Editorial
Mitropolitul Miron Romanul – model de mărturisitor al dreptei credinţe pentru ierarhii actuali
După moartea mitropolitului Şaguna viaţa bisericească a românilor ortodocşi din Transilvania a fost deosebit de
Chemare la calea împărătească a luptei contra ereziei ecumenismului
Părinții autori ai comunicatului din 17 ianuarie 2018 și-au exprimat din start opinia că nu
Ierarhii ecumeniști ai BOR – vasali la Poarta Fanarului
„De ce trebuie să ne temem? De nimic, în afara înstrăinării de Dumnezeu și de
Schismaticii ucraineni sunt de acord cu crearea vicariatului românesc
Biserica schismatică ucraineană, care a luat naștere la 15 decembrie și a primit tomosul de
Respectul față de mireni la Sfinții Părinți
Proloagele pentru 3 martie ne prezintă o relatare despre respectul firesc și dragostea de care se bucurau mirenii în ochii marilor trăitori ai pustiei și ai preoților care îi căutam pe aceștia să ia cuvânt de învățătură de la ei.
Un exemplu de smerenie și vedere înainte cu duhul, în care un mare sihastru nu se sfiește să ceară cuvânt de învățătură de la un simplu mirean, arătând înaintea oamenilor viața curată pe care acest om o avea înaintea lui Dumnezeu, pentru a o face prilej de îmbogățire duhovnicească atât pentru sine, cât și pentru preotul care relatează întâmplarea.
Tâlcul povestirii este că părinții îmbunătățiți și trăitori cu adevărat ai lui Hristos nu se rușinează să învețe de la simpli mireni, atunci când au ceva de învățat de la aceștia, și nu îi tratează ca pe o turmă necuvântătoare, chemată la o ascultare necondiționată, ci ca pe frați întru Hristos, conștienți că și aceștia sunt mădulare vii ale Bisericii, iar viața duhovnicească a unora dintre ei poate fi comparabilă chiar cu a sihaștrilor și preoților cu viață sfântă.
„Minunata” nouă lume ecumenistă, tot mai aproape de Ortodoxie (III)
Partea a III-a. Problemele cotidiene ale evitării ecumeniștilor în Ortodoxia României „După îndelungi căutări și
Scrisoare adresată mărturisitorilor de la Rădeni
Părintele Pamvo crede că nu mai este Har în Biserică, deci se află în schismă,
Patriarhia Română negociază cu autoritățile ucrainene recunoașterea schismei din țara vecină
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a luat, în ședința din 21 februarie 2019, unele decizii cu
Răspunzând scrisorii noastre deschise, MMB a cerut oprirea editării „calendarelor catolico-ortodoxe”
Ca urmare a scrisorii deschise adresate la data de 3 ianuarie 2019 Mitropoliei Moldovei și
Călugărul filostilist Sava batjocorește lupta antiecumenistă a părintelui Ioan Ungureanu și a sătenilor din Orășeni
Imediat după căderea Rădeniului, călugărul Sava îi îndeamnă pe credincioșii rămași fără biserică unde să se închine să nu se ducă la părintele Ioan Ungureanu, afirmând, în mod halucinant, că părintele care se află în linia întâi a luptei antiecumeniste nici nu ar fi întrerupt de fapt pomenirea.
Argumentele formulate țin de gândirea schismatică a monahului atonit.
Scrisoarea unei credincioase din Neamț adresată celor care au provocat căderea Rădeniului
Iată-ne dezorientați și îndurerați acum, rămași fără un loc de rugăciune, la câteva săptămâni după
Preotul Staicu „îl livrează” consistoriului pe un preot nepomenitor, admițându-i caterisirea nepronunțată
Reacția de neînțeles a preotului Staicu față de mărturisirea de credință a ieromonahului Lavrentie Srăchinaru are ca explicație faptul că preotul respectiv a fost hirotonit după sinodul mincinos din Creta.
În vara anului trecut, părintele Lavrentie a fost anunțat de către cei care au dărâmat Rădeniul și rezistența acestuia din Mitropolia Moldovei că nu îl recunosc ca preot, pentru că a fost hirotonit de către eretici.
Din acest motiv, preotul Staicu îl respinge pe acest părinte, pe motive aparent serioase, deși părintele respectiv este unul dintre adepții extremismului călugărului filostilist Sava Lavriotul.
În realitate, gruparea schismatică Sava nu recunoaște tainele săvârșite de către ierarhii semnatari din Creta (se pare că nici pe ale celor nesemnatari direct), deși afirmă contrariul la fiecare pas.
MMB îi consideră și îi tratează pe credincioșii ortodocși proprii ca pe o “plebe”
Mitropolia Moldovei și Bucovinei se află într-un șir de procese cu comunitatea satului Orășeni și
