Preotul ecumenist Constantin Bolohan serbează Botezul Domnului pe… 4 ianuarie???

Am primit la redacția portalului nostru un afiș pus de preotul ecumenist Constantin Bolohan prin satul Orășeni din Comuna Cristești, Județul Botoșani, în care cel care se consideră preot paroh al acelei parohii în care este primit cu ajunul de 10-15 familii anunță că Sfințirea caselor Credincioșilor, în Ajunul Bobotezei, se va săvârși Joi, 3 ianuarie 2019 :))

Nu știm ce calendar ține părintele Constantin Bolohan, dar în Calendarul Creștin-Ortodox pe 2019 Ajunul Bobotezei cade mereu pe data de 5 ianuarie, este zi de ajunare și de pregătire pentru praznicul Botezului Domnului, care se sărbătorește pe data de 6 ianuarie pe calendarul nou, în fiecare an.

Chiar și în calendarul ecumenist tipărit de catolicii din Iași, în care apar, nu știm încă dacă cu acordul sau fără acordul MMB, imagini cu Catedrala Mitropolitană din Iași și cu Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, iar sfinții Bisericii noastre sunt amestecați cu „sfinții” papistași, fără nicio referire la sfințenia lor, Ajunul Bobotezei este tot pe 5 ianuarie.

“Calendarul comun” s-a realizat. Așteptăm fără nicio reacție “potirul comun”?

Anul acesta, Ajunul Bobotezei este sâmbătă, iar nu joi, cum le scrie părintele Bolohan credincioșilor rămași loiali în parohia martiră Schit Orășeni din Botoșani, în care MMB se chinuie de un an de zile să îl impună pe acest preot. Una este să umbli „cu ajunul” înainte de Bobotează pe la casele oamenilor și altceva este să anunți că le sfințești casele „în Ajunul Bobotezei”…

Părintele Constantin Bolohan se consideră preot paroh al Parohiei Schit Orășeni din ianuarie 2018, când a fost numit în mod necanonic preot, ca urmare a caterisirii pe nedrept a părintelui Ioan Ungureanu, care a întrerupt pomenirea episcopului ecumenist, ca urmare a semnării de către acesta a documentelor sinodului ecumenist din Creta.

Din ianuarie 2018, preotul Bolohan a încercat în zadar să cucerească simpatia credincioșilor din localitate, fără mari șanse, poate și din pricina gândului cu care vine în localitate, dar și a prestației modeste.

În ianuarie 2018 a întrunit o adunare parohială la Mănăstirea Zosim, compusă din vreo 20 de membri din 300 de persoane, cu care și-a încropit un consiliu parohial fără nicio putere de decizie, întrucât nu împlinește nici măcar condițiile legale cerute de Statutul BOR pentru a funcționa.

„Sediul social” al „parohiei” părintelui Bolohan este o cârciumă, unde, în anumite ocazii, părintele își mai lipește afișele prin care își anunță credincioșii de diferite activități pe care le desfășoară.

„Casa parohială” este domiciliul unui cetățean de religie islamică, lucru interzis de sfintele canoane. Pentru a-i atrage pe puținii săi „parohieni”, părintele Bolohan i-a dus în excursii și pelerinaje.

În urmă cu jumătate de an, părintele Constantin Bolohan s-a alăturat echipei MMB care i-a deschis părintelui Ioan Ungureanu o procedură juridică de evacuare de urgență din parohie. Miza demersului era recuperarea bisericii Schitului, pentru ca MMB să poată sluji acolo pe data de 16 mai, ziua Sfinților ocrotitori ai Schitului, Sila, Paisie și Natan. Demersul nu a avut succes, procesele izvorâte dintr-însul aflându-se în diferite stadii la instanțele județene.

În demersul său, părintele Constantin se bucură de sprijinul primarului localității, domnul Lucian Borfotină, care, de hramul Schimbării la Față a Domnului, pe 6 august, i-a organizat un bâlci cu mici și bere, în plin post al Maicii Domnului. Scopul demersului a fost același: sporirea popularității „noului paroh”. Până de curând, s-a bucurat și de sprijinul inspectorului bisericesc preot Florin Chirilă, care pare a fi fost retras de către MMB din acest tip de activitate.

Cu toate acestea, părintele Constantin Bolohan nu pare a avea succes în misiunea sfinției sale. Motivul principal: sfinții Sila, Paisie și Natan nu doresc un preot ecumenist în Schit Orășeni.

Concluzia tristă: MMB nu știe ce să mai facă să alunge unul dintre cei mai buni preoți ai săi pentru a-l instala pe un preot care are mari probleme în a le explica parohienilor un mesaj simplu: că vine cu ajunul Bobotezei, iar nu în Ajunul Bobotezei, să le sfințească casele. No comment!

 

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)