Să citim cărți care au pe copertă numai binecuvântarea unui ierarh?

De cine să ascultăm, de Hristos sau de oameni?

Despre sfânta și binecuvântata neascultare și nebinecuvântare

„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29)

Sfîntul Iustin Popovici ne spune că „atunci însă, când stăpânirile devin periculoase pentru faptele bune, când stăpânirile prigonesc binele dumnezeiesc, şi mai mult decât toate, binele şi atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpâniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creştinul trebuie să se lupte cu ele, şi să se lupte anume prin binecuvântatele mijloace evanghelice. Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decât lui Dumnezeu, şi mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat şi Evangheliei Lui.” (Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica şi statul – Adevărul despre Biserica Sârbă în Yugoslavia comunistă, editată de Schitul Sfântul Serafim de Sarov, 1999)

Dacă ne este frică de oameni atunci să nu strigăm la arhierei atunci cand spun erezii în public. Sa nu scriem nimic,să stam ascunși în cochiliile noastre asteptând moartea sufletească și trupeasca. Hristos însa ne va întreba: De ce ai tacut? Ești responsabil prin tăcerea ta de răspandirea ecumenismului și a minciuno sinodului din Creta. Preoții duhovnici o să îți interzică să citești cărți care nu au binecuvântarea unui ierarh în scris pe copertă. Ce binecuvântare a avut Sfântul Teodor Studitul pentru scrierile lui? Sau sfântul Maxim Mărturisitorul? Sau Sfîntul Nicolae Cabassila?
Dar noi suntem atât de lipsiți de discernamânt încât să nu deosebim o carte ziditoare de suflet care este în duhul ortodoxiei de o carte eretică sau înșelată? Hristos spune că „sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.”( Matei 6,14) Dacă episcopul este orb sufletește cum te va îndruma? Sfântul Ioan Iacob spune „ia-ți Parinții și Scriptura, îndreptarul și masura”. Când episcopii binecuvinteză carți ecumeniste și interzic cărțile ortodoxe, ca nu cumva să se trezească ortodocșii și ca nu cumva să accepte tradarea credinței, fiind dați afara de pe tronurile arhierești pînă cînd se vor pocăi, de către credincioși, cum să ascultăm de ei? Cum i-a primit poporul pe episcopii care au fost la Ferarra-Florența și au semnat uniația cu Roma? Nu i-au lasat sa intre în cetate pâna când nu s-au leapadat de semnaturi.

Suntem fiecare dintre noi responsabili pentru Biserica de mâine! Daca noi vom fi lași, indiferenți și fricoși și ignoranți, generația de dupa noi va pierde Biserica locală.

Cineva spunea: „Cum sa vorbim, că imediat suntem taiati!” Daca sunteti taiați de oameni ce predică erezia, bucurați-vă, veți lua Cununa! Dacă apostrofezi pe drept, și conștiința îți este curată, atunci poți fi anatematizat de toate Sinoadele, tu primești binecuvantare de la Dumnezeu. Sa nu uitam că Sfantul Ioan Damaschin a primit doua anateme din partea sinodului iconoclast. Una din anateme era: „Anatema lui Mansur(Ioan Damaschin)închinatorul lemnului( a icoanelor și a crucii)”. Din partea cărui episcop a primit Sfîntul Ioan Damaschin binecuvântare ca să publice cărțile sale? Nu numai că nu a primit binecuvântare dar a fost anatematizat, interzis de așa zișii episcopi ortodocși.

Există o sfântă și binecuvântată neascultare: neascultarea de erezie. Atunci când episcopul te învață erezii, ești obligat să nu îl asculți! Aceasta e spre binecuvantarea ta. Chiar dacă te afurisește, bucura-te! Nu ești afurisit de Dumnezeu, ci de oameni! Mulți sfinți au fost afurisiți de Sinoade întregi, de Biserici întregi, și acele Biserici au căzut, iar sfinții au ramas!

Daca un episcop ar aduce pe papa sau pe papistaș în biserică, sau ți-ar da ascultare sa aduci pe unii ca aceștia în biserică pentru a te ruga împreuna cu ei, sau îți spune că e bun sinodul din Creta, mai faci ascultare? Nu! In acest caz avem tot dreptul să protestam, sa nu participăm, sa scriem și să denunțam erezia! Aceasta însemnă marturisire! Nu să stăm să asistam la toate neroziile adogmatice și anticanonice! Cand e vorba de erezie, creștinii ortodocși devin din oameni blînzi și pașnici– oameni luptatori și războinici, pentru ca se pune în pericol moștenirea dată de Hristos!

Sfântul Ioan Hrisostom spune ca „atunci cand este în pericol credința nu ai voie sa spui în sine: Cine sunt eu să ridic glasul? Eu sunt un biet cioban, olar, tapițer” Ești mădular al Bisericii lui Hristos și ai tot dreptul și obligația de a ridica glasul! De a nu asculta de duhovnicii, care sunt mai mult lupi imbrăcați în piele de oaie, care îți spun la spovedanie ca sa nu citești siteurile anti Creta( marturisirea ortodoxa.ro, etc) sau carțile parintelui Theodoros Zisis sau Mihai-Slilviu Chirilă, pentru că nu au binecuvantarea unui ierarh….Auziți nebunia nebuniilor! Nu sunt acești stricatori de suflete și îndrumători spre iad? Doriți să mergeți cu duhovnicul în iad? Dacă nu, atunci datorăm sfânta neascultare pe care au facut-o sfinții.

preot Matei Vulcanescu

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

1 comentariu la “Să citim cărți care au pe copertă numai binecuvântarea unui ierarh?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)