În secolul al XVIII-lea, istoria bisericească consemnează un fapt uimitor: în Țara Românească (Mitropolia Ungrovlahiei) credincioșii Bisericii nu se mai împărtășeau cu Sfintele Taine aproape deloc, luând doar la Paști pâine binecuvântată pe care o numeau (și o mai numesc) „Paști”. Iată ce scria mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753) despre practica sacramentală românească din prima jumatate a secolului al XVIII-lea: „Cei mai mulți din norod nici ar fi știind ce este Sfânta Priciastenie [Împărtășanie], ci numai la ziua Sfintelor Paști ar fi mergând la biserică și nu doar ca să asculte slujba Sfintei Liturghii și să se împărtășească cu Sfintele Taine fiind mai înainte spovediți și gătiți pentru această Taină Sfântă, ci numai ca să ia pâine și vin, paximan ce se numește de voi Paști, iar alții cu ani îndelungați nu s-au spovedit, și alții iar în toată vremea vieții lor, după cum am înțeles, Spovedania și Sfânta Priciastenie [Împărtășanie] ce este nu o știu, fără decât a alerga în ziua de Paști pe la bisericile lor de iau atunci acea pâine și acel vin nesfințit sau iau agheasmă, numind că este Paști”[1].
Mai mult decât atât, Mitropolitul Neofit, pentru neorânduiala găsită la români, va cere preoților să împărtășească poporul cu Sfintele Taine (nu cu pâine – paximan), amenințând cu excomunicarea pe cei care vor rămâne în această „rătăcire și cădere în pierzanie”.
Se pare că istoria se repetă sau continuă pe aceleași coordonate ale nepăsării față de sfințenia întru Hristos Euharistic, poporul român, necatehizat, fiind ținut în întuneric, spunându-i-se amăgitor că pâinea sfințită cu agheasmă și stropită cu vin ar fi „Paști”. E bine să se știe că pâinea numită greșit „Paști”, nu poate fi sfințită înainte de Jertfa Mântuitorului din cadrul Sfintei Liturghii, în Noaptea de Înviere, la Axion, atunci când la strană se cântă Îngerul a strigat. Iar această pâine este binecuvântarea pe care Biserica o dă credincioșilor ca anafură, nu ca Sfânta Împărtășanie! Cei care se împărtășesc nici nu mai au nevoie de această pâine. O iau ca pe anafură după momentul împărtășirii, nu ca „Paști”! Pâinea numită în popor „Paști” poate fi sfințenia pregătită (ca o mângâiere) de Biserică pentru cei opriți să se împărtășească sau pentru cei care din binecuvântate pricini nu au putut ajunge la slujba Sfintei Învieri.
Anul acesta, din nefericire, întregul popor dreptcredincios a fost „oprit” de la Sfânta Împărtășanie de către ierarhia BOR supusă cezarului, fără a se conduce de Sfintele Canoane, ci de „Ordonanțe militare”, într-o politică corectă, plăsmuită pe duhul antihristic al lumii întunecată de păcat.
Ceea ce se petrece în spațiul mediatic zilele acestea este fără îndoială un „STEAG FALS”, fluturat perfid de mercenari ai condeiului și (de)formatori de opinie, într-o lume răpusă și stăpânită de virusul indolenței. Din nefericire, Lumina se ascunde cu bună știință sub obroc și Pâinea Vieții se negociază între autoritățile statului și ierarhia BOR.
ATENȚIE, POPOR AL ÎNVIERII! Pâinea sfințită (numită „Paști”) și Sfânta Lumină sunt umbre ale Sfintelor Paști care sunt Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos! E o diversiune statală și eclezială fără precedent!
Se dă o luptă pierdută din start și se „pariază” pe un cal mort! Toată lumea s-a focusat pe Sfânta Lumină și Paști (pâinea sfințită), uitându-se esențialul: Lumina și Paștile sunt Hristos, prezent în chip real în Sfânta Euharistie, nu în pâine sfințită și lumină materială!
Aici e vicleșugul! Cea mai iscusită lucrare a diavolului este de a-l lipsi pe credincios de Sfintele Taine! S-a întâmplat anul acesta, poporul român ortodox fiind momit cu umbre ale sfințeniei și ale Vieții celei adevărate!
Ușile bisericilor s-au zăvorât pentru a-L încuia pe Hristos înăuntrul sfintelor locașuri! Și dacă Hristos este ținut în mormânt pecetluit de legi omenești, de ce să căutăm pe Cel Viu între cei morți (Luca 24, 5)? Negreșit, Hristos va învia, iar piatra mormântului va fi dată la o parte. Îl vom descoperi la frângerea Pâinii, nu în substituți și forme legalizate care anulează Taina și creează o pseudo-teologie la vreme de „pandemie”!
Dacă se va interzice în noaptea Sfintelor Paști să ajungeți la biserică și vă va fi imposibil ca să ajungeți măcar la porțile sfântului locaș pentru a lua Sfânta Lumină, aprindeți candela din Vinerea Mare (Joi seara) și o lăsați nestinsă până în noaptea de Înviere! La ora 0:00, în Duminica Sfintelor Paști, aprindeți o lumânare, dacă se poate din ceară curată, și veți avea Lumina Sfântă! Va lipsi, însă, Paștile Hristos prezent doar în Sfânta Euharistie (nu în pâinea ce se numește „Paști” în popor – aceea este doar pâine sfințită, nu Trupul și Sângele Domnului Hristos, adică Sf. Paști!).
Citiți, desprinși de mediul online (care „stinge” Taina și „îmbogățește” sentimentalist), Deniile din Vinerea Mare (a celor 12 Evanghelii) și Sâmbăta Mare (a Prohodului). Folosiți Ceaslovul, citind psalmii Utreniei și apoi, slujba Deniei zilei din Triod.
Triodul îl puteți descărca de pe acest site: https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/triod-bucuresti-1986
În Ziua Învierii și apoi în toată Săptămâna Luminată citiți din Penticostar Canonul Sfintelor Paști și Acatistul Sfintei Învieri din Acatistier, cântând cu mare bucurie: Hristos a înviat!
Penticostarul îl puteți găsi pe acest site: https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/penticostar-bor-1999
Este bine, în această perioadă, să ne învățăm cu rugăciunea particulară în propriile noastre case, după rânduiala bisericească, redescoperind în mod practic slujbele Bisericii. Lupta cu „pandemia” poate dura mult timp de acum încolo. Este foarte posibil ca Hristos să ne vrea înapoi în sfintele locașuri întăriți întru Adevărul Sfânt, curățiți de ecumenism și superstiție, formalism și pietism, mai sporiți duhovnicește și mai implicați în viața Bisericii.
Bun lucru ar fi să săvârșim acest „ritual” al rugăciunii particulare conștienți fiind de vinovăția întregului popor pentru înstrăinarea de Adevăr, prin păcat și apostazie. Ar trebui cu toții să ne întrebăm, astăzi: de ce a îngăduit Hristos Domnul ca să fie lipsiți credincioșii de slujbele Bisericii, iar preoții să rămână singuri în slujire, fără popor? Omul nu ar fi putut închide bisericile dacă acest lucru nu ar fi fost îngăduit de Dumnezeu!
Note:
[1] Diac. Ioan Ică jr., Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, Sibiu 2006, p. 7.
Despre autor
Vă recomandăm și
Mărturisirea antiecumenistă NU este Reformă! Considerente teologice față de unele teze puse în discuție publică de către Părintele Matei Vulcănescu
Feminismul este o ideologie inspirată de legenda demoniței Lilith, „soția lui Satan”, „ruina lumii”
Botezul Domnului în Parohia mărturisitoare antiecumenistă Schit Orășeni
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Hristos A Înviat!
Praznic luminos și binecuvântat cu daruri alese spre mangâierea inimii și pacea sufletului, dumneavoastră domnule Mihai Silviu Chirilă, celor dragi și tuturor creștinilor ortodocși care cu gânduri bune, cercetează acest blog!
S-a vehiculat ideea de a închide persoanele peste 65 de ani în locuri speciale”spre binele și sănătatea lor”, asemeni evreilor în ghetouri în timpul celui de-al 2-lea război mondial. Naziștii doreau purificarea rasei prin exterminarea celor care nu corespund rasei ariene, urmașii doctorului Mengele din ziua de azi doresc exterminarea persoanelor de peste 65 de ani, care fac umbra pământului degeaba, vectori ai îmbolnăvirii cu coronavirusul ucigaș, umilindu-i într-un mod irațional, de neconceput, stigmatizându-i cu o ură ucigașă.
Miliția în loc să supravegheze și să țină la respect miile de infractori țigani alungați din statele Europei, care au început să facă legea în Romania, întreținând o atmosferă de spaimă, violență și teroare, păzește în continuare cu încrâncenare porțile zăvorâte cu lacăte ale bisericilor ortodoxe, pândesc la intersecții cu carnețelul de amenzi în mână, la ordinele stăpânilor vremelnici.
Aceste iude, acești irozi ai veacului de acum, ce-ar voi să facă creștinilor ortodocși?
Să închidă definitv toate bisericile, să-i lipsească de sfânta Liturghie, să numai aprindă în veci o candelă la mormintele celor dragi, să-l lase pe tot omul fără un loc de muncă, fără bani, fără casă, să-i țină mai ales pe cei în vârstă, cât mai mult izolați în case și lipsiți de soarele și aerul de afară, doar -doar vor ceda psihic și se vor îmbolnăvi irecuperabil.
Chiar dacă ne vor vaccina ca pe vitele în țarc, chiar dacă ne vor implanta forțat cipuri cu care să ne țină sub control și să renunțăm la a vorbi cu Dumnezeu, chiar chinuiți fiind, nu ne vom pierde nădejdea în Domnul care a Înviat pentru noi!
Răul pregătit în laboaratoarele criminale a luat aspectul unui virus nevăzut cu distrugătoare efecte, pe care oamenii înșiși i le sporesc prin frica, panica, slăbiciunea și lipsa încrederii lor în puterea, bunătatea și dragostea neîmpuținată a Mântuitorului Hristos care A Înviat, Învie și va Învia totdeauna pentru fiecare zi, pentru fiecare om în parte, pretutindeni și în veci vecilor.
Hristos A Înviat și a deschis drumul îndumnezeirii omului, așezându-l cu trupul lui neputincios alături de Dumnezeu.
Cât de actuale sunt cuvintele Monahului Nicolae de le Rohia, în aceste vremuri rele, când conducătorii lumii au plecat genunchii in corpore în fața mafiei bancare globaliste, sluga directă a stăpânului legiunilor întunericului. S-au ridicat fariseii, saducheii și învățații timpului, zeloși apărători ai sănătății împotriva creștinilor, într-un duh anticristic de o violența nemaiîntâlnită, sechestrând oamenii în casele lor și punând bisericile sub pază strictă polițienească. Conducătorii Bisericii au acceptat neputincioși ceea ce nu era de acceptat, și au plecat capetele în semn de supunere la unison, unii punând icoane și candele pe scaunele din bisericile goale. Poate în alt timp imaginea m-ar fi emoționat, dar acum….
„Resemnarea, bunătatea, îngăduința și îndurarea sunt desigur virtuți creștine majore. În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutății, fățărniciei, nedreptății strigătoare la cer, a nepăsării de durerea și nevoia altuia, a ticăloșiei, nemerniciei, fomalismului încrâncenat și cinic, a setei de sînge, a vrălmășiei nepotolite, creștinul se cuvine să urmeze pilda Domnului și Învățătorului său și să se umple de sfântă mânie.
Există două feluri de mânie, net osebite între ele: Mânia ca păcat –personală, egoistă, prostească, încăpăţânată, ridicolă de cele mai multe ori, izvorâtă din ură, pizmă, nestăpânire de sine, resentiment, necugetare. Şi mânia legitimă – sfântă, dezinteresată, stârnită de spectacolul sfâşietor al răutăţii dezlănţuite, al strâmbătăţii triumfătoare, al nedreptăţii făcute semenului meu ori semenilor mei sau al ocărârii, al asupririi şi batjocoririi lui ori a lor. Mânia aceasta de-a doua nu e câtuşi de puţin un produs al agitaţiei lăuntrice, al zvâcnetului temperamental, ci e cu totul raţională şi e declanşată din afară. (Domnul ni se înfăţişează câteodată îmboldit de mânie, furios însă nicicând. Furia, viscerală şi tâmpă, nu poate fi generoasă şi sfântă, mânia da – cu prisosinţă.)(…)
Mânia mea, iscată de erupţiile prostiei şi răutăţii din juru-mi, de suferinţa nemeritată a fratelui meu, de nedreptatea ce i se face, de formalismul deşănţat, de minciuna neruşinată, de dispreţul pentru om, discriminări, necesitate, înşelăciune, palme peste ochi date celui nevinovat, asuprirea celor lipsiţi de apărare, batjocorirea celui slab şi altele asemenea lor, nu mai este un păcat, ci o virtute – o datorie chiar. Şi-i bună, sfântă şi dreaptă. Acest soi de înflăcărată mânie a fremătat şi în sufletul Domnului şi-i cuviincios şi
înţelept să ne aducem aminte de un adevăr deseori dat uitării, spre a nu deforma în mintea, inima şi cugetul nostru înţelesul justiţiar şi clarvăzător al creştinismului.
Creştinul nu-i, prin definiţie, un nătâng şi un prizărit, un insensibil, grijuliu numai de sufletul şi tihna lui, un adept al subterfugiului: „Ce-mi pasă mie?”. Lui, cu precădere, îi pasă de ceilalţi.
Învrednicească-ne Domnul de sfânta mânie împotriva tuturor formelor răului şi dăruiască-ne voinţa şi vitejia de a le înfrunta cu puterea Sfânt Numelui Său. ”
(Sursa : Nicolae Steinhardt, Monahul Nicolae Delarohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997,
pp. 213-214)
Mi-e dor de impartasanie!
Adevărat a înviat! Bucurie și pace în suflet.
Drumul pe care va trebui să mergem e de acum dificil.
Personal am de gând să merg așa: să lupt pentru drepturile mele de creștin ortodox până în pânzele albe, dar să și fiu pregătit să accept posibilitatea de a pierde această luptă și de a suferi consecințele unui regim demonic care se va instala în lume.
Am văzut înainte de Paști cum drepturi fundamentale pot fi interpretate în instanțe cum vrea cel ce are autoritatea publica și cum lucruri care ar trebui să fie cheia de boltă a sistemului democratic pot deveni deodată nimic în ochii celor care sunt chemați să susțină regimul.
Am fost deosebit de dezamăgit, dar voi continua lupta până când ea nu se va mai putea continua defel. După aceea mă voi încredința cu totul milei lui Dumnezeu și voi avea grijă exclusiv ca sufletul să nu îmi fie furat de către statul totalitar care se va instaura sigur, dacă nu va putea nimeni să îl oprească. Iar cu un popor ca cel român statul totalitar se va instala fără probleme.