Editorial

„Prințul Bisericii”, mitropolitul ecumenist Teofan, prezent în Piața Palatului Culturii la adorarea papei

Toate manifestările dedicate venirii papei în România au un singur scop: adorarea unui om – papa Francisc. Toți participanții la eveniment, toți cei ce îl comentează pe la televizor fac același lucru: vorbesc despre un om. Despre Dumnezeu și Maica Domnului vorbesc doar în contextul vorbelor spuse despre acel om.
Din acest motiv, consider că mitropolitul ecumenist Teofan a participat pur și simplu la adorarea unui om în fața Palatului Culturii din Iași, unde l-a salutat pe omul adorat de toți.

“Locțiitorul Fiului lui Dumnezeu” s-a întâlnit azi cu “fratele său drag”

Vizita în România a papei eretic al Romei a început astăzi. Papa a avut o prestație fadă, în opinia mea, niște discursuri destul de șterse, pe care le-au auzit cam toți cei ce l-au primit ca oaspete prin lume.
Aceeași atitudine provincială din partea autorităților locale, manipulare până la saturare din partea presei, laică și bisericească.
Pe tot parcursul zilei, papa l-a numit pe patriarhul român „fratele meu iubit”. Îi dăm și noi acest titlu în materialul nostru.

„Maica acestui neam este Biserica Ortodoxă Română”. Petiție adresată sinodului BOR cu privire la vizita papei

Petiția „Maica acestui neam este Biserica Ortodoxă Română” a fost prezentată în lectură publică la 1 mai 2019, în cadrul Sinaxei interortodoxe de la Botoșani, fiind una dintre cele mai serioase luări de poziție din partea pliromei ortodoxe în fața evenimentului ecumenist desfășurat sub sloganul prozelitist „Să mergem împreună!”.
Petiția, semnată de aproximativ 300 de participanți la acea întâlnire, a fost depusă, alături de celelalte documente ale sinaxei, la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și la cabinetele tuturor episcopilor membri ai sinodului BOR.
Ne așteptăm ca episcopii Bisericii noastre să adopte cel puțin comportamentul pe care l-au avut omologii din sudul Dunării, din Biserica Ortodoxă Bulgară.

ISJ Iași: Recrutarea de voluntari în licee pentru primirea papei nu este prozelitism. Noi spunem că este

Portalul Mărturisirea Ortodoxă a cerut în luna aprilie Ministerului Educației Naționale și Prefecturii Iași să se pronunțe cu privire la legalitatea circularei trimise de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, pe baza unei adrese emise de un departament al Primăriei Iași, prin care se cerea ca fiecare colegiu și liceu din localitate să trimită 50 de voluntari dintre elevi și profesori pentru a participa la organizarea evenimentului venirii papei Francisc în localitate.
Până în acest moment, am primit un punct de vedere al ISJ Iași, în care ni se spune că documentul este autentic, dar că el nu încalcă legea, deoarece activitatea pentru care se recrutează voluntari se desfășoară în afara spațiului școlii.
Acestui punct de vedere i-am răspuns că activitatea prozelită este însăși recrutarea elevilor și profesorilor pentru a participa la acel eveniment, lucru interzis prin lege.
Ministerul Educației ne informează că petiția adresată de noi în urmă cu mai mult de 30 de zile se află spre soluționare la Corpul de Control al MEN. De asemenea, petiția adresată Prefectului Județului Iași este analizată și se așteaptă un răspuns la ea.
În luna martie, ministrul Educației Naționale s-a pronunțat, cu prilejul inaugurării unei fundații, că papa Francis este așteptat „de școala românească cu drag și bucurie”.
În toată febra pregătirilor pentru venirea papei la Iași, în fruntea a peste 100.000 de pelerini, singura care nu are nicio opinie și nicio poziție rămâne Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Scrisoarea adresată de portalul nostru încă din 15 martie nu a primit încă niciun răspuns.
Papa vine la Iași într-un oraș care lasă impresia că Biserica Ortodoxă Română nu are niciun fel de prezență în zonă, deși acolo este inima Ortodoxiei moldave și scaunul episcopal care dă, de obicei, viitorii patriarhi ai Bisericii noastre.

Paradoxul papismului contemporan: papa Francisc, „infailibilul” eretic

Papa Francisc este acuzat de înalți prelați, de preoți și de intelectuali membri ai cultului pe care îl conduce de afirmații și de atitudini eretice, lucru care nu i s-a mai întâmplat unui papa din secolul al XIV-lea. Începând din secolul al IX-lea papii romani au fost acuzați de erezie și invenții dogmatice de Biserica Ortodoxă Răsăriteană, care a și condamnat sinodal rătăcirile papiste, în secolele al IX-lea și al XIV-lea, apoi chiar de răzvrătiții protestanți din rândurile propriei organizații, dar mai puțin de către credincioșii cultului său.
Acest lucru pare paradoxal, deoarece același cult i-a proclamat pe papi infailibili, adică fără greșeală.
Studiul de față a fost publicat în numărul tematic dedicat ereziei papiste al revistei Mărturisirea Ortodoxă, an II, nr. 1, ianuarie-martie 2019, pp. 47-64 și încearcă să afle cum se împacă în mentalitatea papistă ideea de infailibilitate cu acuzația de erezie.
Cum se poate ca aceiași care îl acuză pe papă că este eretic să spună că îl recunosc ca infailibil, adică fără eroare, atunci când promulgă dogme din înălțimea funcției sale? Cum poate coexista statutul de eretic cu cel de infailibil? Cum poate un om care greșește în general în exercitarea funcției autoimpuse de „învățător suprem al creștinismului”, care în Biserica adevărată aparține doar Mântuitorului Hristos, să fie fără greșeală atunci când vorbește ex cathedra? Se poate acest lucru sau totul este o născocire și o cădere pe care Sfântul Iustin Popovici a asemănat-o cu cea a lui Adam și Iuda?

Așa se duce și se câștigă lupta împotriva abuzurilor biometriei

În anul 2016, o angajată la o bancă a stabilit un precedent juridic în România, fiind reintegrată în serviciu după ce a dat statul în judecată pe motiv că refuză să i se preleveze amprentele digitale.
Angajata la o bancă a argumentat că refuză să i se preleveze amprentele din motive religioase, susținând că biometria îi încalcă cele mai elementare drepturi, transformând ființa umană într-un simplu număr într-un sistem computerizat supus controlului și, deci, abuzului.
Concluzia procesului este că prelevarea de date biometrice trebuie să fie lăsată la latitudinea fiecăruia și nu se poate constitui în niciun caz într-un motiv de discriminare pentru cineva.
Considerăm că așa se duce lupta eficient împotriva abuzurilor biometriei, în acțiuni juridice menite să recunoască dreptul cetățenilor de a refuza, din motive de conștiință, prelevarea datelor biometrice. Nimeni nu poate fi obligat să fie amprentat ca un infractor sau să fie prezumat a fi potențial infractor.
Chiar dacă știrea este veche de trei ani, ea este esențială, deoarece se constituie într-un precedent juridic ce poate fi invocat de oricine decide să lupte real împotriva biometriei, în instanță, nu în discuții interminabile și puțin folositoare pe internet.

„Toate s-au umplut de antihrist”: pe cine propovăduiește Ortodoxinfo?

Siteul Ortodoxinfo surprinde în ultima perioadă printr-un atac deschis la adresa nepomenitorilor care urmează calea împărătească a luptei antiecumeniste. Motivul acestei atitudini este acela că sinaxa Botoșani II s-a axat doar pe tematica antiecumenistă, neabordând și problematica luptei antibiometrice.
Simțindu-se îndreptățiți să reacționeze public, Ortodoxinfo au făcut fără să vrea, în ultimele săptămâni, jocul sistemului ecumenist, deturnând atenția de la documentele sinaxei Botoșani II către acuzații nefondate privitoare la atitudinea nepomenitorilor români echilibrați față de actele biometrice. În felul acesta, Ortodoxinfo eliberează ierarhia ecumenistă de presiunea pe care mișcarea de nepomenire o exercită asupra ei pentru a renunța la erezie, încercând să redirecționeze această presiune asupra unor responsabili generici și impersonali, care nu pot fi trași la răspundere direct (sistemul mondialist, noua ordine mondială).
În demersul său, Ortodoxinfo face afirmații șocante, care dezvăluie o problemă sistemică a întregii sale abordări a luptei antisistem: accentul excesiv pus pe combaterea antihristului și a împărăției sale au redus perspectiva eshatologică ortodoxă corectă a celor care scriu (poate și a celor care citesc) siteul, predispunându-i spre căderi grave.
Studiul în toată regula pe care mi l-a inspirat această manifestare a siteului din ultima vreme se dorește un strigăt de alarmă, cu scopul de a-i trezi la realitate și a-i face să își ajusteze unele comportamente și acțiuni. El trebuie perceput în acest duh, chiar dacă conține afirmații aspre și mustrări, după părerea mea, binemeritate. Îi asigur pe cei cărora le este dedicat că nu a avut altă intenție.
Fac un apel la înțelepciune editorilor Ortodoxinfo, ca odată cu acest drept la replică al nostru să se încheie săptămâni întregi de tulburare creată în rândul celor care așteaptă de la noi să îi ajutăm, după puterile noastre, să continue lupta din ce în ce mai dificilă contra ereziei și sistemului necreștin în care trăim, nu să ne sfâșiem între noi.

Nepomenitorii care urmează calea împărătească a mărturisirii se întâlnesc la Botoșani pe 1 mai

Preoții nepomenitori și credincioșii care s-au îngrădit de erezie îi invită pe toți preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române să mărturisească deschis contra ereziei ecumeniste și contra adunării ecumeniste din Creta, din 2016, pentru ca astfel să fie convinși ierarhii Bisericii noastre că poporul credincios nu acceptă această erezie și să renunțe la ea, aducând astfel pacea în Biserica Ortodoxă Română.
Întâlnirea de la Botoșani, din data de 1 mai, este o chemare adresată tuturor preoților și credincioșilor BOR, din partea semnatarilor „Proiectului de Rezoluție” din 2018, care au luptat timp de doi ani ca preoții și credincioșii care încă nu au reușit să întrerupă pomenirea să nu fie considerați la grămadă eretici, de a mărturisi împreună, nepomenitori și pomenitori, public contra ereziei ecumeniste și a informa poporul despre pericolul contaminării Bisericii noastre cu ideile eretice ale ecumenismului.
Întâlnirea din 1 mai se constituie și într-o poziție oficială a celor ce luptă contra ereziei ecumeniste în Biserică față de anunțata vizită a papei Francisc, care se înscrie în programul ecumenist de atragere a credincioșilor ortodocși în mirajul „unității în diversitate” a creștinilor, idee eretică ce desființează hotarul canonic și patristic între Ortodoxie și erezie, între Adevărul de credință și minciuna omenească.