Editorial
„Ei nu vor fi mântuiți!” Avva Gavriil din Sfântul Munte despre cei ce preiau cu
Cei adormiți au mare nevoie de ajutorul nostru- mărturia unui convertit (evanghelic) la Ortodoxie
Moartea a jucat un rol important în convertirea mea la ortodoxie. Crescut evanghelic, am fost
Lagărul digital
Considerații preliminare Anul 2020 marchează începutul unui asalt al forțelor globaliste, de orientare neomarxist-comunistă,
Minciuna ecumenismului
Prima datorie a oricărui creștin ortodox este să-și apere credința în mod public și să
Vraja “Eris”, noua minciună referitoare la virusul inexistent Covid
ERIS– cea mai recentă “variantă covid” – se presupune că provoacă o creștere a numărului
Mitropolitul de Florina, Augustin Kandiotis: „Lipsește din noi iubirea lui Hristos, Care Se jertfește pentru celălalt”
„Pentru toate mulţumiţi, totdeauna mulţumiţi, căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Iisus Hristos spre
„Teologia feministă” a Bisericii Finlandei
Înălțarea genului feminin asupra masculinului, un mod de îndumnezeire a naturii feminine și de pregătire
Cuvinte de folos ale Cuviosului Părinte Emilian Simonopetritul
Părintele Emilian a fost stareţ al Mănăstirii Simonos Petra (de la Sfântul Munte Athos) între anii 1973-2000, perioadă ce este considerată deja drept una dintre cele mai binecuvântate perioade din istoria mănăstirii.
Opera Părintelui Emilian cuprinde o tematică diversă: omilii şi predici, erminii ale scrierilor Părinţilor neptici (Avva Isaia, Isihie Presviterul, Grigorie Sinaitul, Maxim Mărturisitorul, Thalasie, Theognost), erminii ale canoanelor monahale (Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Augustin, Sfântul Macarie, Sfântul Pahomie), ale voturilor monahiceşti şi vieţii practice (monahism, canonul monahal, viaţa monahului, relaţia Bătrân-ucenic), erminii la Vieţile Sfinţilor (Cuviosul Nil Calavritul, Cuviosul Romil), erminii ale Sfintei Scripturi, ale imnelor liturgice şi ale altor texte teologice (Psalmi, Profeţi etc.).
Arhimandritul Emilian este unul din principalii promotori ai renaşterii duhovniceşti şi reorganizării vieţii monahale din Grecia ortodoxă a zilelor noastre şi una din principalele figuri ale spiritualităţii athonite contemporane.
Semn de la Dumnezeu! Un trăsnet a lovit o creangă care a căzut pe altarul bisericii unde slujesc în mod abuziv ecumeniștii în Schit Orășeni
La data de 29 august 2023, în ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul Domnului, preotul
Hramul „Schimbarea la Față a Domnului” din Schit Orășeni, Botoșani
Duminică, 6 august 2023, la Parohia „Schimbarea la Față a Domnului”, din Schit Orășeni, va avea loc hramul acestei comunități mărturisitoare împotriva ecumenismului. Părintele Ioan Ungureanu, preotul comunității ortodoxe din Schit Orășeni, vă invită la slujba care va fi ținută în paraclisul Sfinților Sila, Paisie și Natan, pentru a fi în comuniune de credință și mărturisire cu credincioșii din acest sat, singura localitate din România care luptă pentru apărarea dreptei credințe în Biserica noastră.
Spunem NU transformării municipiului Piatra Neamț și a celorlalte localități ale țării în „orașe de 20 de minute”!
Domnule Primar, Subsemnații, Mihai-Silviu Chirilă, domiciliat în Comuna Tașca, Județul Neamț, strada Mihai Rădăvoi
Scrisoare deschisă adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împotriva aprobării propunerii schimbării datei Sfintelor Paști
Motivarea cererii de unificare a datei Sfintelor Paști este rațiunea pentru care aceasta trebuie respinsă
Scrisoare deschisă adresată IPS Irineu al Olteniei: Dacă ați știut că la Creta s-a săvârșit „o mare greșeală”, ce v-a determinat să semnați documentele sinodului?
Înaltpreasfinția Voastră, Mă numesc Mihai-Silviu Chirilă, sunt din Județul Neamț, absolvent al Seminarului Teologic
Temeiuri dogmatice, canonice și patristice pentru care nepomenitorii nu sunt eretici sau schismatici. Răspuns la o scriere „despre eresul nepomenitorilor”
„Se observă, din toate aceste patimi, atât de frecvente și predominante în contemporaneitate, că stăruirea
