Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne

Migrația masivă a românilor ortodocși în Occident i-a dat Bisericii Ortodoxe Române șansa de a face o misiune la scară continentală și a participa masiv la reîncreștinarea continentului păgânizat. Diaspora română este cea mai masivă și mai activă la nivel social emigrație dintr-o țară ortodoxă în Europa Occidentală.
În loc să le arate occidentalilor ce înseamnă a fi ortodox, mulți preoți și toți episcopii trimiși în diaspora au defilat braț la braț cu ecumeniștii, lăsând acelor popoare impresia că nu sunt cu nimic diferiți de cei pe care îi părăsiseră pentru că îi consideraseră lipsiți de har.
Prin duhul ecumenist, aceștia au închis ușa Bisericii multora dintre occidentalii pe care, altfel, i-ar fi putut aduce la Hristos.

Se încheie și anul acesta săptămâna de conslujire a ierarhilor ortodocși din România cu ereticii, pe care în mod necanonic îi numesc “frați creștini”, considerați, după noua eclesiologie, parafată oficial la sinodul din Creta, “mai de aproape sau mai de departe”, adică “biserici” sau încă doar “confesiuni”, după cum îi clasifică de ani de zile anunțurile Patriarhiei cu privire la săptămâna ecumenistă de împreună-rugăciune cu aceștia.

„Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!” Iubirea mincinoasă a „Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”.

Se cuvine să remarcăm aici cu această ocazie doar un detaliu: dacă în 2017, imediat după reacția puternică a pliromei la rătăcirea ecumenistă a ierarhiei din vara anului precedent, de la Creta, ierarhii se adunau discret, într-ascuns, de frica ortodocșilor mărturisitori, după ce au introdus dezbinarea în rândurile mișcării antiecumeniste, prin câțiva intruși care și-au creat grupări schismatice, retrase cu totul din spațiul public și din mărturisire într-un fel de ashramuri, cârdășia ierarhilor cu ereticii a reapărut la suprafață fără nicio jenă, pentru că aceștia au impresia că “au rezolvat problema” opoziției față de apostazia arhieriilor lor.

35 de întrebări teologice despre corecta nepomenire, adresate monahului Sava și adepților „acriviei” cuvioșiei sale

În această perioadă a anului, de conlucrare ecumenistă spre ruina Bisericii, mi se pare potrivit să medităm asupra unei realități crude ce privește Biserica Ortodoxă și scopul ei în lume, propovăduirea Adevărului, zădărnicit de ierarhii actuali, care, prin atitudinea ecumenistă, fac imposibilă lucrarea de mântuire în rândul populației unei Europe descreștinate forțat politico-ideologic și teologico-eretic.

Oricine are legături cu străinătatea știe că una dintre cele mai neașteptate realități din Europa Occidentală este proliferarea sectelor și a islamului. Cunosc o situație în care românii dintr-o localitate botoșăneană s-au întors din Italia cu toții membri ai unei secte neoprotestante și au convertit toată localitatea. Am cunoștințe care, mergând în Italia, au fost abordate de astfel de secte.

În presa internațională există rapoarte alarmante în care se prezintă ofensiva fără precedent a islamului, și nu a oricărui tip de islam, ci a celui radical, în suburbii ale unor orașe-emblemă ale Europei, ca Paris, Londra etc.

Ce înseamnă această realitate? Simplu. Populațiile din acele țări s-au lepădat de generații întregi de clerul și de “bisericile” lor, pentru că au simțit că harul divin nu mai lucrează în ele, adoptând în loc diferite ideologii lumești: mai întâi francmasoneria, alături de care au șters din structura politică și socială a Europei orice influență a catolicismului și protestantismului, apoi, tot cu ajutorul masoneriei, au introdus materialismul, ateismul, consumerismul, feminismul, ecologismul, nazismul, comunismul și multe alte ideologii politice, care l-au determinat pe sfântul Iustin Popovici să deplângă căderea fără precedent a omului european într-o idolatrie mai grea decât cea antică.

Cum însă, vorba scriitorului bisericesc Tertulian, alma naturaliter christiana, adică “sufletul omului este prin natura sa creștin”, nu după multă vreme mulți dintre occidentali au simțit că golul lăsat de căderea eretică a papismului și protestantismului nu poate fi umplut de promisiunile deșarte ale masoneriei sau comunismului.

Atunci, aceia s-au îndreptat spre ideologii cât de cât religioase, altele decât cele din care plecaseră. Au fost mai întâi cele de sorginte extrem orientală, care au avut un moment culminant, dar au lăsat sufletele acelea la fel de aride ca și masoneria sau marxismul.

A început să prolifereze în Europa apoi islamul, mai întâi în formele sale mai moderate, apoi în formele sale radicale. La vremea aceea, islamul încă nu era folosit de adepții noii ordini mondiale ca o contrapondere la creștinism, iar adepții săi nu erau trimiși cu milioanele pe continent, pentru a crea condițiile mult așteptatului, de către unii, al treilea război mondial.

În acest decor „spiritual” dezolant, la începutul mileniului, s-a produs un eveniment cu adevărat senzațional pentru Europa: marea migrație românească.

Pare ridicol ce spun, dacă privim problema din perspectivă socială. Dacă o privim însă din perspectivă teologică, constatăm cu uimire că asistăm la un eveniment de-a dreptul epocal pentru Europa neopăgână.

Milioane de creștini ortodocși, dislocați din țara lor de o conducere imbecilă și străină intereselor poporului guvernat, își iau lumea în cap și apar la poarta prosperilor europeni occidentali, aflați într-o criză spirituală fără egal.

Migrația românească este cea mai mare migrație ortodoxă din Europa contemporană. Nu există alt stat european ortodox care să aibă 5 milioane de cetățeni în țările occidentale. Există în Italia, Spania, Portugalia, Franța, localități în care limba română este lingua franca.

În urma acestui flux uriaș de oameni au venit și autoritățile bisericești ortodoxe pentru a le oferi servicii religioase.

Cu asemenea desfășurare de forțe, terenul era pregătit pentru a le oferi occidentalilor ceea ce căutau cu disperare: adevărata credință, Ortodoxia.

Ușurința uluitoare cu care românii și româncele au umplut cristelnițele bisericilor tradiționaliste din țară cu soți și soții occidentale, pe care i-au botezat pe la preoți care mai știu diferența dintre ortodocși și eretici, ne arată cât de ușor ar fi putut fi pentru Biserica Ortodoxă Română să facă o muncă monumentală de participare activă și consistentă la reîncreștinarea Europei Occidentale.

Nu ne asumăm visuri fanteziste de “regat apostolic” sau astfel de înșelări. Însă, în mod normal, când Dumnezeu îți dă o asemenea oportunitate de a-ți face misiunea față de El la scară continentală, trebuie să fii fie cucerit de duhul lumesc secular, fie profund incompetent ca să o ratezi.

Prezența atât de masivă a românilor în Occident i-a dat Bisericii Ortodoxe Române posibilitatea de a face pe continent o muncă comparabilă cu migrația interbelică rusă, care a creștinat multe elite occidentale, sau cu acțiunile misionarilor greci din Africa, unde se naște o Biserică Ortodoxă ce trăiește vremuri asemănătoare comunităților din Faptele Apostolilor, sau cu truda misionarilor ruși și greci din America, unde milioane de americani văd lumina adevăratei credințe.

Tot ce trebuia să le arate Patriarhia Română occidentalilor de rând este că Biserica Ortodoxă este altceva decât rătăcirile papistașe și protestante. În rest, oamenii aceia ar fi fost gata să facă ei ce trebuie.

Știu un coleg care a făcut studii în Paris și, fiind ieromonah, stătea într-un cartier modest, alături de populația băștinașă, care îl căuta adesea pentru a se ruga pentru ei. La întrebarea sa uimită “De ce nu le cereți preoților voștri să se roage pentru dumneavoastră?”, răspunsul a fost: “Nu au nicio putere să ne ajute”. Cunosc un preot din județul Neamț care a auzit același răspuns de la credincioși catolici din satul în care activează.

În aceste condiții, totul era pregătit pentru o misiune de succes, de masă, pentru succesul căreia tot ce se cerea era ca slujitorii altarului să fie ortodocși. Atât.

Ce s-a întâmplat? Ecumenismul. În loc să se jertfească, să slujească în condițiile grele ale începutului de drum, așa cum o fac acum preoții mărturisitori antiecumeniști rămași din țară, în condițiile precare la care i-au condamnat persecuțiile barbare ale ierarhilor ecumeniști, și astfel, să le arate occidentalilor diferența dintre Ortodoxie și religia lor eretică, mulți dintre preoții (nu toți!) și, cred, fără vreo excepție notabilă, episcopii trimiși de Patriarhie în străinătate au defilat braț la braț cu ereticii locali, numindu-i “frații noștri”, primindu-i la potir ca pe ortodocși pe cei nebotezați, slujind în lăcașurile lor de cult etc.

Mitropolitul “pelerin” Teofan se dezice public, de dragul “ospitalității” papiste, de afirmația dogmatică “Papa = Eretic”

Consecința? În momentul în care italianul, spaniolul sau germanul au văzut că preoții români sunt în cârdășie cu clericii papistași sau cu pastorii și “pastoresele” protestanți, primul lor gând a fost acesta: Dacă zic să sunt frați cu clericii noștri, acești ortodocși sunt ca și ai noștri, lipsiți de har!

Al doilea gând? S-au îndreptat fie spre sectele neoprotestante, care propovăduiesc o alteritate radicală față de papism, fie spre islamul radical, fie spre consumerism și indiferentism religios.

Oportunitatea excepțională pe care Patriarhia Română a avut-o de a participa la reîncreștinarea ortodoxă a Europei s-a irosit în mod rușinos datorită “ospitalității” papistașe, manifestată cu mare dibăcie tocmai în acest sens de către Vatican.

„Maica acestui neam este Biserica Ortodoxă Română”. Petiție adresată sinodului BOR cu privire la vizita papei

Fluturând lozincile eretice ale ecumenismului și practicile acestuia, mulți dintre preoții ortodocși români din diaspora au închis ușile Bisericii Ortodoxe pentru mulți dintre occidentalii care ar fi putut reveni la Ortodoxie și care au rămas cu ideea că noi, ortodocșii, nu suntem decât “frați” cu cei de care ei s-au despărțit cu dezgust.

Încălcând Sfintele Canoane în numele iubirismului de tip ecumenist, preoții și episcopii români ecumeniști din diaspora au transferat toate păcatele și imaginea catastrofală a ereziilor occidentale în societatea lor asupra modului în care occidentalii au perceput Ortodoxia proaspăt (re)venită pe meleagurile lor și i-au îndepărtat de ea.

În numele principiilor misiologice enunțate de către documentele sinodului din Creta, care proclamă o eră de misionarism ortodox sub umbrela ecumenistă, ierarhii BOR au ratat lamentabil misiunea pentru care Hristos i-a făcut ierarhi, transferând răspunderea epocală a pescuirii sufletelor care sunt chemate să se mântuiască dintre eretici pe umerii femeilor și bărbaților obișnuiți din diaspora, care se spetesc pentru o bucată de pâine în acele țări și atrag, prin exemplul lor de viață personal, la Biserică pe aceia dintre occidentali cu care intră în contact.

Ce a rămas din ceea ce ar fi putut fi o misiune fără precedent a Bisericii noastre? O teologie seacă, promovată și întreținută de câțiva preoți, câțiva episcopi și câțiva intelectuali, care se întrec în a arăta cât de temeinic au asimilat cultura europeană, cu ereziile ei cu tot, și o iluzie a misiunii în cercurile ecumeniste, unde teologii români formați în duh occidental tranzacționează pe mai nimic comoara inestimabilă a credinței drepte, pentru apărarea căreia sute și mii și milioane de români și-au dat viața în persecuții cumplite, în războaie sângeroase, în iobăgii seculare interminabile.

Nu toți diasporenii laici participă la acest proces, după cum nici toți preoții diasporeni nu sunt implicați în cârdășia cu ecumeniștii. Există preoți care își fac datoria acolo, după cum există și mulți laici care, amețiți de discursul ecumenist al majorității preoților din diaspora, au plecat ortodocși și se întorc latinocugetători. Atunci când nu ajung sectari sau chiar atei.

Biserica Ortodoxă Română nu are ce căuta în Consiliul Mondial al Ereziilor!

Am vrut să arăt un singur produs al ecumenismului. Nu vom ști niciodată ce rezultate ar fi produs migrația românească sub acest aspect, dacă oamenii muncitori, harnici și credincioși din țară ar fi fost însoțiți de preoți cu mare valoare spirituală și cu conștiință ortodoxă.

Cu siguranță nu am fi reîncreștinat noi tot Occidentul, dar misiunea Bisericii ar fi fost alta, dacă occidentalii avizi de Hristos fără să știe nu ar fi văzut spectacolul lamentabil al unor preoți și episcopi care au făcut tot posibilul să pară ceea ce occidentalii urau cel mai mult: clerici lipsiți de har și Duh, ca ai lor.

“Locțiitorul Fiului lui Dumnezeu” s-a întâlnit azi cu “fratele său drag”

Culmea obrăzniciei ecumeniste: “ospitalitatea” papistașă este răsplătită la București la cel mai înalt nivel, printr-un discurs de motivare a trădării din Creta, în care recunoștința față de „bunăvoința” “fraților catolici” este principalul motiv invocat pentru acordarea acestei erezii a titlului mult râvnit și neavut până de curând de “biserică”.

Latinii, atât de prețuiți de ecumeniști, mai au o vorbă din vechime: Quem Deus vult perdere, dementat prius. Aceluia pe care Dumnezeu dorește să îl piardă, mai întâi îi ia mințile.

 

 

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

10 comentarii la “Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne

  1. Conform cu prorocirile Cuviosului Părinte Justin, un regim totalitar, terifiant şi cu precădere antihristic se prevede a fi instaurat şi în România, condusă mereu de-a lungul timpului de minorităţi atee, adepte ale bolşevismului satanic care a invadat acum întreaga lume sub o formă ascunsă neo-marxistă, după sacrificiul talmudic masonic al ultimului Ţar Martir Nicolae al II-lea, Unsul lui Dumnezeu pe pământ.
    Dupa distrugerea elitei intelectuale şi bisericeşti din BOR, care a luptat până la ultima picatură de sânge, dându-şi viata pentru credinţa în Hristos, ţară şi neamul strămoşesc, în cumplitele temnițe şi lagăre de concentrare ale regimului bolşevico-iudeo-masonic, s-a declanşat un război total împotriva adevărului, pentru că Adevărul este Hristos. Lumea toată s-a întors dezlănțuită împotriva adevărului, adica împotriva Ortodoxiei, singura deținătoare a acestei comori.
    Renunțând la Hristos, asistăm cu durere la prăbuşirea Europei sub migraţia masivă musulmană, la comanda ocultei care urzeşte instaurarea sclavagismului modern al întregii omeniri, plan ascuns dibaci pregătit şi organizat de zeci de ani, în care au fost atrase forțele politice şi mai marii Bisericii din întreaga lume.
    Biserica, ultima citadelă a neamului creştinesc, a fost şi este supusă loviturilor neîncetate a celor care veghează la distrugerea neamurilor creştine.
    Cine să mai apere poporul năucit şi atras de duhul lumesc, captivat de noile tehnologii, când mai marii Bisericii sunt cei care promovează panerezia distrugătoare sub pretextul iubirii aproapelui, şi transformă conferințele şi întrunirile în şedinte de propagandă a ecumenismului luciferic?
    Negarea valorilor autentice creştine, şi a recunoaşterii sfințeniei mucenicilor, martirilor, mărturisitorilor din închisorile şi temnițele comuniste, frățietatea fătiş afişată față de ereticul papă, care promovează idolii păgâni şi urâciunile pustiirii, încălcarea sfintelor canoane şi a sfintei Tradiții în văzul lumii, prin înfrățirea cu evreii în sinagogă şi participarea la rugăciuni cu papistaşii sau uniații, surditatea cronică şi disprețul față de frământarile şi glasul unei minorități care încearcă să trezească la realitate pleroma amețită care se îndreaptă spre prapastia morții iminente duhovniceşti, ținerea voită în întuneric a credincioşilor față de pericolul scindării Ortodoxiei, prin recunoaşterea structurii ereticilor şi a schismaticilor nepocăiți drept Biserică de către conducătorul Fanarului, sunt manifestările apostaziei celor care ar trebui să fie pilde ale Harului divin în BOR.
    În aceste vremuri de încercări, nu deznădăjduim la indiferența, înjosirile şi umilințele la care suntem supuşi, nici nu ne întristăm că nu primim răspuns la cererile şi memoriile înaintate Patriarhului şi Înaltilor Ierarhi, cufundați într-o tăcere disprețuitoare şi vinovată totodată, dupa aprobarea documentelor sinodului tâlhăresc din Creta 2016.

    Vremurile actuale dovedesc că ecumenismul are un țel clar și concret: Consolidarea lumii sub păstrarea „creștinismului” de tip „„New Age” prin conspirații politice sub influența iudeo-masonică a unei noi ordini mondiale. Scopul său final este de a consolida lumea sub un singur păstor, iar acest păstor nu va fi în niciun caz Domnul nostru Iisus Hristos, ci ademenitorul şi vicleanul anticrist. Scopul ultim, este ca ortodoxia, singura care deţine adevărul, să dispară. Se urmăreşte, aşadar, ca într-o ultimă fază a acestui plan întunecat şi înfricoşător, să fie substituită închinarea adusă Lui Dumnezeu cu cea adusă satanei.

    Ecumenismul în toate manifestările și variațiile sale reprezintă o adevărată captivitate babiloniană dirijată a Patriarhiei ecumenice și a unei bune părti din conducătorii Bisericilor Ortodoxe Locale. Singurul lucru care s-a obținut prin promovarea ecumenismului prin CMB şi alte asemenea organizații dominate de duhul satanicesc este legalizarea ereziilor și schismelor papismului și protestantismului.

    Dialogul cu heterodocşii nu este posibil decât atunci când are o bază misionară, apostolică şi are drept scop ajutorul acordat celor care au căzut din adevăr, ca să dobândească Harul Duhului Sfânt şi să se reîntoarcă prin pocăință la Biserica părăsită.
    Câți papistaşi de rang înalt s-au întors la Biserică? Câți protestanți sau uniați sau din alte denominațiuni s-au întors la Adevărul Hristos? Nici unul!

    Dacă dorim să purtăm un dialog adecvat – fratern, misionar, jertfitor de sine – atunci Înalții Ierarhi ar trebui să încerce să-i ajute pe acești oameni părăsiți, jefuiți cu cruzime malefică de tâlharii nemiloşi, să găsească calea din care s-au rătăcit, nu să-i ademenească la rugăciuni comune sterpe fără nici un folos duhovnicesc, caci ei trebuie să se unească nu cu noi înșine personal, ci cu Biserica Sfinților Părinților noștri, cu Trupul lui Hristos.

    Prin rugăciunea impusă de mai marii BOR în cadrul săptămânii de rugăciune pentru „unitatea creştinilor” se lasă o impresie înșelătoare tuturor, că toti sunt creștini și prin urmare nu există diferențe sau contradicții teologice serioase între noi. Câtă abilitate prefăcută, câtă minciună promovată de la cel mare până la cel mai mic slujbaş cu simbrie al Patriarhiei BOR, unii prin directive, alții prin executare cu ascultare.
    Câți dintre aceştia au protestat clar şi răspicat, împotriva schimonosirii Adevărului, câți au dat Mărturisirea bineplacută AtotZiditorului nostru? Câți s-au revoltat împotriva documentelor eretice cretane?
    Câți au protestat împotriva caterisirii, umilirii fraților lor, Preoții lui Hristos, prin hotărâri mincinoase anticanonice ?
    Câți s-au ridicat pentru ieşirea BOR din CMB şi din diversele organisme şi comitete anticreştine?
    Câți au protestat acum împotriva documentelor biometrice cu cip? Nici măcar unul!

    Spunea vrednicul de pomenire, Protoprezbiterul George Metallinos că „Acceptarea papei ca vicar al lui Hristos pe pământ a fost o invenție necesară pentru a umple golul care s-a format între Dumnezeu și lume. Ortodoxia sfinților noștri nu a avut niciodată nevoie de om ca intermediar, pentru că există un mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2: 5), care rămâne „până la sfârșitul lumii” (Matei 28:20) : Hristos, Mântuitorul lumii (Ioan 4:42). Sfinții nu sunt intermediarii dintre noi și Dumnezeu; ei se roagă pentru noi lui Hristos.”
    Împreună uniți toți cei care am avut curajul Mărturisirii, vom sta în fața dușmanului comun, care nu este o persoană, nu sunt patriarhii, episcopii, ci duhul ecumenismului, care otrăvește Ortodoxia și ne distruge unitatea. Cu dragoste, smerenie și înțelegere, asa cum învățăm de la iubiții Sfinți ai Ortodoxiei, nu vom înceta niciodată să criticăm, să mustrăm şi să ne ridicăm împotriva panereziei ecumenimului, care este o boala înfricoşătoare, care se ascunde în spatele vorbelor frumoase( gen “frați”, “iubire”, “ împreună”, “dialog”), a organismelor de tot felul şi a lozincilor care cu un aer de seriozitate propovăduiesc o unitate înşelătoare, identificându-se cu forțele răului care stăpânesc întreaga lume.

    Lupta împotriva ereziei este o problemă permanentă, prezentă în fața conştiinței fiecăruia dintre noi, prin care cel cu adevărat credincios îşi poate dovedi dragostea, mila și compasiunea pentru întreaga omenire, cu alte cuvinte ea este, fără nici o îndoială, o manifestare a iubirii pentru aproapele.

  2. „Cand erezia se da pe fata prin sinod,tu trebuie să-ți marturisesti credinta ta „zice Sf.Teodor Studitul.Așa cum Satana nu este Hristos,măcar ca înșală cu numele Sau,tot așa nu poate fi crestin cel ce nu se afla in adevărul evangheliei si credintei LUI.Nu poti fi si eretic si crestin in acelasi timp. Cine nu are Biserica drept mama,nu poate avea pe Dumnezeu ca Tata.Ereticul sfâșie Biserica,si nimicește credinta,el se inarmeaza pe sine împotriva Bisericii. Dacă cercetam credinta lor vom vedea ca este cu totul deosebita de a noastra, de fapt ei nu au decat un fanatism sălbatic, hula si stricaciune ce se bat cap in cap cu sfintenia si adevarul Bisericii.Ereticii fiind in afara Bisericii, sunt inafara taberei lui Hristos.Orice despărțire de Biserica este neaparat legată de o denaturare a credintei.De asta si Sf.Parinti au conceput Crezul,ca sa ne delimitam clar de eretici.Nu va înșelați creștinism si viata creștină nu poate fi decat in Biserica Ortodoxa.Hristos atribuie doar Bisericii viata crestina care duce la mantuire,pe cand ereticii despart crestinismul de Biserica punând bazele unui „creștinism” in afara ei,adică in afara mantuirii.

  3. Din pacate misiunea Romaniei asa dupa cum spunea SUNDAR SING ,nefiind posibila ,noi romanii am devenit ca si evreii nedemni de misiunea incredintata si asa DUMNEZEU ne-a raspindit ca si pe evrei ,in toata lumea.Asta ar putea fi o explicatie a diasporei romane numeroase.Doar DOMNUL stia ca ierarhia romana nu isi va face datoria!

    1. Eu nu l-as cita pe Sundar Singh si nu as judeca soarta poporului roman dupa spusele lui.
      Exista motive diferite pentru care Dumnezeu a trimis evreii în exil și romanii la munca in Europa.

  4. Frumoasa analiza, durerosa si plina de tot adevarul…ar trebui sa stea mereu pe prima pagina ca sa fie sub ochii tuturor! Felicitari si multumiri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)