Autodenunț complet

În baza decretului imperial de a mărturisi în orice vreme, de a da socoteală de nădejdea care este în noi, și de a nu ne rușina de Fiul lui Dumnezeu, eu, roaba lui Dumnezeu declar sub semnătură următoarele:

Sunt creștin-ortodox, conservatoare, tradiționalistă, incorectă politic și de un obscurantism religios din Evul Mediu ceva de speriat, întrucât, cred că Biblia (pe care știu bine că mulți din inteligenții lumii o consideră doar o carte plină de basme evreiești + măsluită) și Sfinții Părinți ce au trăit cu sute de ani înainte mă pot ghida mai bine în viața de zi cu zi decât o face televizorul, internetul și geniile zilei. Am cultură și intuiție economică și financiară ZERO, crezând că unul care trăiește în peșteră sau în creierul munților, stând la lumina lumânării și citind Acatiste, e mai bogat și mai fericit decât cei din vile și palate. Totul e răsturnat în capul meu sec și gol de știința secolului XXI. Cred că rugăciunea unui credincios e mai rapidă spre ceruri decât un call de pe cel mai performant telefon mobil. Cred că îngerii zboară mai repede și mai sus decât supersonicele, și,în loc să-mi parfumez camerele cu odorizante de camera profesionale de firmă, încă mai ard tămâie și mai stropesc cu buchetul de busuioc. Nu am nici un idol din industria muzicii sau filmului, dar mi-am umplut camerele cu icoane.

Cât despre simț politic, ce să mai zic? Cred că Dumnezeu poate schimba omul, lumea, că lumea politica poate schimba și ea lumea și societatea în care trăim dacă se apucă serios de rugăciuni, post și mătănii și dacă ascultă sfaturile duhovnicilor, și nu cele ale analiștilor politici.

Mai am o meteahnă gravă, poate cea mai gravă dintre toate, pentru care mulți mă vor trimite să mă consult la “mansardă”, căci e nebunie curată pentru ei: cred în învierea morților și în viața veacului care va să vie. Cred că Duhul Sfânt poate crea omul nou și nu genetica și clonarea.

Mai mult sunt o troglodită, înapoiată și o anacronică care a fost la biserici și mănăstiri,unde am pupat icoane și moaștele sfinților fără a ține cont de microbii sau saliva cu care erau eventual acoperite.

Am stima de sine redusă, crezând că sunt cea mai păcătoasă dintre voi toți, și am și oarecare înclinații masochiste pentru că, atunci când greșesc, în loc să mă duc la psiholog să îmi spună ce frumoasă și deșteaptă sunt, prefer să merg la duhovnic să mă pedepsească cu câteva canoane. Nu sunt în căutarea Sinelui, ci a lui Dumnezeu. Am idei năstrușnice despre matematică și geomerie și știința unităților de măsură: Cred că, coborându-te în genunchi poți ajunge SUS și înalțându-te te cobori în iad. Dumnezeul meu e UNUL: TATĂL, FIUL și DUHUL SFÂNT.

Nu fac gimnastică de întreținere, nici jogging, nici yoga, dar fac mătănii cu placere, fără a aștepta să-mi scadă stomacul. Nici la dietetician nu merg, dar postesc Miercurea și Vinerea și în posturile de peste an. Pentru asta nu am ceas la mână conectat la telefonul mobil să văd câte calorii ard.

Sufăr și de dedublare de personalitate, crezând că în mine sunt doi oameni: unul vechi, firesc ce-i în afară și unul nou, duhovnicesc, ce-i înlăuntru. Am și înclinații ucigașe, dorind să omor omul vechi, să îl răstignesc.

Refuz hotărât, dar fără resentimente, să lupt pentru drepturile omului, cetățeanului, homosexualului, lesbienei, căsătoriilor gay, transsexualului, schimbătorului de sex, pedofilului, musulmanului immigrant, celui ce vrea libertate religioasă sau constrângere religioasă, pedepsei cu moartea, eutanasiei și avortului. Mă simt mulțumită în starea mea de roabă a lui Hristos, îmi place dictatura lui Dumnezeu și constrângerile Lui. Părerea mea nu contează deloc, mă bazez pe părerea Lui că știe tot și mă consult cu Sfinții Părinți, cu preoții care pot să vină și în Mercedes la Biserică, important pentru mine e să vină și să îmbrace haina de preot și să slujească, și cu duhovnicul care poate să îmi spună să fac și o suta de mătănii, că nu mă supăr. Renunț la voința proprie și vreau ca voia mea să nu se facă, ci voia Lui Dumnezeu că e sfântă și dreaptă și duce la viață.

Cred că ambasadorul SUA pentru extratereștri e cu totul inutil, căci nu cred în existența extratereștrilor și nici nu am fost răpită de vreunul. Dar cred că există draci și chiar am avut de a face cu ei de câteva ori și nu a fost nici illuminator și nici cool. Nu cred că ar trebui create arme laser, biologice sau nucleare împotriva dracilor. Crucea și moliftele sunt de cele mai multe ori de ajuns. În cazuri extreme se poate ataca și cu post. Iar ca Ambasador Îl chem doar pe Iisus Hristos de care ei se tem și se înfioară și fug.

Cred că mirungerea e mai folositoare decât vaccinarea. Botezul copiilor trebuie să fie obligatoriu. Cred că Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie pot trata cu succes depresia, anxietatea, melancolia și majoritatea bolilor minții și sufletului. Chiar cred că la Sfânta Liturghie pâinea se poate transforma în Trupul lui Hristos, vinul în Sângele Sfânt care curățește păcatele noastre. Din acest punct de vedere sunt de acord cu canibalismul. Cred că, copii trebuiesc îndoctrinați de mici cu învățăturile creștine, trebuie spălați pe creier ori de câte ori vreo idee progresistă le atacă creierul. Refuz să adopt credința feministă, pur și simplu pentru că urmând învățăturile Bibliei cred că devin mult mai frumoasă. Tratamentul biblic al așezării femeii la locul ei sub ascultare de Hristos, de Biserică și de bărbat te înfrumusețează garantat.

În caz de al treilea război mondial nu intenționez să achiziționez nici un buncăr subteran. Mi-oi face o cruce cu un Doamne ajută! și Domnul mă va păzi mai bine decât buncărul. Cred că plătim politicienii prea mult și preoții prea puțin.

Sunt de o intoleranță religioasă oribilă: nu cred că toate religiile te duc în același loc. Exclusivist, cred că una singură te duce în Rai și restul în Iad.

Deși profesor de geografie, nu am nicio idee științifică asupra Universului: cred că totul a fost creat de Dumnezeu în 6 zile, că există un loc numit Rai și un altul numit Iad. Aaa…și nu cred că americanii au fost pe Lună (ăsta e un comentariu răutăcios care nu are legătură cu subiectul, dar așa le răspund celor care mă întreabă de ce Neil Armstrong nu l-a întâlnit pe Dumnezeu….,și tot ca o paranteză, cred că mister Neil Îl va întâlni negreșit pe Dumnezeu, doar că sper că nu va fi prea târziu pentru el….,și apropos, cred că cel mai mare pas al omenirii nu a fost cel de pe Luna, ci al credinciosului care s-a aruncat în brațele lui Dumnezeu sărind peste prăpastia necredinței.)

Feriți-vă de mine că sunt contagioasă. Vă pot contamina și de la mii de kilometri distanță printr-o simplă rugăciune prin care port numele vostru înaintea Tronului Harului lui Dumnezeu.

Îmi cer iertare dacă postarea mea v-a jignit, enervat, necăjit sau mâniat, dar am de gând să continui tot așa, sperând și rugându-mă ca Domnul să mă mântuie și să mă ducă în Ceruri unde are multe locașuri.

Dacă vă este milă de starea mea total nemodernizată, chiar vă rog să vă rugați pentru mine, iar cei mai cu dare de mână puteți să puneți și un acatist. Vă mulțumesc anticipat!

Dacă v-am enervat și v-am scos din răbdări cu declarația mea, vă rog să mă denigrați, criticați, vorbiți de rău, înjurați și tot ce puteți da mai rău din voi. Cred că se pune ca o mică suferință pentru numele lui Hristos și ca o mică prigoană (exact, caut și eu să adun puncte). Vă ameninț că vă iert din start și vă iubesc. Dacă mă înjurați așa, mai mult de 10 cuvinte pe text și cu talent românesc, vă promit că scriu și un acatist pentru voi și mă rog măcar o dată pentru ca Dumnezeu să vă miluiască.

P.S. Vă rog din inimă să îl distribuiți în pagina celor care au avut de comentat despre multe lucruri, dar mai ales despre preoți, sfinți și moaște. Domnul să vă răsplătească efortul.

Laura Mihaela Ștefănescu

https://m.facebook.com/100000201435134/posts/2328653890484636/

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

3 comentarii la “Autodenunț complet

  1. Autocaracterizarea din articol e crestinul din epoca comunista ce tragea mare prigoana de la apropiati pentru curajul de a fi „altfel decat ceilalti”,un „neadaptabil social”.Si acum e valabil cum era atunci.E tare articolul.

  2. Bine punctatAutocaracterizarea din articol e crestinul din epoca comunista ce tragea mare prigoana de la apropiati pentru curajul de a fi „altfel decat ceilalti”,un „neadaptabil social”.Nimic nou..E tare articolul.Se profita de omul credincios ca de un sclav.Vreti sa aflati cine zice de crestin asa barfe?Excrocul in serie sau cum i se mai zice:sarlatanul care de fapt il fura de il rupe.Crestinismul ,crestinul viu,de aceea este el viu pentru ca curata societatea de sarlatanii cu diploma care arunca cu barfe in sarmani.E regula de cand e lumea ca hotii/hoatele dau cu barfe in spatele crestinului,dar,v-o zic:azi,niciun hot nu va sfarsi bine,fara cainta in sensul de a da inapoi tot ce a furat.Au sa fie jupuiti de vii iar pielea o sa le fie data la sobolani.De cine?De alti hoti mai dibaci ca ei,care or sa le ia tot ,pana si parul din cap ca sa faca bani cu el.

Lasă un răspuns la Alex Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)