Mărturisirea împotriva ecumenismului a Părintelui Mihai Gașpar, adresată Sinodului Bisericii Ortodoxe Române
Preafericirea Voastră, Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre, Mă numesc Mihai Gașpar, sunt preot paroh în
Preafericirea Voastră, Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre, Mă numesc Mihai Gașpar, sunt preot paroh în
Înaltpreasfinţia Voastră, Noi, creştinii ortodocşi din localitatea Schit Orăşeni, com. Cristeşti, jud. Botoşani, ca fii
Cei nouă ani de la Pseudosinodul din Creta, din iunie 2016, au dovedit, atât prin
La momentul la care s-a rostit acest cuvânt, în conferința comemorativă de la Bălți, Dumnezeu nu intervenise încă în istorie direct pentru a-l chema la judecată pe papa eretic Francis și a zădărnici planurile ecumeniste de împreună-sărbătorire cu ereticii a sinodului de la Niceea, primul sinod în care ereticii au fost condamnați și s-a delimitat un hotar al Bisericii între dreapta credință și erezie.
Cultele au propus completarea Legii nr. 489/2006 cu privire la sancționarea penală a oficianților care exercită profesia fără drept. Patriarhia Română a propus ca această pedeapsă să se extindă și asupra cinului monahal, deși monahismul nu este o profesie în sensul legii penale. Nicăieri în proiectul de lege nu se vorbește despre punerea de acord a legii cu jurisprudența CEDO, care statuează că acolo unde un preot demis/caterisit are o comunitate în jurul lui, el e preotul acelei comunități, iar statul nu are dreptul să se poziționeze de partea conducerii cultului pentru a persecuta o grupare dizidentă. România a fost condamnată la CEDO pentru aplicarea legii penale în sensul în care o cer cultele.
De asemenea, nu se rezolvă problema spinoasă a obligării organelor penale să pună în aplicare decizii judecătorești bisericești asupra cărora, în cazul BOR cel puțin, instanțele civile nu au niciun control, aceste decizii putând fi susceptibile de a fi abuzuri grosolane ale conducerii cultului, preoții fiind grav discriminați prin faptul că, spre deosebire de ceilalți subiecți activi ai legii penale care pedepsește exercitarea fără drept a profesiei, ei nu beneficiază de controlul unei instanțe obiective a legalității demiterii/caterisirii lor. Abuzurile răsunătoare făcute contra preoților nepomenitori sunt evidente în acest sens.
Propunerea legislativă a fost formulată de domnul Silviu Vexler, deputat al Federației Comunităților Evreiești din România și a fost deja aprobată de Senat, urmând a fi discutată și propusă spre vot Camerei Deputaților.
Scrisoarea cu obiecțiile mele a fost adresată Președintelui Camerei Deputaților, deputaților, Avocatului Poporului și Secretariatului de Stat pentru Culte.
Descarcă în format PDF
De câteva săptămâni, Părintele Matei Vulcănescu a pus în discuție publică unele opinii teologice, prin
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.Amin! Slavă Sfintei și Celei de
Descarcă în format PDF
Despre starea femeii creștine autentice în epoca feminismului Societatea în care trăim este caracterizată,