Mitropolitul Ambrozie de Kalavryta: „Coronavirusul este o construcție a forțelor întunecate ale Antihristului!”

„Întreaga poveste a coronavirusului nu este altceva decât planul forțelor demonice, care constituie așa-numita globalizare și care are ca drept obiectiv să conducă societatea umană spre primirea peceții Antihristului, adică cipul cu numărul 666, care va fi implantat în corpurile noastre sub pretextul vaccinului împotriva coronavirusului”, consideră Înalt Prea Sfinția Sa, Mitropolitul Ambrozie, ierarhul pensionar al Eparhiei de Kalavryta a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

De aceea, autoritățile statului au folosit o „multitudine de modalitați și sloganuri” pentru a înfricoșa oamenii să rămână în casă, „ca nu cumva să ne infectam cu virusul!” scrie Mitropolitul Ambrozie, într-o nouă postare, publicată pe Romfea.

Când se va descoperi un vaccin, atunci cei care sunt „terorizați de teama îmbolnăvirii cu coronavirusul, se vor grăbi să accepte vaccinul și cu pecetea Antihristului!” avertizează, Înalt Prea Sfinția Sa, Ambrozie.

Prima etapă a planului demonic a fost insuflarea fricii, scrie ierarhul, în acest scop au închis bisericile, au interzis să se tragă clopotele bisericilor, au interzis utilizarea difuzoarelor în afara bisericilor și au căutat să provoace panică în rândul credincioșilor, afirmând că Sfânta Împărtășanie poate transmite virusul.

„Vă întreb, frații mei: a fost vreodată posibilă transmiterea unui microb prin sunetul unui clopot? A fost vreodată posibilă transmiterea un virus prin sunetele unui difuzor, situat în afara unei biserici și care amplifică cântările slujbelor divine?”, întreabă Înalt Prea Sfinția Sa, retoric.

Dacă este așa, de ce autoritățile guvernamentale nu au cerut oamenilor să-și închidă radiourile și televizoarele, întreabă Înaltul Ierarh, din nou retoric.

Nu este pentru prima dată când Mitropolitul Ambrozie a combătut cu convingere afirmația făcută de anumite personalități ale guvernului față de Împărtășirea cu Sfintele Taine, care poate transmite virusul.

Pe 17 mai, Mitropolitul Ambrozie l-a excomunicat pe Ministrul grec al Educației, Niki Kerameus, care a declarat la televiziunea greacă, că este dovedit științific că coronavirusul poate fi răspândit prin salivă și, prin urmare, este periculoasă administrarea Sfintei Împărtășanii.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a anunțat imediat, că acțiunea Mitropolitului Ambrozie este nulă și nu are nici o valoare, deși Înaltul Ierarh din Kalavryta, acum pensionar, continuă să-și susțină declarația făcută.

În Vinerea Luminată, sărbătoarea Primăverii Vieții, autoritățile au interzis procesiunea tradițională cu Icoana Făcătoare de minuni, Panagia Trypiti și chiar au emis o amendă de 560 de dolari (500 de euro), îndepărtând plăcuțele de înmatriculare ale mașinii care transporta Icoana. Înalt Prea Sfintia Sa își amintește, că a doua zi după eveniment, cântărețului grec Alkistis Protopsalti i s-a permis să susțină un concert la Atena, la care a participat chiar Premierul Greciei, care prin fapta sa „a încălcat propriile sale instrucțiuni generale și ordine către naivul poporul grec”.

„Frații mei greci, gândiți-vă cine își bate joc de cine? Cine înșală poporul grec și cum? Gândiți-vă și dați-vă singuri răspunsul!”, declară Mitropolitul Ambrozie.

„Coronavirusul este o construcție a forțelor întunecate ale Antihristului!”, exclamă Înalt Prea Sfinția Sa.

„Cu un cuvânt, se vor împinge reciproc unii pe alții, pentru a accepta vaccinul și cu el vor implanta 666, adică ne vor pecetlui cu pecetea Antihristului! Cu alte cuvinte, fără să ne dăm seama, ne vor smulge din brațele lui Dumnezeu și ne vor pune la dispoziția diavolului! ” ne previne Mitropolitul Ambrozie.

5G va fi apoi folosit pentru a comunica cu oamenii care au primit pecetea 666 prin implantare, astfel încât „instrumentele globalizării ne vor direcționa gândirea, dorințele… întreaga noastră viață!”, a continuat Înaltul Ierarh.

Mitropolitul Ambrozie consideră că forțele globalismului au planificat deja pandemia cu coronavirus în urmă cu 30 de ani, făcând aluzie la cartea „Ochii întunericului” de Dean Koontz, în care se vorbește despre un virus Wuhan-400 care va provoca o boală care slăbește rezistența organismului, asociată cu pneumonia.

„Frații mei, Creștini Ortodocși Greci, treziți-vă din amorțirea în care ați căzut! Ortodoxia este persecutată! Grecia este în pericol! Planul pentru realizarea unui Guvern Mondial de atei și șarlatani, care va guverna lumea, este pus în aplicare!” Mitropolitul avertizează în continuare, oferind un studiu suplimentar în limba greacă celor care vor să învețe mai multe despre acest subiect.

„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, încheie Înalt Prea Sfinția Sa mesajul său catre poporul dreptcredincios grec.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Moldovenești, din Patriarhia Moscovei, a exprimat îngrijorări similare cu privire la obligativitatea vaccinării și tehnologia 5G în sesiunea sa de la Chișinău, din 19 mai.

Coronavirus is a demonic plan for the dissolution of society—Metropolitan Ambrose of Kalavryta

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

3 comentarii la “Mitropolitul Ambrozie de Kalavryta: „Coronavirusul este o construcție a forțelor întunecate ale Antihristului!”

  1. Doamne Iisuse Hristoase fiul lui dumnezeu miluieste ma pe mine păcătoasă și învață mă să fac voia ta pentru mântuirea sufletelor noastre în vecii vecilor amin!

  2. „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni” (Fapte 5:29)

    Trustul de agitaţie şi propagandă al Patriarhiei BOR, Basilica, a publicat cu ocazia Sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, un comunicat[1], cu selecţiuni din discursul celui care mai este încă prin grija Stăpânului, la conducerea BOR.
    Nu dorim să atragem atenţia asupra greşelilor gramaticale nepermise care abundă şi a comunicării de nivelul unui elev corigent la limba română din ciclul elementar, ci doar asupra apostaziei (a câta oară?) aflată la cote îngrijorătoare, ba chiar blasfemiante, în cele câteva fraze selectate.
    Semnalăm cu toată responsabilitatea, mădularelor Trupului lui Hristos, pleromei ortodoxe câtă mai este şi clerului, pericolul molipsitor al ucigaşului virus, care a îmbolnăvit deja BOR, şi le dorim tuturor trezirea din amorţeală a conştiinţelor până nu este prea târziu.
    Acest comunicat este în totala contradicţie cu adevărata Mărturisire a credinţei în Hristos manifestată de Mitropolitul Ambrozie al Bisericii Ortodoxe a Greciei.

    Pseudo patriarhul laudă pe cei care s-au supus hotărârilor impuse cu forța de către slugile statului antihristic, arendaşi ai ocultei masonico-globaliste, dovedind legăturile sale strânse de interese cu aceştia.
    Masca(botnița ascultării oarbe şi a îngenuncherii), distanța de izolare, sunt acum măsuri de domeniul absurdului dovedite de oameni de ştiință, medici de renume, virusologi cu înalte studii, nu duşmani, trepăduşi vicleni ai unui stat supus dictaturii medicale-ideologice-sionisto- internaţionale.
    Trăim în țara condusă de portăreii unor jupâni aflați la mii de kilometri distanță, unde reprezentanții puternicei Biserici Ortodoxe (a 2-a din lume) s-au aliat cu„ uriciunea fără suflet, fără cuget,/Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,/Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,” cu cei care,„ Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie./Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,(..)Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!/Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,/Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,/Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,/Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,/
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”.[2]
    Țara în care cetățenii stau ca oile la rând, la intrarea în supermarket să li se măsoare ardoarea și își pun botnița chiar și unde nu li se cere. Asta a găsit de cuviinţă patriarhul să laude. I-a facut plăcere modul în care a fost înmormântat IPS Pimen, admirând pe cei la directiva cărora s-a transformat Sfânta Taină într-un carnaval, mai ales când cei şase preoţi costumaţi în dezonorantele îmbrăcăminţi în faţa lui Hristos, dar „făcând ascultare cu mare bucurie de IPS Părinte Teofan și de PS Părinte Damaschin, ”, l-au condus pe ultimul drum pe ierarhul iubit al Bucovinei.
    „Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva, lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Iar reprezentanţii Bisericii, dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţi apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie (condescendenţă) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.”[3]

    Reamintim patriarhului că „ Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decât lui Dumnezeu, şi mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat şi Evangheliei Lui.”[3], a celor care cu perfidie şi viclenie prigonesc Biserica.
    Deasemeni“lupta ortodoxă pentru omul lui Dumnezeu (îndumnezeit) este în realitate lupta pentru om, pentru omul dumnezeiesc şi îndumnezeit, nu înstrăinat de sine, ci adus în Hristos până la cea mai de sus slavă şi cinstire, şi blândeţe, şi desăvârşire. Căci a fi ortodox înseamnă: a face permanent act de curaj de la om la Dumnezeul-om, a fi în permanentă zidire a ta însăţi prin fapte dumnezeiesc-omeneşti….Cei ce trec pe lângă El, fără El, împotriva Lui – sunt hoţi şi tâlhari. Conştiinţa despre El ca unicul şi de neînlocuitul Dumnezeu şi Domn domină în fiecare suflet cu adevărat ortodox. Dacă ceva din educaţie nu conduce către El, neîndoielnic duce la antihrist.”[4]

    Conform cugetului său satanico-ecumenist, mărturisit acum cu putere, la fel cu cel al tuturor sinodalilor şi clerului simbriaş care îi fac ascultare, biserica(căci s-a reglementat că toate confesiunile sunt biserică, după pseunosinodul din Creta) se roagă pentru sănatătea şi mântuirea tuturor oamenilor, atei ,liber-cugetători, marxişti, eretici, schismatici, homosexuali, hinduşi , evrei , islamişti că toţi se roagă nu-i aşa, aceluiaşi dumnezeu.
    Cu capul descoperit, proferând hule la adresa Duhului Sfânt, imitând pe prietenul său papistaş, ereticul Francisc, cel care a fost odată patriarhul BOR, a devenit în timp cel mai mare prigonitor al Bisericii în vremurile rele pe care le trăim. De la înălţimea amvonului, el a acceptat şi a sfătuit pe toţi să accepte, depărtarea de Hristos, de Sfânta Sa Biserică, de Sfânta Împărtăşanie, călcând în picioare Sfânta Ortodoxie, la fel cu ceilalţi simbriaşi ai săi, care propovăduiesc mincinos “libertatea cea adevărată, dobândită în relaţie cu Domnul Hristos, atunci când omul primeşte putere să domnească peste patimi”.
    Nemaiavând această mare virtute, nemaiavând puterea şi sănătatea oferită de Însuşi Hristos prin Sfânt Trupul şi Scump Sângele Său, diavolul, vicleanul mesteşugar, atacă şi sfâşie cu plăcere, conştiinţa oilor vândute de păzitorii turmei, slujitorii Împăratului Ceresc.

    Mărturisim şi noi într-un glas cu Sfântul Iustin Popovici, în nădejdea că deşi plini de dezolante lipsuri şi defecte păguboase, de alte păcate pe care încercăm să le stârpim, numai prin acte de curaj poate reînvia sentimentul nostru bisericesc, letargic şi paralizat, sufletul ortodox dornic de Dumnezeu al mădularelor BOR :
    “ În lupta pentru ortodoxie, eu am mers pe calea Sfinţilor Părinţi direct spre Adevărul ortodox al lui Hristos şi niciodată nu am făcut pe placul oamenilor, căci dacă aş fi făcut pe placul lor, atunci nu aş fi fost nici ultima slugă a lui Hristos.”

    [1]https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-ii-felicitam-pe-toti-cei-care-poarta-masca-si-pastreaza-distanta/
    [2]Mihai Eminescu -Scrisoarea a-III-a
    [3] Biserica şi statul-Sfântul Iustin Popovici
    [4]VIAŢA UNUI SFÂNT: AVVA JUSTIN POPOVICI, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)