Patriarhia îi trădează din nou pe credincioșii ortodocși: ecumenism + dictatură biometrică

Ministerul Afacerilor Interne a propus spre dezbatere publică un proiect de Ordonanță a Guvernului prin care dorește să schimbe cardurile de identitate începând cu 31 august 2021, în așa fel încât acestea să cuprindă elemente biometrice: imagine facială, amprente digitale și semnătură electronică. De asemenea, documentul va putea fi comasat cu cardul de sănătate.

Proiectul MAI oferă o alternativă la aceste acte, cei ce le refuză putând beneficia în continuare de acte nebiometrice, însă fără posibilitatea de a călători în străinătate, în țările membre ale UE.

Direcția pentru Evidența Populației a cerut un punct de vedere Bisericii Ortodoxe cu privire la acest nou tip de buletin.

Cum era de așteptat, Patriarhia Română, care nu are niciun fel de respect pentru credincioșii Bisericii noastre și pentru faptul că în 2009 peste un milion dintre aceștia au avut o problemă mare cu aceste acte, semnând o luare de poziție pe lângă parlamentul statului, și îi confundă pe toți cu ierarhia ecumenistă și globalistă și cu susținătorii clericali ai acesteia, a răspuns că nu are niciun fel de problemă cu aceste noi documente.

Mai precis, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a precizat:

 

Nu se pune nicio problemă. Problema cipurilor nu este o problemă cu relevanță spirituală, religioasă, deci din această perspectivă nu există nicio poziție negativă a Bisericii. A bisericilor. Adică nu am cunoștință ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziție critică.

 

Pe lângă faptul că Patriarhia reiterează poziția sa din 2009, când, față de chemarea la luptă contra dictaturii biometrice lansate de părintele Iustin Pârvu, purtătorul de cuvânt de atunci al Patriarhiei a spus că va merge să își pună primul un cip, domnul Bănescu ne asigură că nu există o poziție negativă a Bisericii, dar nici… „a bisericilor”.

Nu știm exact dacă se referă la celelalte Biserici Ortodoxe Locale, însă e de presupus că se referă mai curând la „celelalte biserici” prezente pe teritoriul românesc, de vreme ce sunt direct interesante de proiectul respectiv.

Dacă ar fi vrut să vorbească despre celelalte Biserici Ortodoxe Locale, credem că ar fi fost mai precis și ar fi spus: “nu există nicio poziție negativă a Bisericii Ortodoxe Române.  A Bisericilor Ortodoxe Locale…”.

Un argument în plus în favoarea faptului că nu e vorba despre Bisericile locale este acela că, în ultimele decenii, diferite Biserici Locale au luat atitudine față de actele biometrice: Biserica Greacă, Biserica Rusă etc.

Este foarte posibil ca purtătorul de cuvânt al Patriarhiei să vorbească în duh ecumenist despre “bisericile” din spațiul românesc, adică despre ereziile recunoscute ca “biserici” la sinodul eretic din Creta.

Nu ar fi prima dată când Patriarhia se referă la ele în acest sens. Exemplele abundă pe siteul Basilica.ro, nu mai insistăm.

E de ajuns să spunem că chiar zilele acestea un reprezentant al Patriarhiei a dat o reprezentație de ecumenism, „lucid”, evident. Televiziunile naționale au fost umplute, cu prilejul decesului unei jurnaliste care a cerut să fie incinerată, de către un reprezentant al Patriarhiei, care, încercând să explice de ce Biserica se opune incinerării, a formulat următoarea afirmație:

Biserica creștină, în general, și Biserica Ortodoxă, în mod special, se opune incinerării…

Preotul respectiv dă glas verbatim premisei IV.4 din Declarația de la Toronto, ratificată de către sinodul eretic din Creta:

“Bisericile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Din acest motiv, ele caută să intre în contact viu cu cei din afara propriei comunităţi, care mărturisesc că Hristos este Domnul.”

Conform doctrinei ecumeniste, propovăduită de acest preot, există o “Biserică creștină” în general care cuprinde Biserica Ortodoxă. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă ar fi doar o parte a Bisericii lui Hristos.

Implicații eclesiologice ale aprobării documentului eretic Declaraţia de la Toronto de către pseudosinodul din Creta

Această afirmație este eretică și constituie esența ecumenismului, erezia tuturor ereziilor, care desființează diferențele dintre Ortodoxie și erezie, lansând ideea falsă că toate ereziile și schismele sunt părți ale Bisericii unice a lui Hristos, alături de Biserica Ortodoxă.

În realitate, Biserica Ortodoxă este însăși Biserica Creștină a lui Hristos, una, singură, sobornicească și apostolească. În afara ei nu există mântuire.

Pentru acest adevăr crucial pentru mântuire începând din 2016 zeci de preoți ortodocși au întrerupt comuniunea cu episcopii propovăduitori ai ideilor eretice pe care le răspândesc și cei doi angajați ai Patriarhiei despre care am vorbit mai sus.

Pentru că spun adevărul, mulți dintre acești preoți au fost caterisiți, alungați din parohii, bătuți, torturați. Cel mai scandalos și mai recent caz este cel al Parohiei Schit Orășeni din Botoșani, unde o parohie întreagă a fost alungată din biserica pe care au construit-o și întreținut-o timp de decenii, pentru că se opun ideilor eretice ale mitropolitului Teofan.

Evacuarea de la Schit Orășeni: “bolohanul” sub care mitropolitul Teofan a strivit imaginea publică a BOR

Același mitropolit Teofan care varsă lacrimi la mormântul părintelui Iustin Pârvu, în timp ce slujbașii patriarhali spun că dictatura biometrică, împotriva căreia părintele Iustin a luptat, nu este o problemă religioasă, spirituală.

Atunci ce are relevanță spirituală, în viziunea membrilor Patriarhiei? Afirmația papistă potrivit făcută de mitropolitul Ardealului, care afirmă că “Patriarhul Daniel este Capul Bisericii noastre”? Rugăciunea comună cu “frații creștini”?

Dictatura biometrică este o problemă cu puternice implicații teologice, pentru că ea țintește înrobirea populației unui sistem electronic controlat de mai-marii lumii acesteia.

Petiție online: Statul român are obligația să păstreze alternativa la documentele biometrice

Amprentarea tuturor ca infractori este o problemă spirituală, cum este și prezumarea tuturor ca infractori, controlul și desființarea intimității vieții are o puternică relevanță spirituală; atașarea numărului 666 la dosarul electronic al fiecărei persoane, simbol biblic al robiei, are o importanță religioasă și spirituală foarte mare.

O Patriarhie ortodoxă ar trebui să se pună în fruntea luptei contra acestor abuzuri, purtând un dialog real cu statul, pentru ca lupta să se ducă în coordonate teologice, eliminându-se riscul unor căderi în extreme, așa cum se întâmplă atunci când păstorul lasă turma de capul ei.

O abordare a luptei contra dictaturii biometrice trebuie să se facă pe poziții teologice corecte și puternice, pentru a nu se cădea în erori și alunecări schismatice de genul celor ce se întâmplă în lupta antiecumenistă, unde lipsa de discernământ și neștiința de carte teologică produc afirmații și atitudini schismatice.

Slavă Domnului că drepturile cetățenești sunt personale, iar cei ce doresc să continue lupta cu statul pentru a li se respecta drepturile pot să le invoce personal, fără a fi nevoie să aștepte aprobarea Patriarhiei.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

11 comentarii la “Patriarhia îi trădează din nou pe credincioșii ortodocși: ecumenism + dictatură biometrică

  1. Am oarecare experiență cu împotrivirea în nume personal. Funcționează parțial. Consider extrem de important să existe și acțiuni comune, colective, dar nu știu care ar putea fi acelea.
    Încă ne gândim. Dar nu cred că e oportun îndemnul către o împotrivire exclusiv personală. Doamne, ajută!

    1. Eu nu indemn la opoziție personala, ci doar ma bucur ca nu trebuie sa cerem acordul Patriarhiei pentru a putea sa ne aparam aceste drepturi. In rest, Doamne, ajuta, sa fie cat mai mulți care sa sprijine lupta, ca e nevoie.

      1. Sunt destul de surprins că aţi ales modalitatea aceasta de a-mi edita comentariul. Nici nu prea-mi vine să vă întreb de ce, sincer vă zic, nu ştiu dacă o să-mi placă prea mult ce voi auzi/citi.

        Dacă totuşi consideraţi că aveţi timp sau un interes anume să mă lămuriţi, şi nu doriţi să apară acest comentariu public, îmi puteţi spune pe email sau pe telefon

        Însă indiferent de acestea, vă doresc mult succes în continuare!
        Toate cele bune! Doamne, ajută!

        1. Va asigur ca reticenta mea nu este fata de persoana dumneavoastra, fata de care am respect deplin. Atat e de ajuns sa spun public.
          Am scos datele de contact, pentru a va proteja. Stiu ce inseamna sa fii sunat sau apelat de cine vrei si cine nu vrei dupa ce iti dai datele public.
          Am pastrat insa datele pentru mine.

  2. Domnul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, are o poziție corectă…politic! Provoacă multă sminteală o astfel de atitudine față de atitudine. Creștinii trebuie să insiste ca Patriarhia să aibă o atitudine corectă din punct de vedere ortodox.

    Patriarhia ar trebui să cunoască mai bine decât un creștin de rând ce conțin capitolele 13, 14 și 15 din Apocalipsă și să-i îndemne pe preoți să-i ajute pe creștini să deosebească binele de rău, nu să-i smintească.

    Indiciile pecetluirii cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666 sunt clare: ,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17)

    Ce e așa de greu de înțeles? Această tehnologie, dacă este utilizată necorespunzător, are efecte nocive pentru sufletele noastre. Dacă ni se dă un avertisment biblic, trebuie să ținem seamă de el de la vlădică până la opincă. Ne mirăm de neascultarea Evei, dar și noi le facem pe toate de-a-ndoaselea. Iar Patriarhia, ne SMINTEȘTE cu bună știință în loc să ne arate drumul cel bun. O patriarhie care are o astfel de atitudine se dezice de creștinii păstoriți.

    Consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666 sunt de asemenea formulate clar: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primește semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11

    Așadar, Patriarhia cu toți purtătorii ei de cuvânt să facă un efort de gândire și să nu se mai creadă infailibili și mai importanți decât textul Apocalipsei pe care sunt datori să-l apere, nu să-l trădeze!

    Patriarhia Românâ, prin purtătorul ei de cuvânt, Vasile Bănescu, chiar și-a luat rolul în serios de a ne a umili Biserica Ortodoxă:
    ,,Problema cipurilor nu este o problemă cu relevanță spirituală, religioasă, deci din această perspectivă nu există nicio poziție negativă a Bisericii. A bisericilor. Adică nu am cunoștință ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziție critică.”
    Prin folosirea termenului ,,biserici” , chiar vrea să ne creeze niște complexe pe motiv că noi, cei care nu dorim acte cu cip nu suntem în rândul lumii civilizate! Hristos nu ne cere să fim în rândul lumii și pe placul acesteia, ci să facem voia Sa în BISERICA Sa! Cine consideră că sunt mai multe BISERICI, după cum s-a lgiferat la minciunosinodul din Creta, înseamnă că nu e ORTODOX, așadar să se abțină să mai dea sfaturi ortodocșilor, indiferent ce rang ierarhic are.

  3. Doamne, ajută! Mustrarea în duhul blândeții si al dragostei aseamănă creștinul ortodox cu Sfinții. Oricare altă atitudine poate menține cursul actual al societății și ajuta in continuare pe cei potrivnici ortodoxiei. Domnul să ne întărească în credință, să ne lumineze iar lupta să fie împotriva păcatului și nu a aproapelui. Fie ca mila lui Dumnezeu să ne scape de iad!

    1. Mustrarea in duhul blandetii este operanta pentru cel ce are o cat de cata sensibilitate duhovniceasca, cel ce si-a impietrit inima in rautatea ereziei are nevoie de o mustrare mai aspra, asa cum o livram noi aici

      1. Să vă întărească Bunul Dumnezeu ca tot ce veți livra pe site (și nu numai) să vă fie cu durere în suflet pt cel mustrat. Cu drag,
        🙏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)