Purtătorul de cuvânt, împotriva Cuvântului

Către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

 

 SUBIECT: Referitor la reacția din 15.01.2020 a Patriarhiei Romane la noile buletine cu cip, propuse de MAI

 

Dacă nu vi se spune în Biserică ceea ce trebuie

să vi se spună, sunt plătiți, să știți, la ora aceasta sunt

plătiți oameni ca să tacă!” –  Părintele Iustin Pârvu

 

 

Domnule Vasile Bănescu,

 

Ca student al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, anul 3, promoția 2014 – 2018, programul de studii universitare de licență, secția „Pastorală”, îndrăznesc cu respect a vă aduce la cunoștință indignarea mea în urma aflării poziției BOR prin cuvintele dvs, din data de 15.01.2020 referitor la impunerea în plan legal a noilor buletine cu cip propuse de MAI, la nivel național.

S-au scurs deja 11 ani de la primul Apel al Cuviosului Părinte Mărturisitor Justin Pârvu împotriva actelor cu cip “SEMNUL Ortodoxiei ca răspuns la semnul fiarei!” apel inițiat la Mănăstirea Petru Vodă în 14 Ianuarie 2009.

În Apelul mai sus menționat, Părintele Mărturisitor cerea autorităților române să abroge (anuleze) legile care permit îndosarierea și urmărirea electronică a creștinilor, renunțarea la libertatea cu care ne-am născut[1].  Părintele Justin sublinia că „noi nu avem nevoie de sisteme de control – de acte de identitate electronice, de cărți de identitate, de carnete de conducere electronice, ș.a.m.d. Controlul nostru este Adevărul și Dreptatea cu care ne-am născut din liberul arbitru cu care ne-a creat bunul Dumnezeu. Noi credem că fiecare poate să-și păstreze conștiința fără să atace caracterul neamului românesc.”[2]

De cele mai multe ori, credincioşilor care se pronunţă împotriva codificării electronice, li se spune: „Ce legătura are această operaţie tehnică, formală de atribuire a unui act cu cip sau a altor identificatori electronici cu religia, cu sfera moral-spirituală?” Totul devine clar atunci când se descoperă sensul duhovnicesc al acestei “operaţii tehnice”. Asumarea pe viaţă a unui asemenea act electronic este, de fapt, înlocuirea numelui propriu cu numărul, înlocuirea substantivului cu numeralul. Să comparăm: Petre – cine; 123 – al câtelea? Adică al câtelea eşti, care îţi este numărul? Toate acestea vorbesc despre depersonalizare, despre pierderea personalităţii şi a numelui de aici rezultând și pierderea vieţii veşnice. Numărul personal înregistrat în cip are strictă legătură cu numărul fiarei din Apocalipsa, „666”. Detalii tehnice găsim în lucrarea “Apocalipsa 13” scrisă de domnul Inginer Mircea Vlad în 2004, cât și în cartea “La apusul libertății” a Ierom. Hristodul Aghioritul. Acel număr personal se dă de sistemul digital-computerziat şi se utilizează peste tot în viața socială pentru ca numele omului pentru totdeauna să se șteargă din Cartea Vieţii.

Numele presupune o personalitate sau alta. Despre cuvânt putem vorbi referindu-ne la orice obiect; despre nume însă – doar cu referinţă la personalitate sau în genere la un obiect personalizat” – susținea  filozoful, filologul și culturologul rus, Aleksei Fedorovici Losev (1893 – 1988). Pierderea numelui are legătură directă cu pierderea personalității, în sens spiritual. De aici deducem că omul se identifică cu animalul prin renunțarea la statutul ființial de personalitate.

Creștinul ortodox aflat în BOR, instituție în cadrul căreia sunteți purtător de cuvânt din data de 16 noiembrie 2015, este botezat în numele Sfintei Treimi, primind Harul Duhului Sfânt și un nume. Aceasta îl deosebește pe om de animal și îl poate identifica după har cu Dumnezeu întreit în Persoane.

Aşadar, am convingerea că dvs cunoașteți foarte bine relația dintre pecetea harului Duhului Sfânt primit la Taina Sfântului Botez și numele celui botezat, nume cu care se va prezenta în fata Domnului în ziua judecății personale cât și în cea de obște, la a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În Apocalipsă, numele “numeric” este redat ca nume “al fiarei”, nume “animalic”. Demnitatea asemănării cu Dumnezeu este înlăturată, odată ce se pune problema depersonalizării ființei omenești, prin asemănarea cu o ființă dobitocească, o fiară, devenind o anexă a sistemului impersonal computerizat într-un mecanism dirijabil, compus din niște cifre neînsuflețite, adică de ceva “numeric”. Dacă omul își asumă un nume prin care își certifică personalitatea și astfel apartenența la Dumnezeu, atunci denumirea de “numeric” este atestarea pierderii personalității, negării apartenenței la Dumnezeu.

Prin nume omul se prezintă drept persoană, iar prin număr – drept obiect. În Roma Antică, de exemplu, robii nu aveau nume proprii, fiind considerați “obiecte vorbitoare”. Acești robi erau niște obiecte etichetate care puteau fi manipulate ca pe mărfuri, factori de producție de către stăpânii lor, în toate nișele economice – comerciale existente atunci. Istoria se repetă, doar că azi, infrastructura de gestionare a robilor, adică a oamenilor-android etichetați prin actele cu cip ce se vor implementate pe plan național, este una informatică de sistem binar, prin care omul își pierde legătura cu Dumnezeu devenind obiect informațional.

Prin aceasta se încalcă demnitatea personalităţii umane. De aceea, ar fi o mare autoamăgire să considerăm un asemenea fenomen, cum ar fi asumarea identificatoarelor numerice (buletinul cu cip) ca ceva fără relevanță spirituală, religioasă, precum ați afirmat ieri în presă.

Pe pământ, această idee satanică o pun în practică nefericitele slugi ale diavolului şi liderii “tainei fărădelegii”[3] – sioniştii şi masonii, făuritorii noii ordini mondiale anticreştine – împărăţia “fiarei”[4]. Este binecunoscut faptul că “tatăl satanismului modern” Alister Crowley (1875-1947) se numea pe sine “fiara din Apocalipsă”.

Necuratul este primul care a refuzat viața personalității sale și care se străduie de mai bine de 7000 de ani să-i depersonalizeze pe toți oamenii, coroana creației dumnezeiești. El este primul sinucigaș din asta născându-se și un ucigaș de suflete. De aceea, satana îi privește pe oameni ca pe niște obiecte, lucruri impersonale și îi îndrumă pe aceștia spre depersonalizare în asemănarea cu el.

Atâta timp cât știm că fără dragoste nu există comunicare reală între două persoane, două personalități, în cele din urmă, două creații ale lui Dumnezeu, nu pot înțelege cum vă puteți face părtaș acestui asalt demonic îndreptat către sufletele românilor, ținând adevărul în ascuns, în calitate de purtător de cuvânt, adică de oglindă a Patriarhiei Române. Ușurința cu care v-ați identificat cu poziția BOR privind procesul național de depersonalizare a românilor, propus de MAI, îmi dă de înțeles că în Patriarhia Romană “misticismul” invocat de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, în trecut, la catedra Facultății de Teologie Ortodoxă din București, ca fiind seva de la care se poate porni către studiul teologic autentic, a devenit un tabu condamnabil, în contextul unității în diversitate (dogma oficială a ereziei ecumenismului lucid). Părintele Profesor Stăniloae invoca “misticismul” apărându-se de provocările verbale ale unor colegi mai invidioși și cu grade, care nu erau mistici, decât doar atunci când se spovedeau pe ascuns pe la mănăstirile de pe lângă București, după cum Părintele Profesor povestea spre sfârșitul vieții.

Ce relație în duhul iubirii poate exista între doi oameni cărora li se fură personalitățile prin înlocuirea numelui cu un cod, 666 notat în sistem computerizat într-un cip, care va fi componenta de bază a viitorului buletin de identitate?

Înregimentarea electronică, fiind acceptată azi, care în mod clar presupune depersonalizarea și îndobitocirea aproapelui, se traduce prin lipsa dragostei lui Hristos în inimile noastre. Atunci ce va sălășlui în noi, în loc? Dragostea inversă a satanei, a cărui număr îl vom purta în locul numelui, chiar în suflet…

Hristos se sălășluiește doar în inima iubitoare, în care este durere pentru aproapele, suferință și compătimire. De exemplu, Sfântul Paisie Aghioritul își semna epistolele sale despre semnele vremurilor de pe urmă astfel: „Cu multă durere și dragoste întru Hristos”.

Este cunoscut faptul ca în secte, mai ales în cele totalitariste, oamenii se depersonalizează. La aceleaşi consecinţe conduc şi toate ideologiile antihristice, al căror izvor este „fântâna adâncului[5], de exemplu, marxismul. În anul 1918 Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, a trimis bolşevicilor o adresare în care erau şi aceste cuvinte: „Da, noi trăim în vremurile groaznice ale stăpânirii voastre şi ea nu se va şterge mult timp din sufletul poporului, întunecând în el chipul lui Dumnezeu şi pecetluind în el chipul fiarei”.

În Apocalipsa, capitolul 13 stă scris: „Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.[6] Sunt aceste rânduri alegorice, pline de simboluri greu de descifrat?!

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul (+1994) spunea: „astăzi, a citi cineva proorociile este ca și cum ar lectura ziarul, așa de clar sunt scrise. Este însă nevoie de multă atenție și de minte limpede, luminată, pentru a putea desluși semnele vremurilor, deoarece toate acestea se fac în așa fel încât să nu le poată pricepe cei ce nu se îngrijesc de curățirea inimii lor, având lesne drept rezultat amăgirea. (…) Cine se așteaptă ca lucrurile să se petreacă printr-o minune, apoi acela se amăgește, deoarece nu s-a îngrijit să între în duhul Scripturilor…[7]

După cele deja scrise, observ întristat în declarația dvs publicată ieri pe Mediafax.ro, două aspecte contrare Învățăturii de Credință Creștin Ortodoxă, două derapaje care scot la lumină duhul minciunii în care se scaldă conducerea BOR de mult timp, faptic și declarativ, de la rușinoasa lepădare de Credință din Creta 2016 încoace, prin semnăturile date pe documentele profund antihristice.

<<Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei:  „Nu se pune nicio problemă. Problema cipurilor nu e o problemă cu relevanţă spirituală, religioasă, deci din această perspectivă nu există o poziţie negativă a Bisericii. A bisericilor. Adică nu am cunoştinţă ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziţie critică.” >>[8]

Pe lângă prezentarea vasalității conducerii BOR fată de mai marii zilei, prin luarea unei poziții deloc potrivnice acceptării buletinelor cu cip, ați subliniat din nou, în mod foarte subtil dar cu bătaie lungă, denumirea de “biserici”. Prin această denumire reafirmați erezia prin care Biserica Ortodoxă nu ar fi deplină, aliniindu-vă din nou, în duhul ereziei ecumenismului, erezie pătrunsă în Biserică în mod oficial deja de 4 ani. Prin aceasta se înțelege că drumul conducerii BOR este deja bătătorit înainte de către cei care nu îl iubesc pe Hristos de mai bine de 2000 de ani. Aceștia din urmă vor îngroparea Adevărului în conștiința umană, ajungându-se astfel la periclitarea mântuirii sufletelor membre ale Bisericii celei Una.

Problema privind actele biometrice cât și erezia ecumenismului au fost ani de zile disputate și criticate de atâția mari duhovnici cu viață sfântă din multe țări ortodoxe. S-au scris cărți, articole, s-au ținut conferințe. Toate acestea fiind însoțite cu argumente solide din textul scripturistic, patristic, dar și din sfera tehnică.

În urma celor de mai sus, elegant ar fi să prezentați public argumentele pe care vă bazați. Dacă aceasta este poziția oficială a BOR și, în acest aspect deosebit de important și arhidiscutat în România de ani de zile, conștiințele românilor rămân în adormire, calea va fi deschisă în continuare spre închisoarea electronică ce se întrevede pe plan global.

Valentin Bucur

  

16. 01. 2020

[1] https://www.atitudini.com/2009/01/apelul-parintelui-justin-parvu-impotriva-actelor-cu-cip/.

[2]  https://rafaeludriste.blogspot.com/2009/03/cuvantul-parintelui-catre-senatorii.html

[3] Biblia sau Sfînta Scriptură (Pavel – Tesaloniceni 2,7).

[4] Biblia sau Sfînta Scriptură (Ioan 20,10).

[5] Biblia sau Sfînta Scriptură (Apoc 9,2).

[6] Biblia sau Sfînta Scriptură (Apoc. 13, 16-17).

[7] Ieromonahou Hristodoulou Aghioritou, „Skevos ekiloghis”, Aghios Oros, Salonic 1996, p. 206.

[8] https://www.mediafax.ro/social/reactia-patriarhiei-la-noile-buletine-cu-cip-propuse-de-mai-cum-vor-arata-documentele-18712358.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

11 comentarii la “Purtătorul de cuvânt, împotriva Cuvântului

  1. Slava lui Dumnezeu, pentru asemenea replica,data ,ca o marturisire de credinta ortodoxa, purtatorului de vorbe,al bor!

  2. Doamne, ajută! Se poate ca prin rugăciuni Bunul Dumnezeu să întoarcă sufletele împietrite ale unor frați in Hristos care au ales viața „bună”pe pământ.

    De noi depinde dacă ne alăturăm Sfinților în rugăciune ori duhurilor întunecate care îndeamnă la ură și judecată împotriva aproapelui, fapte care atârnă greu pe balanta judecății divine.

    Cu nădejde la Domnul nostru Iisus Hristos că se va milostivi cu noi toți la Ziua Judecății!

  3. Buna seara,
    Cu tot respectul, va supun atentiei faptul ca un numar sunteti in evidente, de cand capatati buletin si anume codul numeric personal.

    1. Aveti dreptate ,dar acum spuneti cum va numiti si va gaseste in baza de date ,dar urmeaza sa spuneti /tastati un numar /parola,pentru a va gasi in baza de date .Sunteti de acord?

  4. Foarte bine documentat articolul si la obiect; felicit teologul care l’a scris si felicit blogul ”marturisirea ortodoxa.ro. Un articol ce merita distribuit si o fac cu foarte mare convingere.

  5. *Sfântul Ioan Gură de Aur scrie : „Nu e nevoie de legi întortocheate, de vorbe multe sau de o învățătură meșteșugită, voința ta să fie lege. Vrei să ți se facă binele? Fă-l și tu altuia. Vrei să ai parte de milă? Ai și tu milă de aproapele. Vrei să fii lăudat? Laudă și tu pe altul. Vrei să fii iubit? Iubește. Vrei să ai parte de întâietate? Fă loc întâi altuia să ajungă la ea. Tu să fii judecator, tu să fii legiuitor al vieții tale. Prin legea aceasta din urmă ne îndeamnă a ne feri de păcat; prin porunca cea de mai înainte, să facem binele. Ceea ce ție nu-ti place, altuia nu face! Nu-ți place să fii batjocorit? Nu batjocori nici tu pe alții. Nu-ți place să fii pizmuit? Nu pizmui nici tu. Si într-un cuvânt, în toate împrejurările, dacă ținem în minte aceste ziceri, nu vom avea nevoie de altă învățătură. Căci cunoașterea virtuții, Dumnezeu a sădit-o în firea noastră, însă făptuirea și îndreptarea a încredințat-o slobodei noastre voințe.”
    Da, actele biometrice cu sau fără cip RFID pregătesc dependența și robia voită! a omului de un sistem politic-economic-social-educațional-medical și alimentar bazat pe niște legi din ce în ce mai anticreștine și antiumane, sistem care va restrânge treptat multe din libertățile personale sub pretextul siguranței (inter)naționale și chiar globale. Mai întâi, ele ne-au fost oferite, iar acum ni se impun, ca un ”cadou” din partea sistemului care ne vrea binele mai bine decât noi. Concluzia este clară: ele trebuie evitate și respinse cu aceeași măsură cu care evităm și respingem toate păcatele…
    Documentele biometrice reprezintă așa cum s-a spus doar o etapă pregătitoare venirii lui antihrist.
    Ar fi fost de dorit ca toţi Păstorii de suflete din BOR, să-i atenţioneze pe credincioşi, cu mult tact pastoral şi cu înţelepciune duhovnicească, despre scopul final al acestei acțiuni, care va condiționa existența omului de supunerea oarbă și discreționară de o persoană, de un sistem sau de o ideologie totalitară, așa cum este profețit în Apocalipsa 13-14.
    Din punct de vedere civic şi religios introducerea cipurilor biometrice este, fără îndoială, un scandal, o jignire şi o umilință adusă persoanei umane. Sub nici o formă neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie pe fondul unui fanatism religios, ci, mai întâi de toate, trebuie privită ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect.
    De aceea suntem pe deplin convinşi”Căci dacă tu lucrezi întru adevăr, vei izbuti în toate lucrările tale, ca toţi cei ce umblă după adevăr!”(cartea lui Tobit 4;6)
    Refuzul acestor acte este o dovadă vie a credinţei noastre în Adevărul Hristos şi o mărturisire a neclintirii în faţa provocările viitoare ale epocii antihristice cu care ne confruntăm deja, conforme profeţiilor cunoscute.
    Cine caută să cunoască va şti cum să lupte şi va reacţiona ca atare, cine refuză va pierde.
    În acest mod, fiecare dintre noi va fi capabil să facă la fel şi în faţa pecetluirii, dacă în tot acest timp înaintează şi se întăreşte duhovniceşte, întrucât „Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.” (Luca, 16;10)

    *Pr Ilarion V Felea – Spre Tabor vol. II Curăţirea, pp. 210-211

  6. Deși nu sunt de acord cu actele biometrice, am următoarele obiecții legate de articolul dvs:
    – Transformarea numelui în cifre este realizata de mult timp. La primărie nu va întreabă cum va numiti ci va cere cnp ul, adică numărul dvs personal
    – Mântuirea nu se poate pierde prin legarea omului de un nr ci prin ruperea omului de Dumnezeu… Aici este mult de vorbit dar este foarte forțată afirmatia
    -Libertatea înțeleasă patristic nu are legătură cu urmărirea ci cu eliberarea de patimi
    -Dacă nu vrem sa fim urmăriți, asa cum specificați,ar trebui sa renunțăm la telefoanele mobile, mai ales smartfone, pentru ca prin ele suntem urmăriți din toate punctele de vedere.
    -Apocalipsa este o carte profetica nu una clara, iar în privinta pecetei(666) spune ca se va pune pe mana sau fruntea celor care s-au închinat fiarei, adică însemnarea vine în urma lepadarii, nu invers!
    – Sunt de acord ca în spatele acestor decizii este o lucrare demonica precum și în spatele mediului pe care noi discutam acum. Decât sa facem pe mărturisitori în spațiul acesta antihristic, care nu ne sporește rugăciunea ci ne pierde timpul și sufletele, mai bine ne-am pune sa ne rugam cu smerenie și pocăință!

Dă-i un răspuns lui Tatiana Axintescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)