Papa Francisc continuă „misionarismul” pentru realizarea Religiei Unice Mondiale

Un singur lucru vă voi spune: după ce noul Papă va fi ales ca şi întâistătător al bisericii catolice şi în viitor – ca şi conducător al pan-religiei mondiale, pentru că prorocul mincinos va fi şi conducătorul pan-religiei, vor urma o serie de schimbări uluitoare. Aceasta râvnesc slujitorii vrăjmaşului, să-l folosească pe acest papă ca şi lider al tuturor religiilor, acesta va fi pseudo-profetul” (Părintele Elpidie).

 

Papa Francisc își construiește Religia Unică Mondială numită Chrislam, dar nu se va limita doar la o simplă alianță între catolici și musulmani. Nu, ci va include în ea, toate credințele majore, cu o singură excepție notabilă. Nu va include Creștinismul biblic (de fapt, nu va include Ortodoxia curată, care nu acceptă ecumenismul interconfesional – n.n.), ci doar „Biserica creștină din Laodicea” (Apoc. 3, 14-17), care este neplăcut de căldicică.

În videoclipul de mai jos veți vedea o serie de lucruri pe care aș dori să le subliniez. Îl veți vedea pe Papa Francisc lăudând budismul și făcând apologia virtuților sale.

Îl veți vedea pe Papa Francisc dăruind și primind binecuvântări sub privirea atentă a statuilor păgâne.

Și îl veți vedea pe Papa Francisc prezentându-l pe liderul budist cu o copie a Declarației sale privind Manifestul de Fraternitate Umană a viitoarei Religii Unice Mondiale.

Papa Francisc s-a întâlnit cu Somdej Phra Maga Muneewong la Wat Ratchabophit Sathit Maha la Templul Simaram din Bangkok, în timpul unei călătorii efectuate în Asia, timp de șase zile în Thailanda și Japonia.

V-am arătat cum Papa Francisc a călătorit la Abu Dhabi la începutul acestui an și a încheiat un Tratat cu șeicul Ahmed al-Tayeb, liderul conducător al Islamului Sunit. Acordul de pace a dus la formarea unui consiliu inter-confesional al Chrislam-ului, care a dus apoi la uimitorul anunț că un sediu al Chrislam va fi deschis în Abu Dhabi până în 2022. Ulteriori Papa Francisc a călătorit în Thailanda, unde s-a întâlnit cu liderul conducător budist, și la fel ca în Abu Dhabi, i-a prezentat acestuia o copie a Declarației cu privire la „Fraternitatea Umană”, Manifestul Vaticanului despre Religia Unică Mondială .

În cadrul unei întâlniri cu liderul budist din Thailanda, Papa Francisc a constituit  Religia Unică Mondială.

DIN CATOLIC HERALD, Marea Britanie, aflăm: După ce au ținut discursurile pregătite, Papa Francisc și liderul budist au avut o scurtă convorbire informativă, în care au discutat despre valoarea fraternității dintre cele două religii pentru promovarea păcii.

„Dacă suntem frați, putem ajuta la pacea mondială”, pe săraci și pe cei suferinzi a spus Papa Francisc , „pentru că a ajuta săracii este întotdeauna o cale de binecuvântare.” Cei doi au vorbit deasemenea despre educație și rolul misionarilor în țară. Înainte de a pleca, cei doi conducători au făcut schimb de binecuvântări reciproce.

Urmăriți și aflați cum este creată Religia Mondială Unică de către Papa Francisc, veți vedea totul cu proprii ochi. Cortul Chrislam-ului este foarte încăpător.

Trad. dr. Gabriela Naghi

Notă editor,

Se pare că și sectele se înfricoșează de o astfel de perspectivă, în care papa Francisc (identificat de Părintele Elpidie cu profetul mincinos) dorește realizarea unei religii unice mondiale, religia Antihristului. „Creștinismul biblic” (sectele neoprotestante), așa cum numește autorul articolului „biserica” pe care profetul mincinos nu o va supune, este de fapt supus direct Antihristului prin ereziile condamnate de Biserică („orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist”, I In. 4, 3). Doar Biserica Ortodoxă neîntinată de ecumenism va refuza supunerea față de profetul mincinos și includerea în Religia Unică Mondială a Antihristului.

ONE WORLD RELIGION: Pope Francis Traveled To Thailand And Presented Buddhist Supreme Patriarch With ‘Declaration On Human Fraternity’ Peace Covenant Of Chrislam • Now The End Begins

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

1 comentariu la “Papa Francisc continuă „misionarismul” pentru realizarea Religiei Unice Mondiale

  1. Pentru combaterea SIDA, catedrala Sf. Ștefan din Viena și-a oferit si anul acesta, altarul activiștilor LGBT și travestitului Conchita Wurst. Cu binecuvântarea și în aplauzele cardinalului Christoph Schönborn, a avut loc un spectacol blasfemiator, în care actori deghizați în diavoli, dansatoare cu pieptul gol, cu coarne și salopete din latex, catarame cu cranii, travestiți, pene, lumânări, muzică electronică și fum roșu, a invadat interiorul catedralei. Și peste toate, crucifixuri, veșminte preoțești și felinare. Spectacolul satanist a fost co-sponsorizat de Cavalerii din Malta, filiala din Austria.
    Alexander Tschugguel, cel care a îndepărtat idolii păgâni Pachamama dintr-o biserică din Roma în timpul Sinodului Amazon, care locuiește în Austria, a subliniat că evenimentele LIFE + oferă, celor mai importanți activiști LGBT din Austria un amvon în importanta catedrală catolică.
    Un „preot”catolic a recunoscut că„inima Vienei Catolice”, a fost transformată într-o „sală polivalentă”. Evenimentul demonstrează „foarte bine moartea unei „Biserici” slabe ”.

Lasă un răspuns la gabrielanaghi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)