Ordonanța prin care se completează art. 13 al Legii 55/2020 nu schimbă cu nimic faptul că purtatul măștii în exterior nu are bază legală

Guvernul Orban a emis zilele trecute o Ordonanță de Urgență a Guvernului, prin care completează articolul 13 din Legea nr. 55/2020, în sensul că elimină cuvântul „înschise” din expresia „spații publice închise”, lăsând să se înțeleagă faptul că masca devine obligatorie în toate spațiile publice din România, fie ele deschise sau închise.

Prin această completare a legii, Guvernul Orban recunoaște că pe tot parcursul anului a introdus purtarea măștii în spațiile deschise în mod ilegal, fie prin decizii la nivel guvernamental, fie prin decizii la nivelul prefecturilor, cum ar fi deciziile prin care Primăria Municipiului Piatra Neamț a refuzat timp de o lună să ne acorde dreptul de a protesta, în baza prevederilor unei anexe la o hotărâre de guvern, pe care a invocat-o pentru a spune că fără mască de protecție nu putem protesta în stradă.

Primăria Piatra Neamț ne refuză de două săptămâni dreptul la protest. Am deranjat pe cineva?

Dându-și seama că nu poate impune purtarea măștii în toată țara fără o prevedere în Legea 55/2020, pentru că ar fi contestată, cum a fost până acum, Ludovic Orban s-a gândit să completeze legea printr-o Ordonanță de Urgență.

Ceea ce a ignorat primul-ministru ignorant al României este că completările pe care el le aduce Legii nr. 55/2020 nu reprezintă voința Parlamentului României, ci pe cea a Guvernului său, fiind prin urmare nule de drept, deoarece Curtea Constituțională a statuat, în Deciziile nr. 152 și 457 din 2020, că în materie de dispoziții care afectează drepturi și libertăți fundamentale nu poate legifera nici Guvernul, nici CNSU, nici miniștrii, nici prefecții, ci numai Parlamentul României.

Despre faptul că purtarea măștii încalcă drepturi și libertăți, avem deja la nivel european o decizie a tribunalului administrativ din Strassbourg, în care se spune că obligarea la purtarea măștii încalcă art. 8 al Convenției CEDO, care prevede dreptul la propria imagine publică și la exprimarea propriei personalități.

Tribunalul francez s-a pronunțat pe problema măștilor în exterior pentru că a fost sesizat pe problema aceasta, dar este evident că ceea ce încalcă dreptul la proprie imagine în stradă încalcă și în magazin, sau în biserică, sau în primărie, pentru că nu putem considera că omul își exprimă personalitatea doar în stradă, iar în spații publice închise nu are personalitate.

În consecință, adaosul la Legea nr. 55/2020 nu schimbă cu absolut nimic situația existentă anterior, când măștile erau impuse prin anexe la Hotărâri de Guvern, așa că purtarea măștii în spațiile publice deschise nu are niciun temei legal și nu este obligatorie, iar amenzile care s-ar aplica, care, la rândul lor nu au nicio bază legală, sunt abuzuri pentru care polițiștii pot fi acționați în judecată.

Purtarea măștii în spații publice închise nu are amendă în Legea 55/2020, iar în cele publice deschise nu este obligatorie

Cât despre temeiul legal al amenzilor aplicate pentru purtarea măștilor în spații publice închise, discuția este aceeași cu cea din articolul anterior, în care am demonstrat că art. 66, alin. a) din Legea nr. 55/2020, care stabilește amenzile, trimite la litera k a art. 65, care, la rândul său, trimite la art. 5, alin. 2, lit. d din lege, unde se vorbește la modul general despre măsuri de protecție a vieții, fiind enumerate doar izolarea și carantina, dar nu și purtarea măștii, fără a se face vreo trimitere la art. 13, cel care prevede obligativitatea măștilor în unele spații publice închise, în timp ce Decizia nr. 457/2020 a CCR ne spune că, pentru a fi legală, o contravenție trebuie să se referă la un fapt clar, previzibil și precis delimitat, nu dedus din diverse expresii generale, cum e cazul cu presupusa amendă pentru nepurtarea măștii.

Prin urmare, voința legiuitorului a fost de a da posibilitatea instituirii obligativității purtării măștii în unele spații publice închise, însă fără a institui o sancțiune în cazul în care nu se respectă această măsură. Astfel, toate amenzile date de polițiști sunt lipsite de temei legal și trebuie contestate în instanță, motiv pentru care cei mai mulți dintre polițiști recurg la „avertisment”, neprevăzut în lege, pentru a nu complica situația, deoarece știu că nu au bază legală.

Se cuvine să mai menționăm faptul că Legea nr. 55/2020 impune ca sancțiuni doar unele amenzi pentru anumite situații, însă nu prevede că persoana sancționată cu amendă trebuie brutalizată sau scoasă afară din spațiul în care a fost prinsă fără mască, cu atât mai puțin că agenții economici au vreo obligație să facă poliție în unitățile pe care le au, riscând să își piardă clientela de dragul guvernului, în condițiile în care dreptul comercial identifică clientela ca fiind unul dintre bunurile incorporale ale fondului de comerț, adică fiind parte a zestrei unei firme sau societăți, iar guvernul nu are dreptul de a cere comercianților să își saboteze propriile afaceri pentru a suplini lipsa de legalitate a acțiunilor haotice de combatere a bolii cu care ne confruntăm de un an de zile, cu rezultate catastrofale, dacă ar fi să credem propaganda mincinoasă a media și comunicatele guvernamentale.

Refuz botnița sclaviei noii ordini mondiale

Denunț drept genocid și crimă împotriva umanității obligarea întregii populații a României de a purta mască de protecție, închisă până deasupra nasului, în toate spațiile publice, argumentând că populația care locuiește în mediul urban la bloc este condamnată să nu poată respira normal decât în spațiul închis al propriei locuințe, în care persoana trăiește, adună tot felul de noxe firești, are un aer închis, specific locuințelor neaerisite suficient, mai ales pe timp de iarnă.

O astfel de măsură criminală este de natură a ajuta virusul să prolifereze, în loc să îl combată, condamnând o parte însemnată a populației la o predispunere la îmbolnăvirea cu diferite boli specifice lipsei de oxigenare.

Aceste considerente fac purtarea măștii cu atât mai ilegală și anticonstituțională.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)