Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, unul dintre cei mai înveterați episcopi  ecumeniști din Biserica Ortodoxă Română, nu încetează să ne surprindă cu încălcări repetate ale Sfintelor Canoane. Deși rânduielile bisericești interzic rugăciunile în comun cu ereticii, Preasfinția Sa, aplicând hotărârile mincinosinodului din Creta unde a participat și și-a asumat prin semnătură învățături eretice, nu ratează ocazia, ori de câte ori este invitat, să participe la manifestări cu caracter religios împreună cu papistașii, greco-catolicii, protestanții, neoprotestanții sau mozaicii.

Astfel, duminică 8 septembrie, când în Biserica Ortodoxă se prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, Preasfinția Sa care, potrivit portalului de știri Basilica al Patriarhiei Române, trebuia să liturghisească în Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, a lipsit de la slujbă, find prezent însă la evenimentele ocazionate de sărbătorirea a 25 de ani de „episcopat” a „episcopului” greco-catolic Virgil Bercea.

Potrivit cotidianului Bihoreanul,

La evenimentul care s-a dorit unul modest au participat, printre mulţi alţii, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Monseniorul Maury Buerdia, episcopul romano-catolic László Bocskei şi cel ortodox Sofronie Drincec care a participat la slujbă în calitate de invitat.

Prezența unui episcop care se pretinde ortodox la slujbele săvârșite într-un lăcaș de cult greco-catolic este mai mult decât smintitoare pentru preoții și credincioșii ortodocși din Eparhia Oradiei, în condițiile în care cultul greco-catolic este deopotrivă atât schismatic, cât și eretic. Schismatic pentru că s-a rupt din trupul Bisericii Ortodoxe din Transilvania la începutul secolului al XVIII-lea și eretic pentru că a adoptat în timp dogmele papismului asupra cărora sinodul Sfintei Biserici din Constantinopol a aruncat anatema în anul 1054.

Pe de altă parte, oamenii acestui „episcop” greco-catolic, în speță avocați, „preoți”, „protopopi” au făcut un calvar din viața preoților și credincioșilor ortodocși din fostele parohii greco-catolice, bulversându-le într-un mod inimaginabil viața și liniștea personală, în special din Țara Beiușului, dar și din alte colțuri ale Bihorului, târându-i pe aceștia în tribunale unde au revendicat pământ, case parohiale și biserici, în unele cazuri au pierdut, iar acolo unde au avut câștig de cauză, credincioșii ortodocși, cu mari jertfe materiale, au clădit bisericii noi din temelie.

Nu peste multă vreme aceste biserici urmează să fie târnosite, si nu putem să nu ne întrebăm cum va explica Preasfințitul Sofronie acestor preoți și credincioși că au procedat corect construindu-și biserici noi, dar că și Preasfinția Sa a procedat politic corect, omagiindu-l pe cel care a încuviințat maltratarea psihică a acestora timp de mai mulți ani.

În atare situație este perfect normal ca acești preoți și credincioși să se simtă trădați de episcopul lor care, cel puțin din solidaritate cu păstoriții săi, dar și din conștiința misiunii sale, nu ar fi trebuit să participe niciodată la astfel de evenimente. Situația este cu atât mai ciudată, mai greu de înțeles, cu cât în urmă cu câțiva ani, prin 2003, Preasfințitul Sofronie prezent la un simpozion care marca 90 de ani de învățământ teologic ortodox la Oradea a spus despre Atanasie Anghel următoarele:  „Faptul că a acceptat să fie rehirotonit e o palmă pe obrazul dialogului dintre biserici şi un model de laşitate!”, acuzându-l pe acesta de sperjur, pentru că „a jurat în faţa patriarhului Ierusalimului că va rămâne ortodox şi, întorcându-se în Transilvania, acasă, a trecut la ceilalţi”.

Observăm că există o mare diferență între modul cum aborda atunci problema greco-catolicismului și cum o abordează azi. Atunci mărturisea un adevăr istoric, iar azi s-a lepădat de el de ca și cum aceste afirmații nu le-ar fi rostit niciodată, sau de ca și cum nu ar cunoaște împrejurările istorice în care a luat ființă greco-catolicismul sau metodele prin care a fost impus românilor ortodocși transilvăneni sau despre existența mucenicilor ortodocși care s-au opus acestuia.

Gravitatea acestei situații constă întâi de toate în faptul că prin astfel de gesturi, Preasfințitul Sofronie, îi legitimizează pe schismaticii și ereticii greco-catolici, dând impresia că între Ortodoxie și aceștia nu există diferențe, sau dacă totuși ele există nu sunt atât de mari sau atât de grave încât dacă de acum înainte unii ortodocși ar imita gestul Preasfinției Sale, nu ar exista niciun pericol ca aceștia să-și pună în primejdie propria mântuire. În esență, gestul Episcopului Sofronie desființează granițele dintre Ortodoxie și schisme sau erezii, contribuind la dezideratul ecumenist de nivelare a religiilor, de „unitate în diversitate”, care în mod concret înseamnă dragoste fără discernământ. În mod normal acestora se aplică axioma teologică enunțată de părintele Theodor Zisiss: „Pe eretici nu-i cinstim, îi condamnăm”.

În al doilea rând, în cadrul acestei slujbe au fost aduse spre închinare „moaștele” „episcopilor martiri” “beatificați” de Papa Francisc la Blaj cu ocazia recentei vizite efectuate în România, către care s-au înălțat rugăciuni. Este de-a dreptul revoltător pentru preoții și credincioșii ortodocși sa-l vadă pe episcopul lor aducând prin simpla sa prezența cinstire unor „episcopi” „martiri” greco-catolici care au preferat moartea decât să accepte Ortodoxia, vreme în care, în calitate de Episcop al Oradiei, Preasfințitul Sofronie, ignoră adevărații martirii ai Bisericii Ortodoxe, preoții Flore din Beiuș și Mihai din Sânmartin, uciși la 1744 alături de alți robi mulți tocmai pentru că nu s-au lepădat de Ortodoxie, refuzând totodată convertirea cu forța la greco-catolicism, credinciosul Găvruța Petru din Pocola, decedat în 1749, ca urmare a bătăilor primite pentru că s-a dus personal la Carloviț să ceară ajutor Mitropolitului sârb ortodox ca să-i scape pe credincioșii ortodocși din părțile Beiușului de cumplitele silnicii și prigoane la care erau expuși din partea papistașilor, care încercau cu orice preț sa-i convertească la greco-catolicism, și pe Episcopul Nicolae Popovici, aprig luptător împotriva fiarei comuniste, scos cu forța din scaun și exilat la Mănăstirea Cheia, unde a murit în urma otrăvirii.

Deși este Episcop al Oradiei din anul 2007, nu avem cunoștință ca Preasfinția Sa să fi propus Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române canonizarea acestor patru adevărați mucenici ai Ortodoxiei bihorene.

Constatăm astfel, cu multă durere sufletească, că Preasfințitul Sofronie arată mai multă aplecare și preocupare spre manifestările religiose, slujbe și rugăciuni în comun cu ereticii, decâ față de problemele propriei eparhii, cum ar fi aceste canonizări, față de care manifestă indolență totală.

În acest caz este firească întrebarea: Cui slujește Presfințitul Sofronie? Ortodocșilor sau ereticilor? Ce se poate înțelege din gesturile acestea decât o aplicare punctuală a îndemnului ereticului papă Francisc „Să mergem împreună!” sub egida căruia s-a desfășurat vizita sa în țara noastră din vara acestui an. Pot merge ortodocșii împreună braț la braț cu ereticii atâta vreme cât nu renunță la ereziile lor? Au slujit sau au participat Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul la slujbele „episcopilor” arieni așa cum s-a întâmplat cu Preasfinția Sa? Desigur că nu.

Înseamnă că episcopul Sofronie n-a înțeles nimic din evenimentele din 2008 când a săvârșit slujba de sfințire a Agheasmei Mari cu acest „episcop” greco-catolic, și care erau pe punctul de a duce la caterisirea Preasfinției Sale. Dar azi printre sinodali nu mai este Mitropolitul Bartolomeu Anania, care a cerut caterisirea de care vorbeam, și de aceea  se manifestă fără nicio frică sau rușine nici față de Dumnezeu, nici față de Sfinții Părinți, nici față de preoții sau credincioșii din Eparhie, căci cine să-l mustre sau să-l îndrepte atâta vreme cât și Mitropolitul Ardealului, și Patriarhul României, și o mare parte dintre membrii Sfântului Sinod sunt de un cuget cu Preasfinția Sa. Doar Dumnezeu o mai poate face, căci de la oameni nu mai putem avea nicio speranță. Și o va face, căci Dumnezeu nu se lasă batjocorit și nici nu-și părăsește Biserica Sa, ci o apără și îi poartă de grijă.

Pentru a răspunde la întrebarea din titlu vom supune atenției cititorilor noștri ce precizează Sfintele Canoane în privința rugăciunii în comun cu ereticii și a celor ce intră într-un lăcaș de cult eretic ca să se roage.

Canonul 45: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”.

Profesorul sibian Ioan N. Floca arată că, întrucât ereticii sunt afurisiți, adică excomunicați din Biserică, se interzice membrilor Bisericii să se roage cu aceștia, și este de-a dreptul o infracțiune de gravitatea crimei slujirea celor sfinte cu clericii eretici, învederând faptul că aceasta este un act de trădare a Bisericii și trebuie sancționat ca atare.

De ce greco-catolicii nu sunt Biserică, ci pseudobiserică

Canonul 46: “Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”.

În partea a doua a comentariului la acest canon, canonistul arhid. Ioan N. Floca arată cum că ereticii au pierdut succesiunea apostolică, deci și continuitatea preoției, tainele lor nu sunt valide, ei înșiși nemaifăcând parte din Biserică, iar clerul care le va socoti totuși valide, este supus caterisirii.

Canonul 64 apostolic: Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se caterisească și să se și afurisească”. 

Canonistul arhid. Ioan N. Floca, tâlcuind acest canon, explică mai întâi că anumite relații ale creștinilor cu ereticii și necreștinii nu puteau fi evitate și, ca atare, nefiind interzise, desigur, fiind vorba de ralațiile sociale. În privința relațiilor cu caracter religios, care ar fi de natură sa-i aducă în situația de a se ruga împreună cu aceștia nu puteau fi îngăduite, pentru că ar fi însemnat o recunoaștere implicită a credinței lor, fapt care este contrar poziției principale pe care s-a situat Biserica față de eretici și necreștini.

Doar Biserica este singura depozitară a adevărului mântuitor revelat, și ea singură, prin mijloacele harului sfințitor, poate asigura mântuirea credincioșilor. Recunoașterea valorii soteriologice a practicilor religioase ale altor religii și ale ereticilor, înseamnă implicit recunoașterea netemeiniciei poziției pe care s-a situat Biserica față de necreștini și eretici. Pentru aceste motive, oricărui cleric îi este interzis, sub pedeapsa caterisirii și afurisirii, să se roage cu ereticii și necreștinii, fie în locașurile de cult ale acelora, fie în afară. Același lucru este interzis și laicilor, sub pedeapsa afurisirii.

Încălcarea Sfintelor Canoane, nou „obicei de drept” în Biserica Ortodoxă?

Ce înseamnă afurisire sau excomunicare, ne explică același canonist arhid. Ioan N. Floca în cazul canonului 10 apostolic, care osândește comuniunea cu cei afurisiți: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.

Prin afurisire sau excomunicare, orice creștin era pus în afara Bisericii. Celui pedepsit cu excomunicarea nu-i era permis sub nicio formă să păstreze legături cu membrii Bisericii și nici acestora nu le era îngăduit să rămână în contact cu el. Opreliștea mergea atât de departe încât membrilor Bisericii nu li se îngăduia nici măcar să se roage împreună cu cel excomunicat, pentru că orice tratare cu indulgență a celui pedepsit de Biserică, însemna desconsiderarea pedepsei aplicate de Biserică. Prin izolarea impusă astfel celui afurisit se înțelege că respectivul trebuia să mediteze asupra păcatului săvârșit și să se pocăiască, pentru a se face vrednic de a fi primit în Biserică, prin aceasta urmărindu-se nu moartea păcătosului, ci reabilitarea lui.

Nesocotirea de către ceilalți creștini a oricăror pedepse care se aplică vreunuia ce se abate de la rânduiala bisericească, înseamnă uneori sprijinirea greșelii, încurajarea păcatului, iar nu ajutorarea celui căzut ca să se ridice.

„Prințul Bisericii”, mitropolitul ecumenist Teofan, prezent în Piața Palatului Culturii la adorarea papei

În lumina celor enunțate aici, nu vom formula noi un răspuns la întrebare, ci îi vom lăsa pe cititori să concluzioneze singuri dacă episcopul Sofronie mai are cugetare și făptuire ortodoxe, dacă există consens între învățătura si faptele sale cu învățătura și faptele Sfinților Părinți ai Bisericii, și să decidă ceea ce le dictează propria conștiință.

Vom încheia tot cu o întrebare, adresată în mod special preoților și credincioșilor din Eparhia Oradiei. De câte ori și cât de grav mai trebuie ca Preasfințitul Sofronie să încalce și să desconsidere Sfintele Canoane astfel încât sfințiile și frățiile voastre să luați o atitudine în conformitate cu învățăturile Sfinților Părinți în astfel de situații?

 

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

16 comentarii la “Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?

  1. Mă rog lui Dumnezeu ca acest episcop, Sofronie, să redevină ortodox! Ceea ce face îi pune în pericol mântuirea personală şi a celor păstoriți de el. Îşi bate joc necuratul de el şi nu observă. Sincere compasiuni pentru acest suflet chinuit!
    Aprobånd pervertirea sufletelor de către papa, se face părtaş la sminteala acestuia.
    Doamne, ai milă de sufletele smintite de astfel de gesturi!

  2. Până când nu ne vom aduna cu mic cu mare in fața Episcopiei ortodoxe , și nu vom cere insistent adaptoare unei poziții ortodoxe ferme și antiecumeniste din partea PS Sofronie sau demiterea lui din scaunul Episcopal ,nu vom rezolva nimic.

  3. Bună ziua,

    Am scris editorilor de la Agenția de presă Basilica să modifice articolul cu privire la slujirea episcopilor românia de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului și să scrie că episcopul Sofronie nu a slujit în Catedrala Episcopală din Oradea ci a participat la un eveniment de aniversare (cu slujbă) în cinstea conducătorului cultului greco-papistaș din România, încălcând astfel Sfintele Canoane cu privire la rugăciunea comună cu ereticii.

    Cu siguranță că nu-mi vor publica comentariul lăsat pe pagina articolului (așa cum nu-mi publică niciodată comentariile) dar nu strică, zic, să le scrie cât mai mulți ortodocși. De asemenea, consider că ar fi benefic să scriem cât mai mulți și Patriarhiei Române și să cerem o explicație, dacă pot da una (ceea ce este imposibil), de un episcop nu a slujit la un praznic împărătesc.

  4. Un duh rau ii chinuie.Am discutat de curand cu un ecumenist.Prima data m-a evitat,dar a doua oara nu m-a vazut si a trebuit sa ma suporte.Am batut la usi inchise .La final mi-am cerut scuze ca l-am deranjat.Mai am de discutat cu un ecumenist pe care l-am vazut in sinagoga.Interesant ca nu a postat pe siteul episcopiei, ci am vazut imaginile cu el pe pagina unui politician La fel ,toti consilierii, in frunte cu episcopul au colindat parasinagoga unor neoprotestanti .Am fost socat..Un duh rau ii chinuie, mai mult ca sigur.

  5. Oricine poate constata cum scoateţi texte ale Sfinţilor Părinţi din context şi le folosiţi pentru a încerca să vă justificaţi ura pe care o aveţi în voi, încât ….aţi pierdut din vedere care este esenţa Legii – dragostea pentru Dumnezeu şi aproapele, chiar dacă nu sunt de aceeaşi confesiune cu noi. Anatemele regretatei schisme din 1054 au fost ridicate de mult, dar văd că ignoraţi acest fapt şi persistaţi regretabil în ruptura Bisericii lui Hristos. El îşi doreşte ca toţi să fie una ori din înverşunarea şi lipsa de smerenie de care daţi dovadă, se vede că vă doriţi tocmai contrariul. Nu vedeţi că nu aveţi nici o logică? Şi dacă ar fi eretici şi schismatici cum spuneţi voi că sunt apusenii, nu vă gândiţi nici un moment cum ar proceda Iisus cu ei dacă ar fi între noi, pentru că dacă v-aţi gândi, nu aţi mai împroşca atâta venin fariseic prin toţi porii când vă exprimaţi.
    Patriarhul de vrednică pomenire Teoctist a spus cu ocazia vizitei în România a Papei Ioan Paul al II-ea că în persoana acestui suveran pontif „primim şi cinstim Biserica lui Hristos din Roma, cea întemeiată pe propovăduirea şi martiriul slăviţilor apostoli Petru şi Pavel, venerabilă biserică apostolică, participantă la marile evenimente şi decizii ale bisericii celei nedespărţite din primul mileniu”.
    Părintele Constantin Necula de la Sibiu, întrebat fiind la postul de radio actualităţi cum vede vizita Papei Francisc în România a spus: „Ca un dar al lui Dumnezeu pentru fraţii catolici şi ca o bucurie pentru ceilalţi”. Voi pe ce lume trăiţi? Că vă simt ca nişte roboţi făcuţi la normă, nu creştini botezaţi cu frică de Dumnezeu şi smerenie gata de-a vă jertfi pentru valorile supreme pe care ni le-a împărtăşit Mântuitorul atunci când a întemeiat Biserica şi ne-a asigurat că va fi cu ea, deci şi cu noi până la sfârşitul veacurilor.
    Bine a zis când a zis Sfântul Ardealului , părintele Arsenie Boca că „numai sila şi prigoana peste tot pământul, îi va determina pe creştini să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie Una, cum au fost la început. Nu vor scăpa creştinii de tăvălugul urgiilor istoriei, până nu vor veni la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai din urmă a Mântuitorului în lume. Poate că în vremile acelea, abia vor mai fi creştini, dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă peste ceea ce ar fi fost foarte bine să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una. Primejdia comună s-a arătat în lume.. unirea creştinătăţii întârzie Doamne până când?”
    Şi a mai zis părintele cât se poate de clar că „între catolici şi ortodocşi, deosebirile nu sunt esenţiale, sunt două strane ale aceleiaşi biserici”
    E trist să nu vedem nici acum duşmanul comun islamic şi amăgirile sectare care macină din temelie creştinismul iar noi să ne îmvrăjbim pe mai departe, lucrând pe faţă exact împotriva dorinţei şi rugăciunii lui Iisus de a nu ne fărâmiţa, cârcotind fără temei împotriva dialogului interbisericesc, punând la îndoială sinceritatea acestui demers. Dumnezeu să ne ajute pe toţi să ne lucrăm mântuirea cu frică şi cutremur!

    1. Ionel Pasca, discursul dumneavoastra nu are nicio legatura cu teologia, ci cu o ideologie lumeasca de tip globalist. Citatele dumneavoastra din parintele Constantin Necula arata doar ca parintele Necula este un eretic ecumenist, propovaduitor al ereziei, care ar trebui caterisit pentru ceea ce spune. Nimic mai mult.
      Dragostea lui Dumnezeu nu inseamna acceptarea minciunii ca adevar. Daca Iisus ar fi in lume, le-ar adresa papistasilor aceleasi cuvinte ca si fariseilor din vremea Sa. Ce crezi fratia sa ca i-ar spune Iisus papei? Oare nu l-ar intreba: „Cine S-a jertfit pe Cruce, Eu sau tu?”. Ce credeti ca le-ar spune protestantilor care o batjocoresc pe Sfanta Sa Maica? Le-ar zice: „Aveti dreptate, e o simpla femeie” sau le-ar zice: „Pieriti, blestematilor, care nu ati tinut seama de faptul ca Eu Insumi am fericit-o pe Maica Mea”? Ce le-ar zice oare ortodocsilor care umbla cu astfel de iubirisme neteologice si nesocotesc sute de ani de istorie bisericeasca si de diferente dogmatice care sunt hotaratoare pentru mantuire?
      Ce credeti ca v-ar spune dumneavoastra? Daca vreti sa vedeti ce v-ar spune, cititi istoria Bisericii, pentru ca acolo v-a spus deja ce v-ar spune daca ati fi fata catre fata si ce va va spune cand veti fi fata catre fata.

  6. Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!
    Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel![Isaia5;20,24]

    Un articol uimitor, care ne pune in fata tabloul infricosator al ecumenistului ostentativ, care se comporta ca un stapan absolut in jurisdictia pe care o pastoreste, pentru ca stie ca nimeni, absolut nimeni, nu ii poate reprosa ceva , atata timp cat ocupa scaunul arhieresc si tine in mana carja episcopala.
    Ravna sincera si curata in Ortodoxie este nesocotita, dispretuita si considerata tulburare a pacii si „armoniei”, in timp ce asemenea actiuni smintitoare, anticanonice, sunt considerate naturale, firesti. Schisma se contureaza cu precizie, iar dreptcredinciosii asista cu pasivitate la tot ce se intampla. Dureros este ca preotii si monahii tac, intrucat cugetul smerit si trezvitor a amortit si credinta noastră ortodoxă este amenintată.
    N-avem voie să păstrăm tăcere asupra Apostaziei, să ne liniştim pe noi înşine şi pe alţii, că totul ar fi în ordine, că n-avem de ce să ne tulburăm. Cu toate că nu ne stă în puteri “să oprim Apostazia cu slabele noastre puteri“, datoria iubirii noastre creştineşti ne porunceşte nu numai să ne ferim, şi să ne păzim noi înşine, ci să-i păzim, să-i avertizăm şi pe semenii noştri, care nu văd şi nu observă nimic. Aici se cuvine să ne amintim minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul: “Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu“. Nu se cade a tăcea despre ceea ce este de primă necesitate – salvarea sufletelor omeneşti!
    Sa ne reamintim inteleptele sfaturi ale Sf.Ierarh Ignatie Briancianinov:“Judecând după spiritul timpului şi după frământarea minţilor, suntem îndreptăţiţi să credem că edificiul Bisericii, care se clatină demult, se va cutremura straşnic şi repede. Nu are cine să-l susţină şi cine să se împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susţinerea lui au fost împrumutate din stihiile lumii, vrăjmaşe Bisericii, şi mai curând vor accelera căderea ei, decât s-o oprească.”
    Asistăm la o tot mai intensă prietenie cu lumea a ierarhilor, care promovează cu asiduitate diplomatia “în numele iubirii creştineşti” , in toate problemele de importantă vitală cu care se confruntă BOR, acum.
    Articolul Sfintitului Părinte Cosmin Tripon trage un nou semnal de alarmă , care ar trebui sa miste sufletele amortite, dar se pare ca orbirea spirituală si amagirea de sine au devenit caracteristice ale vietii religioase bisericesti de la noi.
    Sa ne bucurăm de libertatea de care incă dispunem, continuand cu nevrednicele noastre puteri, lupta sub epitrahilul Prea Cucernicilor Preoti ai lui Hristos, prin harul Mangaietorului, care ne conduc pe drumul mantuirii, impotriva duhurilor necurate, ale fatarniciei si vicleniei care domina veacul de acum. „Fără luptă duhovnicească nu există şi nici nu poate exista creştinism! Prin urmare, calea noastră nu parcurge calea curentelor moderne, nici a ecumeniştilor, nici a noilor hiliaşti. Credinţa noastră este credinţa Sfinţilor pustnici, “credinţa apostolică, credinţa părinţilor, credinţa ortodoxă”, care, “a făcut întreaga lume să fie de neclintit”[Vladica Averchie Tausev]

  7. ‘Ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37)
    „Pentru el există Împărătia Cerurilor si toate bunătătile vietii vesnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit ”si la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).

    Renuntand la Sfanta Ortodoxie, Sofronie Drincec, cel candva Arhiereu al lui Hristos, a renuntat la Sfanta Cruce, la Dumnezeu Cel Rastignit. Chiar daca nimeni din Sinodul BOR nu a luat atitudine impotriva acestei apostazii, chiar daca Preotii si monahii tac, umiliti de aceasta indrazneala, dovedesc o data in plus ca au devenit cu totii vrednici de plans, fiind de comun acord cu aceasta infamie.

    Faptele comise de cel care a avut titlul de episcop vrednic al BOR, devenit nu de astazi, ci de multa vreme, tradator al Sfintei si Neprihanitei Ortodoxii, cel care a continuat multi ani sa se desavarseasca in marsavia ecumenista, l-au condus la apostazie, spre prapastia intunecata a iadului, departe pentru vecie de dulcea mangaiere a Harului.
    Toţi, cler si popor, pe masura trecerii timpului, au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, si despre ei vorbeste Imparatul David cand spune: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3)
    Ne cuprinde tristetea si amaraciunea. gandindu-ne la drept-credinciosii ramasi fara Pastor, care inca nu isi dau seama de pericolul de moarte in care se afla sufletele lor. In teribile haite, acum, vor navali legiunile demonilor, asupra acestei biete tari si asupra acestui Neam necajit si mult-patimitor.

    Exista inca un Sfant Sinod, care are la dispozitie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos.
    Dar ca si in 2008, asistam cutremurati la lipsa sa de pocainta a acestui fost ierarh, la lipsa de reactie al Inaltului Cler.
    Daca nimeni din cei in drept, nu manifesta nici cea mai mica reactie de condamnare a atitudinii anticanonice, sfidatoare si insolente a fostului Ierarh Sofronie, ne aflam in situatia de a constata ca numai avem sinod.
    Intr-atat li s-a pervertit constiinta, li s-a intunecat mintea si invartosat inima, incat nimic din madularele trupului lor numai simt, gandesc si respira Ortodox?
    Se stie ca fiecare păcat, care constituie o întunecare a minții, este o repetare a păcatului lui Adam și o cădere de la viața adevărată. Atunci omul nu mai este un membru viu al Bisericii lui Hristos, caci spune dumnezeescul Ma­xim : „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”. Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură.
    Şi astfel, deşi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul se face „ucigaş de oameni”, asemănându-se uci­gaşului de oameni, diavolul. Şi, aşa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica şi pomenirea lui Dumnezeu, deschizând calea împreună-lucrării cu începătorul răutăţii. „Despărţirea minţii de Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară.”
    Numai putem vorbi de necunoastere, nepasare si nici de lasitate, ci de complicitate la crima impotriva propriei plerome.
    Citind discursul rostit la instalarea sa ca episcop, in 25 februarie 2007, am fost uluita de elogiile aduse de cel care a fost episcopul Sofronie, in cel mai clar stil ecumenist, ereticilor.
    „*”Preasfinţite Părinte Episcop Virgil, Preaiubit Frate,

    Bisericile pe care le reprezentăm, tradiţiile pe care le încarnăm sunt tot atât de antice ca şi viaţa Bisericii înseşi. Biserica lui Hristos din Orient şi Biserica Romei au o moştenire comună, de sorginte apostolică. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea vorbea de respiraţia cu doi plămâni: Orientul şi Occidentul. Nu avem dreptul să neglijăm ceea ce ne apropie, privilegiind ceea ce ne separă. Nu mai este timp pentru aşa ceva.

    Pacificatorii, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Noii Rome, Atenagora, ne-au lăsat un testament pe care avem obligaţia sfântă de a`l împlini: Tomos Agapis. Din acest document esenţial învăţăm ce avem şi noi de făcut: „adevăratul dialog al dragostei trebuie să susţină şi să inspire toate raporturile între persoane şi între Biserici însele… trebuie să fie înrădăcinat într`o fidelitate totală faţă de unicul Domn Iisus Hristos şi într`un respect mutual al propriilor lor tradiţii”10.(Tomos Agapis, 195)

    Şi cum am putea gândi şi lucra altfel, când ne simţim responsabili pentru sfâşierea Cămăşii lui Hristos? Dar suntem însufleţiţi de nădejde şi încurajaţi de eforturile inspirate şi susţinute de Providenţă, cum s`a întâmplat de curând la Constantinopol, de serbarea, din anul scurs, a Sfântului Apostol Andrei cel Întâichemat, Ocrotitorul Bizanţului şi al Romaniei Orientale – România, când Papa Benedict al XVI-lea, aflat în vizită la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a semnat, împreună cu acesta, în Fanar, o Declaraţie comună, unde cei doi Întâistătători mărturisesc: „Duhul Sfânt ne va ajuta să pregătim ziua cea mare a restabilirii unităţii depline, când şi cum Dumnezeu o va voi. Atunci vom putea să ne bucurăm şi să ne veselim cu adevărat”.
    Si, mai departe:

    Dar, cu sinceritate şi respect reciproc, sub auspiciile generoase ale Sfântului Duh, cu înţelepciune şi răbdare, totul se va săvârşi potrivit rânduielii dumnezeieşti, care ţine seama, înainte de orice, de moştenirea noastră comună, de faptul că suntem cu toţii mlădiţele aceleiaşi Viţe. Numai că săracii nu pot suferi amânare. Pe ei va trebui să-i slujim împreună, inventând şi adaptând neîncetat, noi metode, noi căi de apropiere între Bisericile noastre.
    Această amplă lucrare nu ne priveşte doar pe catolici şi pe ortodocşi, ci pe toţi care ne revendicăm de la Hristos Domnul….”

    Sa ne rugam Sfintei Cruci, noi nevrednicii, dar iubitori ai ostenelii pentru Hristos, cunoscand ca in lumea aceasta, venetici si trecatori suntem, praf si cenusa si robi prea plecati Domnului, pentru izbavirea a toata lumea de lucrarea draceasca a ecumenimului.
    ‘Rătăcitor, cu ochii tulburi,/Cu trupul istovit de cale,/Eu cad neputincios, Stăpâne,/În fața strălucirii Tale./
    În drum mi se desfac prăpăstii,/Și-n negură se-mbracă zarea./Eu în genunchi spre Tine caut: Părinte, orânduie-mi cărarea!’

    *http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10461
    Rugaciune-Octavian Goga

Lasă un răspuns la Nicolae Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)