Ierarhia Republicii Moldova se ridică împotriva măsurilor abuzive ale statului antihristic
Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul
Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă şi întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul
În Vechiul Testament, începând cu Vițelul de aur și cârtirea și răzvrătirile poporului evreu, după
Părintele Ioan Ungureanu binecuvântează satul pe care îl păstorește de aproape 20 de ani pentru sănătate trupească și sufletească, în condițiile molimei care bântuie lumea, într-un decor de început de iarnă târzie.
Criza coronavirusului este o mustrare a lui Dumnezeu dată întregii umanități pentru rătăcirea de la credință și îmbrățișarea unei viețuiri neopăgâne.
Caracterul ei pandemic se datorează faptului că și poporul Lui cel nou, poporul ortodox, rătăcește în erezia ecumenismului, unde ierarhii l-au condus prin sinodul din Creta. Dumnezeu vrea prin această mustrare să trezească întreaga lume la realitatea că riscă să își piardă și libertatea, și viața veșnică.
În aceste condiții, se cuvine ca preoții și poporul să meargă la rădăcina problemei și să facă pocăința cea adevărată, pentru acceptarea ereziei ecumeniste, să declanșeze un dialog onest în Biserică pentru revenirea la adevărata credință și alungarea din mijlocul nostru a ereziei și a susținătorilor ei.
Dacă nu, următorul semn al lui Dumnezeu, Care încă ne mai așteaptă pe toți să revenim la Ortodoxie, s-ar putea să fie mult mai dureros.
De la cel de-al doilea capitol al celei de-a doua Epistole a Sfântului Pavel către
Conform Scripturii, cel drept este cel care îndeplinește toate poruncile lui Dumnezeu și este plăcut
Conform cu prorocirile Cuviosului Părinte Justin, un regim totalitar, terifiant şi cu precădere antihristic se
În aceste timpuri apocaliptice, doar o minune divină poate readuce pacea şi unitatea în sânul
În curând va începe „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”, la București, 18-25 ianuarie 2020,
Nu pentru că păcătuim nu ajungem în Rai. Trebuie să știți că singurul fără de păcat
Mai marii cu cât sunt mai mari, cu atât cad mai rău. Cu cât poziția
Starețul Gavriil din Karyes de la Mănăstirea Cutlumuș, l-a numit pe Patriarhul Bartolomeu, dușman și
Începând cu zămislirea, omul ia contact cu Biserica sub acoperământul matern al gestaţiei, deşi pruncul
,,Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează.
La câteva zile după ce preotul mărturisitor Cosmin-Florin Tripon, din Beiuș, județul Bihor, a adresat Sinodului BOR o scrisoare prin care cerea anularea caterisirii sfinției sale pe motiv că episcopul care a pronunțat-o, PS Sofronie Drincec, a făcut dovada apostaziei de la dreapta credință prin asumarea pomenirii sale la o slujbă greco-catolică la care a participat, unde a fost pomenit alături de papa și ierarhii uniați ca „episcopul nostru”, un grup de credincioși ortodocși din Bihor, membri ai Eparhiei Oradea, au înaintat astăzi o plângere la sinodul mitropolitan din Sibiu, în care cer caterisirea episcopului Sofronie pentru apostazie, rugăciune cu ereticii, recunoașterea falșilor martiri ai ereticilor, nepredicarea cuvântului lui Dumnezeu într-o zi de mare sărbătoare creștină și împreună slujire cu ereticii, pentru care fusese iertat în urmă cu 11 ani.
Dacă plângerea va fi acceptată de către sinodul Mitropoliei Ardealului, conform sfintelor canoane, ierarhii din Mitropolia Ardealului au la dispoziție o lună să îl convoace pe episcopul orădean și să decidă în privința sa, în cazul în care îl găsesc vinovat, cazul fiind trimis Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care va decide sancțiunea pe care episcopul trebuie să o primească.
Această procedură a fost urmată în anul 2008, când episcopul a fost denunțat de către asociații ale laicatului ortodox pentru faptul că a săvârșit Aghiazma Mare împreună cu pseudoepiscopul uniat orădean Virgil Bercea. Cu acea ocazie, mitropolitul de atunci al Clujului, Bartolomeu Anania, l-a propus spre caterisire pe episcopul Sofronie, dar sinodul BOR a decis iertarea sa pentru „regretul și pocăința” manifestate în fața sinodului. Între timp, Episcopia din Oradea a fost transferată în Mitropolia Ardealului.
Dacă va fi găsit vinovat de faptele pentru care este acuzat, episcopul poate suferi sancțiunea de caterisire și chiar excomunicare din Biserica Ortodoxă Română, dat fiind că, în conformitate cu Regulamentul instanțelor canonice ale BOR, apostazia de la credință este singura faptă care se pedepsește cu excomunicarea.
Dacă nu va fi găsit vinovat sau nu va fi judecat, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei va fi prima episcopie din Patriarhia Română al cărei ierarh este în același timp în comuniune cu sinodul BOR și este și „episcopul nostru”, al „Bisericii” Unite cu Roma.
Portalul Mărturisirea Ortodoxă susține demersul credincioșilor din Bihor și va iniția o petiție online de susținere a acestui demers, la care pot adera credincioși ortodocși din Bihor, în primul rând, și din restul Patriarhiei, dat fiind că un episcop căzut în apostazie este o problemă a întregii Biserici Ortodoxe Române și a tuturor credincioșilor acesteia, atât timp cât astfel de episcop continuă să aibă comuniune cu ceilalți episcopi ai Bisericii, inclusiv cu cei din care provine fiecare dintre noi.
Petiția se numește „Susținem demersul credincioșilor bihoreni de a-l trimite în judecată pe episcopul Sofronie Drincec” se află pe siteul https://www.petitieonline. Cei ce vor să susțină demersul pot să o facă pe linkul afișat imediat sub această introducere, la începutul articolului propriu-zis.