Chemtrailizarea este genocid

Așa arată cerul localității Tașca, din Județul Neamț, în această zi de duminică, 10 noiembrie 2018, după aproape o lună, în care cerul a fost de un albastru pur, o toamnă ca în povești, fără niciun astfel de dâră lăsată de avioane pe cer.

De două-trei zile însă, de dimineață până seara pe cerul localității avioane trec lăsând în urmă o dâră groasă care persistă ore întregi. Acest fenomen se petrece pe toată suprafața țării. Nimeni nu știe ce fel de avioane sunt acestea, ale cui sunt, cu ce se ocupă, ce fel de substanțe lasă în urmă.

Atunci când întrebi autoritățile statului, acestea răspund în doi peri, prin tot felul de „piariști și piariste”, care nici măcar nu își dau seama că, tratând tema în mod superficial, își pun semnătură pe niște răspunsuri care i-ar putea condamna în fața unei instanțe, în cazul în care se va dovedi vreodată că acele avioane nu sunt simple curse civile, ci avioane a căror sarcină este răspândirea în aer a unor substanțe chimice periculoase pentru populație.

Unii susțin că sunt avioane normale, care trec pe cer și lasă în urmă o dâră de condens. Părerea lor este puternic combătută de faptul că dârele de condens nu rămân în aer ore întregi și chiar zile întregi și nici nu creează perdele care acoperă cerul ore și zile întregi.

În defavoarea ideii că acestea ar fi avioane civile este și caracterul întâmplător al acestor curse. Cine își dedică un pic de timp pentru a vedea cu ce se ocupă aceste avioane poate vedea că ele nu apar la aceeași oră în aceeași zi. În unele situații nu apar timp de luni întregi, iar când apar, vin în grup, unele lângă altele, acoperind cerul din toate direcțiile în același timp.

Dacă autoritățile românești nu manifestă niciun fel de interes în a explica publicului ale cui sunt aceste avioane și mai ales ce fac ele pe cer și ce lasă în urma lor, internetul este plin de articole care explică faptul că aceste avioane ar avea scopul de a lupta împotriva așa-zisei „încălziri globale”, despre care la un moment dat actualul președinte al SUA a spus că este o hoax („escrocherie”), plasând pe cer un strat de substanțe care să împiedice încălzirea globală. Activitatea este definită de termeni precum cloud seeding sau geoinginerie și nu are nicio bază legală pentru a se desfășura în spațiul aerian al României, în ciuda discursurilor celor care susțin cu putere necesitatea unei astfel de acțiuni și avertizează că fără aceste măsuri planeta riscă să treacă printr-o catastrofă climaterică (niciodată demonstrată științific suficient).

https://www.independent.co.uk/news/long_reads/cloud-seeding-weather-control-manipulate-effects-chemicals-climate-change-a8160146.html, în care autoarea se întreabă dacă ne putem permite să ne jucăm de-a Dumnezeu atunci când ne lansăm în activități de control al climei

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Climate_engineering

http://www.geoengineering.ox.ac.uk/what-is-geoengineering/what-is-geoengineering/

 

Nu voi intra acum în demonstrațiile făcute de diferite persoane care au o pregătire în materie de aeronautică, ci voi spune la acest moment că sistemul este foarte grijuliu în a cataloga toate aceste dezvăluiri ca „teorii ale conspirației”, încercând să le ducă în derizoriu, pentru a păcăli populația că ele nu reprezintă niciun pericol. Despre acest lucru, este foarte elocvent documentar italian de mai jos, semnalat de un cititor, căruia îi mulțumim pentru el.

LE SCIE CHIMICHE SONO UN'ARMA!!!!

CON LE SCIE CHIMICHE CONTROLLANO IL CLIMA E LO USANO COME ARMA.E' TUTTO SCRITTO, VOGLIONO CONTROLLARE IL CLIMA ENTRO IL 2025. (ATTENZIONE I MEDIA MENTONO)DA GUARDARE FINO ALLA FINE. LA RIDUZIONE DELLA POPOLAZIONE MONDIALE E' IN ATTO, IL PICCO MASSIMO E' STATO RAGGIUNTO E DA QUALCHE ANNO SIAMO IN DISCESA.#NOGEOINGEGNERIA SCARICATELO E CONDIVIDETELO OVUNQUE. #SALVIAMOILPIANETA

Publicată de ATTIVIAMOCI TUTTI pe Luni, 14 August 2017

Tema începe să fie tratată și în presa online din România:

https://ortodoxinfo.ro/2018/05/12/avem-dreptul-la-un-cer-curat-geoingineria-este-o-activitate-ilegala/

https://ortodoxinfo.ro/2018/05/09/chemtrails-se-numeste-acum-geoinginerie-si-este-folosita-pentru-blocarea-luminii-solare-dar-principalul-mijloc-prin-care-oamenii-obtin-vitala-vitamina-d-este-tocmai-soarele-adica-ne-vor-omori-pe-tot/

https://ortodoxinfo.ro/2018/04/26/un-doctor-avertizeaza-asupra-chemtrails-lung-o-noua-epidemie-ce-cauzeaza-probleme-creierului-si-plamanilor-multi-medici-stiu-dar-tac/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/chemtrails-documentar-video/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/geoingineria-de-la-schimbarile-climatice-la-manipularea-vremii-cia-finanteaza-studii-despre-controlarea-climei/

Există o depoziție a unei oficialități suedeze care susține că aceste avioane ar fi neînmatriculate, că ele ar lăsa în urmă o combinație de substanțe chimice, metale și viruși. Conform aceste surse, ele nu sunt avioanele civile normale, care trec în fiecare zi pe cerul țării cu treaba lor, ci avioane al căror singur scop este să împrăștie astfel de substanțe în aer.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/moneda-cu-chemtrail-a-vaticanului/

În vara acestui an, în timpul ploilor catastrofale care nu mai conteneau, a apărut public ideea că acele ploi se datorau activității rusești de manipulare climaterică. Ideea că vremea este manipulată a fost spusă pentru prima dată cu voce tare pe televiziunile românești, fiind pusă pe seama dușmanilor declarați ai UE și NATO, ignorându-se faptul că pe cerul patriei se vântură zi și noapte aceste avioane ce lasă în urmă dâre de substanțe, creând o peliculă artificială pe cer, presupusă a ne apăra de „efectele încălzirii globale”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cine-manipuleaza-vremea-rusii-sau-avioanele-chemtrails/

Dincolo de toate explicațiile posibile, acest fenomen există, el este nonstop (atât ziua, cât și noaptea) și pur și simplu ne ia cerul de deasupra capului, lăsându-ne cu un sentiment cumplit al neputinței în fața a ceea ce ar putea fi una dintre cele mai diabolice mașinațiuni menite să ne prejudicieze viața pe termen lung.

Despre posibilele efecte catastrofale asupra climei ne vorbește și un film făcut în anii trecuți, în care acțiunea se petrece în urma unui experiment eșuat de schimbare a climei. Este cunoscut faptul că unele dintre aceste filme problematizează diferite aspecte sociale care au un sâmbure de adevăr sau încearcă să pregătească populația pentru anumite realități.

Prezentarea filmului ne spune că „este plasat într-un viitor în care un experiment de schimbare a climei extermină viața pe pământ…”. Pentru a nu ajunge în situația descrisă de acest film, se cuvine să tratăm problema foarte serios, mai ales sub aspect juridic.

Nu acuz pe nimeni de nimic, ci doar afirm că în cazul în care pe cerul României aceste avioane împrăștie, așa cum susțin pe internet diferite surse care vorbesc despre fenomenul din întreaga lume, substanțe chimice, în pretinsul proiect de evitare a încălzirii globale sau cu alt scop, având în vedere că nu au niciun drept să facă acest lucru, după nicio lege românească, iar efectele asupra populației a acestor pot fi incontrolabile, activitatea constantă și organizată la nivelul întregii țări a acestor avioane ar putea fi subsumată infracțiunilor de genocid și crime împotriva umanității.

Infracțiunile sunt prevăzute la nivel internațional de către Statutul de la Roma al Tribunalului Penal Internațional, iar în România de Noul Cod Penal.

Articolul 438 al Noului Cod Penal definește genocidul astfel (sublinierile îmi aparțin):

(1) Săvârşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea de membri ai grupului;

b) vătămarea integrităţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului;

c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parţială, a acestuia;

d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;

e) transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup

 

și se pedepsește

cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

 

La rândul său,

(3) Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi

iar

(4) Incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Articolul 439 al Codului Penal definește crimele împotriva umanității astfel:

(1) Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea unor persoane;

b) supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică, totală sau parţială, a acesteia;

c) sclavia sau traficul de fiinţe umane, în special de femei sau copii;

d) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;

e) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice, ori suferinţe fizice sau psihice grave, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de către dreptul internaţional;

f) violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţată sau detenţia ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei populaţii;

g) vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane;

h) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecţia legii pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau al unei organizaţii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au fost solicitate;

i) întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional;

j) persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;

k) alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice,

iar pedeapsa pentru această faptă este

detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1), săvârşite în cadrul unui regim instituţionalizat de oprimare sistematică şi de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intenţia de a menţine acest regim.

În cazul în care aceste avioane răspândesc substanțe chimice periculoase în atmosferă, care pot periclita viața populației, și sunt de proveniență românească, atunci cei ce le manevrează, cei ce le trimit în aer și autoritățile care permit această faptă săvârșesc infracțiunile de genocid și crime împotriva umanității.

În cazul în care însă ele sunt de proveniență străină, atunci ele săvârșesc pe teritoriul românesc o agresiune neconvențională la adresa populației românești. în aceste condiții,

Articolul 394 din Noul Cod Penal definesc trădarea ca:

Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:

a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;

b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;

c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;

d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale,

și o pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

 

Articolul 396 NCP definește trădarea prin ajutorarea inamicului ca;

Fapta cetăţeanului român care, în timp de război:

a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care servesc apărării;

b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtării războiului;

c) procură inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;

d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forţelor armate române sau a armatelor aliate;

e) luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a aliaţilor săi

și o pedepsește

cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul președintelui României și a membrilor CSAT, se numește înaltă trădare, este definită ca

Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare

şi se pedepsește cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Faptele sunt imprescriptibile conform art. 153 din NCP

(2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:

a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise.

și atrag sesizarea din oficiu, conform art. 292-293 din Codul de Procedură Penală

Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 şi încheie un proces-verbal în acest sens.

(2) Este de asemenea considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.

Cu alte cuvinte, pentru a se sesiza din oficiu, tot ce au de făcut organele de anchetă este să deschidă geamurile și să se uite pe cer și să întrebe autoritățile statului, urmând strigătul public, care este din ce în ce mai clar pe această temă, ce se întâmplă pe cerul României.

Toate aceste aspecte legale ar trebui să le dea autorităților motive serioase să investigheze ce se întâmplă pe cerul patriei, să afle și să spună populației României cu dovezi reale și serioase dacă aceste avioane reprezintă un pericol pentru sănătatea populației, iar dacă da, să le oprească neapărat. Dacă forțele armate române nu au capacitatea de a opri această puzderie de avioane, România poate apela la partenerii NATO, în virtutea articolului V al Cartei Atlanticului de Nord, pentru a-i ajuta.

Chiar și articole din presa electronică precum acesta ar trebui să fie suficiente pentru ca un procuror să înceapă să „urmeze strigătul public” și să pună întrebări autorităților de resort cu privire la ce se întâmplă în spațiul aerian. CSAT are toate motivele să trateze această problemă serios, să prezinte populației o informare imbatabilă asupra caracterului acestor zboruri și mai ales asupra potențialelor pericole pe care acestea le pot genera la adresa populației.

Dacă din această informare, produsă la capătul unui studiu profesional și amănunțit al fenomenului, rezultă că pe cerul patriei trec doar avioane civile obișnuite care lasă în urmă apă condensată, eu voi fi foarte fericit să mă reîntorc la treburile mele, cu liniștea că viața mea și a familiei mele nu este în niciun pericol.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

3 comentarii la “Chemtrailizarea este genocid

  1. Componenta bio este capabilă să pătrundă adânc în cavitatea articulatiei, să imbunatateasca restaurarea complexă a celulelor afectate, așa putem spune că acest produs functioneaza după cum putem să citim și pe Artrovex prospect . Această Artrovex crema este imediat absorbită în fluxul sanguin, după ce ingredientele puternice încep să funcționeze ca un întreg. S-a demonstrat clinic că componentele sale: accelereaza circulatia sangvina; usureaza sindromul de durere; contribuie la eliminarea excesului de lichid; asupreste microflora patogenă, eliminând inflamația; Activeaza regenerarea celulara, asigurand cresterea rapida si sanatoasa a celulelor. parazity.info/romana Haideți sa vedem care sunt ingredientele din compozitia acestui supliment: Extract de nuc – cunoscut ca fiind un antiparazitar și antibacterian foarte puternic. Extract de menta – ajuta la reducerea inflatmatiilor dar are și un efect benefic asupa sistemului imunitar Extract de papaya – ajuta digestia, previne balonarea și normalizeaza acidul gastric Extract de fenicul – ajuta functia gastro intestinala Extract de dovleac – substanta activa din acest extract (numita cucurbitin) are acțiune antihelminitica puternica.

  2. unii au incercat si se pare ca au reusit sa gaseasca un ” antidot pentru chemtrails , anume chembuster !!! Desi parerile sunt impartite , sistemul functioneaza , chiar daca nu este explicat stiintific in totalitate . Dispozitivele fac parte din orgonite , ce includ multe aplicatii , avand la baza cristalul de cuart . Dar cine isi inchipuia ca ceasurile pot fi si din cele cu cristal de cuart !?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)