Bucuria întâlnirii în Duh și Adevăr: Hramul Schimbării la Față a Domnului în Parohia Schit Orășeni

Hramul Parohiei ortodoxe antiecumeniste Schit Orășeni din Botoșani s-a desfășurat într-o atmosferă de dragoste și jertfă creștină, adunând în biserică șase preoți nepomenitori din toate provinciile țării și 200 de credincioși veniți să cinstească pe Dumnezeu în singura parohie unde s-a întrerupt pomenirea ierarhului ecumenist Teofan.
Atmosfera sănătoasă ortodoxă în care s-a desfășurat hramul contrastează flagrant cu paranghelia demonică pusă la cale de reprezentanții MMB după încheierea slujbei, la care nu a participat aproape niciunul dintre cei ce dimineață îi dăduseră la biserica parohială slavă lui Dumnezeu.

Marți 6 august 2019 Parohia Schit Orășeni din Botoșani, singura parohie din țară care luptă contra ereziei ecumenismului, a sărbătorit hramul Schimbării la Față a Domnului. Părintele Ioan Ungureanu, preotul paroh, a făcut tuturor românilor ortodocși o invitație la hram prin intermediul publicației noastre. În jur de 200 dintre ei au răspuns acestei invitații, fiind prezenți la slujbă.

Schimbarea la Față a Domnului, hramul Parohiei Schit Orășeni

Slujba de hram s-a ținut într-un sobor de șase preoți nepomenitori din toate provinciile țării, care au săvârșit Utrenia, un Sfânt Maslu, Acatistul Schimbării la Față, Sfânta Liturghie.

Părintele Cosmin Tripon a ținut un cuvânt de învățătură în care, printre altele a vorbit despre dublul limbaj al ierarhilor ecumeniști, care le spun credincioșilor ortodocși ce vor să audă, adică cuvântul ortodox al credinței, iar partenerilor de dialog eretic ecumenist le împărtășesc ideile eretice despre Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească.

Părintele Ioan Ungureanu, parohul de la Schit Orășeni, a mulțumit celor 6 părinți prezenți, celor peste 200 de credincioși veniți din toată țara și i-a îndemnat să nu se lase păcăliți de propaganda eretică ecumenistă și să nu slăbească lupta pe care o duc.

A fost prezentată cu această ocazie și revista Mărturisirea Ortodoxă, proaspăt tipărită, care conține documentele sinaxei de la Botoșani II, prin care mărturisitorii antiecumeniști au reformulat linia patristică pe care duc lupta și i-au chemat pe cei rătăciți de la ea să revină la lupta corectă, adresând scrisori deschise episcopatului, în care cerea să se renunțe la schisma ucraineană, să se înceapă demersurile pentru scoaterea BOR din CMB, să nu i se acorde papei eretic nicio atenție cu ocazia vizitei în România. 200 de exemplare din acest număr-document al revistei au fost împărțite gratuit celor prezenți.

A apărut revista Mărturisirea Ortodoxă, an II, nr. 2

Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească, după care cei ce au venit la sfânta biserică s-au dus acasă, neparticipând la paranghelia blasfematoare pusă la cale de către reprezentanții MMB în teritoriu, care, în prezența preotului trimis de mitropolie, Constantin Bolohan, au împărțit celor prezenți de prin alte sate mici și bere în zi de post, muzică de petrecere și atmosferă de bâlci.

Mici, bere și muzică de hramul Schimbării la Față pentru grupul ecumenist al MMB din Orășeni

Întâlnirea a arătat unitatea de cuget și mărturisire a părinților și credincioșilor care urmează calea corectă a nepomenirii din 2016, demonstrând poporului că chiar dacă nepomenirea este riscantă, pentru că poate conduce la schismă, când nu este făcută cu discernământ, ea este calea corectă și nu are niciun risc atunci când e făcută cu sinceritate și dorință de luptă pentru Hristos, nu pentru propria satisfacție și răsplătire din partea lumii.

„Mărturisire spre Înviere. Trei ani de rezistență antiecumenistă în BOR”: Sinaxa interortodoxă Botoșani II, 1 mai 2019

Hramul de la Orășeni a arătat că această cetate a Ortodoxiei, cum a numit-o părintele Zisis la sinaxa din Botoșani din 1 mai 2019, rezistă și este un far călăuzitor în bezna ecumenismului pentru toți cei ce vor să iasă la limanul acestei lupte.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

18 comentarii la “Bucuria întâlnirii în Duh și Adevăr: Hramul Schimbării la Față a Domnului în Parohia Schit Orășeni

    1. Alaturi de parintii Cosmin, Claudiu si Ioan, au fost parintii Vasile Iovita, pe care il stiti de pe siteul sfintiei sale Ortodoxia in catacombe, e parintele in varsta cu parul alb, parintele Mihai Cantor, din Crisana, care a intrerupt pomenirea in 2017, si parintele Petroniu, care slujeste la un schit care a intrerupt pomenirea in Suceava.

  1. Indraznesc o recomandare… Ar fi bine sa se renunte la ranchiuna si sa lasati sa se publice pe Ortodox Info si pe Saccsiv predicile parintilor nepomenitori. Din experienta am constatat ca e bine sa se lase o mica punte de legatura uneori intre oamenii certati… Ar folosi si celor care urmaresc acele site-uri. Nu castiga nimeni din autoizolare si razbunare.

    1. Va multumesc pentru recomandare. De unde stiti ca nu am permis sa se publice pe ortodoxinfo si pe saccsiv predicile parintilor nepomenitori? Parintii nepomenitori sunt suverani pe predicile lor si le publica unde binevoiesc.
      De fiecare data cand cei de la Ortodoxinfo au publicat ceva ce apartine siteului nostru, singura pretentie pe care am avut-o, una legitima, a fost sa se precizeze sursa, asa cum ati facut dumneavoastra cand le-ati preluat si acum, si de fiecare data. Nu am interzis niciodata nimanui nimic.
      Relatia noastra cu Ortodoxinfo a incetat dupa sinaxa de la Botosani, doar pentru ca ne-am pierdut total increderea in domniile lor, din motivele pe care le stiti. Consideram ca acea campanie de denigrare a sinaxei a facut jocul sistemului sau cel putin a incercat sa faca jocul sistemului si inca nu ne-am lamurit daca a fost cu intentie directa sau din culpa simpla, fara prevedere, cum se spune in Drept Penal, adica faptuitorii nu au prevazut consecintele, desi erau obligati si/sau puteau sa le prevadă.
      Prin urmare, am intrerupt colaborarea si ne vedem de treaba noastra. Nu ne autoizolam si nu ne razbunam pe nimeni, dar nici nu putem colabora cu cei care au facut dovada relei credinte intr-un moment crucial al luptei. In realitate, cei ce s-au izolat de noi si sunt animati de ura, de razbunare si invidie sunt chiar cei de la ortodoxinfo.
      Personal consider ca ceea ce i se intampla acum lui ortodoxinfo este o consecinta in plan moral si a jocului facut atunci, pe 1 mai.
      Nu a trebuit sa intervenim noi, cum se intrebau cititorii siteului, pentru ca echipa sa se risipeasca. Nici nu avem timp noi pentru asemenea masinatiuni si nici nu ne intereseaza sa daramam un site care de bine de rau a fost crestin si luptator.
      Ca sa rezum, ortodoxinfo poate publica toate materialele noastre cu conditia sa spuna ale cui sunt. Mai mult de atat nu ne poate cere nimeni. Refuzul celor de la ortodoxinfo de a publica sursa tradeaza dispret, desconsiderare, condescendenta si invidie. Poduri sufletesti cladite pe asemenea sentimente sunt sortite prabusirii.
      Nu mi se pare corect ca eu sa ma aflu in mijlocul unei multimi injectate de ura si bautura si sa fac filmari de genul celei facute la Oraseni ieri cu parintele Bolohan si cineva sa se foloseasca de aceste filmari din comoditatea apartamentului personal fara sa faca gestul de curtoazie fata de noi de a spune de unde a preluat materialul.

  2. Nu cred ca se punea problema de colaborare. Dar daca cineva preia doar inregistrarea de pe youtube, soundcloud sau altceva ce sursa sa precizeze? Adaugati-va logo-ul pe inregistrari sau in denumirea portalului in titlul filmelor si asa va aparea si sursa. Pentru folosul cat mai multora si pt a oferi o alternativa la gruparile din ce in ce mai schismatice de nepomenitori celor ce vor sa se ingradeasca de ecumenism si totusi nu ajung sa citeasca „Marturisirea Ortodoxa”.

    1. Reactia domnului Geoacas arata clar care ii sunt intentiile si care este duhul in care lucreaza.
      E adevarat ca, ipotetic vorbind, domnul Geoacas nu avea ce sursa sa precizeze, atunci cand a luat de pe YouTube direct. Domnul Geoacas stie insa ca tot ce se intampla la Oraseni are legatura cu grupul care a organizat sinaxa de la Botosani, fata de care domnia sa a organizat o diversiune din care a avut de profitat doar ecumenismul, asa ca putea presupune de unde a aparut acea filmare, mai ales ca am lucrat impreuna 1 an jumatate si stie cum functioneaza treaba.
      E la fel de adevarat ca in clipa in care eu l-am informat al cui este materialul si i-am cerut sa precizeze sursa, adica MO, care l-a pus acolo, domnia sa a avut ca reactie un articolas in care se victimizeaza intr-o maniera puerila, in care acrediteaza ideea ca predica parintelui Ioan e… interzisa… pentru ca nu apare pe siteul domniei sale.
      Ar trebui sa ii spuna cineva ca o predica este interzisa atunci cand cuvintele predicatorului sunt impiedicate de o terta parte sa ajunga la urechile audientei, nu atunci cand predicatorul insusi isi exprima dorinta ca predica respectiva sa ajunga la urechile audientei prin canale sigure media, nu prin unele care fac jocuri de tot felul si nu mai sunt de incredere. Lupta noastra, mai ales cea de la Oraseni, se duce cu grija, dupa niste strategii media foarte precise, pentru a se obtine niste rezultate duhovnicesti si a se evita pe cat se poate greseli, nu este la voia intamplarii si subordonata ambitiilor unor editori de siteuri.
      Domnul Geoacas, daca era de buna credinta, asa cum ati fost dumneavoastra, putea sa faca ce ati facut dumneavoastra, prelua materialele, cu precizarea de unde au fost preluate, nimeni nu avea nimic de comentat. A afirmat pe undeva ca eu am interzis pe ortodoxinfo si pe saccsiv publicarea predicii. E o minciuna specifica domniei sale. Pe ortodoxinfo am cerut sa se preia sursa, predica putând ramane acolo, daca sursa era precizata, iar pentru saccsiv nu am avut niciun fel de obiectie, pentru ca stiu ca editorul de acolo, cu toate atitudinile domniei sale, are o etica profesionala in materie si nu este dominat de sentimente de ura, condescendenta, invidie, frustrare, asa cum este cazul domnului Geoacas. Nici nu stiam ca saccsiv a preluat materialul…

      Sunt de acord cu dumneavoastra ca trebuie o alternativa la gruparile din ce in ce mai schismatice de nepomenitori. Dar dati-mi voie sa am opinia ca in acest moment Ortodoxinfo nu mai poate fi din categoria alternativei la gruparile ratacite.
      Nu pot sa nu ma intreb cateva lucruri:
      1. De ce nu a fost preluata si predica parintelui Cosmin Tripon, care a fost de fapt predica hramului, cuvantul parintelui Ioan fiind doar o multumire de final? Ce se urmareste prin aceasta „selectie”? De ce nu a fost incadrata de editor intr-o relatare despre eveniment? De unde informatii, veti spune. DIn cele oferite de mine in materialul despre balciul de pe tapsan.
      2. Cum se face ca de un an si jumatate parintele Ioan tine intr-una predici pe care le publica la noi, are activitate, se intampla evenimente, dar ortodoxinfo nu gaseste de cuviinta sa le mediatizeze, doar pentru ca ar trebui sa le preia de pe siteul nostru si nu se coboara distinsul editor la acest nivel?
      3. Daca domnul Geoacas doreste sa se reorienteze, dupa ultimele evenimente de care a avut parte, inspre lupta reala antiecumenista de la care s-a decablat sarind din mers din trenul acestei lupte, nu credeti ca se cuvenea sa o faca crestineste, recunoscandu-si greselile, cautand o forma de impacare cu cei pe care i-a batjocorit? Sa fie oare aceasta o forma crestineasca de revenire la relatii fratesti? Eu zic ca nu. Dupa reactia domniei sale, sigur domnul Geoacas nu doreste relatii fratesti. Doreste sa se agate de un fir de iarba in timp ce se scufunda in oceanul propriilor rautati si micimi.
      NU VI SE PARE SUSPECT CA DE FIECARE DATA, IN ULTIMA PERIOADA, CAND ARE LOC CATE UN EVENIMENT ANTIECUMENIST DE MARCA ORTODOXINFO CREEAZA IN JURUL ACESTUIA UN SCANDAL MENIT SA IL PUNA IN UMBRA? Mie mi se pare foarte interesant acest lucru.
      Ortodoxinfo se indreapta, in opinia mea, inspre anonimat si uitare. E rodul politicilor sale editoriale, de care nu poate scapa. Copacul incotro se inclina acolo va cadea, iar mortul de la groapa nu se mai intoarce.

      In alta ordine de idei, va rog sa precizati pe siteul dumneavoastra ca parintele Mihai Cantor este din judetul Salaj, nu este din Crisana, cred ca judetul Salaj este in Ardealul propriu-zis. Parintele este din municipiul Zalau, este un parinte pe care noi il stim de mult, a participat la sinaxele pe care le organizam inainte de schisma provocata de ambitiile preotului Staicu si de visurile de marire ale monahului stilist Sava, dupa ce a inceput caderea unora s-a retras in activitatea pastorala pe care o desfasoara constant.

  3. Doamne ajută,

    Cu ajutorul Domnului prezentăm aici Noul Testament ortodox din 1859 și care e primul Nou Testament cu litere latine în limba română, fiind reeditarea Noului Testament din 1838 și 1857 (unde s-au folosit litere chirilice).
    Acest Nou Testament urmează textul clasic grecesc (Textus Receptus) al Bisericii Ortodoxe universale:
    https://blogulluiioanc.home.blog/2019/08/08/noul-testament-din-1859-textul-original-tiparit-cu-litere-latine/

  4. Am vrut doar sa subliniez si faptul ca un semn de bunavointa ar relaxa oarecum starea de animozitate dintre doua persoane. Eu am pus sursa pentru ca am preluat si o parte din text impreuna cu titlul. Saccsiv nu cred ca a preluat, dar am presupus ca e nevoie de acelasi semn de bunavointa si in directia lui.

    Ati pomenit in comentariul de mai sus si de evitarea greselilor. Nimeni nu e scutit de greseli, nici macar sinaxa de la Botosani.
    Cu riscul de a supara, poate, va amintesc ca si eu am semnalat atunci o greseala din declaratia finala de la Botosani. Vorbesc de punctul 4, cel care aminteste de faptul ca PS Artemie de Kosovo ar fi caterisit. Am explicat in articolul acesta:
    https://danielvla.wordpress.com/2019/05/03/de-acord-cu-majoritatea-ideilor-de-la-a-doua-sinaxa-de-la-botosani-cu-exceptia-punctului-4-din-declaratia-finala-si-a-altor-catorva-aspecte/

    Cred ca recunoasterea caterisirii intr-o declaratie a unei sinaxe este o nedreptate.
    S-ar fi putut modifica unele neclaritati inainte de a fi fost trimise documentele insotite de semnaturi la Patriarhie. Sau inainte de a fi publicate in revista. Dar faptul ca nu au fost luate in calcul nici una dintre critici nu demonstreaza oare autosuficienta?
    La urma urmei, doar un grup de cateva persoane au formulat acele documente.
    Au parintii din grupul de la Botosani II (si dumneavoastra) garantia ca sunt in concoranta cu Duhul Sfant in ceea ce declara in numele unor sute de credinciosi?
    De fapt, ce inseamna o Sinaxa? Un eveniment unde hotarasc doar un grup restrans de persoane care vin cu textele pregatite de acasa?
    Cand va fi oare o sinaxa interactiva? Una in care textele se vor redacta la fata locului, in acordul majoritatii si dupa dezbateri prealabile?

    1. In ceea ce priveste relatiile cu ortodoxinfo si saccsiv, am spus tot ce era de spus in mailul anterior, nu consider ca mai trebuie ceva adaugat.
      In privinta obiectiilor formulate de dumneavoastra fata de declaratia din 1 mai 2019, ma bucur ca am chiar si asa tarziu posibilitatea sa discutam despre ele.
      Sunt de acord cu ultimele doua, cele in care spuneti ca trebuie sa fie clar ca dialogul cu pomenitorii este la nivelul discutiilor, nu al conslujirii. E de la sine inteles acest lucru, reiese din document, din faptul ca ii invitam doar la o impreuna-marturisire, nu la o impreuna-slujire in care sa se piarda din vedere faptul ca noi suntem nepomenitori.
      De acord si cu faptul ca trebuie evitata diluarea nepomenirii. Am spus-o mereu, o spunem si acum, credeam ca se intelege din text.
      Aveti asigurarea mea ca cu proxima ocazie aceste doua nuante vor fi pronuntate mai clar, daca vi se pare ca nu am fost suficient de clari atunci cand am formulat declaratia, in care invocam inclusiv Rezolutia de la Botosani si pe cea din ianuarie, care arata mai clar acest lucru.
      La patriarhie si in revista am publicat varianta acceptata de cei ce au participat la sinaxa, nu puteam modifica textele dupa ce ele au primit 250 de semnaturi pe acea forma.

      In ceea ce priveste punctul 4 din declaratie lucrurile sunt un pic mai complicate.
      Domnia voastra considerati ca mentionarea caterisirii fostului episcop Artemie in declaratie e nepotrivita si chiar nedreapta. Am citit punctul dumneavoastra de vedere, am dorit sa dau o explicatie teologica publica, dar din pacate scandalul cu diversiunea cipurile si ulterior sesiunea de la Drept m-au prins si am pierdut momentul.
      Fie-mi permis sa va prezint succint rationamentul declaratiei pe aceasta tema.
      Episcopul Artemie a fost caterisit in 2010 in conditiile stiute. Toata lumea a afirmat atunci ca el a fost caterisit pe nedrept si a fost aparat de ierarhi precum IPS Serafim si de altii.
      Daca am fi spus in acel moment ca el a fost caterisit si am fi recunoscut caterisirea, am fi gresit.
      Daca episcopul Artemie ar fi pastrat pacea in Biserica sarba si s-ar fi smerit ca odinioara Sfantul Ioan Hristostom, noi nu am fi mentionat niciodata aceasta caterisire.
      Din pacate insa, episcopul Artemie a gresit, a căzut in schisma, si-a facut parasinagoga, in care a minciunohirotonit de unul singur nu mai putin de trei minciunohorepiscopi.
      Din acest motiv, fostii sai aparatori greci din 2010, membri ai Sinaxei clericilor si monahilor din Grecia i-au adresat o scrisoare in care l-au indemnat la pocainta. Aceeasi scrisoare i-au adresat-o si Bisericii Sarbe, pe care au rugat-o sa dea dovada de intelepciune si sa il reprimeasca in slujire.
      BOS a decis in aprilie 2015 sa il recheme pe episcopul Artemie la slujire si sa se impace cu el, cu conditia ca el sa invalideze minciunocaterisirea acelui minciunohorepiscop. Episcopul Artemie a refuzat impacarea cu Biserica si renuntarea la acel minciunoarhiereu. Ulterior, a mai minciunohirotonit inca doi.
      In aceste conditii, BOS l-a excomunicat printr-o decizie sinodala din 31 mai 2015 mi se pare. Prin aceasta decizie fostul episcop Artemie a fost scos cu totul din Biserica Sarba si, prin urmare, din Biserica Ortodoxa. Evolutia sau, mai precis, involutia lui spirituala arata acest lucru.
      Constatam ca nimeni nu mai contesta actul din 2015, pentru ca el este legitim. Indiferent cat de necanonica a fost caterisirea, faptul ca BOS a dorit sa o rectifice si l-a chemat la pace si impacare, iar el a refuzat complineste viciile caterisirii respective, in conditiile in care ierarhul, vinovat de data aceasta de pacatul cumplit al schismei, a refuzat sa asculte de Biserica. Din acest motiv, BOS i-a aplicat pedeapsa ulterioara caterisirii, excomunicarea.

      In opinia mea, nu putem vorbi despre excomunicarea episcopului Artemie fara a vorbi si despre caterisirea sa. Daca suntem de acord ca a fost excomunicat pentru o vina reala, atunci trebuie sa acceptam ca si caterisirea si-a complinit efectul prin neascultarea sa atunci cand i s-a dat posibilitatea repararii caterisirii gresite. Altfel, DACA ACCEPTAM CA A FOST SANCTIONAT CORECT CU SANCTIUNEA EXCOMUNICARII IN 2015, DAR CONTINUAM SA NEGAM CATERISIREA, ATUNCI AFIRMAM, IN OPINIA MEA, CA ARTEMIE A FOST EXCLUS DIN BISERICA SARBA IN STAREA DE EPISCOP, ADICA CONTINUA SA FIE EPISCOP IN AFARA BISERICII ORTODOXE. ADICA AFIRMAM CA POATE SA EXISTE EPISCOPAT IN AFARA BISERICII ORTODOXE. O asemenea afirmatie poate sa fie in ton cu Declaratia de la Toronto, dar nu cu legislatia canonica ortodoxa.
      Daca constatam ca episcopul Artemie a gresit foarte grav dupa ce a fost caterisit pe nedrept, i s-a dat posibilitatea sa repare greseala si a refuzat persistand in ea, IAR PENTRU ACEASTA A FOST JUDECAT SI SANCTIONAT DIN NOU, TREBUIE SA ACCEPTAM CA DE ACEASTA DATA PEDEAPSA PRIMITA A FOST CORECTA. De altminteri, vad ca nici dumneavoastra nu contestati mentionarea anatemizarii pe care a suferit-o fostul episcop.
      Nu exista niciun motiv pentru care sa consideram ca decizia din 2015 a fost nula de drept. Argumentul ca a fost excomunicat de ecumenisti si nu este valabila nu sta in picioare din urmatoarele motive:
      1. 17 dintre ierarhii care au decis excomunicarea sa in 2015 au votat contra documentului 16 in 2016 la Creta.
      2. Daca acceptam ca episcopii ecumenisti mai administreaza tainele valid pana in momentul caterisirii lor de catre Biserica, trebuie sa admitem si ca masurile disciplinare pe care le iau sunt valide. Altfel, ar trebui sa consideram ca toate caterisirile de drept comun ale ierarhilor semnatari in Creta sunt invalide, iar preotii pedepsiti sunt nevinovati, desi au gresit grav contra sfintelor canoane si pentru aceasta trebuie caterisiti.
      3. Daca admitem ca Artemie a savarsit schisma hirotonind horepiscopi de unul singur, atunci admitem si ca pedeapsa primita in 2015 este corecta.
      4. Daca admitem ca Filaret Denisenko a fost excomunicat pe drept din BORu si este in afara Bisericii, trebuie sa acceptam si ca episcopul Artemie a suferit o condamnare similara, deoarece, in opinia mea, situatia lor este asemanatoare.
      In consecinta, consider ca mentionarea caterisirii episcopului Artemie este necesara, pentru a nu da de inteles ca am sustine ca el a fost dat afara din Biserica in starea de episcop si ca ar continua sa fie episcop adevarat. O astfel de sugestie ar incuraja pe cei ce doresc sa aiba legaturi cu el si il considera un adevarat episcop, de fapt singurul episcop al Bisericii.

      In privinta modului in care s-au aprobat documentele sinaxei, cred ca ele s-au aprobat cam la fel cu toate documentele bisericesti din ultima vreme. Si documentele din august 2016 au fost redactate de o comisie teologica, propuse spre semnare intr-o forma finala si ulterior inaintate ierarhiei in acea forma. La fel s-a intamplat si cu Rezolutia din Botosani din 2017, fara a exista obiectii fata de modul de lucru al comisiei teologice care le-a facut. Nu cred ca parintii greci procedeaza altfel. Nu cred ca se face un plebiscit, in conditiile actuale, inaite de semnarea lor.
      Sa nu uitam conditiile in care activam, faptul ca exista imperativul unei discretii datorate multilor dusmani pe care miscarea noastra ii are si care pot zadarnici lucrarea, ca supunerea unei dezbateri largi poate fi ineficienta, deoarece poate crea perspectiva a mii de opinii care nu pot fi acceptate toate, din motive evidente, iar o selectie a lor ar putea crea iarasi animozitati.
      Va asigur ca aceste documente au fost aduse la cunostinta tuturor celor care trebuia sa le vada si sa se exprime in privinta lor. Parintii Zisis le-au vazut, parintii din Republica Moldova, parintele Vulcanescu, parintii din grupul nostru de initiativa si alte personalitati teologice ale acestei lupte. Dovada ca ele au iesit cum trebuie este ca dumneavoastra, un critic exigent in materie, le-ati acceptat cu desavarsire, cu cele trei nuante propuse, desigur.
      Sigur, daca domnia voastra doriti sa participati in viitor la consultarile privind forma finala a unor documente ce se vor aproba, acest lucru cred ca este posibil, pentru ca ati demonstrat ca tineti o linie corecta, aveti stiinta necesara de carte pentru a emite o opinie teologica demna de a fi luata in seama. Voi propune personal acest lucru, daca se va ivi ocazia unor noi consultari, desi sincer va spun eu nu prea mai agreez ideea participarii la viitoare sinaxe si nici la elaborarea unor viitoare documente. Cred ca am spus cam tot ce aveam de spus in aceasta situatie.

  5. nu vi se pare interesant faptul ca episcopul Artemie a fost caterisit si excomunicat de catre BOS, sub patriarhul acesta eretic ?! mie personal sarbii mi-au spus ca adevaratul motiv a fost atitudinea sa anti-ecumenista !!!!!!

    1. Nu mi se pare deloc interesant. Mie grecii mi-au spus ca Artemie a preluat lupta antiecumenista dupa ce a fost caterisit. Inainte de acel moment el nu avea nicio atitudine ecumenista.
      In plus, chiar daca patriarhul actual ecumenist l-a excomunicat faptul ramane ca Artemia a gresit grav si merita sa fie pedepsit. Repet argumentarea: daca un preot este caterisit acum pentru ca are amanta, sau pentru ca pune rachiu in Potir, sau pentru ca vine beat la slujbe, sau pentru ca traficheaza tigari, sau pentru orice alt motiv, este el nevinovat pentru ca este caterisit de un episcop partas la erezie? Evident ca nu.
      Acelasi lucru e valabil si pentru Artemie. El a fost excomunicat de catre o Biserica perfect canonica, in care 17 din 25 de episcopi au votat contra documentului 6 din sinodul eretic din Creta. Si ceea ce e cel mai grav, era vinovat de schisma.
      CEL MAI DUREROS LUCRU ESTE CA TOATA MISCAREA ANTIECUMENISTA DIN SERBIA A FOST CONFISCATA DE ACEST FOST EPISCOP, CEEA CE FACE CA BISERICA SARBA SA FIE INTR-O POZITIE CUMPLITA: PE DE O PARTE, ECUMENISMUL, PE DE ALTA, SCHISMA ARTEMIANA.
      Din pacate si in Romania se petrece cam acelasi lucru. Monahul grec Sava a creat o ruptura intre nepomenitorii romani, facand ca unii dintre ei sa cada in schisma.
      La inceputul acestui an, acestia au daramat cetatea ortodoxa a Radeniului, disparand din lupta antiecumenista.
      Informatiile pe care le avem ne spun ca ei sunt intr-o stransa legatura cu fostul episcop sarb Artemie, pe care il promoveaza intre cei ce inca ii mai urmeaza ca singurul episcop ortodox ramas in toata Ortodoxia.
      De curand AM AFLAT DIN UNELE SURSE INTERNE CA ACEASTA GRUPARE SCHISMATICA, CARE LA INCEPUTUL ANULUI A INTRAT „IN CATACOMBELE” PROPRIEI IMAGINATII, A TINUT O „SINAXA” SECRETA LA PARINTELE ANTIM GADIOI, IN COMUNA POIANA TEIULUI DIN JUDETUL NEAMT. „SINAXA” A FOST SECRETA, CE AU DISCUTAT NU STIE NIMENI, E DE PRESUPUS CE AU DISCUTAT DIN COMPARATIA CU ADUNATURILE DE LA ROMAN, SATU MARE SI MESTECANIS.
      Nu se stie daca au participat si grecii Sava Cipiotul, Efrem Ciubotariu sau preotul schismatic Staicu.
      Se stie insa ca unii dintre participanti sunt ferventi sustinatori ai fostului episcop Artemie.
      Toate acestea ma determina sa exprim parerea ca DARAMAREA RADENIULUI A FOST UN PLAN BINE PUS LA PUNCT, LA CARE AU ACHIESAT TOTI PARTICIPANTII, INCLUSIV IEROMONAHUL PAMVO. SCOPUL DARAMARII RADENIULUI A FOST CA TOTI PREOTII PARTICIPANTI LA RADENI SA SE DISPERSEZE, SA IASA DIN SPATIUL PUBLIC SI, LA ADAPOSTUL ANONIMATULUI, SA ISI FACA PLANUL DE CONSTRUIRE A UNEI GRUPARI PARALELE BISERICII ORTODOXE ROMANE.
      Spre deosebire de Serbia insa, unde miscarea antiecumenista este confiscata de catre fostul episcop schismatic Artemie, in ROmania gruparea schismatica Sava-Antim-Ieronim-Staicu(?) are o contrapondere in gruparea ortodoxa a semnatarilor Rezolutiei din Ianuarie 2018, organizatorii sinaxei interortodoxe din Botosani 2019, care au trasat linia corecta a luptei contra ereziei.

  6. pentru informarea mea personala, parintii si credinciosii adunati la acest schit Oraseni, cred ca preotii pomenitori de eretici sunt cu Hristos, daca au „cuget Ortodox” ?!

    doresc sa mentionez un lucru simplu: nu cugetul preotului arata adevarata lui credinta si apartenenta la Hristos, ci TRAIREA IN DUH SI IN ADEVAR !!! Ori aceasta traire nu poate coexista cu lepadarea de credinta si de Hristos pe care o savarsesc preotii cand pomenesc pe eretici ! Parerea mea !

    Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu numai ereticii, dar si toti cei care pastreaza comuniunea (de credinta, banuiesc eu) cu acestia, SUNT VRAJMASII LUI DUMNEZEU !!!!!!

    Dumnezeu Insusi Ne spune ca nimeni nu poate sluji la doi domni !

    1. Ca sa va lamuriti, cautati pe acest site articolul despre canonul al 3-lea al Sfantului Atanasie cel Mare, ca sa pricepeti distinctiile pe care sfantul le face intre cei ce propovaduiesc erezia si cei ce sunt tinuti in comuniune cu ereticii din diverse alte motive.
      Ideea ca nu cugetul preotului arata adevarata credinta este o idee schismatica, pentru ca trairea in Duh si Adevar este produsul unui cuget ortodox, nu e o stare de transa mecanica. Preotii savarsesc lepadare de credinta si adevar atunci cand pomenesc cu convingere pe eretici, cand cred in erezia acelora, nu cand o fac in mod siluit de diverse imprejurari, dar cugetul lor este ortodox, chiar daca slabiciunea vointei ii face sa fie vinovati inaintea lui Dumnezeu de slabiciune si lasitate, nu de erezie.
      Cititi cu atentie ce am scris pe acest site, raspundeti la una dintre cele 35 de intrebari adresate „minciunoacrivistilor”: de ce Sfantul Teodor Studitul il numeste ortodox pe episcopul care de frica il pomeneste pe superiorul sau eretic? De ce il numeste ortodox si pe preotul care pomeneste de frica pe episcopul eretic? Cum va explicati dumneavoastra ca Sfantul Teodor a intrerupt pomenirea patriarhilor Nechifor si Tarasie pentru faptul ca nu au fost fermi contra caderii imparatului, DAR BISERICA II ARE CA SFINTI PE TOTI TREI? Cum explicati din prisma discursului dumneavoastra radical aceasta realitate bisericeasca?
      Vrajmas al lui Dumnezeu este oricine pacatuieste in orice fel. Cititi Sfanta Scriptura si veti vedea acest lucru. Sfantul Ioan are dreptate evident, dar acolo e vorba de pastrarea comuniunii cu ereticii de buna voie, cu constiinta ca ereticii au dreptate. Cand cititi scrierile Sfintilor Parinti intelegeti-le in contextul corect, ca sa nu ii luati pe sfinti martori la pareri personale…
      Ati vazut dumneavoastra vreun sinod ecumenic care sa condamne popoare intregi si preotimea intreaga pentru ca nu a intrerupt comuniunea cu ereticii in timpul propovaduirii de catre aceia a ereziei? Nu, sinoadele au impus ca de la momentul in care ele au restaurat dreapta credinta si au condamnat ereticii sa nu mai fie admisibila nicio comuniune cu ei si sa se pedepseasca. Nu inainte. Cum va explicati?
      Ca tot discutati de traire in Duh si Adevar, cei care au condamnat un popor intreg ca eretic, au batjocorit pe toti cei care nu au fost de acord cu ei, s-au declarat deschis alaturi de episcopul schismatic Artemie se afla oare in Duh si Adevar, sau in duhuri si adevaruri?

Lasă un răspuns la mircea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)