Kyriakos Mitsotakis, a condus Partidul Noua Democrație a Greciei, la o victorie răsunătoare pe 7 iulie și a fost investit ca nou prim-ministru al națiunii, a doua zi, de către Preafericitul Părinte Arhiepiscop Ieronymos de Atena și toată Grecia.
Marți, Mitsotakis l-a asigurat pe Preafericitul Părinte, primatul Bisericii Ortodoxe Grecești, că guvernul său, nu va promova planul de îndepărtare a preoților din categoria funcționarilor publici, răsturnând efectiv decizia anterioară a administrației stângii, condusă de fostul premier, Alexis Tsipras, raportează agenția de știri, Atena Rusa.
De asemenea, administrația Tsipras a promovat planuri privind dezvoltarea în comun a activelor imobiliare în litigiu și instituirea unui stat „neutru în materie de religie”.
Articolul 3 din Constituție prevede în prezent că „Religia predominantă în Grecia, este cea a Bisericii Ortodoxe Răsăritene a lui Hristos”, iar constituția afirmă de la început, că este „în numele Prea Sfintei Treimi de O Ființă și Nedespărțită „.
Noul premier a subliniat că articolele 3 și 13 din Constituție, care definesc relația dintre Biserică și stat, nu vor fi schimbate.
„Aștept cu nerăbdare o colaborare substanțială cu Prea Fericirea Voastră. Există multe probleme pe care trebuie să le abordăm, dar întotdeauna cu bună-credință și respectând cerințele constituționale ale articolelor 3 și 13 ale Constituției, care, după cum v-am informat deja, nu vor suferi modificări în revizuirea constituțională, „a spus Mitsotakis, Arhiepiscopului Ieronymos în fața camerelor de luat vederi, de la Maximos Mansion, scrie agenția de știri, Reporterul Grec.
În noiembrie anul trecut, Tsipras și Arhiepiscopul Ieronymos au încheiat un acord preliminar, privind excluderea a circa 10.000 de clerici din fondul de salarii de stat, care a cunoscut o rezistență acerbă din partea Sfântului Sinod.
New Greek Prime Minister overturns previous government’s plans to distance Church and state
Vă recomandăm și
Mitropolitul Neofit de Morphou: „Vom avea oameni modificați genetic!” (Partea I)
AVERTISMENTUL LUI DUMNEZEU: Un pseudo-episcop a luat foc la momentul împărtășirii credincioșilor
Mitropolitul Luca de Zaporojie: Pseudo-patriarhului Bartolomeu i se cuvine anatema din Duminica Ortodoxiei
Pseudo-patriarhul Bartolomeu: „Unitatea deplină va încununa dialogul Catolic-Ortodox”
Mitropolitul Serafim al Pireului: 10 Biserici Locale au greșit și doar Fanarul a rămas infailibil?
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.