Adept al monahului Sava consideră criticarea acestuia ca „hulă” și „luptă contra Adevărului-Hristos”

Supărare în tabăra monahului Sava după ce siteul nostru a publicat o relatare despre conferința monahului Sava din București, de pe data de 24 noiembrie. Surprinși de inițiativa noastră jurnalistică de a trimite reporteri la fața locului, adepții monahului grec au început să facă „investigații” pentru a afla cine a „iscodit” pentru noi, uitând că, în principiu cel puțin, acțiunea a fost una publică, iar la ea putea intra oricine dorește.

Monahul Sava își ține prima conferință la București în fața unei audiențe puțin numeroase

Unul dintre acești „investigatori” este un cetățean din județul Buzău, admirator al monahului Sava, participant activ la toate acțiunile acestuia de destabilizare a mișcării antiecumeniste din România din ultima perioadă. Având profesia onestă de frizer, cetățeanul are de câțiva ani preocupări de teolog amator, părându-i-se, ca multora dintre „patristicii” monahului Sava, că lectura câtorva pasaje din scrierile Sfinților Părinți este suficientă pentru a avea o opinie teologică informată pe teme sensibile legate de nepomenire, erezie și schismă.

Supărat pe modul în care noi am prezentat înfăptuirea monahului Sava la București, respectivul s-a apucat să trimită sms-uri celor pe care îi suspecta că ar fi colaboratorii noștri. Unul dintre aceste sms-uri a ajuns la o femeie creștină care nu a avut nicio legătură cu portalul nostru și cu informațiile pe care le-am primit de la București.

 

Ne-am obișnuit deja cu insultele nefondate ale schismaticilor grupului Sava-Staicu-Rădeni, precum „vicleanul”, „neoecumenistul”, care arată că acești oameni nu au proprietatea cuvintelor pe care le rostesc. Nu ne miră nici obrăznicia cu care insultă un preot al lui Hristos, părintele Matei Vulcănescu, care nu le-a greșit cu nimic, nu are nicio legătură cu articolul respectiv și în general nu i se poate reproșa ceva legat de lupta antiecumenistă. Chiar și stilul acesta care combină falsa smerenie cu amenințările și șantajul (de data aceasta proiectat în realitatea eshatologică) l-am mai văzut chiar la acest domn.

Ceea ce ne surpinde însă este faptul că omul trăiește în înșelarea aproape idolatră că exprimarea unor puncte de vedere contrare părerilor schismatice ale monahului Sava ar reprezenta „luptă împotriva Adevărului Hristos”, pentru care ar trebui să ni se plângă de milă. Articolul care prezintă acea conferință este, din acest motiv, catalogat ca „hulitor”.

Autorul sms-ului este unul dintre personajele scandalului de la Buzău, în care a fost implicat părintele Claudiu Buză, în iulie 2017, când l-au acuzat pe părintele că „s-a rugat cu ereticii”, pentru că a participat la lucrările Consistoriului Mitropolitan și a asistat la procedura juridică a rugăciunii dinaintea ședinței de judecată. Era începutul căderii schismatice a grupului conturat în jurul preotului Staicu, „înaintemergătorul” monahului grec Sava. La scurt timp după plecarea părintelui Claudiu de la Buzău, gruparea de acolo s-a divizat, unii dintre cei ce participaseră la denigrarea părintelui adoptând între timp o atitudine neostilistă.

Îl găsim apoi ca unul dintre autorii scrisorii de șantaj și amenințare la adresa preoților de la Rădeni care refuză să accepte deciziile schismatice de la Mestecăniș.

Preoții de la Rădeni, șantajați de membri ai grupului Sava-Staicu să accepte deciziile schismatice de la Mestecăniș

Pentru liniștea sufletească a „patristicului” nostru autor de sms-uri îi spunem că doamna pe care a tracasat-o nu are nicio legătură cu articolul de pe portalul nostru. În ziua aceea, am avut la conferința monahului Sava cel puțin 3-4 oameni care au asistat pentru a ne putea povesti ce s-a întâmplat acolo. Nu ni s-a părut o problemă, de vreme ce era o conferință publică, iar noi aveam un oarecare interes jurnalistic.

În loc să caute responsabili pentru articolul „hulitor”, autorul nostru ar trebui:

  1. Să ne arate cu ce am greșit în articolul nostru? Care sunt informațiile din articol care nu sunt corecte? Care este hula?
  2. Să își dea un răspuns la întrebările pe care siteul nostru le-a pus monahului Sava cu câteva zile înainte de conferință și la care acesta nu a răspuns (nici nu a avut cum, de vreme ce preotul Staicu nici nu a dorit să îi dea întrebările, considerându-le „nefondate”, din motive pe care nu le-a împărtășit nimănui). De răspunsul la acele întrebări depinde întreaga luptă a grupării schismatice Sava-Staicu-Rădeni.

Câteva teme de meditație pentru conferințele monahului Sava

Îi mulțumim că ne citește cu atâta atenție, ne pare rău că nu învață nimic din ceea ce citește. Ca să îl citez, Dumnezeu să îl ierte și să îi dea pocăință.

 

 

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

2 comentarii la “Adept al monahului Sava consideră criticarea acestuia ca „hulă” și „luptă contra Adevărului-Hristos”

  1. Domnule Chirila de ce nu acceptati invitatia pe care gheron Sava a lansat.o la conferinta, aceea de a va intalni si a discuta public (cu cartile pe fata) divergentele aparute?

Lasă un răspuns la Cristian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)