă, că sunt spre folosul tău!”[2]

    Spune vrednicul slujitor al lui Hristos, Înaltul Ierarh Neofit, Mitroplitul de Morfou, într-una din omiliile sale din vremea epidemiei cu virusul venit de niciunde:
    “…Aceştia(slugile cezarului şi sanitarii cu simbrie ai statului masonic -antihristic n.m.) au ca scop impunerea globalizării şi a Antihristului în locul lui Hristos în inimile noastre, deoarece antihrişti nu sunt doar turcii şi ateii din Rusia. Mereu au fost antihrişti şi vor acţiona din nou. Aşadar, în mitropolia Morfou nu se va mai pune problema de acum înainte să se mai închidă vreo biserică.(..)Ce vor face celelalte mitropolii? Vor da socoteală episcopul locului.”

    Atenţie!Vor da socoteală NU “conducătorului” urgentist alogen, nici funcţionarilor statului, indiferent de locul ocupat în administraţie (care habar n-au de virusologie şi epidemiologie), acolo unde s-a instaurat dictatura politico-sanitară globalistă şi elita medicală este pe cale de a nu mai sluji sănătăţii omului, ci mafiei politico-masonice.
    Ci episcopului locului!

    Mai există oare în BOR, măcar un singur ierarh, unul singur Doamne al Puterilor, care cu curaj şi bărbăţie, indiferent de consecinţe, să-şi apere turma Sa, drept învăţând cuvântul Adevărului?
    Te rugăm MultMilostive, descoperă-ni-l nouă, dacă mai există!
    “ Eu le-am spus preoţilor (n.tr. din mitropolia Morfou): când vă vor întreba de ce sunt în Morfou bisericile deschise, să spuneţi: aşa ne-a zis ierarhul nostru. Să mergeţi să îi cereţi socoteala lui şi să îl băgaţi la închisoare. Aşa şi trebuie.
    Ştiţi de ce? Pentru că au mers la închisoare pentru credinţa noastră şi Apostolul Pavel, şi Apostolul Petru. Toţi apostolii au mers la închisoare. Însuşi Hristos, Dumnezeu-Omul, a mers la închisoare. Eu de ce să nu merg?
    Episcopul este chipul lui Hristos. Nu e cu putinţă să avem doar slava, cântările şi cădelniţările. Trebuie să duc şi crucea lui Hristos, să am şi răbdarea lui Hristos, şi credinţa sfinţilor ca să merit să mă numesc Prea Sfinţitul [Episcop de] Morfou. Altfel, sunt decât un mic Neofit care profită de Hristos şi de buna dumneavoastră credinţă. Dar nu vreau să fiu aşa. Vreau să fiu şi eu părtaş la lucrare (la lucrarea lui Hristos ) şi vrednic de tronul pe care l-am moştenit, ca să pot mâine, când sufletul meu se va urca şi va sta în faţa Domnului, să-l privesc pe Sfântul Martir Kiprianos şi pe Sfântul Martir Lavrentie în ochi fără ruşine. Și să îmi spună: vino, Sfinţite [Mitropolit de] Morfou şi tu cu noi să ne bucurăm în veşnicie de Slava Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Aceasta este Biserica noastră şi credinţa noastră. (…)”

    “Asta au înţeles Sfânta Irina în secolul al IV-lea si Sfântul Efrem, în secolul al XIV-lea, că moartea este o binecuvântare când este cu şi pentru Hristos. Pentru că atunci când eşti cu Hristos, nu există moarte….
    De aceea, acum este epoca Sfintei Irina şi a Sfântului Efrem. Acum este epoca mărturisirii şi a martiriului.
    Secolul XX a fost epoca marilor cuvioşi, nu mai pridideşte Patriarhia să canonizeze sfinţi.
    Și încă aceştia pe care i-a canonizati până acum, sunt puţini faţă de marea de sfinţi ai secolului XX. Cei mai mulţi dintre cei canonizaţi sunt Asceţi, adică Cuvioşi. Acum, în secolul XXI, cei mai mulţi vor fi mărturisitori. Vor fi martiri.
    Să avem în vedere acest lucru. Este nevoie de bărbăţie ca să poti azi să Îl mărturiseşti pe Hristos şi să nu te temi de ce îţi vor spune jurnaliştii, conducătorii acestui secol, chiar şi câţiva dintre purtătorii de rasă, care nu au înţeles încă care este planul noii epoci.

    Problema noastră nu este cum vom gestiona o boala, zici că prima oară a venit o epidemie în lume. Nu, boala nu este un motiv ca să înfricoşăm lumea , ci să vedem cum vom putea să controlăm şi să apărăm oamenii de următoarele epidemii care vor veni. De aceea, să avem discernământul duhurilor, să studiem viata sfinţilor ca să avem inspiraţie divină, să iubim pocăinţa, ca să ne putem împărtăşi în modul pe care l-am descris deja, ca să avem cu adevărat parte de iertarea păcatelor şi de viaţa de veci. Dar mai ales să ne amintim mereu şi să îi învăţăm asta şi pe copiii şi nepoţii noştri: că viaţa noastră nu se termină în mormânt. ”

    “O, de mi s-ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
    De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească!
    Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.”[3]
    Minunat cuvânt de întărire, minunat exemplu pentru noi toţi, pentru supuşii patriarhului apostat serghianist BOR , pentru clerul laic şi monahal care îl ascultă orbeşte şi numai au discernământul duhurilor.
    Dacă toţi ierarhii ar proceda aşa cum propovăduieşte IPS Sa, Neofit, Mitropolitul de Morfou, slugile poliţieneşti nu ar putea să-i trimită la închisoare, încătuşati chiar pe toţi!
    DAR..cum spuneam, clerul BOR, în frunte cu patriarhul serghianist-apostat, au făcut deja legământ cu omul (ascuns printre inţiaţii de frunte ai lojilor masonice )şi nu cu Împăratul Hristos, în slujba Căruia se află.(desigur, doar vremelnic)
    “ atunci când am devenit episcop şi m-am întors odată supărat de la un Sinod la care am participat, mi-a amintit mama mea, Milia, un cuvânt. Și m-am mirat tare mult cum e cu putinţă să ştie acest cuvânt, pentru că ea nu ştia să citească. Și cu acest cuvânt m-a pus la locul meu. Mi-a zis: “Esti supărat?” I-am zis: “Da”. “De ce?” I-am zis: “S-a întâmplat ceva în timpul Sinodului şi m-am tulburat.” “Aşa ai învăţat tu atâţia ani lângă sfinţi?
    Și te mai şi mândreşti, şi ţii şi omilii… Aşa ai învăţat? Ia, spune-mi, când eşti pe tronul arhieresc şi te cădesc diaconii, îţi place?” , “Da, îmi place”. “Când binecuvântezi pe ceilalţi ca arhiereu, îţi place?”, “Da, îmi place”.
    “Când îţi sărută lumea mâna, îţi place?”, “Da, îmi place”. “Când îţi spun psalţii şi părinţii: întru mulţi ani, stapâne, şi ţi se închină, îti place?”, “Îmi place.” Ei, fiul meu, a zis şi Iov: dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?” Și atunci am tăcut.
    De atunci, de câte ori îmi pierd răbdarea, o aud pe mama mea, Milia, în sinea mea cum îmi zice: dacă am primit cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?

    Cine a zis asta mai întâi? Dreptul Iov către femeia sa, atunci când aceea i-a cerut să-L blesteme pe Dumnezeu.
    I-a răspuns ei: cele bune le-am primit când ni le-a trimis Dumnezeu, şi ne-am bucurat de ele. Acum, când a venit ora încercării, a examenelor, a operaţiei, ca să se plece “sinele” nostru, pe acestea nu le vom primi?
    Asta să vi-o amintiţi, şi cei ce sunteţi aici şi cei ce ne aud. Pentru că vin anii răbdării pentru toţi. ”

    “Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană, şi nu ocroteşte pe cei răi.
    Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie.
    Vrăjmaşii tăi vor fi acoperiţi de ruşine, iar cortul celor răi va pieri.”[4]

    Amin

    [1]Cartea lui Iov(1;21)
    [2]Ibid(5;17-27)
    [3]Ibid(6;8-10)
    [4]Ibid(8;20-22)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)