Mitropolitul Olteniei recunoaște public că la Creta ierarhii au greșit, dar continuă să ne condamne pe noi ca “schismatici”

Mitropolitul Olteniei, dr. Irineu Popa, este primul ierarh român care recunoaște oficial că la Creta s-au adoptat niște documente greșite (adică eretice), care nu reflectă ceea ce Biserica a crezut și a propovăduit întotdeauna și de către toți.
Mărturia înaltpreasfinției sale este un început timid al asumării gravei răspunderi față de cele făcute în 2016 la acea întrunire, însă nu este nici pe departe suficientă pentru a vindeca rănile profunde din societatea ortodoxă, pe care participarea la sinodul mincinos din Creta le-a adus la nivelul relațiilor interumane dintre credincioși și dintre credincioși și clerici.
Aceasta cu atât mai mult cu cât mitropolitul Irineu rămâne tributar mentalității parafate în Creta cu privire la „noua sinodalitate” și suprimarea vocii pliromei în Biserică, considerându-ne pe noi, cei ce luptăm de patru ani de acum contra ereziei, ca „schismatici”, instigați de „interese străine duhului Ortodoxiei” etc.
Dacă nu va fi urmată de o necesară pocăință și renunțare la semnătura de la Creta, dar și de o recunoaștere a greșelii săvârșite față de cei ce au luat atitudine contra documentelor greșite de la Creta și sunt persecutați pentru aceasta, mărturia IPS Irineu nu depășește granițele unui autodenunț, o autoincriminare pentru semnătura dată în Creta pe niște documente despre care știa că sunt greșite. Tonul impersonal al relatării, de parcă ar fi al unui observator neutru, nu ajută la diminuarea răspunderii și responsabilității.
După acest text rămâne întrebarea: DE CE ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ EXISTĂ PESTE 30 DE PREOȚI CATERISIȚI, BATJOCORIȚI ȘI PRIGONIȚI PENTRU CĂ S-AU OPUS DOCUMENTELOR DIN CRETA?

În urmă cu câteva zile, am găsit pe o pagină de Facebook o relatare referitoare la o “mărturisire” legată de sinodul din Creta, făcută de mitropolitul Olteniei, IPS Irineu Popa, într-o carte apărută de curând.

Mi-am procurat cartea, pentru a vedea dacă este adevărat, iar ceea ce am găsit scris în cartea ierarhului oltean prezint într-o formă succintă în aceste rânduri.

Lucrarea se numește Biserica în actualitate sau actualitatea Bisericii, este scrisă de Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, și a apărut în 2018 la Editura Academiei Române.

Într-un subcapitol al cărții, numit “Receptarea adevărului eclesiologic și întrunirile ortodoxe contemporane”, mitropolitul Olteniei expune câteva considerații interesante cu privire la ceea ce înaltpreasfinția sa numește “întrunirea de la Creta”.

Pasajul, pe care îl vom analiza în continuare, are două tablouri: în primul, ierarhul expune părerea personală despre deciziile eclesiologice ale adunării eretice din Creta, iar în al doilea, expune opinia publică a Patriarhiei Române cu privire la lupta antiecumenistă a mărturisitorilor români și din alte Biserici Ortodoxe surori. Textele analizate se găsesc între paginile 502-506.

Impresia pe care o lasă alăturarea celor două tablouri este că, în primul, mitropolitul exprimă propriul cuget, încercând cumva să “expliciteze, nuanțeze și dezvolte”, ca să cităm expresia patriarhală, cele asumate sub semnătură la Creta.

Al doilea pasaj pare cuprins în textul cărții pentru o cât mai clară delimitare a autorului de posibile acuzații de simpatie față de cei ce au luat poziția corectă față de greșeala eclesiologică de la Creta. Diferența izbitoare cu restul textului îl face să pară o interpolare în textul inițial.

Mărturisesc că nu am apucat să citesc toate cele 540 de pagini ale cărții, ci doar pasajele din ea care m-au interesat, dar trebuie să spun că în acestea am găsit o sumă de exprimări contradictorii, specifice celui care este obligat să pună în acord propria conștiință cu conștiința impusă de alții (nu aș dori să folosesc expresia “să mintă”, pentru a nu minimaliza efortul ierarhului de a exprima o opinie diferită de cea oficială).

 

“Bisericile eterodoxe”

 

Discuția începe cu afirmația:

La întrunirea din Creta, termenul “Biserică”, ce a fost atribuit și celorlalți creștini, nu s-a folosit în sensul său dogmatic, ci s-a folosit impropriu în sensul de comunitate religioasă (p. 503).

Reținem din acest argument “străvechi” folosit după Creta de către toți cei ce au scuzat ce s-a întâmplat acolo două lucruri: “Sfântul și marele sinod”, cum îl numește comunicatul patriarhal, este numit aici aproape peste tot “întrunirea din Creta”; denumirea de “Biserică” în sensul de comunitate religioasă este unul “impropriu”.

Ceea ce nu putem accepta, și se pare că nu înțelege nici ierarhul craiovean, este că termenul “Biserică” nu poate fi despărțit de sensul său dogmatic.

Cum poți să golești de semnificație dogmatică termenul “Biserică”, atunci când îl atribui unei comunități religioase, despre care spui că nu este Biserică?

Analiza mitropolitului Irineu continuă cu afirmația:

 Fiindcă este vorba despre textele “Sfântului și Marelui Sinod”, considerăm totuși că trebuiau să fie alcătuite cu mai multă atenție și cu mai multă responsabilitate.

Nimic mai corect. Întrebare: Cine i-a obligat pe ierarhii români să semneze niște texte alcătuite neatent și fără simț de responsabilitate?

În nota 2206 la acest paragraf, mitropolitul recunoaște:

  1. Că niciun sinod al Bisericii nu i-a numit “Biserică” pe eretici.
  2. Că cei care contestă această denumire au “o îndreptățire justă să constate cu nemulțumire” acest lucru.

Mai mult, autorul merge mai departe și numește atribuirea denumirii de “Biserică” ereticilor “o mare greșeală”:

De aceea și pe bună dreptate se pot ridica unele semne de întrebare împotriva acestui termen atribuit eterodocșilor, formulare considerată o mare greșeală pentru un text sinodal.

Suntem de acord cu afirmația înaltpreasfințitului Irineu, cu deosebire că, anticipând cele spuse de înaltpreasfinția sa în a doua parte a textului, ținem să atragem atenția că o mare greșeală într-un text sinodal care se pretinde ecumenic înseamnă propovăduirea cu capul descoperit a unei erezii la nivel panortodox, ceea ce îndreptățește pe orice preot să întrerupă pomenirea ierarhului, fără a se considera că săvârșește schismă.

Și atunci, de ce există în text afirmația că cei ce au întrerupt pomenirea ierarhului au săvârșit schismă, când ei nu au făcut decât să utilizeze dreptul conferit lor de către legislația canonică?

IPS Irineu definește clar greșeala de la Creta:

Greșala vine deci din faptul că eterodocșii sunt numiți “Biserică”, iar expresia “Biserici eterodoxe” nu poate fi decât regretabilă, nefiind satisfăcătoare nici pentru ei, nici pentru noi.

În locul expresiei “Biserica Ortodoxă recunoaște denumirea istorică și a altor Biserici și confesiuni eterodoxe care nu sunt în comuniune cu ea”, IPS Irineu propune expresia: “Biserica Ortodoxă cunoaște existența altor Confesiuni și Comunități creștine care nu se află în comuniune cu ea”.

Înaltul ierarh consideră a doua formulare mult mai potrivită decât prima. Noi credem că o formulare și mai bună decât acestea două ar fi fost: “Biserica Ortodoxă condamnă învățăturile eretice ale altor Confesiuni și comunitățil creștine care nu se află în comuniune cu ea”, cu o listă exhaustivă a acestor învățături și cu o chemare la pocăință din partea acelora.

În felul acesta s-ar fi corectat și o altă eroare a întâlnirii din Creta, semnalată foarte corect de IPS Irineu:

Din nefericire, întrunirea din Creta n-a vorbit de nicio erezie și n-a condamnat nicio învățătură greșită[1].

 

„Definiția dogmatică”

 

Una dintre cele mai interesante contradicții din textul pe care îl analizăm este aceea în care mitropolitul Irineu afirmă indirect că textele adoptate la întrunirea din Creta sunt… definiții dogmatice.

Patriarhia Română și-a făcut o apărare împotriva luptătorilor antiecumeniști, afirmând că noi am fi susținut că la Creta s-au adoptat dogme noi. Textul în care Patriarhia ne acuză că am mințit poporul, că la Creta nu s-a adoptat nicio definiție dogmatică, că nu s-a promovat ecumenismul ca dogmă este prezent și în cartea mitropolitului Irineu, la pagina 506, cu același scop cu care Patriarhia l-a scris.

În argumentarea pe care o face, mitropolitul Olteniei afirmă:

Dar, cum știm din istoria Bisericii, după sinoadele ecumenice aveau loc multe întruniri vreme de mai mulți ani pentru a se fixa și preciza definiția dogmatică adoptată, tot așa nădăjduim că vor mai fi și alte întruniri în care textele întrunirii din Creta să fie analizate, diferențiate în anumite puncte și dezvoltate pentru a primi un acord panortodox.

Din acest interesant text înțelegem că:

  1. “Întrunirea din Creta” a fost un sinod ecumenic.
  2. La Creta s-au adoptat definiții dogmatice.
  3. Vor mai avea loc și alte întruniri de genul celui din Creta.
  4. Documentele din Creta sunt așteptate să dobândească acord panortodox și, prin urmare, autoritate panortodoxă.

Nu știm pe ce tradiții istorice se bazează înaltpreasfințitul Irineu când spune că după sinoadele ecumenice se făceau întruniri de receptare a deciziilor acestora, dar cu siguranță istoria bisericească nu cunoaște întruniri postsinodale care să fi corectat cele stabilite de către Părinții Bisericii la sinoadele propriu-zise, mai ales când, în cazul nostru e vorba despre un document (Relațiile dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine) despre care autorul spune că este „neclar și nu are perspective, fiind marcat de o ambiguitate ce nu mulțumește nici pe ortodocși, nici pe «eterodocși»” (p. 503).

Ideea că întâlniri ulterioare de corectare a unor greșeli săvârșite în Creta ar avea un model în istoria sinoadelor ecumenice înseamnă o negare a caracterului inspirat al acestor sfinte sinoade, lucru care ar pune la îndoială toată arhitectura patristică, dogmatică, canonică a Bisericii și ar da impresia că adevărul de credință este rodul cugetării unor mari înțelepți dintre oameni, iar nu lucrarea infailibilă a Duhului Sfânt, lucru de neacceptat!

În ceea ce privește caracterul dogmatic al viziunii eclesiologice promovate de către adunarea din Creta în documentele criticate de mitropolitul oltean, acesta nu poate fi pus la îndoială. Nu poți recunoaște bisericitatea ereziilor și sectelor fără a schimba toată credința Bisericii Ortodoxă despre sine și despre rolul său în istoria lumii.

 

“Schisma”

 

Cităm tot din cartea înaltpreasfințitului Irineu:

Așadar, cel ce grăiește cuvintele Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți, nu face “schismă” în Biserică. Numai cel ce se arată suprimând dogmele sfinților, acela îi lipsește de mântuire pe credincioși, dat fiind faptul că nu este posibil să existe o Biserică fără dogme.

Ca atare, oricine mărturisește adevărul se aseamănă cu cei trei tineri, care nu s-au închinat idolului la care s-au închinat toți oamenii, dar nici nu au osândit pe nimeni.

Este evident că acest citat și recursul la acrivia dogmatică întemeiat pe spusele sfântului Maxim Mărturisitorul ne arată motivația interioară a mitropolitului, care a ținut să se dezică cumva de învățăturile adoptate în Creta.

Din păcate însă, înaltpreasfinția sa se comportă ca și cum ar analiza lucrarea altora, uitând că este semnatar al acelor documente și că mențiunea făcută lângă semnătură nu este totuși suficientă pentru a repune adevărul dogmatic pe făgașul normal.

Cu atât mai mult se aplică cuvintele atât de inspirat spuse de mitropolit celor care nici nu au semnat documentele de la Creta, nici nu le-au acceptat, nici nu judecă pe nimeni, adică mărturisitorilor preoți, monahi, credincioși care de patru ani îndură rigorile atitudinii lor din 2016.

Și atunci, de unde această autojustificare însoțită de o condamnare clară a celor care au făcut exact ce trebuie să facă în contextul dat?

Mitropolitul Irineu ne spune în text, în mod indirect, cam așa: Noi am greșit grav la Creta, dar voi nu aveați voie să ne întrerupeți pomenirea!

Această mentalitate reflectă „noua sinodalitate” de tip papistaș adoptată tot la Creta, potrivit căreia stabilirea, mărturisirea și apărarea adevărului de credință este o problemă exclusivă a episcopatului.

Or, dacă rolul sinodului episcopilor în stabilirea adevărului dogmatic este de necontestat, dreptul pliromei de a valida “corectitudinea dogmelor” stabilite la sinod este la fel de incontestabil, definind însăși infailibilitatea Bisericii, care nu un atribut personal al unui ierarh, ca în viziunea eretică papistă, ci o lucrare a Duhului prin toată Biserica Sa.

A afirma că cei ce au reacționat în 2016 și au întrerupt pomenirea semnatarilor din Creta au făcut schismă înseamnă pur și simplu a pune între paranteze legislația bisericească ce le permite acest lucru, canoanele 31 apostolic, 3 sin. III ec. și 15 I-II și exemple ale Sfinților din toate timpurile, printre care și Sfântul Maxim, citat de către autor cu o pagină mai înaintea atacului la adresa nepomenitorilor.

Când episcopii au greșit, așa cum recunoaște mitropolitul Irineu, iar întorși în țară au susținut în cor că nu s-a întâmplat nimic greșit și au persecutat cu brutalitate pe oricine le-a cerut socoteală (în Mitropolia Olteniei a fost persecutat cu brutalitate părintele Grigore Sanda, cu ucenicii sfinției sale), preoții cu conștiință preoțească au avut tot dreptul să întrerupă pomenirea ierarhilor, pentru că greșeala despre care vorbește mitropolitul Irineu este erezie propovăduită de către toți episcopii români cu capul descoperit.

Până și expresia “condamnată de sinoade sau Părinți”, de care se agață ecumeniștii pentru a contesta dreptul preoților și credincioșilor de a se îngrădi de erezie, este depășită de realitatea canonică și de cea din teren, pentru că, așa cum ne arată canonul 3 al sinodului III ecumenic, erezia față de care se întrerupe pomenirea nu trebuie să fie una trecută, condamnată de către sinoadele anterioare, dat fiind faptul că preoții reabilitați de acest canon au întrerupt pomenirea patriarhului Nestorie, ereziarh al unei învățături greșite nou-nouțe la acea vreme, încă necondamnată de sinod. Sfântul Teodor cerea întreruperea pomenirii pentru o erezie niciodată condamnată de vreun sinod („erezia adulterină”).

În plus, ecumenismul a fost condamnat sinodal de către ROCOR, în 1986 ca erezie, iar condamnarea din 1986 a fost acceptată de către Biserica Ortodoxă Rusă prin actul de unire cu ROCOR din 2007, în care a stabilit că toate actele bisericești ale ROCOR sunt acceptate de această Biserică Ortodoxă locală canonică.

Într-o adunare panortodoxă de la Moscova din 1948, ecumenismul a primit o condamnare sinodală de nivel panortodox.

Dat fiind că în canonul 15 I-II se spune “condamnat de sinoade sau Părinți”, ecumenismul a fost condamnat de gândirea tuturor părinților sfinți ai secolului XX, care au intrat în legătură cu el: Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Serafim Sobolev.

Și atunci, cum am făcut schismă noi, cei ce am întrerupt pomenirea, când nu am făcut decât ce spunea mitropolitul Irineu: “Cel ce grăiește cuvintele Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți, nu face “schismă” în Biserică”?

Când analizăm cărți publicate sub egida Editurii Academiei Române nu putem să raționăm la nivelul vicarului administrativ Timofte de la Iași, care, în timp ce ne scotea afară din biserica de la Orășeni, pe toți credincioșii care am făcut acea biserică, cu jandarmii și, în mod penal, cu o firmă de pază care nu avea ce căuta la executarea silită, ne întreba ce episcop avem după ce am întrerupt pomenirea.

Pentru că dacă vom cădea la acest subnivel de raționament, vom spune că avem același Episcop pe care L-au avut preoții nepomenitori ai lui Nestorie, Sfinții Teodor Studitul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Grigore Palama, Paisie Aghioritul, vrednicul de pomenire mitropolit Augustin Kandiotis și alții.

Nu putem la un asemenea nivel al discuției să argumentăm că fără pomenirea episcopului nu există liturghie, pentru că atunci ar însemna să îi considerăm înșelați pe sfinții care au redactat canoanele ce permit practica nepomenirii pentru erezie.

Episcopul este garantul Ortodoxiei credinței și este în mijlocul Bisericii cât este ortodox, dar Capul Bisericii rămâne Hristos (chiar dacă pe la Cluj se spune că în BOR Capul Bisericii ar fi Preafericitul Daniel), Cel ce S-a răstignit pentru noi și pentru a noastră mântuire.

Când episcopul cade din Ortodoxie în erezie, se exclude singur din Biserică. Cei ce refuză să mai aibă comuniune cu el rămân pe locul lor din Biserica Ortodoxă, avându-L ca Arhiereu pe Cel de la Care au arhieria cei puși episcopi peste Biserică.

Ce altceva ar putea face cei ce vor să se mântuiască? Să rămână în comuniune cu „cei ce suprimând dogmele Bisericii îi lipsesc pe creștini de mântuire”, așa cum bine spune IPS Irineu în cartea pe care o analizăm?

Se spune că nu e bine să luăm atitudine pentru „a nu sminti”. A nu sminti ce? Mentalitatea celor care se complac în ideile ecumeniste? „Normalitatea” conviețuirii ereziei cu Ortodoxia? Viziunea episcopolatră că ierarhul trebuie ascultat necondiționat, chiar dacă a greșit grav și propovăduiește erezia cu capul descoperit?

Dimpotrivă, credem că aceste lucruri trebuie „smintite”, pentru a fi dezrădăcinate din viața Bisericii noastre. Nu este de dorit, dar în astfel de situații trebuie luată atitudine, cu respect pentru episcopi și mai ales pentru scaunele episcopale pe care, în cele mai multe cazuri, au stat sfinți în trecut, dar cu fermitatea celui care dorește să se mântuiască.

Mitropolitul Olteniei își exprimă speranța, fără niciun fundament în realitate, că greșelile pe care le-a semnalat în documentele din Creta vor fi reparate de alte întruniri de genul celei din Creta, la care vor participa aceiași care au săvârșit greșelile.

Înaltpreasfinția sa se bazează în această speranță pe convingerea că “consider că nimeni dintre cei care au participat la această întrunire n-a crezut că eterodocșii nu sunt eretici și că nu sunt Biserică”[2].

Dacă nimeni nu ar fi crezut acest lucru, atunci cu siguranță acele documente ar fi ieșit ortodoxe. Din păcate, foarte mulți dintre cei ce au participat la Creta cred că ereticii sunt Biserică și că nu sunt eretici.

Este de ajuns să citim siteul Basilica pentru a vedea cum ei sunt numiți “Biserici și confesiuni” cu ani mulți înaintea întrunirii din Creta. Sunt ierarhi, precum IPS Nifon Târgovișteanul, care au făcut mărturisiri ecumeniste cu caracter public. Ce să mai zicem de patriarhul ecumenist Bartolomeu, de mitropolitul Zizisoulas, citat intens prin carte. De episcopul Sofronie al Oradiei, de episcopul de la Roman. De mitropolitul Teofan din Moldova, care a spus că ereticii au „un vin sfințit și o pâine sfințită” și a aprobat legăturile necanonice cu monofiziții…

Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne

Personal, apreciez curajul IPS Irineu de a contrazice poziția oficială a BOR și a recunoaște că la Creta s-a greșit și că acela nu a fost un sinod, ci o întrunire. În urmă cu trei ani, îndemnam să nu îi judecăm pe toți ierarhii la grămadă și să nu excludem posibilitatea ca vreunul dintre ei să aibă mustrări de conștiință.

Dădeam ca exemplu exact precizarea de pe semnătura mitropolitului Olteniei. La adunarea schismatică de la Roman, din ianuarie 2018, foștii noștri confrați de luptă antiecumenistă m-au acuzat că sunt „criptoecumenist” pentru că nu îi stigmatizez pe toți ca pe niște eretici. Mă bucur să văd că mitropolitul de la Craiova a arătat că nu m-am înșelat atunci.

Din păcate, această mărturisire este incompletă, deoarece nu este însoțită de un demers de lepădare totală de semnătura dată acolo și este umbrită de condamnarea preoților și credincioșilor antiecumeniști ca schismatici, când de fapt o consecință normală a acestei veniri teologice în fire ar fi reabilitarea de urgență a părintelui Grigore Sanda și a ucenicilor persecutați în mitropolie și o militare pentru ca astfel de atitudine să se ia în toată Patriarhia, față de cei ce trebuie cinstiți ca apărători ai Bisericii, nu batjocoriți ca dușmani ai ei.

Dacă nu va fi completată de o lepădare totală de documentele greșite din Creta și de o împăcare cu cei peste 30 de preoți caterisiți și batjocoriți în întreaga Patriarhie, cu sutele de credincioși care i-au urmat în mărturisire, analiza IPS Irineu nu este decât un autodenunț, o autoincriminare pentru greșeala gravă a semnării documentelor din Creta. Atitudinea impersonală cu care tratează ierarhul problema, de parcă nu l-ar implica direct, nu diminuează cu nimic răspunderea și responsabilitatea pe care o are în fața lui Hristos pentru ce s-a întâmplat în BOR după semnarea acelor documente.

Întreruperea pomenirii a fost și este singura atitudine teologică de efect în fața pătrunderii în profunzime a ereziei ecumeniste în structura interioară a Bisericii noastre până la cele mai adânci resorturi sufletești.

Această nepomenire s-a făcut cu jertfă din partea celor ce au inițiat-o, cu asumarea oprobriului public și cu stăruința în dreapta credință cu orice preț.

Scrierile celor ce au întrerupt pomenirea nu vor fi publicate de către Academia Română, dar gestul lor va intra în conștiința colectivă a Bisericii, atunci când actuala lucrare propagandistică își va pierde efectul, iar adevărul va triumfa, așa cum face întotdeauna.

Întreruperea pomenirii a fost și este, în același timp, o atenționare a ierarhilor care au greșit, după cum recunoaște ierarhul Olteniei, și o invitație de a reveni la Ortodoxie, dar și o îngrădire propriu-zisă, o nepărtășie la erezia ecumenistă.

Păstrând conștiința că suntem membri ai Trupului eclesial al Bisericii Ortodoxe Române, am arătat prin nepomenire faptul că nu suntem de acord să validăm, chiar și prin simpla noastră prezență în bisericile unde “nu s-a schimbat nimic”, “normalitatea” pe care au încercat să o conserve cei ce iubesc mai mult confortul și liniștea decât adevărul.

Faptul că nu ne mai rugăm alături de cei care au rămas în legătură cu ierarhii ecumeniști nu înseamnă o separare a noastră de Biserica Ortodoxă, ci o separare a noastră de erezia ecumenistă față de care nu s-a luat nicio atitudine în acele comunități.

Nu îi condamnăm în vreun fel pe frații noștri, preoți sau credincioși, care încă nu au luat atitudine contra ereziei în Biserică, nu punem în discuție lucrarea harică în comunitățile lor, dar suntem conștienți că o deosebire există între noi: noi nu acceptăm sub nicio formă ecumenismul și nici discursurile menite a ne convinge că lucrurile nu sunt grave, că “nu s-a ajuns la potir”. Frățiile lor nu au încă o opinie pe această temă și îi așteptăm să observe pericolul față de mântuire și să reacționeze cum se cuvine.

Nu trebuie uitat și că, la începutul luptei noastre, am fost izgoniți din comuniunea cu frații noștri ortodocși de o atitudine brutală a funcționarilor bisericești care nu au acceptat nicio critică la adresa ierarhilor greșiți la Creta, reducând consultarea populară pe această temă la acuzația că am ieșit din Biserică, că nu e treaba noastră ce fac ierarhii, că nu s-a schimbat nimic etc.

Urmând exemplele date de către mitropolitul Irineu din gândirea Sfântului Maxim, cum am putea fi schismatici noi, cei care ținem cu tot dinadinsul ca învățătura Sfintei Biserici să nu fie alterată în vreun fel?

Nu poate fi contestat faptul că dintre cei ce au întrerupt pomenirea sunt unii care au ales o cale a extremismului, făcând afirmații teologice care îi plasează în afara Bisericii, după cum sunt unii care practică un laxism teologic care minimalizează gestul întreruperii pomenirii.

Ortodocșii nepomenitori, susținători ai „Rezoluției din ianuarie 2018”: cine suntem și cum luptăm contra ecumenismului

Între aceste două extreme, care par două brațe ale Patriarhiei prin care se încearcă dispersarea oricărei rezistențe față de deciziile din Creta și de linia ecumenistă pe care merge BOR, există și credincioși și preoți care țin calea corectă a nepomenirii, nefăcând mai mult decât cer sfintele canoane de la ei.

Așa cum am refuzat propunerea de a-i trata ca eretici pe toți cei care nu au luat atitudine față de erezia ecumenistă din alte motive decât convingerea că ecumenismul este bun, tot așa refuzăm să considerăm că întreruperea pomenirii și neîntreruperea ei sunt același lucru, mai ales când vine din partea unora care, la rândul lor, au întrerupt pomenirea.

Așteptăm ca această fisură în unitatea de monolit de până acum a ierarhilor cu privire la Creta să fie urmată și de alte luări de poziție la fel de tranșante pe tema ereziei ecumeniste adoptate la Creta, dar mai profund studiate cu privire la reacția noastră față de această cădere în erezie.

Note:

 

[1] Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, Biserica în actualitate sau actualitatea Bisericii, Editura Academiei Române, București, p. 502.

[2] Op. cit., p. 503.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

  1. “(…) după cum sunt unii care practică un laxism teologic care minimalizează gestul întreruperii pomenirii.

    Între aceste două extreme, care par două brațe ale Patriarhiei prin care se încearcă dispersarea oricărei rezistențe față de deciziile din Creta(…)

    “refuzăm să considerăm că întreruperea pomenirii și neîntreruperea ei sunt același lucru, mai ales când vine din partea unora care, la rândul lor, au întrerupt pomenirea.“

    Apreciez articolul în ansamblu. Păcat însă de aprecierile acestea eronate, forțate, din final. Nu le puteți dovedi. 😢

    1. Cum sa nu le putem dovedi? In momentul in care unii care au intrerupt pomenirea afirma ca nu exista nicio problema daca nu ai intrerupt, ca oricum nu s-a intamplat ceva atat de grav incat sa intrerupi pomenirea, sigur ca acest lucru se poate proba. E pe siteuri, e scris negru pe alb. poate citi oricine.
      Este o filosofie confuză care dilueaza toata lupta, acreditand ideea ca nu e nicio problema daca nu iei atitudine. E o mare problema. Canonul 15 I-II nu este imperativ in sens juridic, adica nu aduce o sancțiune daca nu il aplici, dar este o datorie morala sa iei atitudine si sa te folosesti de el, daca esti slujitor al altarului sau daca iti pasa de mantuire.
      Asa ca cei ce vin si spun ca nu e o problema daca nu faci nimic practica un laxism cu care nu suntem de acord, dupa cum nu suntem de acord nici cu cei care, pe partea cealalta, vin si spun ca toti care nu au intrerupt pomenirea sunt eretici.
      Credeti-ma, putem dovedi, nu dorim sa intram in polemici nominale, pentru ca lumea sa nu se sminteasca de tot, vazandu-ne din nou certandu-ne intre noi.

      1. Daca intreaba cineva cum e corect canonic-poate fi si o astfel de intrebare-sa intrerupa pomenirea sau sa nu intrerupa pomenirea ,ce raspuns oferim?Daca ramanem la moralitate,putem fi dusi la ideea ca nu conteaza calitatea morala a preotului,deci canonul nu are,,obiectul muncii,,.In Ortodoxie totul e reglat prin canoane.Ecumenistii ne pot intreba-Ce canon vorbeste despre,,datoria morala,,? Sau-,,Daca canonul nu are un imperativ canonic,mai e acesta un canon?Si atunci automat il putem ignora,,.

        1. Ce e aia imperativ canonic?
          Canoanele sunt legi, legile au o sanctiune sau nu.
          Cititi canonul si vedeti ca el nu este formulat in sens imperativ, nu spune: „Cand episcopul va propovadui un eres cu capul descoperit preotul are obligatia sa intrerupa pomenirea, iar cel ce nu o va intrerupe se cateriseste (sau se considera eretic, sau alta pedeapsa)”. Daca era formulat asa, era un canon imperativ, ca foarte multe altele, ca prima parte a canonului de exemplu, unde se spune clar, cine intrerupe comuniunea cu ierarhul in alte cazuri decat erezia sa fie caterisit. Acolo e imperativ.
          Partea care ne intereseaza pe noi nu este imperativa, ci este permisiva, adica nu impune preotului nimic, ci il protejeaza in cazul in care decide sa se desparta prin nepomenire. Singura impozitie a canonului este fata de episcop, care nu are dreptul sa il persecute pe preot.
          Asa trebuie interpretat canonul, nu ne putem permite sa il interpretam cum ne taie capul, in functie de propriile noastre patimi si interese.
          Intrebarea ecumenistilor unde se vorbeste de datoria morala este irelevanta. Canonul spune clar, cand un preot vede ca episcopul este eretic, preotul poate intrerupe pomenirea. Daca o face, episcopul eretic nu are voie sa il persecute. Daca nu o face, e treaba lui, va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru aceasta.
          Si atunci, ce rost are intrebarea unde se vorbeste despre datorie morala? Preotul este prin excelenta o persoana morala, deciziile sale trebuie sa fie morale, de aceea e preot si nu altceva.
          Cum sa ajungem la ideea ca nu conteaza calitatea morala a preotului?
          Tocmai aceasta este ideea, ca aplicarea canonului este lasata la nivelul constiintei preotului, tocmai pentru ca ea sa fie un act de curaj, de marturisire liber asumata.
          Daca era imperativ, preotul avea obligatia sa intrerupa pomenirea, nu mai era marturisire. Ce marturisire este aceea cand trebuie sa faci ceea ce iti cere legea?
          Cand conduci corect pe strada nu primesti niciun premiu de la politie, pentru ca faci ce trebuie sa faci. Cand traiesti fara a incalca legea, nu vine nimeni sa iti dea vreun premiu. Asa si aici. Daca ar fi o comanda imperativa a intreruperii pomenirii toti preotii ar trebui sa o faca si daca nu o fac ar trebui sanctionati.
          CUNOASTETI VREO SITUATIE IN ISTORIA BISERICII IN CARE PREOTII CARE NU AU INTRERUPT POMENIREA IN TIMPUL DESFASURARII UNEI EREZII, INAINTE DE CONDAMNAREA EI, SA FI FOST SANCTIONATI DE SINOADELE ECUMENICE? EVIDENT CA NU.
          Cititi canonul 3 al sin. III ecumenic si vedeti ca obligativitatea canonului este consemnata dupa condamnarea ereziei, nu inainte.
          Asa ca aplicarea acestui canon ramane o datorie morala a preotului. Implinirea acestei datorii tine de puterea morala si intelectuala a preotului, de curajul sau, de capacitatea lui de a face ce trebuie sa faca.
          Daca reuseste sa o faca, este un marturisitor si un aparator al Bisericii, daca nu, nu. Dar asta nu inseamna automat ca este eretic.
          Cred ca dupa patru ani in care nu s-a discutat decat despre acest lucru ar cam trebui sa incepem sa intelegem situatia, sa nu revenim la nesfarsit la aceasta discutie.
          Ati observat ca de patru ani ne tot pozitionam, ne tot repozitionam, ne certam intre noi, facem o competitie care este cel mai mare marturisitor si mai curat inaintea lui Dumnezeu, ca fariseul din Evanghelie, timp in care am uitat demult de ce am intrerupt pomenirea.

  2. Bună ziua dl. Chirilă,

    Ați afirmat undeva în articol că ,,Într-o adunare panortodoxă de la Moscova din 1948, ecumenismul a primit o condamnare sinodală de nivel panortodox”.

    Care este temeiul pe care vă bazați afirmația respectivă? Vă întreb deoarece nu-i lucru puțin în lupta cu ecumenismul dacă dovada cu privire la acea condamnare ar ajunge în spațiul public.

    Apreciez articolul dvs.

    Toate cele bune!

    1. Va rog sa cititi aici mai multe despre Conferinta interortodoxa de la Moscova, 1948. http://eresulcatolic.50webs.com/rezolutie_moscova.html
      Gasiti acolo motivele invocate de catre intaistatatori pentru a nu participa la Miscarea ecumenista:
      Concomitent cu Ortodoxia propriu zisa, aceleasi influente se exercita si asupra bisericilor neromano-catolice: armeano-gregoriana, siro-iacobita, abisiniana, coptica si siro-chaldaica, precum si biserica vetero-catolica, care au atat de multa afinitate cu Ortodoxia.
      Avand in vedere ca:
      a) scopurile Miscarii Ecumenice, care s-au exprimat in organizarea „Consiliului Mondial al Bisericilor” cu ultima tinta de a organiza o „Biserica ecumenica” in planul actual, nu corespund idealului crestin si telurilor urmarite de Biserica lui Hristos, asa cum le intelege Biserica Ortodoxa;
      b) ca indreptarea tuturor eforturilor spre fagasul vietii sociale si politice si spre crearea unei „Biserici Ecumenice” ca o putere internationala influenta, ar fi ca o cadere in ispita, care a fost respinsa de Hristos in pustie si s-ar prezenta ca o abatere a Bisericii spre calea pescuirii sufletelor omenesti, in mrejele lui Hristos, cu mijloace necrestine;
      c) ca Miscarea Ecumenica asa cum se prezinta momentan in planul de activitate al „Consiliului Mondial al Bisericilor”, a renuntat la convingerea ca este posibila reunirea Bisericii „una Sfanta, Soborniceasca si Apostolica” si acest fapt nu este spre folosul Bisericii lui Hristos si cu totul inoportun (prematur); majoritatea protestanta a participantilor la Conferinta de la Edinburg, fie ca au vazut insuccesul lor, fie ca-l intrezareau, dar s-au grabit sa lichideze orice incercari in sensul reunirii harice a Bisericilor; in vederea conservarii de sine, protestantismul a pasit pe calea rezistentei minimale, pe calea unui unionism abstract pe teren social-economic sau chiar politic. Aceasta miscare si-a construit si planul activitatii sale pentru viitor pe baza teoriei de a realiza un nou aparat exterior anume: „Biserica Ecumenica” dupa tipul unui stat legat, intr-un fel sau in altul, de influente lumesti;
      d) in decursul ultimelor decenii (dela 1927 la 1948) ideea reunirii Bisericilor pe baze dogmatice si doctrinare, in mod documentar, nu se mai discuta, caci i s-a atribuit o importanta pedagogica secundara pentru generatiile viitoare. Astfel ca Miscarea Ecumenica actuala nu asigura cauza reunirii Bisericilor pe cai harice si cu mijloace harice;
      e) reducerea exigentelor la o singura conditiune si anume recunoasterea ca Iisus Hristos este Domnul nostru, minimalizeaza doctrina crestina pana la rangul acelei credinte, care, dupa cuvantul, Apostolului, este accesibila si demonilor (Iacob II, 19; Matei VIII, 29; Marcu V, 7) si de aceea, Consfatuirea Intaistatatorilor si a reprezentantilor Bisericilor autocefale Ortodoxe constatand starea de lucruri actuala si chemand prin rugaciune conlucrarea Duhului Sfant a hotarat:
      Sa se comunice „Consiliului Mondial al Bisericilor” ca raspuns la invitatia primita de noi toti pentru participarea la Adunarea din Amsterdam in calitate de membri, ca toate Bisericile Ortodoxe locale, participante la consfatuirea de fata, sunt nevoite a renunta la participare in Miscarea Ecumenica, in planul ei actual.

      Prin urmare, aceasta adunare a intaistatatorilor ortodocsi din tarile ortodoxe au refuzat participarea la miscarea ecumenista, din motivele de mai sus, condamnand astfel miscarea ca pe ceva ce contravine doctrinei si asteptarilor teologice ale Bisericii Ortodoxe.
      Propaganda ecumenista sustine ca acea intrunire „nu se pune”, pentru ca s-a sustinut in conditiile dominatiei comunismului in Europa de est si ar fi fost influentata de acesta.
      In realitate, la acea adunare au participat sfinti precum Sfantul Serafim Sobolev, iar decizia de a nu participa la miscarea ecumenista echivaleaza cu o condamnare a acestei miscari eretice.

  3. Foarte corect s a spus la Roman, acesta este ecumenist -eretic pana va marturisi cu fapta corect credinta ortodoxa „Nu cel ce-mi zice Doamne, Doamne va intra intru imparatia Cerurilor , ci cel ce face voia mea ” zice Domnul.
    Cand se va ingradi de cei pe care ii contesta atunci iese din erezia in care este acum.

    1. Si daca nu se va ingradi, inseamna ca este eretic, chiar daca nu este de acord cu erezia? Si daca este eretic, inseamna ca tainele pe care le face sunt spre osanda? Si daca aplicam aceasta zicere „foarte corecta de la Roman”, inseamna ca 98% din Biserica Ortodoxa Romana este eretica, iar Tainele care se savarsesc sunt spre osanda intregului popor. Prin urmare, Duhul Sfant sfinteste Taine valide spre osanda! Hristos Se rastigneste nu spre mantuire, ci spre osanda!
      Aceasta este afirmatia de la Roman si este hula contra Duhului Sfant.
      In rest, sunt patimi ale unor extremisti care cred ca Biserica functioneaza cum vor ei, ca toti oamenii din tara si lume pot reactiona asa cum vor si spun ei.
      In realitate, ecumenist eretic este acela care marturiseste deschis erezia si o sprijina in orice fel. Cel care sta in neactiune de frica, din ignoranta, din lasitate sau din alte motive poate fi fricos, ignorant, las, dar nu eretic, daca nu marturiseste deschis erezia.
      Aceasta e cugetarea Bisericii, ce tine seama de slabiciunea firii omenesti, de starea de pacatosenie a omului, pentru care Hristos a venit in lume si a murit pe Cruce.
      In urma cu catva timp s-a citit in Proloage pilda calugarului care s-a lepadat de Hristos pentru a se casatori cu o femeie al carei tata facuse un pact cu demonul. Calugarul l-a abandonat deschis si public pe Hristos pentru acea femeie, dar diavolul i-a spus tatalui femeii sa nu ii dea femeia de sotie pentru ca DESI CALUGARUL S-A LEPADAT DE HRISTOS, HRISTOS NU S-A LEPADAT DE EL SI INCA IL MAI AJUTA.
      La auzul acestor cuvinte, spuse de diavol, calugarul si-a venit in fire, s-a pocait si s-a mantuit.
      Acesta este duhul patristic. Cine nu il are pe acesta si are duhul de la Roman deja s-a lepadat de Biserica Ortodoxa Romana si si-a cladit o „biserica” a propriei inchipuiri. Ar trebui sa o inregistreze la Consiliul Mondial al Bisericilor, ca nu e diferita de celelalte „biserici” impotriva carora se presupune ca astfel de marturisitori lupta.
      Lozincile pe care le spuneti dumneavoastra si le-au spus si cei de la Roman sunt „corectitudinea” fariseului evanghelic, care spune: „Doamne, multumescu-Ti ca nu sunt ca ceilalti oameni pacatosi sau ca acest vames”. Ura cu care dumneavoastra si cei de la Roman ati abandonat lupta contra ecumenismului si ecumenistilor si ati tabarat impotriva celor care nu au intrerupt inca pomenirea indica faptul ca nu stiti ce faceti si cine este de fapt inamicul in aceasta lupta. Ca si in lupta cu pacatul, inamicul este pacatul, nu omul care il poarta.
      Dumneavoastra ati abandonat pacatul si va razboiti cu oamenii care poarta acest pacat. Si, ceea ce e mai rau, chiar si cu unii care nu il poarta direct, ci doar stau alaturi de cei ce il poarta. Foarte trist si periculos!
      Tot mai credeti ca s-a spus bine la Roman? 🙂

      1. Preotii ecumenisti si preotii pomenitori ne defaima rau de tot.Preotii din jurul preotului Mihail Milea de la biserica Sf.Sava(bisericuta copiilor) ,printre care e preotul Alexandru Grapa care pretinde ca face parte din Organizatia Legionara si care spune ca ei sunt cu patriarhul Ciobotea,ii blameaza rau pe crestinii ortodocsi care s-au ingradit corect de erezie si participa la slujbele preotilor care au intrerupt corect pomenirea.Aduc aici aceste exemple pentru a arata ca pr. Milea si cei din jurul lui ii prigoneste pe cei care nu pomenesc ierarhii eretici.Ce e la gura lor…Nu pot intelege existenta vreunei sperante ca ecumenistii sa-si revina la normal!Daca ati sti ce otraviti sunt…

        1. Stiu ce otraviti sunt, pentru ca resimtim aceasta ura de patru ani.
          E si firesc sa ne urasca, pentru ca le zguduim intregul univers fals cladit de ecumenisti, in care episcopul este „loctiitor al lui Hristos” dupa modelul papist, fara episcop nu exista Liturghie, spun ei, de ca si cand noi am invoca la Liturghie episcopul, nu Duhul Sfant, fara sa isi dea seama ca prin aceasta afirmatie eretica de-a dreptul neaga canoanele care permit aceasta neingradire.
          In duh papist, acesti preoti au fost invatati cu o ascultare oarba fata de episcopi. Sa nu uitam si ca pe meleagurile noastre asemenea intrerupere a pomenirii nu s-a mai facut in istorie, deci nu e de mirare ca fiind noua ea este greu de inteles.
          Si mai e ceva> in spatiul media au avut o prezenta agresiva extremistii schismatici care si-au facut intre timp ashramuri si au disparut din lupta. Discursul lor schismatic i-a speriat pe foarte multi preoti, acesta a si fost scopul pentru care patriarhia si-a trimis cativa infiltrati pentru a crea aceasta spaima printr-un discurs schismatic.
          Nu e al nostru sa stim daca isi revin sau nu. ce nu e posibil la oameni, e posibil la Dumnezeu.
          Parintele acesta Milea e din Braila sau Buzau, nu? Inteleg de la cei din zona ca au existat mari asteptari de la acest preot, e evident ca el a dezamagit pe cei din zona iar acum incearca sa se explice. In mod gresit, dupa opinia mea.

  4. În aceste zile apocaliptice de lepădare a credinței ortodoxe, dacă chiar vezi adevărul, nu-ți va folosi la nimic să-l spui cu voce tare; de fapt, e chiar periculos.
    Cel mai bine după cum vedem la mai marii Bisericii, e să declari minciuna drept adevăr și s-o îmbrățișezi cu pasiune –iar credincioșii naiv-ascultători, prin îndoctrinarea și propaganda deșănțată ecumenistă de ani și ani de zile, conform unui plan întocmit la centrele de comandă sionisto-masonico-papistașe, se feresc deliberat, să afle adevărul, preferând chiar iadul, întrucât ascultarea de ierarh este mai importantă pentru majoritatea credincioșilor, decât mărturisirea Adevărului în fața Domnului Hristos și a oamenilor.
    Clerul laic si monahal consideră că e mai bine să trăiești într-o neștiință tâmpă – iar dacă dai din întâmplare peste adevăr, să-ți ții gura și să te prefaci că n-ai auzit, n-ai văzut nimic.
    E si aceasta o modalitate de supravietuire într-o viață ordonată, dar aceasta nu înseamnă trăire în Hristos, viața autentică ortodoxă.
    A fi botezat în Hristos, înseamnă a fi în suferință, spunea Cuviosul Părinte Justin Parvu.
    Părinții Bisericii, precum Sf. Vasile cel Mare și Sf. Isaac Sirul, văd dușmanul credinței nu în rațiune, ci mai degrabă în prostia umană, neglijență, ușurătate și încăpățânare.

    Masoneria (și nu e nici pe departe singura) este în acest “magnum opus”, mediul subversiv supra-statal și sub-social, este pârghia din umbră prin care se evită și se înlătură indezirabilele “obstacole” religioase, naționale și culturale din calea implementării planului globalist al satanei, căruia îi slujesc, știut sau neștiut, prin tăcere toti.
    Ecumenismul, fiara cu multe capete care se slujesc unul pe altul și unicului trup de care aparțin, precum brațele unei caracatițe – în scopul antihristic comun, este predicat cu capul descoperit, de la inăltimea amvonului Bisericii, pentru ruinarea și distrugerea ființei umane în întregimea ei.
    De ce nu văd Ierarhii BOR adevărul din cuvântul psalmistului, care zice: “Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire.” (Ps. 145)
    Dacă pentru creștini cuvântul și îndemnul Bisericii întărit de ajutorul lui Hristos este prin tradiție și cu dreptate mijlocul cel mai puternic și mai veridic care mișcă obștea întru lucrare – de avertizare, de apărare, de întrajutorare, de rezistență, de mărturisire a adevărului, de mucenicie și de mântuire – tot din tradiție aflăm ce grave consecințe au tăcerea și eschivarea de la aceste lucrări pentru viața și dăinuirea obștei creștinești.
    Este clar pentru toată lumea că cei care se află prin Voia Domnului la cârma BOR, nu mai comunică cu fiii duhovnicești, ei fiind preocupați din ce în ce mai mult doar de construirea unei imagini fără pată, iar eventualele „greșeli”(adică abaterile grave dela credința Ortodoxă), prin intervenții viclene precum cea a Mitropolitului Irineu, să poată fi șterse din memoria colectivă a amețitei plerome, pe care doar instinctul de supraviețuire în fața coronavirusului ucigaș, o mai poate trezi din somnul cel de moarte.
    „De multe ori simțim că suntem răniți. Nedreptățile sunt practic binefaceri. Nimeni nu ne poate face rău dacă noi înșine nu ne facem rău. Ne rănim pe noi înșine când nu trăim duhovnicește. Trăim duhovnicește numai atunci când îndeplinim poruncile”, spunea cu adâncă înțelepciune, Sfântul Paisie Athonitul.

    „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).
    Dacă nu conștientizăm dreptatea divină, nu există progrese în viața duhovnicească, iar rugăciunea noastră nu este nici măcar auzită.
    În timp ce rugăciunea unui singur drept este suficientă, pentru ca Dumnezeu să aibă milă de un întreg popor.”

    1. De ce credeti ca e mai viclean decat toti?
      Poate e sincer, mie mi se pare ca ar putea fi sincer. Desigur, eu nu il cunosc, poate ne explicati.
      Eu cred ca e sincer. Lipsit de curaj, dar mustrat de constiinta si doritor sa repare greselile facute. Neinstruit teologic, da. Dar sincer.
      Spre deosebire de IPS Irineu, mitropolitul Teofan al MMB este si neinstruit si viclean ca antihrist. Mult mai modest decat antihrist, desigur.

      1. Sincer, facand parte si empatizand cu „valorile” masonice ? Ati vazut ce consilieri are la Craiova ?

        https://www.republicaoltenia.ro/turnul-babel-masonii-din-craiova-episodul-6-mitropolitul-olteniei-ips-irineu-popa-eludeaza-aplicarea-hotararii-sinodului-bor-de-condamnare-a-apartenentei-la-francmasonerie/

        Nu e mai diferit fata de Teofan. Ambii au semnat la Creta si tot amandoi (in cardasie) au semnat ridicarea anatemelor date la Marile si cu adevarat Sfintele Sinoade IV, VI si VII.

        https://m.youtube.com/watch?v=Pwir-Su3OAQ

        Tot ambii au scos din manastiri calugari care se opun sinodului cretan… Deci nu-l cunoasteti bine.

        1. Ii cunosc faptele destul de bine, eu am analizat ceea ce a scris aici cu nepartinire.
          Orice om are dreptul sa aiba mustrari de constiinta, sa revina din greseli facute.
          Numai diavolii reamintesc la nesfarsit pacatele oamenilor, pentru ca aceasta este marea lor zestre cu care stapanesc acele suflete.
          Noi nu putem exclude si posibilitatea ca chiar si cineva care a gresit grav in trecut sa aiba o intoarcere a constiintei

      2. Ziceti ca il mustra constiinta? Atunci sa se pocaiasca public fiindca cu capul descoperit a pacatuit impotriva Duhului Sfant, sa-si retraga semnaturile de pe absolut toate documentele eretice semnate in decursul anilor, sa iasa din cardasia sionista si sa condamne masoneria, sa-si ceara iertare si sa aduca inapoi calugarii izgoniti…
        Apoi sa fie reprimit in sanul Bisericii dupa cum zice Sf Atanasie cel Mare doar ca simplu crestin. Pentru ca din cler nu mai poate face parte oricata cenusa si-ar pune in capul lui „sincer”.

        1. Sfantul Atanasie oferea exemplul unora care se aflau in comuniune cu erezie condamnata.
          Sinodul al VII-lea ecumenic i-a mentinut in scaune pe episcopii care s-au lepadat de erezie in timpul sinodului.
          Poate se va pocai public, cine stie. Deocamdata probabil i se pare ca a facut deajuns.
          Cand isi va da seama ca nu, atunci poate se va pocai mai serios. Sau nu. Vom vedea.

          1. D-le Chirilă, au fost menținuți în scaune cei indeciși până la sinod, nu cei uniți cu erezia și prigonitori de creștini. E o mică mare diferență. Ecumenismul a fost deja condamnat nominal, conjuctural și nu numai… Și severianismul a fost la vremea sa un fel de ecumenism între monoteliști și ortodocșii slabi. Această pan-erezie (ecumenismul-care probabil se va numi bartolonism după unirea cu papistașii prevăzută în 2025) este suma tuturor ereziilor condamnate și necondamnate. Așa că să fim cu băgare de seamă pe cine încă recunoaștem întâistătători și la care credință suntem părtași!

          2. Au fost iertati si unii care au fost impotriva icoanelor si care s-au pocait la momentul sinodului, nu au fost mentinuti doar cei indecisi. Pentru a fi pace si a se incheia aceasta tulburare s-a facut acest pogoramant.
            Ecumenismul e condamnat, dar pana acum Biserica nu a condamnat nominal ereziarhii si inca nu a statuat pentru ceilalti interdictia de comuniune cu cei ce propovaduiesc erezia ecumenista, asa cum a facut de exemplu canonul 3 de la sinodul al III-lea ecumenic

          3. Reamintim cele ce tin de deosebirea dreptei credinte fata de erezii si masonerie; nu pacate personale gen balci cu mici si bere in post (sic) sau preschimbarea unor manastiri in fabrici de bani, indragosteala unor ierarhi de maici care potrivit canoanelor nu au voie sa le tina in episcopii, etc… In rest, veniti cu date concrete in privinta mentinerii episcopilor iconoclasti in functii, nu cu supozitii personale sau pareri ale unora ce s-au pus in locul Sfintilor marturisitori. Canonul 2 al Sf Atanasie cel Mare va demonteaza cele ce sustineti, si e logic pt ca in felul dvs de a vedea lucrurile dreapta credinta ar putea fi asemanata cu o haina pe care fiecare o terfeleste cum vrea si culmea poate fi iertat si tinut in scaun in pofida faptului ca erezia e pacat impotriva Duhului Sfant care nu se iarta nici in veacul ce va sa fie. Posibil ca si din acest motiv ati ajuns sa credeti ca justitia omeneasca poate face dreptate in problemele de credinta, iar intaistatatorii eretici si prigonitori mai au consideratie din partea dvs si va reprezinta.
            Aveti grija ce spuneti si ce scrieti pt ca nominal nu e condamnat nici papa !

          4. 1. Cititi si singur actele sinodului VII ecumenic, nu o sa va fac eu catehizare, in conditiile in care vad ca incepeti sa aveti pareri personale in chestiuni in care teologii abia au curaj sa emita pareri. Cred ca gasiti informatia si in Strajerii Ortodoxiei.
            2. Va inselati cand spuneti ca imi demonteaza canonul Sfantului Atanasie ceea ce spun. De altfel nici nu explicati in ce fel se intampla aceasta.
            3. Puneti mana si cititi Proloagele macar, pentru a vedea ca Sfantul Fotie chiar l-a condamnat nominal pe papa de la Roma ca eretic. Ce vreti sa ne spuneti dumneavoastra? Ca papa este ortodox inca pentru ca nu a fost condamnat? Ca papismul este parte din Biserica?
            4. Justitia omeneasca este chemata sa faca dreptate in probleme ce ii sunt de competenta ei. Daca nu ati priceput ce facem noi apeland la justitie, faceti bine si taceti. Altminteri riscati sa bateti campii si sa va umpleti de pacate. Informati-va si vorbiti in cunostinta de cauza.
            5. Aratati-mi un singur loc in care eu am spus ca actualii ierarhi ma reprezinta. Vedeti ca nu stiti ce spuneti? ce e mai grav, nu pareti a pricepe nimic din ceea ce cititi.
            Inca ceva: nu suntem interesati sa reluam la nesfarsit aceleasi discutii sterile care se tot poarta de 4 ani. Temele pe care le puneti dumneavoastra in discutie au fost rasdiscutate in acesti patru ani si asupra lor s-au tras unele concluzii. Cercetati-le si invatati din ele.

          5. Ati tot discutat de 4 ani si ca la Turnul Babel, desi putini, v-ati impartit deja in cel putin 4 cete. Una e sa fie condamnat papismul, ceea ce si este, si altceva e sa fie condamnat cineva nominal, ceea ce asteptati inutil dvs impreuna cu cei de acelasi cuget. Desi nu v-ar deranja ca Teofan si Irineu + Compania de eretici sa reprezinte in continuare Biserica Ortodoxa Romana. Sf Fotie nu l-a condamnat nominal pe papa actual Francisc, si chiar nu mai este nevoie. Condamnand papismul sunt inclusi si absolut toti papii cati au existat si vor mai exista. La fel, condamnand ecumenismul (ghiveciul de erezii mai noi, dar si mai vechi) sunt implicit condamnati toti sustinatorii acestei pan-erezii. Deci nu e nevoie de condamnare nominala, dar nu ar strica daca s-ar face si acest lucru, spre instiintarea intregului norod ortodox, mai ales in cazul ereziarhului Bartolomeu. Actele premergatoare de la o sedinta sinodala nu sunt litera de lege, doar concluziile finale, hotararile definitive fiind vrednici de luat in seama. Asa s-a ratacit si ceata lui Sava. A cautat si a gasit in niste notite care nu au fost edificatoare ceea ce i-a convenit. Unii chiar au nevoie sa faca mai multa rugaciune si apoi sa studieze… Doamne mantuieste!

          6. Inca o data. Puneti mana pe carte. Sfantul Fotie l-a condamnat nominal pe papa din epoca sa, prin asta au fost condamnati toti papii de dupa el. Punctum.
            La sinodul VII au fost iertati cei ce s-au pocait in timpul sedintei. Asta e fapt istoric, consemnat. Punctum.
            Condamnarea unei erezii e una si condamnarea nominala a unor episcopi e cu totul altceva. Este vorba de proceduri juridice, foarte precise. Cum dumneavoastra dispretuiti procedurile juridice, nu aveti cum sa pricepeti aceste detalii si merele si perele pentru dumneavoastra sunt acelasi lucru, sunt fructe, fara sa stiti macar ca chiar daca sunt fructe, unele sunt mere, altele sunt pere, unele sunt mai dulci, altele sunt mai acre, unele dau diabet, altele nu, unele cresc anual, altele, nu.
            Cand veti avea capacitatea sa faceti aceste distinctii, obligatorii in intelegerea teologica a problemei, cautati-ma. Pana atunci, nu. Imi pierdeti timpul de pomana si mie si celor ce ne citesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)