Editorial

Cine sunt ortodocșii mărturisitori împotriva ecumenismului care țin calea canonică a nepomenirii?

Broșura dorește să răspundă la întrebarea: Cine sunt ortodocșii care marturisesc corect prin întreruperea pomenirii, fără a cădea în vreo rătăcire?
Nu avem pretenția că suntem singurii mărturisitori din România care fac acest lucru corect. Credem că, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să găsim calea corectă a nepomenirii, pe care dorim să o împărtășim celor din epoca noastră și celor din epocile ce vor veni.
Credem că această carte este un document necesar pentru oricine cunoaște câte ceva despre lupta noastră, pentru a-l ajuta să își facă impresia corectă despre noi, fără a cădea în greșeala de a accepta ceea ce a auzit despre noi de la ierarhia ecumenistă, care are toate interesele să mintă pentru a se proteja și a proteja erezia în care se află.
Recomand această carte, în format citit, în filmul de pe Youtube, în format carte electronică, sau în format pdf, tututor celor care caută onest adevărul despre lupta corectă canonic pe care o ducem pentru apărarea Bisericii Ortodoxe Române de erezie, de peste șase ani.

„Avortul nu este un drept al omului” referat prezentat în cadrul Conferinței „Ocrotirea Familiei creștine și lupta împotriva avorturilor”, organizată de Episcopia de Ungheni și Nisporeni, la Ungheni, 4 septembrie 2022

Am fost deosebit de încântat și onorat să fiu invitat să particip cu un referat la acest prestigios eveniment anual desfășurat în Episcopia Ungheni și Nisporeni, a Bisericii Ortodoxe din Moldova: întâlnirea cu tinerii a ierarhului Bisericii din Ungheni, ajunsă deja la a șaptea ediție, având anul acesta ca tematică ocrotirea familiei creștine împotriva desfrânării.
La întâlnire au participat cel puțin 1000 de tineri din toată Episcopia, foarte atașați Bisericii Ortodoxe și ierarhului local al acesteia, Înaltpreasfințitul Petru, arhiepiscopul Ungheniului și episcop de Ungheni și Nisporeni, cel care a instituit și organizat acest eveniment, fiind o gazdă desăvârșită.
Conferința s-a bucurat de câteva referate de înaltă ținută academică, rostite de profesioniști în domeniul activității de prevenire și consiliere a femeilor împotriva avortului, de medici care au fost confruntați cu alegerea de a face sau nu avort, de preoți care luptă pentru a impune fecioria ca mod de viață premaritală tinerilor (am fost uluit și încântat să aud că Episcopia de Ungheni și Nisporeni are un departament care promovează trăirea feciorească în rândul tinerilor).
Am fost chemat să ofer, în calitate de absolvent de Teologie și Drept, un punct de vedere legal cu privire la temeiurile legale ale dezincriminării avortului, punct de vedere pe care îl puteți citi în acest articol și îl puteți auzi în filmarea care s-a făcut cu ocazia prezentării orale.
Referatele au fost publicate în paginile publicației Tânărul ortodox, dedicată special acestui eveniment.
Conferința s-a desfășurat în eleganta Casă de Cultură a orașului.
Toată șederea în Ungheni ne-a descoperit un oraș cochet, de bun-gust, în care domnește o atmosferă de pace, de omenie și normalitate.

Hramul „Schimbării la Față a Domnului” în Parohia mărturisitoare din Schit Orășeni, Botoșani

Sâmbătă, 6 august 2022, Parohia „Schimbarea la Față a Domnului” din satul Schit Orășeni, Comuna Cristești, Județul Botoșani, va cinsti hramul bisericii parohiale, ca în fiecare an, zi de sărbătoare la care sunt invitați să participe toți credincioșii ortodocși mărturisitori, care știu adevărata situație existentă în Biserica noastră și nu se dau în lături de la a se ruga alături de cei ce luptă de ani de zile pentru dreapta credință, sub amenințările și abuzurile unei ierarhii ecumeniste, care, în Schit Orășeni, nu s-a dat în lături de la nimic pentru a închide gura mărturisitorilor ortodocși din această parohie.

Conferința teologică „Ortodoxia în contextul marii resetări”, Urziceni, 12 iulie 2022

Pe 12 iulie 2022 a avut loc la Urziceni o conferinta despre rolul si locul Ortodoxiei in contextul marii resetari.
Lucrarile s-au desfasurat intr-o atmosfera frateasca, chiar daca nu a lipsit dezbaterea de idei, dupa cum puteti vedea in text.
Dezbaterea a existat si pe durata realizarii referatelor, degajandu-se doua moduri de a intelege felul in care trebuie citite si aplicate la realitatea actuala unele scrieri ale Sfantului Paisie Aghioritul, mai ales pe teme ca intelegerea sensului lepadarii despre care vorbeste sfantul cu privire la cei ce iau acte biometrice, legatura precisa dintre vaccinare si lepadare si cronologia evenimentelor din vremea lui antihrist.
Parintele Claudiu a expus textele din scrierile sfantului Paisie si un punct de vedere al sfintiei sale despre ele, iar parintele Ioan Ungureanu, parintele Cosmin Tripon si eu am sustinut ideea de a aprofunda sensurile scrierilor sfantului, a le interpreta intr-un context al consensului patristic pe aceste teme, a intelege daca ele se refera la ce traim acum sau la realitati care vor veni si de a astepta, cu rabdare, rugaciune si dragoste frateasca, ca Dumnezeu sa ne indrume la timpul potrivit cu privire la fiecare dintre aceste evenimente.
Dezbaterea de idei e fireasca si folositoare, cand e in duhul ortodox al fratietatii si dorintei de a descoperi neaparat adevarul de credinta al Bisericii noastre, cum a fost cazul aici.
Lucrările conferinței s-au bucurat de un mesaj de salut din partea părintelui Theodoros Zisis și de un salut din partea părinților mărturisitori împotriva ecumenismului din Republica Moldova.
Cele cinci referate care au tratat aspecte ale rolului și locului Ortodoxiei în contextul mondial actual au fost urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri pe teme legate de cele expuse în referate.

Mitropolitul eretic Teofan răspunde cererii credincioșilor din Schit Orășeni de a li se respecta drepturile prin trimiterea bodyguarzilor și prin refuzul de a oferi servicii religioase ortodoxe

În urma memoriului depus de cei 257 de credincioși din Schit Orășeni, în care îi cereau mitropolitului Teofan să pună în acord decizia civilă a instanței, prin care aceștia erau reintegrați în parohie cu nevoile lor spirituale ortodoxe, în Schit Orășeni și-a făcut apariția din nou firma de pază NEI Guard, care a încercat să îi împiedice pe credincioși să intre în biserică, blocând inițial ușa, apoi i-au lăsat să intre, aceștia fiind încontinuu șicanați de către preotul Bolohan și de către ceilalți angajați ai acestuia.
În articol vedeți un film în care preotul Bolohan citește cu gura proprie din decizia instanței, în care scrie că are obligația să administreze bunurile bisericești IN INTERESUL MEMBRILOR PAROHIEI, adică în interesul celor 257 de credincioși, care fac majoritatea covârșitoare a parohiei.
Și atunci, de ce se încăpățânează preotul Bolohan să nu facă ce trebuie? De ce nu aplică hotărârea instanței? De ce nu îl obligă mitropolitul să facă dreptate credincioșilor?

257 de credincioși ortodocși din Schit Orășeni îi cer mitropolitului Teofan să le respecte dreptul câștigat în instanță de a fi membri ai parohiei, a folosi bunurile acesteia și a primi slujbe religioase conforme conștiinței lor antiecumeniste

La data de 22.12-2021, Tribunalul Botoșani a dat câștig de cauză celor 257 de săteni care fuseseră evacuați din Parohia Schit Orășeni în mod abuziv, decizând repunerea lor în situația anterioară.
Instanța a recunoscut dreptul lor de folosință asupra bunurilor bisericești, dreptul lor de a primi servicii religioase ortodoxe, în conformitate cu Statutul BOR, și, cel mai important, faptul că sunt încă membri ai Bisericii Ortodoxe Române și deci ai Adunării parohiale de la Schit Orășeni, întrucât împotriva lor nu s-a pronunțat o excludere din Biserica Ortodoxă Română.
În consecință, cei 257 de credincioși îi solicită mitropolitului Teofan să îi repună în drepturile lor, cu respectarea conștiinței lor ortodoxe, care refuză comuniunea cu un episcop semnatar al deciziilor din Creta și promotor al ecumenismului.

Preotul schismatic Staicu îl păcălește pe părintele Antim Gâdioi să se alieze contra monahului Sava Lavriotul, pe care îl acuză că… a revenit la mărturisirea ortodoxă

Singurul motiv pentru care am scris această analiză este acela că publicul larg trebuie să facă distincție între adevărata mărturisire ortodoxă și rătăcirea schismatică continuă a unora dintre cei care au început mărturisirea cu noi, în 2016.
În rest, ceea ce se întâmplă în interiorul grupării lor sectare este treaba lor.

Patriarhul ecumenist Bartolomeu dorește să distrugă autocefalia Bisericilor Ortodoxe locale, pentru a se proclama pe sine Big Brotherul (fratele mai mare) al Ortodoxiei)

Mărturisirea Ortodoxă are de câteva zile un canal de YouTube, numit tot Mărturisirea Ortodoxă, pe care puteți viziona, cât ne va fi permis să publicăm de către cenzura neomarxistă, analize teologice pe diverse teme legată de mărturisirea ortodoxă în această perioadă.
Debutăm cu trei filme dedicate acțiunilor extrem de grave ale patriarhului fanariot ecumenist Bartolomeu, care se propune pe sine, în fața puterii neomarxiste americane, ca lider al întregii Ortodoxii, fratele mai mare (Big Brother) al Bisericilor Ortodoxe locale, cărora le dorește o gravă diluare a autocefaliei.
Presupunem că toate aceste acțiuni ale sale nu vizează doar o slavă deșartă trecătoare, ci asigurarea unor condiții prin care să se poată realiza mai ușor obiectivele ecumenismului: unirea cu papistașii și protestanții, unirea cu restul religiilor și participarea tuturor la cultul planetar al lui antihrist, la Ierusalim, în cadrul unei religii universale conduse de către rabinii mozaici, care au chemat, printr-o scrisoare deschisă, toate popoarele la Ierusalim, pentru a se închina împreună „Dumnezeului de pe Sinai”…
O Biserică Ortodoxă cu 14 Biserici locale autocefale este mai greu de manipulat de ecumeniști, așa cum s-a văzut și la mincinosul sinod din Creta, pe când o Biserică condusă despotic de către „fratele mai mare” are toate șansele să negocieze cu papa și cu restul ecumeniștilor mai ușor.
Încetul cu încetul se dezvăluie planul pe care ecumeniștii l-au avut mereu, față de care, din păcate, poporul rămâne insensibil, spre a sa pierzare sufletească, urmând orbește lupii îmbrăcați în piei de oaie…