Ministrului Vela: Strănutul și nepurtarea măștii în public pot fi fapte penale numai dacă îmbolnăvesc pe cineva

Ministrul de Interne Marcel Ioan Vela a ieșit ieri în spațiul public cu o declarație șocantă potrivit căreia, după data de 15 mai, cine nu va purta mască în public și va fi surprins strănutând va putea fi reclamat la numărul 112 și i se va întocmi dosar penal.

Este o declarație pe care eu o consider gravă, pentru că, luată împreună cu alte declarații și acțiuni din ultima perioadă, ar putea crea premisele instaurării unor abuzuri dictatoriale în această țară, prin abuzurile ce se pot produce.

Să o luăm sistematic. Mai întâi, să analizăm juridic afirmația ministrului. Pentru că a vorbit de fapte penale, trebuie să ne raportăm la Dreptul Penal.

În Dreptul Penal există o infracțiune contra sănătății publice, numită zădărnicirea combaterii bolii, prevăzută de articolul 352 NCP. Textul infracțiunii este următorul: „Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la doi ani sau cu amenda”.

Fotografiile din imagine sunt din cursul universitar Alexandru Boroi, Drept penal, Partea specială, ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2019. Îl recomand domnului Vela ca lectură.

 

Subiectul pasiv al infracțiunii este orice persoană care s-a îmbolnăvit ca urmare a răspândirii bolii.

Latura obiectivă a faptei conține elementul material indispensabil al răspândirii bolii infectocontagioase, deoarece „simpla nerespectare a acestor măsuri nu este suficientă pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii”.

Urmarea imediată a faptei este transmiterea bolii altei persoane. Când fapta are ca urmare moartea persoanei infectate, fapta intră în concurență de infracțiuni cu vătămarea corporală sau uciderea, ambele din culpă, și aduce pedepse mult mai mari.

Între nerespectarea regulilor de prevenție sanitară și îmbolnăvire trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Fapta se poate săvârși cu intenție sau din culpă.

Chiar și modificările ulterioare, aduse lunile acestea Codului Penal, pentru înăsprirea pedepselor prevăzute în articolul mai sus analizat, impun ca o condiție obligatorie răspândirea bolii și proba acestui fapt, pentru ca fapta să existe (cu excepția nerespectării carantinării și a spitalizării celor deja depistați ca purtători de COVID, unde fapta este consumată prin simpla plecare din carantină sau spital).

Să luăm această expunere juridică și să o aplicăm situației descrise de ministrul Vela.

Dacă după data de 15 mai cineva umblă în spațiile publice fără mască și strănută nu poate să i se întocmească dosar penal decât dacă se îndeplinesc două condiții:

1. persoana respectivă este infestată cu COVID-19;

2. persoana respectivă a infestat pe cineva prin nepurtarea măștii și prin strănut.

Prin urmare, pentru a i se deschide cuiva dosar penal și a fi condamnat pentru că nu poartă mască și a strănutat în public, organul de cercetare penală trebuie să demonstreze că persoana era bolnavă de COVID și că a îmbolnăvit pe altcineva. Dacă se demonstrează că e bolnav și a și îmbolnăvit pe cineva, da, atunci i se face dosar penal. Dacă nu, nu.

Demonstrația că a îmbolnăvit pe altcineva trebuie să se facă prin prezentarea persoanei îmbolnăvite ca victimă a faptei, nu prin simpla supoziție. Trebuie demonstrat că acea persoană s-a îmbolnăvit în contact cu cel care a strănutat, că nu era bolnavă dinainte etc. Destul de greu de dovedit.

Dacă persoana nu poartă mască, e sănătoasă și are o alergie la praf și strănută, sau dacă e răcită și strănută, dar nu are COVID, nu i se poate întâmpla nimic. Dacă i se va face dosar penal, acesta va sfârși cu o ordonanță de clasare pentru inexistența faptei.

După care, cel ce a fost denunțat la 112 pentru fapta respectivă se poate întoarce cu un proces penal, real de data aceasta, contra denunțătorului său de la 112, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 NCP.

Explicația pe care ministrul a dat-o ulterior, în care a încercat să dea vina pe cei ce intră în metrou și își dau masca jos intenționat pentru a îmbolnăvi pe alții, încearcă să îl exonereze de gravitatea informației inițiale, pentru că chiar și în ipoteza propusă de ministru tot trebuie să existe o consecință a faptei respective, adică să existe o consumare a faptei, o îmbolnăvire a cuiva sau măcar o dovadă că erau spitalizați sau carantinați în vreun fel, deci știau că au COVID, și au fugit din carantină sau spital.

Explicația ministrului ne indică o săvârșire a faptei cu intenție, dar celelalte elemente tot trebuie să existe pentru a atrage dosarul penal (fuga din carantină sau dovada răspândirii bolii pentru celelalte categorii nu respectă celelalte reguli de combatere a bolii).

Simpla dorință a MAI de a băga pe cineva la pușcărie nu este suficientă. Mai ales că cineva care umblă să îi îmbolnăvească pe alții poate beneficia de circumstanța incapacității mintale, care l-ar putea scăpa de pușcărie și duce într-un spital de nebuni.

Dacă luăm în calcul aceste aspecte juridice, putem să tragem concluzia că prin afirmațiile sale ministrul Vela a săvârșit el însuși infracțiunea de comunicare de informații false, prevăzută de art. 404 NCP.

Dincolo de aceste aspecte juridice, atrage atenția faptul că ministrul de interne al României instigă populația la un comportament deviant, în care cetățenii sunt invitați să se toarne unul pe altul la poliție, în numele unui bine public ce devine din ce în ce mai incert, în condițiile în care Parlamentul României însuși a cerut explicații și o informare reală cu privire la situația de fapt a pandemiei în România.

Există numeroase opinii, venite chiar din lumea medicală, potrivit cărora aceste măști de protecție sunt ineficiente în apărarea de COVID-19.

 

Iată o opinie a unui medic care spune că masca nu ne ajută pe cei sănătoși să ne protejăm, dar ne ajută să nu dăm boala mai departe. Medicul, intervievat de PROTV, ne spune că dacă suntem sănătoși, masca nu ne ajută, dar dacă suntem bolnavi ne ajută să nu dăm boala mai departe. Prin urmare, masca ar trebui să fie purtată de cei ce sunt bolnavi și dau semne că sunt bolnavi: strănută, tușesc, au febră etc. Cei ce sunt sănătoși de ce să o poarte de vreme ce oricum nu îi ajută la nimic?

În presa națională există și o altă opinie (printre multe altele), aparținând unui medic britanic, care spune că dacă nu ești aproape de oameni care tușesc, nu e nevoie să porți mască. Opinie preluată de Mediafax, nu de „teoriștii conspirației”, cum le place celor ce vor să reducă libertatea de exprimare să le spună celor ce rostesc adevăruri.

Și atunci, pentru ce să fie impuse ca obligatorii tuturor? De ce să nu fie impuse doar celor care dau semne de răceală, strănută, tușesc, iar în rest decizia de a purta aceste măști să fie  lăsată la latitudinea fiecărui cetățean dacă dorește să se protejeze astfel sau nu?

De ce pornește MAI de la premisa că românii sunt niște sinucigași care abia așteaptă să se infesteze cu COVID sau niște criminali în serie ce umblă prin metrou ca să omoare lumea cu virusul, în loc să pornească de la premisa corectă că fiecare își protejează sănătatea cum poate mai bine? Crede MAI că vrea cineva în România să moară de COVID? Eu cred că nu.

Din aceste explicații se vede că de fapt miza nu este neapărat una sanitară, pentru că purtarea măștii în sine nu este suficientă pentru a te păzi de acest virus.

Miza pare a fi una socială, de creare a unei stări de spirit în rândul populației, menită să îi înfrângă voința și să o determine să accepte orice dorește guvernul să îi ofere. Presupun că ținta finală este convingerea populației să accepte un vaccin obligatoriu.

Am observat pe mulți politicieni vorbind cu certitudine despre alte valuri și chiar despre alte epidemii. Nu pot să nu mă întreb: de unde știu acești politicieni că va mai exista un val de COVID și mai ales de unde știu ei că vor mai exista și alte pandemii? Este o întrebare pe care ar trebui să le-o pună procurorii, pentru că:

1. fie știu despre alte pandemii de la unii care le pregătesc acum, și atunci sunt vinovați de participare la săvârșirea infracțiunii de genocid (că doar nu or fi Baba Vanga, vorba lui Băsescu, ca să ghicească când vor veni pandemiile viitoare, nici nu cred că discută cu virușii…);

2. fie comunică informații false publicului, în astfel de context social, și atunci sunt vinovați de fapta prevăzută de art. 404 NCP.

Există politicieni, cum ar fi europarlamentarul Băsescu, care afirmă că va trebui să renunțăm definitiv la unele libertăți și drepturi.

Faptul că Băsescu este membru al Parlamentului European și vine cu astfel de idei ar trebui să fie de ajuns pentru a-i cere forului european să ne spună dacă el vorbește aiurea sau transmite un trend de la Bruxelles.

Pentru că dacă transmite idei de la Bruxelles este foarte grav. Europa și lumea au trecut prin mai multe pandemii în ultimele două secole, iar libertățile și drepturile omului au rămas inviolabile. Ca dovadă că le avem și noi acum. Cum își permit acești politicieni să anunțe deja sfârșitul libertății? Au ordin să pregătească populația pentru o dictatură mondială? Dacă da, de la cine?

Cum își permite un fost președinte al României să vorbească despre îngrădirea permanentă a libertăților, când Constituția României, în articolul 3, proclamă apărarea drepturilor și libertăților cetățenești ca valoare supremă a statului?

Guvernul a prevăzut obligativitatea luării temperaturii fiecărei persoane care apare în spațiul public și raportarea situației în care persoanele au temperaturi mai mari de 37 de grade.

Luarea temperaturii este o operațiune medicală. Ca orice operațiune medicală, consider că ea nu poate fi impusă pacientului, ci trebuie să aibă acordul său.

Dacă cineva, din dorința de a se proteja de abuzurile sistemului, refuză să își ia temperatura, înseamnă că este bolnav de COVID și trebuie dus cu forța la spital? Dar dacă persoana respectivă are o răceală firească, sau e obosit, sau îi e cald și are temperatura ridicată din aceste motive și este dus în centrele de prevenție contra COVID două săptămâni de pomană? Are dreptul să se apere de astfel de abuzuri sau nu?

Dacă cineva refuză să i se ia temperatura în fiecare zi și este împiedicat să meargă la serviciu sau să interacționeze cu instituțiile statului sau să își cumpere cele necesare, nu i se calcă în picioare drepturile fundamentale, inclusiv cele pe care statul nu are dreptul de a le restrânge, ca dreptul la viață, accesul la justiție etc.?

Dacă purtarea măștii este inutilă pentru cel sănătos, dar recomandabilă celui ce are guturai și strănută și tușește, nu ar fi firesc ca luarea temperaturii să se facă după aceleași criterii, la oameni cu simptome de răceală?

Nu mai vorbim despre folosirea acelor termoscanere, cu care se ia temperatura pe frunte, care mie îmi evocă direct scene din Apocalipsă, când tuturor li se vor pune pe frunte semnul lui antihrist. Există unii care chiar afirmă că prin acele mecanisme se face un fel de marcare izotopică. Ce garanții oferă statul că nu este așa?

Înțeleg și accept măsurile de prevenție a bolii, în măsura în care sunt legale și nu produc abuzuri. Statul are obligația să le ia în mod legal și rațional, fără a deschide calea unor abuzuri de genul celor săvârșite în primele două luni de criză.

Înțeleg ca dacă sunt bolnav și tușesc sau strănut pentru că am răcit să port o protecție la gură și să pun măcar mâna la gură când strănut sau tușesc (această regulă minimală de bune maniere ar trebui să fie suficientă pentru a împiedica răspândirea virușilor), dar nu înțeleg să port nonstop mască în public, sănătos fiind, și să accept să mi se ia temperatura mereu, de către personal nemedical, de către aparate care pot culege și alte informații despre mine și le transmit fără acordul meu unor organe ale statului. Cum rămâne cu acordul cetățeanului de a i se prelucra informațiile, dacă date medicale ale mele sunt transmise fără acordul meu poliției, așa cum se spune că s-ar putea întâmpla?

Mai presus de orice, statul este obligat să se asigure că în societatea românească nu se instaurează o atmosferă sartriană, în care „infernul este existența celuilalt”. Niciun guvern nu are dreptul să instige românii să se reclame unii pe alții, să se privească unii pe alții ca surse de infestare, să se urască unii pe alții, să fie în stare de orice abuz și compromis pentru a supraviețui. Astfel de degenerări sunt periculoase pentru societate și după ce această molimă va trece.

Citiți și:

INSP are obligația să facă publică baza științifică pentru afirmația că Împărtășirea ortodoxă poate infecta cu COVID-19

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

11 comentarii la “Ministrului Vela: Strănutul și nepurtarea măștii în public pot fi fapte penale numai dacă îmbolnăvesc pe cineva

  1. Eu sunt un țăran care n-am purtat masca în starea de urgenta, acum s-o port e sub demnitatea mea. Am ieșit afara mai des decât înainte de instituirea stării de urgență, nu ca as fi avut mereu nevoie, ci ca sa-mi liniștesc cugetul care îmi spune sa nu ma supun statului. Nu m-am uitat la televizor, nu am ascultat „sfaturile” autorităților, n-o voi face nici de acum înainte. Singurul semn pe care-l pun pe frunte este semnul sfintei cruci, singurul „vaccin” este Sfânta Împărtășanie. Ma voi împărtăși pentru ca am duhovnic ortodox și voi participa la Sfânta Liturghie pentru ca pot și vreau! Hristos a înviat!

  2. Știința mincinoasă minte și mințind declară cu tupeu că suferința (boala… ) pe care o suferă în întregime omul care o are… ar exista și după ce această suferinţă (boală… ) nu mai există – și după ce această suferință (boală…) este suferită în întregime de omul care o are şi că ar fi suferită această suferinţă (boală… ) și de un alt om sau chiar de mai mulți oameni.

    Vă rugăm să spuneţi tuturor că nu există suferinţă (boală…) care
    să treacă de la un om (oricine ar fi acel om) la un alt om sau la alţi oameni.

    Suferinţa (boala…) unui om este în totalitate suferinţa
    (boala…) acestui om şi această suferinţă este suferită în întregime
    de acest om care are această suferință (boală…) şi care o suferă în totalitate în contul său.
    Deci, din toată suferinţa acestui om nu mai rămâne nimic, suferinţa
    (boala…) care rămâne este egală cu zero deoarece toată suferinţa
    (boala…) acestui om este suferită în întregime de acest om.

    Suferinţa (boala…) unui alt om este suferinţa (boala…) acestui
    om şi această suferinţă este suferită în întregime de acest om care are această suferință (boală…) şi care o suferă în totalitate în contul său.
    Deci, din toată suferinţa acestui om nu mai rămâne nimic, suferinţa
    (boala…) care rămâne este egală cu zero deoarece toată suferinţa
    (boala…) acestui om este suferită în întregime de acest om.

    Suferinţa (boala…) oricărui om este suferinţa (boala…) acestui
    om şi această suferinţă este suferită în întregime de acest om care are această suferință (boală…) şi care o suferă în totalitate în contul său.
    Deci, din toată suferinţa acestui om nu mai rămâne nimic, suferinţa
    (boala…) care rămâne este egală cu zero deoarece toată suferinţa
    (boala…) acestui om este suferită în întregime de acest om.

    Şi deci, pentru că fiecare om suferă intreaga sa suferinţă
    (boală…) pe care o are de suferit iar ceea ce rămâne din suferinţa
    (boala …) tuturor oamenilor este zero suferinţă (boală…) este
    foarte clar că tot zero suferinţă (boală…) poate să ajungă de la
    un om (oricine ar fi acest om) la un alt om sau la alţi oameni.

    Ştiinţa mincinoasă nu a arătat şi nu va putea niciodată să arate
    suferinţa (boala…) care trece de la un om (oricine ar fi acest om) la un alt om sau la alţi oameni deoarece această suferinţă nu există.

    Ştiinţa mincinoasă este o ştiină care este de nota minus infinit
    împreună cu toţi cei care o susţin. Îi îndemnăm şi îi rugăm pe toţi să
    nu le facă niciun rău, să-i mustre între patru ochi… , să spună
    tuturor oamenilor să nu se ia după minciunile lor, să nu facă ce zic
    ei (pentru că zic minciuni, îndeamnă la păcatul fricii, bagă frica în oameni, iar oamenii care cad în păcatul fricii şi al îndemnului la frică aleg răul în loc să aleagă binele, aleg să facă răul de frică în loc să aleagă să facă cu curaj binele).
    Păcatul acesta al fricii aduce sigur 100 % suferinţă (boală, etc … ) aşa cum aduc sigur 100 % suferinţă (boală, etc … ) şi toate celelalte păcate.
    Cine vrea să vadă minunea adevărată pe care o va face Dumnezeu atunci când se vor ruga ortodoxii(cş) să vină să vadă această minune adevărată. Dumnezeu va arăta cine are ştiiţa adevărată şi cine are ştiinţa mincinoasă şi va deschide uşile tuturor bisericilor după ce aceste uşi vor fi inchise, supravegheate şi păzite de oameni. Să vinăsă vadă toţi cei care sunt de partea ştiinţei mincinoase, toţi mincinoşii eretici, inclusiv toţi mincinoşii eretici ecumenişti… .
    Dumnezeu va face acestă minune sigur 100 % dacă această minune este după voia lui Dumnezeu pentru că doar ceea este după voia lui Dumnezeu este de folos pentru oameni (pentru unul sau mai mulți oameni). (Să semneze toţi cei care sunt de partea ştiinţei mincinoase, toţi mincinoşii eretici, împreună cu autorităţile un act în care să declare că ei şi autorităţile acceptă
    doar învăţătura ortodoxă (singura învăţătură adevărată), că vor face
    doar legi ortodoxe, că vor anula toate legile neortodoxe, că vor
    restitui bisericile ocupate de eretici, inclusiv bisericile ocupate de
    ereticii ecumenişti. În actul respectiv va fi menţionată ziua în care se face această restituire a bisericilor ocupate de eretici, inclusiv bisericile ocupate de ereticii ecumenişti așa: ziua în care uşile acestor biserici vor fi deschise de Dumnezeu ).
    Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunea ortodoxilor(cş) pentru că aceştia cer intotdeauna doar ceea ce este bun cu adevărat deoarece știu că doar ceea ce este bun cu adevărat este după voia lui Dumnezeu și mai știu că doar ceea este după voia lui Dumnezeu este spre folosul lor.

    Silvestru Sterie
    E-mail: steriesilvestru@gmail.com
    Telefon: 0349417596 și 0733975725 (acesta nu funcționează)

  3. TERMOSCANERELE SAU NOUĂ NORMALITATE…PERMANENTĂ! UN PERICOL URIAȘ DE SUPRIMARE A LIBERTĂȚILOR!
    +++Ludovic Orban „măsurile de distanțare socială trebuie să fie permanente ca măsură preventivă pentru noi valuri de pandemii care cu siguranță vor urma, trebuie să fim în permanentă pregățiți”+++
    Aceste termoscanere pentru care se alocă sume uriașe de la bugetul UE dar și de la bugetele statelor vor fi instalate la toate instituțiile publice, inclusiv la bănci. De asemenea, toate corporațiile se vor dota cu aceste termoscanere,inclusiv hypermarkets și farmaciile.
    Treptat, „termometrizarea” obligatorie a saloanelor de îngrijire-înfrumusețare și a stomatologiilor va fi înlocuita cu termoscanere că și obligație stabilite de guverne. La fel se va întâmplă și cu magazinele de cartier sau piețele agro-alimentare.
    ===În concluzie,oriunde veți intră pentru a va procura bunuri și servicii veți fi obligați spre„binele umanității” să fiți scanați de aparate dotate cu inteligențăartificială care pentru început va vor lua doar febra și recunoașterea facială,apoi inteligență artificială va avansa până la a va prelua și alte informații cum ar fi CNP, codul de bare prin izotopi și laser sau nano-cipul pe care îl veți primi prin vaccinarea obligatorie===
    Veți fi scanați că niște „vite” oriunde veți circula, nu veți avea dreptul să munciți, să cumpărați sau să vindeți, nu veți avea dreptul de îngrijire medicală dacă nu treceți prin termoscanere.
    Pericolul este că aceste termoscanere fac parte din „nouă normalitate”, odată instalate ele vor fi pentru totdeauna, sigur multe „vite” nu s-au gândit la asta.
    PLANUL GLOBAL DE VACCINARE
    Extrem de perfid cu voință voastră veți acceptă vaccinarea! Și iată cum vor proceda! Nu e nevoie acum de o lege a vaccinarilor obligatorii! Va fi regulă sau lege, cei care au temperatura peste 37 grade vor intră în „sistemul de alertă”!
    Dacă ați citit regulile făcute de Iohannis și „guvernul lui”, cei depistați cu temperaturipeste 37 grade nu au dreptul de a munci, de a merge la frizer sau coafor sau la stomatologie!
    Veți fi trimiși acasă cu recomandarea de a merge la spital și a va rezolva „problema” (dacă ați trecut prin „termometrizare”) sau veți fi preluați de un echipaj de poliție „sanitară”
    (dacă ați trecut prin termoscanere) și conduși „în siguranță și cu demnitate” spre unități specializate de „control epidemologic”.
    Acolo veți intră pe protocolul COVID-19, adică veți fi obligați să faceți testele. Până la aflarea rezultatelor testelor veți fi izolați în acele „spitale de carton” sau corturi ISU. Dacă testele ies pozitive veți rămâne în carantină sub pază poliției „sanitare”, care se va prelungi până ce testele vor ieși negative.
    Dar iată cum veți„scapa” de această corvoadă! Testele vor ieși „cam pozitive” de fiecare dată dacă aveți temperatura de peste 37 grade și ți se va propune „silențios” să semnezi ceea ce se numește „planul global de vaccinare” pentru a fi imediat
    eliberat! Veți scapă de „cartoane” și „corturi” dar nu veți mai scapă de vaccinare!
    Peste 50% din populație va ieși pozitivă datorită temperaturilor peste 37 grade (acesta este planul), chiar dacă eșți sănătos la o temperatura între 37.00 și 37.50! Veți semna „planul global de vaccinare” dacă vreți să va întoarceți imediat la muncă sau acasă.
    După ce se face numărul, peste 50% și populația României a semnat acel „plan global de vaccinare” prin care veți scapă de temperaturile „anormale” nu va mai fi nevoie de lege pentru a fi obligați să va vaccinați regulat după cum va stabili „comitetul
    de alertă națională”!
    +++Pentru a nu va reîntoarce în carantină, veți accepta planul global de vaccinare (care va intră mai târziu în aplicare), asta e toată mega-înșelătoria cu termoscanerele și „spitalele de carton” ori „corturile de campanie”!+++
    +++Nu veți putea scapă de termoscanere care vor fi permanente și peste tot, scurtul timp pe care îl mai aveți este să nu mai cumpărați de la hypermarkets și să mergeți la magazine mici ori la piețe până nu vor fi obligate și acestea „să se doteze”!+++
    NU VA DAȚI SEAMA CĂ TREPTAT SAU PAS CU PAS VA VEȚI PIERDE TOATE DREPTURILE PRIN ACEASTĂ MEGA-ÎNȘELĂTORIE PUSĂ ÎN APLICARE DE OCULTĂ MONDIALĂ NUMITĂ COVID-19!
    VEȚI TRĂI PERMANENT CU „VIRUSUL” DE ACEEA RESTRICȚIILE VOR FI PERMANENTE, VI SE VA INOCULA CĂ ESTE „NOUĂ NORMALITATE”.

    Şi ca nimeni să nu poată să cumpere sau să vândă, fără numai cel ce are semnul sau numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici este înţelepciunea. Cel ce are minte, socotească numărul fiarei, pentru că numărul omului este. Şi numărul ei: 666.

  4. Mulțumesc pentru acest articol interesant! Dumnezeu să ne ierte şi binecuvânteze pe toți!
    Pace, Iubire şi Lumină tuturor! ?

  5. Din pacate am avut dreptate! Parintele Pimen a murit! De coronavirus! Dar esti prea spalat pe creier si cu mintea prea neteda, se pare, ca sa intelegi ca prin articolele tale nu faci altceva decat sa incurajezi transmiterea virusului. Cum era aia cu „Preotii si biserica e mai presus de boala? Pe credinciosi nu ii omoara virusul”? Sau Parintele Pimen nu era suficient de credincios? In schimb tu, un extremist indoctrinat si retrograd esti mai credincios decta toti! Tu esti , nu-i asa, cel in masura sa judeci cine este credincios si cine nu, cine se imbolnaveste si cine nu! Umilinta si modestia nu le cunosti! Esti arogant si increzut, agresiv si ostentativ! Nici nu exista argumente atat de simple pt capacitatea ta de intelegere. Ramai in negura ignorantei si prostiei tale! Si in loc sa scrii articole tampite despre cum sa moara oamenii virusati mai bine du-te si aprinde o lumanare pentru oamenii morti de virus! Si cu asta am terminat cu acest site de doi lei care nu are nicio legatura cu credinta si bunatatea crestina, cu echilibrul si ratiunea.

    1. Mintiti si aveti un duh dracesc, IPS Pimen a murit de atac de cord, scrie toata presa.
      Sunteti in sclav demn de dispret al noii ordini mondiale, spalat pe creier de manipulatorii sistemului, care v-au cultivat dogma falsa a atotputerniciei stiintei. Pe oameni ca dumneavoastra s-au intemeiat toate dictaturile.
      Va rog sa ma credeti, cand vad ce aveti in cap simt oarecare stima pentru maimuta aia din care pretindeti ca descindeti. Pentru dumneavoastra, nu.

      1. Eram curios ce argumente ai dle Chirila si am zis sa imi inving greata sa mai intru o data pe mizeria asta, sa vad ce ai raspuns! Si m-ai facut sa rad, copios! Si mi-ai confirmat toate asteptarile! Esti un manipulator ordinar! Nu virusul omoara ci bolile pe care le asociaza! Virusul creeaza insuficienta pulmonara si inima este suprasolicitata sa aduca mai mult sange la creier! Daca ai! :)))) Asadar ca sa iti intre in capul ala sec! Coronavirusul omoara! In functie de fiecare organism poate favoriza decesul! Si in cazul unor organsime slabite cu „comorbiditati” (stiu ca e un cuvant greu dar cauta-l in dictionar si o sa fii uimit ce lume noua se deschide), ca in cazul Parintelui (turnator securist, dar nu despre asta e vorba acum) Pimen duce la deces! De asta este importat sa nu aduni lumea la un loc pentru ca favorizezi transmiterea mortii cu buna stiinta, ceea ce te transforma intr-un criminal, nu intr-un bun crestin! PRICEPI? Sau e prea greu?

        Iar asta cu noua ordine mondiala e maxima. Da bine la public si la toti sectantii! „Sa luptam impotriva noii ordini mondiale”! Adica concret nu inseamna nimic dar e asa maret! :))))) te face sa te simti important! Crestin modest ce esti!

        Si sa spui tu credinciosul credinciosilor ca ne tragem din maimuta….vai! Asta e blasfemie curata! Darwin-ismul si religia amestecate … ntz ntz… cam multa varza in capusorul ala! Dar poate sutem doar un experiment al unor civilizatii extratereste… Te-ai gandit la asta? Sau nici asta nu e o posibilitate, nu? :)))) Sau si asta e un pacat?

        Fii omule deschis! Mai pune mana pe o carte, mai citeste, accepta diversitatea, fii inteligent! Cultiva-te! Vino in anul 2020! Fii omenos! Fii bun! Fii atent la cei din jurul tau si nu ii omora prin inversunarea si prostia ta! E ca si cum ai vedea ca vine furtuna catre tine si in loc sa te adapostesti, stai in strada si zici ca daca te trasneste asa a vrut Doamne-Doamne!

        Si cu asta chiar am incheiat! Nu e nevoie sa mai imi publici raspunsul asta, stiu exact ce vei spune! Esti un caz pierdut!

        1. Nu ati priceput, dummneavoastra spuneti ca omul se trage din maimuta si va si comportati ca si cand ar fi adevarat.
          Vreti sa comparam care cate carti a citit?
          Perfect, o facem. Va tine cureaua?
          Vreti sa comparam si care cate carti reale a citit si cate carti a citit servite de sistemul globalist cu falsa stiinta si cu date false?
          Va astept oricand.
          Deocamdata sunteti o victima a sistemului, mai aveti mult pana va treziti la realitate si incepeti sa pricepeti pe ce lume va aflati. Spuneti ca ucide Covid? Da, si gripa simpla ucide, si apendicita poate sa ucida. SI cu asta ce? Ar trebui sa renuntam la drepturile cetatenesti pentru asta?
          Delirati intr-un limbaj viclean cand spuneti ca eu ucid oameni „cu ignoranta mea”. Ce ati zice sa va chem intr-o instanta sa faceti proba acestei afirmatii sau sa va asumati consecintele ei legale?
          DE FAPT, IGNORANTA SI MANCURTISMUL DUMNEAVOASTRA UCID. UCID DREPTURI, UCID POPOARE, UCID IDEALURI, UCID SOCIETATI.
          Cand aveti intelegerea necesara mai veniti pe aici, pana atunci, buna ziua

          1. Dle Chirila , va rog nu intrati in contre cu acest individ de mai sus; pur si simplu irositi energie de pomana. Omul e cu treaba pe aici , probabil e platit. La argumentele dvstra el vine cu bascalie si cu generalitati total aiurea si pe langa subiect. Ce sa mai vorbim ca habar nu are de niste reguli generale de discutie . Plus jigniri la greu. La astfel de comentarii trebuie apasata tasta Delete. Sunt doar niste provocatori . Stiti proverbul cu nebunul care arunca o piatra….
            Dle Nicolae , invatati si dvstra ca atunci cand discutati cu cineva , daca nu sunteti apropiat de el , bunul simt impune sa nu vorbiti la pertu cu el.
            Eu zic sa mai puneti mana pe o carte de bun simt inainte de a da altora sfaturi.

Dă-i un răspuns lui Mihai-Silviu Chirilă Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)