Cine manipulează vremea, rușii sau avioanele chemtrails?

În spațiul media au apărut tot felul de opinii care susțin sus și tare că ploile catastrofale care par a nu se mai opri sunt aduse pe teritoriul țării noastre de către… ruși.

Există opinia, după părerea mea neserios documentată, că rușii au trimis ploaia în România, Grecia și Bulgaria, pentru ca să aibă ei soare la campionatul mondial de fotbal. Astfel, inundațiile catastrofale și ploile continue ar fi rolul unor manipulări climaterice rusești, pentru ca în Rusia să aibă stadioane însorite. Părerea respectivă este combătută simplu de imaginile de la CM 2018, unde au fost stadioane pe care ploua torențial, la meciuri foarte importante.

Nu știu ce motiv ar avea rușii să trimită ploi asupra teritoriului nostru național, nici nu știu dacă și cum o fac ei. Din câte am auzit, și-au dezvoltat o strategie și o tehnică militară care fac ca scutul de la Deveselu să fie “un morman foarte costisitor de fiare vechi”, cum se exprima un clasic în viață despre industria românească din epoca socialistă. Așa că nu știu ce miză ar mai avea pentru a trimite asupra României și a țărilor balcanice aceste inundații catastrofale.

De dragul „antirușilor dogmatici”, educați de Soros și de televiziunile lui, nu am să neg că rușii au vreo implicare în această problemă, chiar dacă cei ce au făcut acuzația nu au adus nicio dovadă reală în acest sens. Se poate ca rușii să facă experimente în România (dacă România este un poligon în care toți experimentează orice, de ce nu ar face-o și rușii?).

Am să pun însă altă întrebare: Ce rol au avioanele care răspândesc chemtrails pe cerul țării în manipularea vremii și în inundațiile și pagubele care se produc?

Este evident că aceste avioane se ocupă cu manipularea climaterică. O spun cu jumătate de gură autoritățile, o indică observația empirică. De exemplu, deasupra localității în care trăiesc eu aceste avioane nu s-au mai făcut văzute timp de vreo trei săptămâni, timp în care natura și-a urmat cursul ei minunat. De când norii au pus stăpânire pe cerul localității, aceste avioane se aud peste plafonul de nori zi și noapte.  În aceste condiții, poate cineva să susțină că aceste avioane sunt simple avioane de linie civile, care zboară cu reacție, producând dâre de condens? Dacă da, cum se face că ele nu s-au mai făcut văzute o lună de zile? Au luat companiile aviatice o lună de concediu, în sezonul estival, când toți ceilalți pleacă în concediu, de multe ori cu avionul?

Este evident că aceste nave se ocupă strict cu manipularea climaterică, numită geoinginerie, sau cloud seeding sau cu alte nume prețioase, cu pretenție științifică, menită a ne induce ideea falsă că ele luptă contra încălzirii globale, concept numit de actualul președinte american, în 2012, “o escrocherie costisitoare”[1].

Dacă aceste avioane sunt implicate în manipularea climei, iar clima este catastrofală, după cum o vedem, rezultă că aceste avioane trebuie să aibă o implicare și o vină în inundațiile din România, în aceste ploi continue, care distrug recolte, distrug culturi agricole, distrug, prin inundații proprietăți și poate chiar vieți.

Dacă este așa, cei ce permit aceste raiduri ale avioanelor se fac vinovați direct de consecințele acțiunilor acelor aeronave. E ușor să dai vina pe ruși, când cerul țării este brăzdat zilnic de aeronave care răspândesc chemtrails în atmosferă.

Pornind pe șirul acestor supoziții, fără a putea și a dori să acuzăm pe nimeni, îi întrebăm din nou pe Președintele României, care deține funcția de președinte al Consiliului Național pentru Apărarea Țării și de Comandant Suprem al Forțelor Armate, pe primul-ministru al României, superiorul direct al ministrului Apărării Naționale, membru al CSAT, pe ministrul Apărării Naționale, pe Președinții Camerelor Parlamentului și pe toți conducătorii autorităților aeronautice din țară:

  1. Ce fel de avioane sunt cele care răspândesc zilnic, zi și noapte, dâre consistente și persistente pe cer?
  2. Ale cui sunt aceste avioane, cu ce se ocupă și cine le-a dat permisiunea de zbor?
  3. Ce fel de substanțe răspândesc în spațiul aerian al României?
  4. Sunt aceste substanțe periculoase pentru populația României?
  5. Sunt aceste substanțe responsabile pentru actualele inundații din România și pentru clima musonică din ultima vreme din țara noastră?
  6. Cine este direct vinovat de această situație și ce măsuri se iau pentru tragere la răspundere a vinovaților, conform legii?  

În condițiile în care toate interpelările pe lângă autoritățile competente s-au soluționat prin niște răspunsuri neutre de PR, ne considerăm îndreptățiți să avem suspiciunea că aceste aeronave ar putea avea o contribuție la alterarea climei în România.

Autoritățile interpelate au obligația să ne dea răspunsuri convingătoare, documentate, care să ne liniștească, conștiente că, în conformitate cu art. 438 NCP, alin. (1), lit. c) “supunerea unui grup de oameni la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea sa fizică, totală sau parțială, a acestuia” se numește genocid și se pedepsește cu detențiunea pe viață, sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, fiind infracțiune imprescriptibilă, iar înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 

[1] https://edition.cnn.com/2017/08/08/politics/trump-global-warming/index.html.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

1 comentariu la “Cine manipulează vremea, rușii sau avioanele chemtrails?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)