Preotul ecumenist Bolohan s-a apucat să distrugă tot ce au creat credincioșii Schitului Orășeni

De ceva vreme, preotul ecumenist Constantin Bolohan a început să taie brăduții și florile din curtea parohiei Schit Orășeni, unde a fost introdus cu forța de către mitropolitul eretic ecumenist și serghianist Teofan, cel mai nevrednic ierarh care a stat vreodată pe tronul Moldovei.

În urmă cu o săptămână, poporul din parohie, care îl urmează pe părintele Ioan Ungureanu, s-a întâlnit cu acest pretins paroh al satului, la slujbele căruia are prezenți în jur de 4-5 persoane, și i-a cerut socoteală pentru defrișările pe care le face fără acordul poporului care a plantat acei copaci.

Într-un recital de nesimțire, specifică acestui preot, după ce a jignit-o pe doamna care i s-a adresat, spunându-i pe tot parcursul conversației „tanti”, preotul Bolohan și-a etalat marile „cunoștințe” de dendrologie, încercând să le spună credincioșilor că el nu taie din curtea bisericii copaci ornamentali, ci taie… plante.

La un moment dat, după cum se și vede în filmare, preotul Bolohan a pus mâna pe telefonul cu care cineva filma, luându-i-l persoanei respective, ceea ce în sine este o faptă penală de tâlhărie.

Într-o conversație cu altă ocazie, sursele noastre ne spun că preotul ecumenist și adepții săi s-au lăudat că în locul copacilor pe care i-au tăiat în curtea bisericii vor planta pomi fructiferi și vor amenaja curtea încât să poată face grătare. Într-o parohie în pământul căreia sunt îngropați peste 400 de sihaștri și monahi care s-au nevoit.

Acest abuz se desfășoară în condițiile în care preotul Bolohan nu reprezintă pe nimeni în parohia Schit Orășeni, nefiind primit în nicio casă dintre cele 80% care îl urmează pe preotul adevărat al parohiei, părintele Ioan.

Sediul social al parohiei fictive a preotului Bolohan este o cârciumă, cârciumarul fiind omul de bază al așa-zisei parohii, în ciuda sfintelor canoane 9 V-VI, 24 Laod., 40 Cart. care interzic preoților să aibă ceva de a face cu cârciumăritul, considerat de Sfinții Părinți o preocupare păcătoasă, imorală, neconformă cu principiile evanghelice. Dar aceste lucruri nu are de unde să le știe preotul Bolohan.

Având în vedere numărul de credincioși care frecventează biserica la care slujește acest pretins paroh, se poate ușor vedea că de fapt preotul Bolohan nu are la biserică nici măcar atâți credincioși cât să alcătuiască consiliul parohial al acesteia.

Conform articolului 59 (1) din Statutul BOR, consiliul parohial trebuie să aibă un minimum de 7 membri, iar acești membri nu pot fi din aceeași familie.

Or la biserica la care slujește preotul Bolohan vin 4-5 oameni în mod regulat. Pentru a avea consiliu parohial, preotul Bolohan ar trebui să aibă cel puțin 7 familii la biserică, ceea ce nu e cazul.

Și atunci, de unde își extrage acest preot incompetent obrăznicia de a jigni și a trada ca pe niște intruși pe adevărații credincioși ai parohiei? Ce drept are el să distrugă munca de zeci de ani a sute de oameni, când nici el, nici numeroasa sa familie nu au făcut nimic pentru această parohie?

Ce drept moral poate avea acest preot, care nu a fost în stare nici măcar să facă o slujbă de hram în ziua de Sfinții Sila, Paisie și Natan, pe 16 mai, de ca și când în parohie nu ar fi fost hram?

STUPEFIANT: Preotul ecumenist Bolohan nu a făcut nicio slujbă de hramul Sfinților Sila, Paisie și Natan la Orășeni

Într-o demonstrație a faptului că nu au înțeles nimic din încercările la care supune Dumnezeu Biserica pentru vina ierarhilor săi apostați, preotul Bolohan continuă să susțină minciuna că preotul Ioan ar fi „răspopit”, când, în realitate, ar trebui să știe că acea caterisire este un abuz de drept săvârșit de ereticul mitropolit, iar părintele Ioan este un mărturisitor al credinței, la realizările căruia visează, după propriile spuse.

Preotul ecumenist Bolohan se visează… „un alt Ungureanu”!!!

În timp ce mitropolitul dă sfaturi credincioșilor să abandoneze bisericile și să se roage pe unde apucă, iar patriarhul îi felicită pe cei ce poartă botnița noii ordini mondiale, în parohia Schit Orășeni acest preot incompetent are îndrăzneala să persecute singura parohie din țară care a refuzat cu desăvârșire ecumenismul și serghianismul ierarhiei vândute a BOR.

STUPEFIANT: Patriarhul eretic serghianist Daniel îi „fericește” pe cei ce poartă botnița robiei noii ordini mondiale

De unde își extrage el acest curaj? Cu siguranță din pactul făcut de ierarhia eretică cu statul masonic anticreștin, având ca preț vânzarea adevăratei credințe intereselor noii ordini mondiale în schimbul supraviețuirii fizice și sociale a ierarhilor vânzători.

Patriarhul Daniel va rămâne în istorie ca PATRIARHUL CARE A ÎNCHIS BISERICILE DE SFINTELE PAȘTI de frica necredincioșilor

Numai așa se explică supraviețuirea acestui preot în satul Schit Orășeni. Având în vedere că aproape niciun credincios nu dorește serviciile sale religioase, în mod normal acest preot și familia sa ar trebui să moară de foame. Dacă încă mai e în sat este pentru că probabil primește bani de la mitropolie, bani colectați din taxele cetățenilor români, care plătesc astfel cea mai evidentă formă de incompetență preoțească.

Fie din disperarea unui plan complet ratat în încercarea de a destructura Parohia Schit Orășeni, fie dintr-o puternică dereglare psihică, acum câteva zile preotul Bolohan a încercat din nou (a treia oară, se pare) să provoace un accident de mașină în care să îl implice pe părintele Ioan.

Concret, a încercat să intre cu mașina sa în mașina preotului real al parohiei, dar când a văzut că în mașina preotului Ioan se află un credincios, care ar putea fi martor, a făcut un drift periculos, care era gata să îl arunce într-un șanț.

Într-o Biserică normală, un asemenea preot ar fi supus unui control psihiatric și, în funcție de rezultat, ar fi lăsat sau nu să slujească. Dereglările mintale reprezintă un serios impediment la preoție.

Nu este exclus ca toată această activitate a preotului ecumenist să fie un plan bine pus la punct de a distruge din parohie tot ce amintește de munca părintelui Ioan și a credincioșilor care îl urmează. Acesta pare fi adevăratul scop al prezenței preotului Bolohan în localitate, de vreme ce, în calitate de preot, este complet ineficient (într-un limbaj civilizat, care să respecte haina pe care preotul o necinstește).

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

4 comentarii la “Preotul ecumenist Bolohan s-a apucat să distrugă tot ce au creat credincioșii Schitului Orășeni

  1. Concluzia articolului e plauzibila.Stiu un caz asemanator.Ierarhul eretic i-a cerut preotului ecumenist sa scoata icoanele imparatesti din iconostas,icoane comandate anterior de preotul ce a fost scos din respectiva parohie de pseudoepiscop.Pretextul:ramele iconostasului trebuiau largite pentru alte icoane.Asa s-a slujit mult timp-cu icoanele imparatesti existente puse pe jos si cu ramele goale in iconostas.Am vazut pe pagina episcopiei.Nu mi-a venit sa cred.Nu stiu cum e acum.Blasfemia atinge cote inimaginabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)