Despre catedrale…

Suntem martori ai unui eveniment important pentru Patriarhia Română și anume sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului la care participă Sanctitatea Sa Patriarhul Noii Rome, Bartolomeu.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cugetarea-eretica-a-patriarhului-ecumenist-bartolomeu-chemat-sa-sfinteasca-catedrala-nationala-a-romanilor/

Locuind în Atena, trec de multe ori pe lângă catedrala Arhiepiscopală a Atenei, o clădire mare, dar rece, construită de Regele Otto al Greciei, care și-a dorit o astfel de catedrală. În Atena nu existau decât biserici mici în stil bizantin. Aproape în fiecare curte era o biserică bijuterie bizantină. Ce a făcut Otto? A dărâmat multe bisericuțe ca să construiască un mastodont rece și impersonal. Chiar lângă catedrala ahiepiscopală din centrul Atenei se găsește o biserică bizantină superbă, construită din blocuri de marmura de pe Acropole, datând din secolul al VIII-lea. În momentul în care intri în acea biserică mică, de lângă mastodontul făcut de Otto, te simți cu adevărat în Împărăția lui Dumnezeu.

Spațiul liturgic are o anumită funcționalitate, un anumit rol. Marele liturgist Robert Taft, în lucrarea sa numită Intrarea Mare, vorbește despre funcționalitatea spațiului sacru bizantin care te introduce în starea de Împărăție a Cerurilor. Taft arată unde se găsea proscomidiarul și cum se desfășura procesiunea intrării diaconilor cu Cinstitele Daruri de la proscomidiar (o clădire din stânga Bazilicii, pană la Sfântul Altar).

De asemenea, diaconul Ioan Ică Jr. explică foarte clar cum este împărțită Biserica și ce rol are fiecare spațiu din Biserică. Pronaosul este locul unde stau catehumenii (cei ce urmau a fi botezați, care se pregăteau pentru sfânta luminare), dar și energumenii (cei bântuiți de duhuri necurate) și cei afurisiți (cei care erau opriți a primi Sfânta Împărtășanie pe o perioadă de timp pentru păcate grele). Pronaosul era despărțit de Naos prin Porțile (Ușile) Împărătești, care erau Porțile prin care creștinul era primit în Împărăția Cerurilor, în viața de dincolo de sfârșitul lumii acesteia. Gardul despărțitor dintre Sfântul Altar și Naos se numea cancel sau canghel, și despărțea subtil pe episcopi și preoți de credincioșii botezați.

În fața Sfintei Mese se găsea un Portic cu uși numite Porțile Frumoase (în Romania în mod greșit se numesc Ușile Împărătești). Tot spațiul de după pronaos, din momentul în care se intra prin botez, care se săvârșea în pronaos (unde se găsea și un Baptisteriu, adică un bazin în formă de cruce), în care catehumenii erau botezați și apoi intrau prin Porțile Împărătești în Împărăția Cerurilor, adică în spațiul bisericii, unde cu toții se împărtășeau cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Biserica era un spațiu care depășea sfârșitul lumii, de aceea creștinul nu avea frică de vreun sfârșit al lumii, pentru că el deja trăia în Sfânta Liturghie după sfârșitul lumii, în veșnicie, timpul se oprea. Așa era gîndit spațiul Bisericii Sfînta Sofia din Constantinopol, cea mai mare biserică din lume, constrută pe timpul Sfîntului Împarat Iustinian.
Unde se regăsește această funcționalitate și această dimensiune eshatologică în neocatedralele mastodont?

 

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

12 comentarii la “Despre catedrale…

  1. Din câte știu eu, doar construcțiile vechi mai au împărțirea prin zid în trei compartimente: altar, naos și pronaos. Nici chiar în Grecia nu prea există astfel de lăcașuri. Ar fi fost mai potrivite pentru a exprima împărțirea vieții Bisericii Ortodoxe în cler, credincioși trăitori și cei depărtați de Dumnezeu, dar încă membri ai Bisericii.
    Unirea naosului cu naosul produce o confuzie între credința autentică și trăită și cea caracterizată de indiferență și încălcare flagrantă a poruncilor lui Dumnezeu. S-a pierdut rânduiala catehumenatului și pocăinței sub canon odată cu legalizarea și răspândirea creștinismului în secolul IV. Oarecum pe bună dreptate, pentru că viața Bisericii s-a deschis foarte mult și nu mai putea păstra caracterul duhovnicesc, tainic și autentic sacramental, de legătură vie și sensibilă între participanții la slujbe (Liturghie). Grupul creștinilor prigoniți și gata de sacrificiu s-a lărgit la nivelul întregii societăți și pocăința particulară ar fi putut foarte ușor sminti mai mult decât să atragă înțelegerea, iertarea și rugăciunea din partea celorlalți.
    În Sfântul Munte se păstrează totuși împărțirea în aceste trei compartimente la bisericile de Mănăstiri și Schituri.

    Această nediferențiere, combinată cu un spațiu mare poate duce la o aglomerație nespecifică spațiului bisericesc. Părintele Stăniloae știu că vorbește foarte frumos despre bisericuțele mici specifice românilor, unde se întâlneau tihnit cu Domnul. Totuși au rolul lor și catedralele, după modelul Sf. Sofia, numai să nu se apropie prea mult de atmosfera celor occidentale copleșitoare și extrem de reci prin statuile, orga, picturile și tot aranjamentul lor.

    1. Cuvioase Parinte, eu ma refer in special la arhitectura locasului de cult, care este lipsita de functionalitate si de dimensiunea eshatologica.
      Azi vedem catedrala de tip kitch, imitatie a catedralelor din perioada scolastica.

    1. Catedrala Sfantul Sava din Belgrad pe care am vazut-o in toata splendoarea ei bizantina respecta spatiul sacru eshatologic, este apropiata de Sfanta Sofia din Constantinopol.
      Ce frumos ar fi fost ca sa se adune arhitecti cunoscatori ai teologiei ortodoxe si a formelor bizantine care sa poata sa redea o basilica autentica ortodoxa, nu un mastodont fara noima.

  2. Pr Vulcanescu, daca planul Catedralei Mantuirii Neamului era similar cu Catedrala Sf Sava ati fi fost multumit? Nu ati fi cartit ca e prea mare, ca e un „mastodont fara noima”? Nu ma intereseaza sa raspundeti public, va sugerez doar sa va ganditi sincer daca criticile dvs nu vin si dintr-un fel de frustrare ca v-ati nascut roman si nu grec sau poate alte nemultumiri personale.

    1. Daca planul Catedralei Mantuirii Neamului era similar cu cel al Basilicilor Romane, cu Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol sau cu Sfantul Ambrosie din Milano atunci puteam vorbi despre un spatiu sacru eshatologic, o intelegere corecta si o introducere reala in Imparatia Cerurilor, care este spatiul Bisericii. Eu nu sunt impotriva Catedralelor mari, sa nu uitam ca Templul lui Solomon era facut dupa Descoperirea lui Dumnezeu. Problema nu este in marimea catedralei, ci in arhitectura ei, in modul cum arhitectul a gandit spatiile, spatiul liturgic. O catedrala mare sau mica devine nonsens daca nu respecta niste reguli si o simbolistica, pentru ca ea are scopul de a te introduce intr-o anumita atmosfera. Intrati in Catedrala Sfantul Ambrosie din Milano, simti ca intri intr-o Biserica Ortodoxa, miroase a ortodoxie, e spatiu ortodox, desi slujesc acum ereticii in ea. Intrati in Sfanta Sofia si veti simti ortodoxia. Spatiul sacru nu este ceva intamplator, este foarte bine definit si are legatura cu Liturghia procesionala. Aduceti-va aminte de ritul de Constantinopol si cum se savarsea el. Totul era in miscare. Mergeti in Bisericile manastirilor din Sfantul Munte. Liturghia nu este statica, e dinamica, e in miscare. Registrul iconografic trebuie sa fie eshatologic, uitativa la Sf Vitalie, etc. Mergeti in Salonic in Sfanta Sofia sau la Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir. Intelegeti ce insemna o Biserica. Observati Baptisteriul. Cum e posibil ca o Catedrala sa nu aiba Baptisteriu, unde sunt botezati adultii care vor sa devina crestini? Am vazut ca mai ales in Alba Iulia sunt biserici care aproape reproduc o nava spatiala…

      1. In legatura cu frustrarile, nu am astfel de frustrari pe care le descrieti. M-am nascut roman si am devenit cetatean al Imparatiei Cerurilor prin Botez, ce poate fi mai minunat?

  3. Din vremuri străvechi oamenii au vrut să construiască clădiri mari,începând cu turnul Babel,piramidele,templele Mayase și alte temple ,mari moschei,sinagogi ptr a se inchina unor zei sau lui Dumnezeu. Chiar și împăratul David a vrut sa construiască un templu, așa cum aveau celelalte popoare cu toate că Dumnezeu nu-i ceruse așa ceva. Cortul întâlnirii făcut de Moise după porunca lui Dumnezeu se pare că nu mai era de actualitate în vremea aceea și dorința lui David era un templu cum văzuse la popoarele din jur că aveau ptr zeii lor. Dumnezeu însă i-a încredințat fiului său Solomon lucrarea,dar construcția trebuia făcută după planul lui Dumnezeu așa cum a poruncit și ptr crearea cortului întâlnirii din timpul lui Moise.In vremurile mai recente,era după Hristos de asemeni s-au construit mari catedrale,domuri,sinagogi,biserici( de diferite culte și denominațiuni) etc. Câte oare au fost după planul lui Dumnezeu ? Cele mai multe,istoria o dovedește au fost dorința de faima a celor ce le-au construit atât în Occident cât și în Europa de Est și in Balcani. Bisericile mai mici într-adevăr au o intimitate mai buna cu Dumnezeu și credincioșii unii cu alții

  4. ” Biserica era un spațiu care depășea sfârșitul lumii, de aceea creștinul nu avea frică de vreun sfârșit al lumii, pentru că el deja trăia în Sfânta Liturghie după sfârșitul lumii, în veșnicie, timpul se oprea. ”
    Ce minunatie, cata nadejde si cat curaj ne dau aceste randuri!
    As vrea sa va intreb daca si sfintia voastra stiti ceva despre acest lucru: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/11/25/slujba-de-azi-de-la-catedrala-nationala-nu-a-fost-numai-o-sfintire-a-unui-altar-ci-recunoasterea-ca-papa-a-ereziarhului-bartolomeu/
    Daca este asa, e grav de tot. Poate ne spuneti ce va urma…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)