Considerații preliminare

 

Anul 2020 marchează începutul unui asalt al forțelor globaliste, de orientare neomarxist-comunistă, la adresa tuturor popoarelor lumii, în vederea creării unei dictaturi planetare digitale, cu un guvern mondial unic, cu economie unică, cu o religie unică, cu o armată unică.

Proiectul vizează îndeplinirea acestui deziderat până la sfârșitul deceniului actual, toate planurile la nivel planetar fiind făcute până în anul 2030.

Informațiile despre aceste planuri se pot consulta, așa cum am făcut-o pentru acest referat, din sursele directe ale organizațiilor globaliste, nefiind vorba de vreo pretinsă „teorie a conspirației”, singura conspirație la ora actuală în întreaga lume fiind chiar acest proiect de cucerire a puterii globale totale de către o grupare minusculă, care să o impună tuturor celorlalți locuitori ai planetei.

Planul de instaurare a unei dictaturi planetare a debutat printr-o falsă criză medicală la nivel planetar, ocazie cu care s-a verificat gradul de îndoctrinare, de necredință, de disponibilitate de a renunța la libertăți și obediență al tuturor popoarelor.

A doua parte a acestui plan este o pretinsă criză ecologică, ce urmărește impunerea unor măsuri permanente, menite să schimbe cu totul modul nostru actual de viață și să impună un control total asupra tuturor aspectelor legate de viața  personală.

În paralel cu pretinsa criză ecologică se desfășoară o încercare disperată de a declanșa un război mondial, al cărui scop ar fi contribuția la reducerea drastică a populației, un pilon esențial al acestui plan, dar și dărâmarea fizică a structurii lumii contemporane și transformarea ei în ruină, pentru a se reconstrui mai bine (build back better) o lume nouă, care să fie exact ceea ce își doresc globaliștii.

Sunt preconizate, până în 2030, o criză alimentară majoră[1], o criză energetică[2] și cibernetică majoră[3], toate create artificial, cu scopul de a introduce haos și a oferi posibilitatea reconfigurării lumii. Semne ale acestor crize au fost prezente, dar dacă se vor realiza depinde probabil de capacitatea de reacție a popoarelor.

Lumea viitorului, pe care o imaginează organizațiile globaliste, reprezentate de Forumul Economic Mondial (World Economic Forum), cu sediul la Davos, în Elveția, este o distopie digitală, o dictatură tehnocratică, în care se dorește ca supraviețuitorii deceniului actual, crucial pentru sute de ani de acum înainte, să fie simpli sclavi ai elitei ce pune la cale acest plan.

 

Componentele lagărului digital

 

Auzim vorbindu-se intens, tot din 2020 încoace, de când Klaus Schwab a lansat ideea Marii Resetări, prin cartea care poartă același nume, despre digitalizare.

(Ca) la comandă[4], toate țările lumii au demarat proiectul digitalizării, înființând ministere ale digitalizării, proiecte legate de digitalizare, adoptând legi ale digitalizării (în mod foarte suspect, în toate țările legile sunt la fel).

Digitalizarea este definită ca o „conversie a tuturor informațiilor fizice în informații digitale”[5] în care informația este organizată în biți[6].

Această definiție ne arată că digitalizarea înseamnă o golire a întregii existențe de conținut și o transformare a sa într-o reflecție computerizată lipsită de vitalitate și de personalitate. Digitalizarea este o suprimare a (percepției reale asupra) lumii înconju-rătoare și o transformare a sa într-o imagine digitală, sau, ca să folosim limbajul filosofic prețios al lui Immanuel Kant, este o suprimare a conștientizării existenței noumenonului și înlocuirea sa cu phenomenonul, promovat ca realitate ultimă și unică.

Sub aspect uman, digitalizarea înseamnă depersonalizarea și nivelarea întregii existențe umane, transformarea tainei ființei umane într-o „serie de numere care descriu un set discret de puncte sau probe”[7], dar și concentrarea întregii vieți publice într-un spațiu virtual, controlat de cei ce creează platformele digitale respective și, desigur, de cei ce îi controlează pe cei ce creează aceste platforme.

Efectul principal al digitalizării este dispariția completă a intimității vieții cetățenilor, instaurarea unui sistem de urmărire și control total și permanent. Acest sistem de control va fi operat de către inteligența artificială, despre care vom discuta într-o secțiune ulterioară a studiului, motiv pentru care digitalizarea este obligatorie, pentru a crea infrastructura cloud-ului informațional cu care inteligența artificială să poată opera.

Elementele lagărului digital, despre care vom vorbi în cele ce urmează sunt:

  1. Crearea unei „identități digitale”.
  2. Eliminarea banilor fizici.
  3. „Amprenta de carbon”.
  4. Crearea „orașelor de 15 minute”.
  5. Promovarea inteligenței artificiale.
  6. Transumanismul: fuziunea dintre om și inteligența artificială.

Toate aceste componente ale lagărului digital urmăresc, fiecare în parte, în esență, atomizarea societății, izolarea persoanelor umane una de cealaltă, distrugerea coeziunii sociale și a întrajutorării umane, pentru a crea o populație vulnerabilă, dependentă de un centru unic de comandă și control (după modelul închisorilor panoptikon[8]), incapabilă de coeziune socială.

Modelul propus de digitalizare ne evocă felul în care teologii Bisericii Ortodoxe descriu iadul, ca pe un loc de totală izolare ontică, în care condamnatul își trăiește veșnic regretul pentru refuzul relației cu Dumnezeu, Care e iubire și comuniune.

Vom încerca în cele ce urmează să analizăm toate aceste aspecte ale lagărului digital, în care se încearcă închiderea întregii umanități, arătând, ca exemplu practic, cum progresează acest proces deja în România.

 

Crearea „identității digitale”

 

Crearea unei presupuse „identități digitale” este pusă de către propaganda globalistă în legătură cu nevoia de fluidizare și eficientizare a activității instituțiilor publice, mereu „în slujba cetățeanului”, dar și cu nevoia de comunicare, mai ales în mediu de afaceri[9], lucru paradoxal, dacă ne gândim că ea va produce o însingurare intenționată a fiecărei persoane umane rămase în lume și o dispariție pe termen mediu și lung a tuturor afacerilor, preluate de inteligența artificială și reduse doar la nevoile elitei globaliste.

Digitalizarea identității vizează o încercare de suprimare a relațiilor interumane la nivelul interacțiunii în mediul social sau profesional, transformarea lor în relații mecanice, impersonale, din care să dispară posibilitatea tragerii la răspundere a abuzului de putere, de vreme ce oamenii nu se vor putea certa cu aplicațiile sau cu linkurile, atunci când lucrurile nu vor fi realizate așa cum trebuie.

Identitatea digitală se vrea a fi un avatar digital al fiecăruia în spațiul virtual, indispensabil pentru participarea la societatea pe care o pune la cale globalismul.

Ea cuprinde toate datele intime ale persoanei respective: datele de identificare, seria și numărul de card de identitate, amprentele digitale, măsurătorile biometrice, codul numeric personal, datele medicale, conturile bancare, semnătura electronică, permisul de conducere, dar și informații cu caracter privat pe care inteligența artificială le va culege și le va stoca, fără acordul titularului acestei identități.

În conformitate cu strategia de digitalizare, se urmărește transferarea tuturor serviciilor publice pe format digital și accesarea acestora doar prin acceptarea identității digitale de către fiecare persoană.

Întrucât, digitalizarea 1) este impusă cu forța; 2) cuprinde toate datele existente într-o societate; 3) pune acele date în mâna unei grupări cu intenții malefice pentru omenire și 4) este folosită în corelație cu alte elemente de opresiune a populației, putem vorbi fără să greșim despre o dictatură digitală sau despre un lagăr digital.

În contextul actual, paradoxal pentru situația existentă în Ucraina, această țară, aflată în plin război, este una dintre „campioanele” Europei la digitalizare, alături de o altă țară din fostul bloc sovietic, Estonia.

Ucraina are un program digital DIIA[10], prin care se urmărește crearea unei societăți total digitale, în care să nu existe servicii sociale fizice, să nu existe funcționari umani, să nu existe posibilitatea unei interconexiuni între persoane umane și stat[11].

Alegerea Ucrainei ca pilot în astfel de program poate părea surprinzătoare, raportată la modul de viață modest al populației din această țară, dar nu este deloc așa, dacă ne gândim la ce rol i s-a acordat acestui stat de către păpușarii globaliști.

Chiar și într-o țară cu astfel de ambiții de țară-pilot a dictaturii digitale există opinii care scot în evidență anumite neajunsuri și chiar pericole pe care digitalizarea le presupune.

Iată câteva, așa cum le-a evidențiat un studiu al Centrului Razumkov pentru Studii Politice și Economice[12]:

  1. Scurgeri de date personale.
  2. Probleme în operarea sistemelor de calculatoare.
  3. Amestecul în viața privată.
  4. Diseminarea metodelor moderne de manipulare a opiniei publice.
  5. Creșterea „inegalității sociale” digitale.
  6. Creșterea amenințărilor la adresa securității urbane.
  7. Creșterea șomajului datorat automatizării proceselor de producție.
  8. Prevalența culturii primitive de masă.

La această cercetare au participat 145 de experți.  Centrul Razumkov este un grup de reflexie fondat în 1994, nominalizat în 2004 drept cel mai bun ONG din Estul Europei, fiind unul dintre ONG-urile cu legături cu diverse organizații ale lui George Soros sau cu organizații precum Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională (USAID), coordonată de globalista Samantha Power, care promovează intens dictatura digitală[13].

Iată câteva considerații despre fiecare dintre aceste amenințări descoperite de acest ONG ucrainean, care nu poate fi acuzat de atitudini conservatoare antiglobaliste[14].

Digitalizarea este considerată un pericol pentru siguranța datelor personale, în condițiile în care sistemele electronice pot fi vulnerabile la diverse atacuri cibernetice, dar și la folosirea în manieră ilegală și/sau abuzivă a datelor culese de către acestea.

Datorită numărului uriaș de informații colectate, se pune problema existenței unui consimțământ expres pentru fiecare dintre acestea, care nu există, ceea ce determină îngrijorarea cu privire la posibilitatea unor abuzuri legate de viața privată a celor cărora li se colectează aceste date fără să-și dea acordul pentru asta.

Monopolizarea întregii vieți publice de către sistemul online poate genera uriașe oportunități pentru manipularea generală a opiniei publice, lucru pe care îl vedem deja atât prin folosirea mijloacelor de manipulare mass-media, cât și prin cenzurarea masivă a mediilor sociale de difuzare a informației.

Inegalitatea socială digitală poate fi atât rezultatul imposibilității de a avea acces, din motive tehnice (lipsa electricității, a conexiunii la internet etc.), la lumea digitală, cât și al incapacității de adaptare la utilizarea noilor tehnologii. „Aristocrația” banului este pe punctul de a fi înlocuită cu „aristocrația” informației (în vârful piramidei rămânând cei din eșalonul superior al „aristocrației banului”, responsabili de promovarea noii realități), iar ingineria cibernetică riscă să devină o „castă” suprapusă tuturor celorlalte preocupări și profesii, la fel de importante într-o societate funcțională. Controlul informației de către cei ce o primesc și operează poate de asemenea conduce la apariția unei „elite digitale”, pe care deja o vedem de câțiva ani tăind și spânzurând, în disprețul oricărei legi naționale, pe internet.

În condițiile în care se dorește crearea de „orașe inteligente”, crește riscul la adresa securității acestor orașe, întrucât toate serviciile acestora sunt pe calculator și pot fi perturbate fie de una dintre problemele de operare a sistemelor de calculatoare, fie de intervenția unei mâini criminale.

Digitalizarea va aduce cu sine o creștere inevitabilă a șomajului, deoarece cel mai multe dintre actualele locuri de muncă vor fi suplinite de către inteligența artificială și de către aplicațiile digitale de telefon.

Imbecilizarea de masă, de asemenea, va fi o consecință a digitalizării, întrucât cultura primitivă de masă va avea un spațiu propice pentru a se promova intens, în timp ce cultura autentică, atâta cât mai este autentică, va fi izolată.

Să adăugăm la această perspectivă strict socială a pericolelor digitalizării și unele aspecte de ordin mai profund, moral-spiritual, pe care noi le resimțim în acest proces cu efecte directe asupra conștiinței și identității, demnității și libertății.

Astfel, digitalizarea

  • va conduce inevitabil la organizarea unui fișier/dosar personal al fiecărei persoane, în care se vor putea scrie tot felul de informații cu caracter intim, fără acordul persoanei, la care aceasta nu va avea acces direct, însă va putea fi accesat de către autoritățile statului, de angajatori, de forțe de ordine și, cel mai grav, de eventualii hacheri, ceea ce va crea premisele unui control total și posibilitatea unor grave discriminări și persecuții pe diverse motive;
  • odată cu mutarea întregii sale vieți publice pe internet, persoana va deveni complet vulnerabilă și dependentă de sistem, acesta putând include și exclude din societate pe oricine;
  • accesarea acestei identități digitale poate fi condiționată de cerințe care vor putea constitui grave atacuri la adresa libertății personale: acceptarea programelor de vaccinare, acceptarea banilor digitali, acceptarea introducerii unui dispozitiv de stocare a tuturor datelor personale pe trupul fiecăruia, printr-un cip electronic etc.;
  • un aspect foarte neconfortabil pentru creștini este asocierea acestor forme de identitate digitale cu simboluri sataniste sau inspirate din textele Apocalipsei, precum numărul 666[15], prezent în diferite forme stilizate, ceea ce creează o temere justificată a creștinilor că identitatea lor naturală este asociată unor simboluri demonice cu care aceștia nu doresc să fie asociați;
  • nu în ultimul rând, un aspect foarte important este acela care vizează faptul că refuzul acceptării acestei identități digitale poate conduce la eliminarea persoanei respective din societate și lipsirea ei de drepturile fundamentale.

 

Eliminarea banilor fizici

 

Unul dintre cele mai mari pericole la ora actuală este proiectul de eliminare a banilor fizici și înlocuirea acestora cu o monedă digitală numită CBDC (Central Bank Digital Currency), operațiune prin care se va lichida orice libertate de acțiune sau drept de proprietate privată a cetățenilor.

Înlocuirea banilor actuali cu moneda digitală controlată de statul globalist va avea drept consecință un control total asupra tuturor veniturilor și cheltuielilor fiecărui cetățean de către statul globalist, prin intermediul inteligenței artificiale și desființarea legăturilor interumane de întrajutorare și cooperare, facilitate de banii fizici.

Astfel, toate sumele de bani de care o persoană dispune vor fi cu totul la cheremul băncii centrale, care va putea decide dacă îi permite cetățeanului să folosească acești bani, câți bani să folosească și în ce scopuri, dacă să îi blocheze sau nu contul.

Foarte important, spre deosebire de banii din bancă sau de pe actualele carduri, banii digitali vor avea o „dată de expirare” (se spune că de 60 de zile), adică o perioadă până la care pot fi folosiți, urmând ca cei nefolosiți până la acea dată să dispară (nu se știe exact unde)[16].

O astfel de monedă va avea ca efect direct faptul că nimeni nu va mai putea economisi niciun ban pentru a-și putea rezolva diverse probleme, ceea ce va duce la o dispariție a proprietății private, pentru faptul că nu va mai putea fi achiziționată.

Deși propagandiștii CBDC nu ne vorbesc despre aceste aspecte, moneda digitală trebuie pusă în strânsă legătură cu toate celelalte aspecte ale lagărului digital, mai ales cu conceptele de „credit social” și „venit universal de bază”.

Refuzați banii digitali! Nu acceptați eliminarea banilor cash!

„Venitul universal de bază” (universal basic income), „redescoperit” de către Klaus Schwab în anii 2020 ca „răspuns la inegalitățile sociale”[17], când „strategiile” sale distrugeau de-a lungul și de-a latul planetei toate afacerile mici și mijlocii, pentru a reduce independența populației și a o face dependentă de stat[18], eliminând, prin reducere la limita de jos, „inegalitățile sociale”, prin transformarea tuturor în săraci, și promovat ca un gest de solidaritate socială este de fapt o sumă modică pe care statul globalist o va acorda celor ce vor supraviețui politicilor de depopulare la nivel planetar, din care își vor putea duce zilele de pe una pe alta, în condițiile în care nu vor mai exista locuri de muncă, deoarece ele vor fi preluate de către inteligența artificială, omul viitorului fiind sortit, după cum se exprima Yuval Noah Harari, „profetul” demonic al acestei distopii, să devină membru al unei „clase a inutililor”[19], având ca singură preocupare să consume droguri și să joace jocuri pe calculator[20]. Sau să se scufunde în metavers[21]. Mark Zuckerberg, de la Facebook, vine deja în întâmpinarea acestui „vis al umanității”, transformând deja Facebookul în Meta(vers), un spațiu în care se dorește a fi exilate, într-o formă parodică, toate relațiile interumane necesare confortului psihic al omului, știut fiind că un om lipsit de contacte reale cu alt om este mai ușor de controlat.

România a început deja implementarea unui proiect de familiarizare cu venitul minim garantat, prin tot felul de carduri cu sume modice date populației, pentru a o „ajuta” să își plătească produse de consum, curentul electric etc., pe care aceasta nu și le-a mai putut plăti singură, deoarece a fost dată în șomaj prin distrugerea locurilor de muncă din perioada 2020-2022, și pentru că prețurile au fost „liberalizate” intenționat.

Aceste carduri cu pomeni sociale nu pot fi folosite decât pentru scopul pentru care au fost atribuite, prin această practică guvernul român urmărind trei scopuri: 1) obișnuirea oamenilor cu pomana de la stat; 2) obișnuirea cu banii pe card și 3) obișnuirea cu deciderea scopului banilor de către stat, cum dorește să facă statul globalist cu „venitul universal de bază”.

În plus, în Parlamentul României există deja plx 29/2023, un proiect de lege care impune, ca primă fază dintr-un proiect în pași mărunți, plata salariilor doar pe carduri și obligarea agenților comerciali să aibă mașini de citit carduri. Un alt proiect de lege, pe care premierul globalist Ciolacu se pregătește să și-l asume în Parlament alături de alte măsuri venite direct din laboratoarele crimei planetare de la Forumul Economic Mondial, vizează așa-zise politici de „disciplină financiară”, în numele cărora se restrânge tot mai mult posibilitatea folosirii banilor lichizi în tranzacțiile financiare, ajungându-se deocamdată la 1000 lei pe zi/persoană. Aceste măsuri pregătesc retragerea, în etape, a banilor fizici.

„Creditul social” este un concept germinat în sistemul dictatorial din China, care face ca fiecare cetățean să primească niște „note” în funcție de gradul său de supunere față de stat. Aceste note se numesc „credite sociale”, iar în funcție de aceste credite sociale omul este sau nu funcțional în societate.

Prima formă de utilizare a „creditului social” s-a petrecut în perioada 2020-2022, când în societate au fost admiși doar cei ce au dovedit o desăvârșită conformitate cu „noua normalitate” impusă de către Organizația Mondială a Sănătății tuturor statelor.

Raportând conceptele de „credit social” și „venit universal de bază” la cel de bani digitali, observăm că sumele de bani necesare supraviețuirii vor fi acordate sub formă de „venit universal de bază”, dar vor fi condiționate de „creditele sociale”.

Mai precis, dacă cineva refuză să se conformeze „noii normalități” impuse de guvernul globalist, nu va avea acces la acești bani digitali, ceea ce îl va face să nu aibă acces la societatea digitală, fiind sortit să devină un paria. Dacă cineva se conformează politicilor creditului social, nu îl va ajuta prea mult, deoarece banii digitali îi vor fi utili doar pentru a cumpăra ceea ce permite sistemul, nu orice își dorește cel ce îi are.

Lucrând într-o manieră concertată, guvernul globalist al României a elaborat de curând o lege, legea nr. 145/2023, a „prevenirii separării copiilor de familie”, o variantă românească a Barnevernetului norvegian, care cuprinde câteva categorii de persoane aflate în risc de a-și pierde copiii: oamenii săraci, cei ce muncesc în străinătate, cei cu boli cronice și dizabilități, cei needucați, cei ce sunt „o influență socială negativă” asupra copiilor, cei ce au suferit condamnări penale, cei ce nu au spații suficiente.

Această clasare a persoanelor cu risc, pe lângă faptul că are un aer eugenist nazist, ne duce cu gândul și la sistemul „creditelor sociale”.

În cadrul legal stabilit astfel în România, dacă o persoană refuză banii digitali sau dacă i se blochează din vreun motiv accesul la banii digitali poate intra in categoria de risc, ca persoană cu venituri sub cele admise de lege, și își poate pierde copiii.

Același lucru se va aplica și când se vor aplica „amprentele de carbon”, despre care vom vorbi în continuare, care vor acționa tot ca un sistem de „credite sociale”.

 

„Amprenta de carbon”

 

Una dintre cele mai mari escrocherii ale istoriei umanității este pretinsa „schimbare climatică”, prezentată ca o catastrofă planetară iminentă provocată de acțiunea persoanei umane.

Conform acestei doctrine, care nu se bazează pe niciun fel de fapt științific real, emisiile de dioxid de carbon pun în pericol existența planetei, motiv pentru care se dorește a se impune o politică de reducere a emisiilor de carbon.

În anul 2022, în august, un grup de 1200 de savanți reali, nu dintre cei despre care Klaus Schwab spune că sunt pe lista de plată a Forumului de la Davos[22] și care sunt chemați să emită păreri despre catastrofa climatică, ce devin dogme ale televiziunilor, ci savanți din domeniul climatic, laureați ai premiului Nobel etc. au emis o declarație numită „Nu există nicio criză climatică”, în care arată că schimbarea climatică normală observabilă nu are nicio legătură cu intervenția omului și nu poate fi influențată de nicio măsură ecologistă reducerea emisiilor de carbon, care este gazul vieții[23], întrucât dioxidul de carbon are un rol minor în variațiile de temperatură ale planetei, fiind prezent în atmosferă în concentrații de 0,4%[24], procent din care doar o parte infimă este generată de către activitatea umană, restul fiind generat de către oceane, de către păduri etc, adică de acele elemente naturale prezente dintotdeauna în ecosistem, care nu pot fi controlate sau eliminate.

Același lucru îl spun și autori serioși, care argumentează, cu argumentele adevăratei științe, că nu există nicio criză climatică provocată de emisiile de CO2[25], că dioxidul de carbon e gazul vieții, că reducerea la zero a emisiei sale înseamnă dispariția lumii vegetale, pentru care acesta este ce este oxigenul pentru oameni, că fără lumea vegetală dispare viața pe pământ, că predicțiile despre schimbările climatice au existat de generații întregi și au fost mereu false[26].

Un studiu preluat de NASA din revista Nature Climate Change în 2016, când încă nu pornise manipularea climatică, ne arată că în ultimele decenii, ca urmare a emisiilor de dioxid de carbon se cunoaște un proces de înverzire a planetei, adică de creștere a vegetației[27]. La acest proces, spune studiul, care citează 25 de cercetători din 24 de instituții din opt țări, a contribuit și nitrogenul, substanța pentru care vacile au devenit „dușmani planetari” și sunt exterminate (pentru a se induce de fapt o criză alimentară planetară), și, nu o să vă vină să credeți…, creșterea temperaturii, produsă de… schimbările climatice!!! O lume cu vegetație mai bogată are capacitatea de a absorbi mai mult CO2, ceea ce ar ajuta la eliminarea concentrației nocive a acestui gaz, așa încât să nu se creeze efectul de seră[28], ne dă de înțeles un studiu publicat în 2022, care confirmă ce spune studiul publicat de NASA cu șase ani mai înainte, cu excepția părții despre riscul efectelor negative ale concentrării de CO2.

Dacă este așa, atunci cum se face că globaliștii țintesc la „reducerea la zero a emisiilor de carbon”? Suntem în fața unei crime premeditate, menite să distrugă intenționat lumea, sau a unor imbecili care trebuie internați de urgență la balamuc, dacă chiar și Wikipedia, care urmează complet dogmele de la Davos, a uitat, la descrierea în limba română a CO2 precizarea „eretică”: „Prezent în atmosferă în concentrația de circa 0,04 %, este strict necesar pentru păstrarea echilibrului biosferei”[29]? Dacă este așa, și este așa, atunci proiectul lui Bill Gates de a extrage CO2 din atmosferă cu niște pompe gigantice ce este altceva decât o crimă odioasă la adresa vieții pe pământ?

Reducerea emisiilor de carbon se poate face, conform planului globalist, prin atribuirea une „amprente de carbon” fiecărei persoane, dorindu-se a se determina cantitatea de carbon pe care are voie fiecare persoană să o emită.

O astfel de politică genocidară, aplicată unei populații cu totul credule și neinformate, ar urma să producă un efect mai devastator decât cel al măsurilor aplicate în perioada 2020-2022, când eram făcuți să credem că un virus poate fi împiedicat să se transmită de către o pânză ale cărei distanțe între fire este mult mai mare decât acesta.

În numele unei astfel de crize închipuite, promovate prin manipulări climatice precum chemtrailizare, geoinginerie[30] sau tehnici de modificare a mediului (precum HAARP), existente cu mult înainte de anul 1976, când marile puteri au făcut un tratat internațional menit să controleze aceste arme, prin care se poate influența mediul, se pot produce cutremure, incendii, inundații, taifunuri, tsunamiuri, secetă, călduri toropitoare, friguri devastatoare etc.[31], așa cum vedem de dimineață până seară pe ecranele tembeliziunilor, care sunt arma de distrugere în masă prin care se propagă această manipulare cumplită,  sistemul globalist poate impune un sistem de „credite sociale” menit să controleze total viața persoanei și a comunităților: interzicerea încălzirii cu lemne[32], implementată deja în țări ca Anglia[33], interzicerea circulației mașinilor proprietate personală, interzicerea consumului de carne, interzicerea agriculturii de subzistență (vezi cazul Olandei, care a interzis creșterea animalelor), interzicerea libertății de deplasare etc.

Tot ce am arătat cu privire la falsitatea identificării dioxidului de carbon și a nitrogenului, despre care NASA spune în acel studiu că contribuie la înverzirea planetei, ca „dușmanii vieții pe pământ”, ne indică faptul că „amprenta de carbon” nu are legătură cu „salvarea planetei”, ci cu folosirea sa ca pretext al politicii de control al populației.

La un nivel spiritual, această politică țintește, pe de o parte, înlocuirea demonică a proniei divine, adică a purtării de grijă a lui Dumnezeu față de propria-I creație, cu delirurile ecologiste ale globaliștilor demonizați, iar pe de alta, inocularea ideii că ființa umană, pe care Dumnezeu a făcut-o regele creației, ar fi dușmanul ce trebuie exterminat al vieții pe pământ. Ca și anii 2020-2022, prin aceeași politică genocidară, se induce complexul de vinovăție oamenilor pentru simplul fapt că există și respiră.

 

Crearea „orașelor de 15 minute”

 

„Orașele de 15 minute” reprezintă o punere în aplicare a două dintre conceptele enunțate mai sus: digitalizarea și „amprenta de carbon”.

Codul amenajărilor teritoriale, urbanismului și construcțiilor al României, în Anexa 1, dedicată definirii termenilor, definește „orașul de 15 minute” după cum urmează: „Orașul de 15 minute, definește calitatea vieții urbane invers proporțională cu timpul investit în transport/navetism și pledează pentru o configurație urbană care urmărește componente precum proximitatea, diversitatea și densitatea, în care locuitorii să poată accesa în nu mai mult de 15 minute pe jos sau cu bicicleta, șase funcții sociale urbane esențiale pentru a susține o viață urbană decentă: locuința, munca, comerțul, asistența medicală, educația și divertismentul”[34].

Această definiție, ca de altfel toate aspectele mai sus menționate ale dictaturii digitale, ne invită să credem că ne-am afla în fața unui progres științifico-ecologic menit să ne îmbunătățească viața și calitatea aerului pe care îl respirăm.

În realitate, ceea ce nu ni se spune este că de fapt acest oraș de 15-20 de minute este o închisoare digitală, din care locuitorii nu pot ieși decât cu permisiunea autorităților, cum deja se întâmplă în localitatea britanică Oxford[35], din Oxfordshire, unde la granițele orașului există puncte de trecere prin care se circulă cu permisiunea autorităților, încălcarea acestora fiind pasibilă a fi sancționată cu amendă sau cu deja introdusele în uz „credite de carbon”.

În România este demarat un astfel de program în foarte multe orașe, pentru a le transforma în orașe de 15 sau 20 de minute. Unul dintre aceste orașe este Piatra Neamț, reședința județului Neamț, oraș numit pe vremuri „perla turistică a Moldovei”, transformat de curând într-un oraș care pare a fi ieșit de sub bombardamente.

În orașul Piatra Neamț a existat în această vară timp de 4 săptămâni un protest cetățenesc[36] pașnic și legal contra acestei distopii, fiind până acum singurul la nivel național.

Protestatarii au cerut autorităților să informeze corect populația cu privire la adevărata față a proiectului „orașul de 15 minute”[37] și să organizeze un referendum cu privire la acest tip de modificare urbană. Autoritățile au tratat cu superficialitate acest protest, cum era și de așteptat, așa cum au făcut-o și majoritatea pietrenilor, care, mai nou, se întreabă mirați de ce s-a construit prin fața casei lor o bandă de circulație pentru transportul în comun pe care ei nu mai au voie să o traverseze măcar pentru a-și introduce mașina personală în curte.

Principalele revendicări de ordin juridic față de acest proiect sunt:

  1. „orașul de 15 minute” prevede descurajarea folosirii autovehiculelor personale, adică desființarea dreptului la proprietate privată asupra autovehiculelor personale, lucru stipulat în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Piatra Neamț 2021-2027[38], unde, la pagina 245, se prevede „descurajarea utilizării autovehiculelor personale”, idee preluată și de legea 47/2023 privind mobilitatea urbană durabilă, unde se mai adaugă și desființarea parcărilor;
  2. ideea că „orașul de 15 minute” ne asigură toate serviciile la distanță de 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta din zona rezidențială e o păcăleală, deoarece deja există toate comoditățile necesare la scara blocului, iar gândul că statul știe mai bine decât cetățeanul ce are acesta nevoie ne arată intenția unei planificări a vieții de către stat în fiecare detaliu;
  3. introducerea „Zonelor cu emisie zero de carbon” și izolarea acestora prin puncte de control, prin supraveghere digitală, creează problema izolării populației în astfel de „țarcuri ecologice” permanente, cu o monitorizare completă și permanentă, cu posibilitatea reflectării acesteia în celebrele „credite sociale” de tip „amprentă de carbon”, adică o închisoare digitală.

Deocamdată, populația României nu este capabilă să proceseze pericolul uriaș pe care acest concept mincinos îl prezintă la adresa vieții și libertății fiecăruia dintre cetățeni, iar motivul acestei inerții este manipularea de decenii a tinerelor generații cu discursul ecologist, cu propaganda deșănțată și penală a mass-media vândute intereselor globaliste, care prezintă aceste proiecte ca oaze de fericire ecologistă, manipulând, în același timp, percepția populației, prin prezentarea unor știri bombastice despre pretinsele „schimbări climatice”, realizate fie prin manipularea tehnologică a climei, fie prin prezentarea unor fenomene normale ca dezastre.

Nu vom încheia acest capitol fără a aminti proiecte megalomanice de genul NEOM[39], desfășurat de către Arabia Saudită în deșertul arabic, unde se construiește un oraș gigantic, complet artificial, de 170 de km lungime, 200 m lățime și 500 m înălțime, închis, cu o „lună artificială”, unde vor locui 9 milioane de oameni. Proiectul este prezentat pe siteul Forumului de la Davos (WEF)[40] ca model pentru altele care vor veni.

Acest proiect demonic, care ne arată că și lumea arabă este prinsă în această înșelare planetară, va fi condus de inteligența artificială.

Astfel de închisori ecologiste: Telosa, în America[41], Smart Forest City, Mexic, Oceanix Busan, Coreea de Sud, Chendu Sky Valley, China, Amaravati, India[42].

Vedem din această înșiruire că proiectul Agenda 2030 este în plină desfășurare în întreaga lume, iar faptul că vedem o pretinsă creare a unei „multipolarități geostrategice” drept „contrapondere” la tirania wokistă occidentală este o iluzie, menită să facă proiectul globalist al lagărului planetar mai ușor accepabil de către populație.

La un astfel de proiect globalist au aderat, fără știrea cetățenilor, și 17 orașe din România, înscrise într-o întrecere globalistă a orașelor care reduc, adică interzic, consumul de carne, consumul de haine, deplasările cu mașinile personale[43], evident în numele „reducerii la zero a poluării”. Crima împotriva umanității se desfășoară sub ochii noștri, promovată de către complicii asasinilor și neinvestigată de către cei ce au obligația să investigheze astfel de fapte!

O ultimă considerație: nicăieri nu se vorbește despre „satul de 15 minute”, pentru că această distopie se bazează pe aglomerarea tuturor supraviețuitorilor programului de depopulare planetară în orașe. De ce? Pentru că ar fi un efort mare, uneori imposibil, de a duce tot sistemul de supraveghere până în ultimul sătuc. În plus, frumusețile naturii sunt rezervate membrilor acestui cult globalist, care doresc să devină stăpâni absoluți ai întregii naturi a planetei, pe care nu doresc să o împartă cu „mâncăii inutili”.

Cum se va realiza acest lucru? Prin crearea de condiții imposibile de viață la țară, prin creșterea taxelor la un asemenea nivel, încât nimeni să nu își mai permită să întrețină o căsuță la țară. Populația din mediul rural românesc se confruntă de ani de zile cu o problemă inexistentă până de curând: un număr uriaș de urși care curg în voie de străzile satelor, orașelor mici de munte. Oare să fie strict întâmplător că aceste animale periculoase sunt lăsate libere prin localități, fără ca ocoalele silvice să facă mare lucru în privința aceasta? Să fie doar o politică de protecție a urșilor sau și una, pe care cei din ocoale probabil nici nu o intuiesc, de înspăimântare a populației în așa fel încât să abandoneze ideea vieții la țară?

Oare anomaliile de pe litoralul Mării Negre, unde apa a fost rece și periculoasă aproape tot sezonul, o fi o simplă manifestare a naturii capricioase sau o lucrare, cu ajutorul instrumentelor de modificare a mediului despre care am vorbit mai sus, de descurajare a oamenilor să mai călătorească și să se mai distreze la mare, în loc să stea în pușcăriile de 15 minute ale sistemului globalist?

La nivel de manipulare a maselor, orașul de 15-20 de minute îndeplinește rolul de a separa oamenii și a-i închide în pușcării în aer liber, distrugându-le capacitatea de a comunica, de a se solidariza, pentru a se apăra de un sistem opresiv.

 

Promovarea inteligenței artificiale

 

Dacă ar fi să dăm o definiție seacă, „științifică”, inteligenței artificale, am putea să spunem că „inteligența artificială este capacitatea unei mașini de a imita funcții umane, cum ar fi raționamentul, învățarea, planificarea și creativitatea”[44].

O definiție juridică a fenomenului în complexitatea sa ne prezintă inteligența artificială ca pe „o ramură mai vastă a științei computerelor, preocupată de mașini inteligente capabile să îndeplinească sarcini care necesită inteligență umană”[45].

Ambele definiții ne arată că inteligența artificială este o copiere, cu încălcarea drepturilor de autor, pe care le are Creatorul lor, Dumnezeu, a tiparelor și modurilor de funcționare ale inteligenței umane și prezentarea acesteia ca un pas superior în „evoluția omului”.

Ceea ce ne trimite spre o perspectivă teologică inevitabilă, prin care trebuie să constatăm că inteligența artificială este arma supremă prin care demonii dorescă să „recreeze” și să subjuge lumea pe care a creat-o Dumnezeu, propunându-și inclusiv recrearea omului „după chipul și asemănarea lor”, prin transumanism, așa cum vom vedea în ultima parte a discuției noastre.

Despre legătura dintre inteligența artificială și demoni ne vorbește cea mai competentă persoană din lume în domeniu, domnul Elon Musk, promotorul inteligenței artificiale, care a avertizat că „prin inteligența artificială invocăm demonul”[46].

Tehnologia în sine nu este bună sau rea, calitatea morală fiindu-i dată de scopul în care este folosită. Din acest punct de vedere, putem spune că inteligența artificială, spre deosebire de orice altă formă de tehnologie, s-a născut cu scopul intrinsec de subjugare a rasei umane, ceea ce o face extrem de periculoasă.

Există la ora actuală discuții despre natura juridică a entităților „animate” de inteligența artificială, problema punându-se dacă sunt lucruri sau persoane, dacă sunt simple mașinării sau sunt „persoane electronice”. La cum merge discuția, nu ar fi cu totul exclus ca în viitor roboții IA să fie considerați egali cu ființele umane[47].

De vreme ce în lumea juridică se discută deja despre posibilitatea acordării personeității sau, în termeni juridici, personalității juridice inteligenței artificiale, despre ce control juridic legislativ ne vorbește domnul Elon Musk, pentru a ne ameți de cap cu totul, când el umple cerul cu sateliți Starlink, care găzduiesc inteligența artificială, și lucrează la Neuralink[48] pentru găsirea metodei optime pentru a face conexiunea dintre inteligența artificială și ființa umană?

Promovarea intensă a inteligenței artificiale face parte din programul „lagărului digital”, dacă ne gândim că inteligența artificială va fi cea care va sta la baza digitalizării, despre care am vorbit la începutul referatului, a controlului și stabilirii „amprentei de carbon”, a smart city-ului de 15 minute.

Putem spune că inteligența artificială va fi de fapt temelia pe care se va baza dictatura planetară. Din acest motiv, este prezentată ca un beneficiu pentru umanitate.

După ce au încercat să ascundă planurile pe care le au, globaliștii și-au dat seama că nu pot merge la nesfârșit cu manipularea „teoriei conspirației”, motiv pentru care au trecut la următoarea strategie: în loc să nege acțiunile lor, evidente chiar și pentru cei mai imbecilizați dintre concetățenii noștri planetari, acum recurg la promovarea planurilor lor ca un „bine” indispensabil umanității.

Numai că, așa cum spunea un Sfânt Părinte al Bisericii, natura demonică a unui „bine” se descoperă în aceea că cei ce îl promovează vor să ți-l facă cu forța.

În felul acesta, și inteligența artificială este prezentată ca un lucru indispensabil pentru ușurarea, fluidizarea, durabilitatea, sustenabilitatea etc., vieții noastre, cam cum erau prezentate în trecut televizoarele, apoi calculatoarele, apoi telefoanele, despre care vedem acum că ne-au înrobit complet mintea și chiar și trupul.

Milioane de oameni intră deja în contact cu avatarurile cibernetice de genul Chatgbt, sau Ion, sau cu celelalte variante „personalizate” în fiecare țară și cultură, holograme digitale care pretind că posedă diverse răspunsuri la diverse întrebări. Oamenii sunt păcăliți cu ideea că aceste avataruri învață de la ei, ca ei le pot imprima un comportament moral. Există preoți care sunt păcăliți că, discutând cu Ion, îl pot „încreștina”, învățându-l rugăciuni, fără să își dea seama că acestea sunt doar niște mașini în spatele cărora se află cei ce coordonează sistemul de înrobire, iar în spatele lor demonii de la care s-au inspirat în crearea unor astfel de tehnologii, și că aceștia nu doresc niciun fel de relație cu Dumnezeu, ci doresc să distrugă relația oamenilor cu Dumnezeu, atâta câtă mai există în astfel de lume.

Personal, găsesc această legătură extrem de periculoasă, pentru că sunt ferm convins că Elon Musk avea dreptate și că această „știință” este inspirată direct de duhurile demonice, lucru care nu ne miră, dacă ne gândim că, în ultimele secole, știința a fost obligatoriu însoțită de o lepădare deschisă a legăturii cu Dumnezeu, fiind, în cea mai mare parte a sa, un instrument de negare a lui Dumnezeu în lume.

Dar chiar și pentru cei ce nu văd lucrurile din perspectivă ortodoxă, încrederea în legătura cu aceste avataruri electronice este periculoasă pentru că, pe măsură ce dependența de ele crește, se va ivi propunerea: Ce ar fi să nu mai ai nevoie de telefon pentru a intra în conexiune cu Ion? Ce ar fi să îl ai direct în creierul tău? Avem tehnologia necesară, dacă vrei…

Inteligența artificială își propune să umple golul existențial creat prin separarea omului de Dumnezeu și ceilalți oameni, prin intermediul celorlalte metode discutate anterior, cu un conținut străin și nociv dezvoltării firești a firii umane.

Și așa ajungem la ultimul punct al referatului nostru și, din păcate, al istoriei omului așa cum îl știm: transumanismul, ca fuziune între om și IA.

 

Transumanismul: fuziunea omului cu inteligența artificială

 

Dacă apariția inteligenței artificiale este eșecul ontologic al scientismului ateist, prezentat drept cunoaștere supremă și răspuns unic la orice întrebare existențială, transumanismul este o repetiție, de data aceasta într-un context hipertehnologizat, a înșelării cu care demonul i-a răpit mințile și nemurirea Evei (și ulterior lui Adam) în rai: promisiunea nemuririi și a paradisului în afara relației cu Dumnezeu.

Întâmplător sau nu, cea mai serioasă și mai exactă explicație patristică a cifrei 666 de către teologia ortodoxă este aceea care ține seama de semnificația literelor care compun în  greacă numărul respectiv: HXS, Hristos xenos stavrou, „Hristos străin de Cruce”, adică promisiunea mincinoasă a unei mântuirii lumești, într-o lume căzută, în cazul nostru prin aderarea la supertehnologie, fără necesitatea unui efort minimal sau a unei trasformări a vieții.

Exact această promisiune animă cultul satanist al cărui exponent este Klaus Schwab, alături de „profetul” demonic Yuval Noah Harari, de omniprezentul „filantrop” specialist de fapt doar în brevete de invenție în materie de informatică, nu în informatică propriu-zisă[49], de George Soros, care de decenii atacă zidurile Bisericii, familiei, școlii, societății în general, cu trupele de asalt ale ateismului, feminismului, metisajului, ideologiilor lgbtqa+, de Elon Musk, care e gata să ne cableze pe toți la inteligența artificială, de îngeri ai morții albe precum Fauci, Tedros, Hanckock, Jacinda Audern, Daniels, Drosten și ceilalți din fiecare țară a lumii, de Greta Thumberg, care propovăduiește o apocalipsă ecologică despre care nu știe nimic și de toate slugile lor din instituțiile mondiale, regionale, naționale, locale de stat și mai ales din mass-media.

Transumanismul este păcăleala supremă pe care diavolul le-o administrează celor care au inventat și au promovat psihologia ca știință din care lipsește… sufletul uman, pentru că transumanismul se bazează exact pe convingerea pe care cei mai sus menționați o au că nu există niciun fel de suflet, că nu există niciun fel de Dumnezeu de la care sufletul să vină și la care să se ducă, că o simplă înregistrare a tuturor secvențelor de viață captate de inteligența artificială prin intermediul „orașului de 15 minute” și, mai ales, prin conectarea directă cu tehnologia AI, într-un fișier electronic, este de ajuns pentru a capta „esența persoanei”, pe care ulterior să o descarce într-un robot rezistent și dotat cu inteligența artificială, care „să asigure veșnicia persoanei în paradisul ecologic” creat de Klaus Schwab și de cei din spatele lui. Omul este sortit să devină un organism cibernetic, un cyborg, primul exemplar din această nouă „specie” fiind prezentat deja de presa românească, după ce a vizitat Bucureștiul[50] și le-a dat românilor iluzia că, prin cablarea la inteligența artificială, vor dobândi abilități de comunicare similare celor ale îngerilor.

Există însă și un alt motiv, mai prozaic, al dorinței de a fuziona inteligența artificială cu creierul uman, despre care vorbește la scenă deschisă Yuval Harari[51]: atunci când un grup de câteva zeci + să zicem câteva sute de manipulatori + câteva mii de influenceri + câteva milioane de polițiști și militari doresc să țină în sclavie 8 miliarde de oameni, acest lucru se face mai greu cu manipularea constantă prin tembelizor sau prin bastoane aplicate protestatarilor în stradă, dar se poate face infinit mai ușor prin intermediul inteligenței artificiale, mai ales dacă aceasta este implantată în neurocortexul nostru[52], ajungând să facă mintea noastră aproape irelevantă, după cum a afirmat Ray Kurzweil, director tehnic la Google, care ne invită ca, prin cablarea tuturor la IA, să dobândim un fel de „perihoreză” tehnologică, în care toți să avem acces la mintea tuturor și să gândim și acționăm într-un fel de unicitate, generată și, evident, condusă de inteligența artificială și de cei ce conduc inteligența artificială din spate, într-o ierarhie care îi are în vârf, în opinia mea, pe demonii înșiși. Și pentru ca totul să fie minunat, Kurzweil ne asigură că această distopie va dura la nesfârșit, pentru că ea va fi visul de aur al nemuririi omului[53].

Cei care se iluzionează cu ideea că fuziunea minții umane cu mașina îi va face mai inteligenți, mai puternici, mai frumoși, într-un cuvânt superoameni, ar trebui să se gândească ce s-ar putea întâmpla dacă, într-o zi, din spatele acestei inteligențe artificiale ar răsuna, în mințile lor direct, vocile demonilor care au creat-o?

 

Poate fi acest lagăr digital scena în care să vină antihrist?

 

Ajungem astfel la ultima întrebare, retorică în mare parte, la care nu avem un răspuns sigur, ci doar mai multe întrebări la fel de retorice.

Fără îndoială, tot ce se întâmplă ne indică elemente surprinzătoare până aproape la identitate cu paginile Apocalipsei creștine. Depravarea majorității covârșitoare a populației planetei, necredința, indiferența față de legea lui Dumnezeu, apostazia la cele mai înalte niveluri de păstorire a Bisericii lui Hristos, esența indubitabil satanistă a grupării criminale care a uzurpat puterea politică în toate statele și insistă asupra unui guvern mondial, avansul distructiv al tehnologiei și exprimarea intenției vădite a celor ce o manipulează de a o folosi în scopul înrobirii omenirii ne indică faptul că ne-am putea afla în pragul venirii lui antihrist.

Dacă va veni în timpul vieții noastre nu putem ști cu adevărat în acest moment, cum nu putem ști cu precizie deocamdată nici dacă tot acest tumult demonic este momentul apocaliptic sau este doar o încercare de preluare a puterii planetare de o grupare criminală.

Dacă este voia lui Dumnezeu ca ultima pagină a istoriei lumii să fie aceasta a caricaturizării tehnologice a creației Sale, e de așteptat ca pe parcursul proceselor pe care le-am descris în acest referat, antihristul să propună celor ce vor exista la momentul venirii sale să se lepede de Dumnezeu și de mântuirea creștină și să îl accepte ca dumnezeul lor, care le-a îndeplinit visul „vieții veșnice tehnologice” fără Hristos și fără Cruce. Iar pe cei ce nu se vor lăsa păcăliți de această înșelare să încerce, fără a reuși, să îi distrugă, pentru a nu lăsa nicio urmă a adevăratei creații a lui Dumnezeu, pe care el a copiat-o și falsificat-o.

Cu siguranță, dacă suntem în acele vremuri, Dumnezeu îi va lumina pe cei ce îi rămân credincioși până la capăt să se păzească de aceste pericole.

În fața acestui asalt la adresa înseși vieții pe pământ, se cuvine să ne păstrăm încrederea în Dumnezeu, să facem, mai mult decât oricând, fapte de mântuire, să denunțăm, fiecare, după puteri, înșelările despre care am vorbit în acest referat și să reamintim lumii că Dumnezeu este Cel ce se îngrijește de lumea sa, nu Forumul Economic Mondial, să protestăm, cât ne mai este în putere, contra acestor schimbări radicale în viața noastră, să refuzăm darurile otrăvite ale șarpelui globalist, fie că vin sub forma propunerii de a accepta identitatea digitală, fie sub forma propunerii de a locui în orașe „inteligente” de 15 minute, fie sub forma fuziunii cu inteligența artificială, și să ne întărim pentru a putea rezista în fața consecințelor pe care le va impune refuzul nostru de a participa la lumea satanică a globaliștilor.

Avva Isihirion spunea în Pateric că, la sfârșitul veacurilor, oamenii nu vor mai avea nici conștiință creștină puternică, nici trăire curată și înaltă, nici nevoință comparabilă cu a celor din alte epoci, dar dacă vor reuși să suporte lumea în care vor trăi și să rămână creștini, atunci se vor mântui și vor fi în împărăția lui Dumnezeu mai strălucitori decât toți sfinții din vechime, probabil din pricina subtilității și a barbariei ispitelor ce vor trebui îndurate.

Iar părintele Arsenie Papacioc, întrebat ce opinie are despre actele biometrice, a spus scurt: „Arsenie nu le ia”, fără a da explicații, care oricum nu pot fi extrem de precise, în condițiile în care nu avem toate datele pentru a le emite, fără a judeca pe cei ce le iau, pentru că judecata este a lui Dumnezeu și a Bisericii, nu a noastră.

O astfel de atitudine ar trebui să fie de ajuns, fără a cădea în tot felul de speculații apocaliptiste, specifice grupărilor protestante, pentru a ne trece prin deșertul tehnologic în care vor să ne introducă așa-zișii vizionari ai lumii de azi, care proiectează o lume al cărui „mâine” este pus serios sub semnul întrebării.

 

 

[1] https://www.wfp.org/global-hunger-crisis.

[2] https://www.iea.org/reports/world-energy-outlook-2022/the-global-energy-crisis.

[3] https://www.forbes.com/sites/bernardmarr/2023/02/06/cyber-apocalypse-2023-is-the-world-heading-for-a-catastrophic-event/?sh=170dd5e81b70.

[4] În realitate, la comanda Forumului Economic Mondial, transmisă pe verticală conducerilor subjugate și uzurpate ale statelor:  https://initiatives.weforum.org/digital-transformation/home.

[5] https://www.bns.ro/domenii/digitalizare.

[6] https://ro.wikipedia.org/wiki/Digitalizare.

[7] Ibidem.

[8] https://en.wikipedia.org/wiki/Panopticon.

[9] https://www.weforum.org/agenda/the-digital-transformation-of-business/.

[10] https://www.youtube.com/watch?v=Zv4HVp6UP8Y.

[11] https://www.youtube.com/watch?v=Zv4HVp6UP8Y.

[12] https://razumkov.org.ua/en/articles/not-just-advantages-what-are-the-dangers-behind-digitalisation.

[13] https://razumkov.org.ua/en/about-centre/partners.

[14] https://razumkov.org.ua/en/articles/not-just-advantages-what-are-the-dangers-behind-digitalisation.

[15] https://romanortodox.info/codul-qr-666-iata-dovada-matematica/.

[16] https://bfsi.economictimes.indiatimes.com/news/policy/digital-currency-yuan-comes-with-an-expiry-date-spend-or-it-will-vanish/82059471.

[17] https://www.weforum.org/agenda/2020/04/covid-19-universal-basic-income-social-inequality/.

[18] https://www.weforum.org/agenda/2020/04/covid-19-universal-basic-income-social-inequality/.

[19] https://www.youtube.com/watch?v=OMDlfNWM1fA.

[20] https://ideas.ted.com/the-rise-of-the-useless-class/.

[21]

[22] La întâlnirea de la Davos din 2021, Schwab a spus: „Avem de partea noastră oameni de știință, academicieni, savanți, oameni de media, oameni politici, formatori de opinie, mass-media, oameni de business, ONG-uri, antreprenori sociali, lideri religioși”, aceștia fiind, în linii mari, cei ce slujesc cultului climatist (https://www.youtube.com/watch?v=8FVlsabeWfU).

[23] https://www.thequint.com/climate-change/1200-scientists-claim-that-climate-change-is-not-real-heres-the-truth.

[24] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dioxid_de_carbon.

[25] David Craig, Nu există criză climatică, Editura Evenimentul și Capital, București, 2022, p. 13.

[26] https://www.youtube.com/watch?fbclid=IwAR0rlU6W0eLOXyyw4LErGKDTn2a-G7VRUszCSNrfRuNXFS8LiKVldFhrp0w&v=E1e5HAZo4iw&feature=youtu.be.

[27] https://www.nasa.gov/feature/goddard/2016/carbon-dioxide-fertilization-greening-earth.

[28] https://www.losarbolesmagicos.es/2022/08/22/rising-carbon-dioxide-is-greening-the-earth-but-its-not-all-good-news/.

[29] https://ro.wikipedia.org/wiki/Dioxid_de_carbon.

[30] https://edition.cnn.com/2023/02/12/world/solar-dimming-geoengineering-climate-solution-intl/index.html.

[31] https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=&ved=2ahUKEwjYku3M472BAxWI1wIHHRGqD5wQFnoECA4QAw&url=https%3A%2F%2Fwww.icrc.org%2Fen%2Fdownload%2Ffile%2F1055%2F1976-enmod-icrc-factsheet.pdf&usg=AOvVaw2YV8nglhy9Ls8M4YPDpO3R&opi=89978449.

[32] Dacă citim atent ce spune ministrul român al Mediului vedem că încălzirea cu lemne nu e interzisă direct prin PNNR (deși se vorbise despre acest lucru la vremea potrivită), dar „trebuie găsite soluții” pentru reducerea consumului de lemne, gaz. Oare care or fi? https://agrointel.ro/211546/interzicerea-incalzirii-cu-lemne-in-romania/.

[33] https://www.walesonline.co.uk/news/uk-news/log-burner-owners-england-risk-26135799.

[34]https://sgglegis.gov.ro.

[35] https://banned.video/watch?id=6470f11b1cd98dc354c31a89 .

[36] https://www.ziarpiatraneamt.ro/ce-au-de-spus-oamenii-care-au-iesit-sa-protesteze-la-piatra-neamt-impotriva-reducerii-libertatii-de-miscare-cu-masinile-personale-video-foto.

[37] În Piatra Neamț proiectul se numește „orașul de 20 de minute”.

[38]https://www.primariapn.ro/dezbateri/.

[39] https://www.youtube.com/watch?v=89uJli_5mlI.

[40] https://www.weforum.org/organizations/neom.

[41] https://en.wikipedia.org/wiki/Telosa.

[42] https://www.architecturaldigest.com/gallery/futuristic-cities-concept-roundup.

[43] https://www.youtube.com/watch?v=jw_XnsCkm9k.

[44] https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20200827STO85804/ce-este-inteligenta-artificiala-si-cum-este-utilizata.

[45] Laura Maria Stănilă, Inteligența artificială, dreptul penal și sistemul de justiție penală. Amintiri despre viitor, UJ, București, 2020, p. 36.

[46] https://www.youtube.com/watch?v=6uFpVAOCe9A.

[47] Laura Maria Stănilă, op. cit., 74-76.

[48] https://www.forbes.com/sites/alexknapp/2019/07/17/elon-musk-sees-his-neuralink-merging-your-brain-with-ai/?sh=4317dd474b07.

[49] https://www.youtube.com/shorts/JJG4gzK9sTc.

[50] https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/interviu-cu-primul-om-cyborg-pana-in-2050-vom-incepe-sa-comunicam-doar-gandindu-ne-unul-la-celalalt-1009135.

[51] https://www.fastcompany.com/90373620/yuval-noah-harari-humans-are-on-the-verge-of-merging-with-machines.

[52] https://www.independent.co.uk/tech/singularity-artificial-intelligence-humans-sexy-funny-ai-music-art-google-futurist-engineering-ray-kurzweil-a7633481.html.

[53] https://davidicke.com/2023/03/30/ray-kurzweil-immortality-just-eight-years-away/.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)