Erezia a ajuns un mod de existență

,,Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume” (Părintele Ioannis Romanidis).

Problema zilelor noastre este că erezia a devenit un mod de existență în care creștinul ortodox apară adeseori formulările dogmatice ale Bisericii, uitând să trăiască ortodox și să combată ereziile pe care le întrupează ca experiență străină de adevărul revelat. Cu alte cuvinte, în multe situații, creștinul vremurilor apostate, învață dogmele ortodoxe pe de rost, rostește Crezul cu multă pioșenie, citează întraripat de dumnezeiescul dor din Sfintele Scripturi, postește, se spovedește, merge la Sfânta Liturghie și se împărtășește cu Sfintele Taine, având, totuși, o viețuire străină de Adevărul revelat. Cum se poate o astfel de înstrăinare? Este posibil printr-o atitudine legalistă ce răspunde cerințelor instinctuale de a împlini actul sacramental, lipsită de etosul autentic ce trebuie să așeze viața creștinului pe coordonatele firescului, în Duhul Adevărului, spre realitățile cerești.

Cum zicea părintele Ioannis Romanidis, atunci când se prăznuiește Duminica Ortodoxiei, se scot din dulap Sfintele Dogme și Canoane, se șterg de praf, se bat metanii înaintea lor, după care sunt așezate frumos înapoi, așteptându-se următoarea sărbătoare. Adică, se idolatrizează dogma! Ea nu mai este expresia unei experiențe a Sfinților pusă la îndemână ortodoxului pentru a trăi creștinește și a revela un mod de viețuire conform cu Evanghelia. Dogma devine un monolit din care se fasonează idolatru o falsă experiență ce așează omul într-o existență duală. Pe de o parte, Dogma se cinstește prin cunoașterea ei, iar pe de altă parte se necinstește prin încălcarea ei la nivelul viețuirii personale.

Ca să fiu mai precis, în aceste vremuri în care toată frumusețea Ortodoxiei a „ieșit la suprafață” prin traducerea Scrierilor Sfinte, ortodoxul, în loc să caute să trăiască experiența credinței (ortopraxia), se limitează la o cunoaștere scolastică, respingând un mod de existență pe care îl exprimă învățătura de credință, atât de mult prețuită. Astfel, creștinul ortodox respinge teoretic hiliasmul, însă viețuiește pe pământ ca într-o împărăție de o mie de ani, uitând de dimensiunea cerească pe care teoretic o exprimă adeseori, ca bun dogmatist, canonist sau teolog. Condamnă, în conformitate cu Sfintele Sinoade Ecumenice, ereziile trinitare și hristologice însă modul de existență este individualist și anticomunial. Dumnezeul Treimic este definit ortodox, însă modul de raportare la Preasfânta Treime este realizat pe coordonate lumești, harul fiind de trebuință, nu pentru curățirea de patimi, luminare și îndumnezeire, ci pentru binecuvântarea realităților lumești în care este ancorat el, creștinul egocentrist. Pe de altă parte, Iisus Hristos este mărturisit intelectualist ca Dumnezeu-Omul, după tipare dogmatice, iar la nivel practic este redus la o dimensiune eretică-arianistă, a Omului înzestrat cu puteri dumnezeiești sau chiar ca un mare inițiat al umanității.

În aceste condiții, cum poate creștinul ortodox răspunde provocărilor contemporane și cum poate lupta pentru a păstra credința nealterată la nivelul experienței personale? Cum poate învinge patimile când viețuirea sa este străină de dimensiunea cerească a Împărăției lui Dumnezeu? Cum poate să-l biruiască pe diavolul crezând că stăpânește bine Dogmele și Canoanele, când satana, prin cuvintele Sfintei Scripturi, l-a ispitit cu îndrăzneală luciferică pe Domnul?

Dictaturile electronică, medicală, alimentară și religioasă se vor contura într-o Nouă Ordine Mondială, în care omul apostat va fi silit să accepte o realitate pe care el însuși și-a proiectat-o și și-a modelat-o după chipul și asemănarea nevoilor personale, în plan lumesc. Astfel, încălcarea Sfintelor Dogme și a Sfintelor Canoane se poate face la nivel existențial. Dacă acestea exprimă formularea experienței Sfinților, încălcarea lor se poate realiza printr-un mod de existență străin de voia lui Dumnezeu. Și cu cât mai mult, însă, când chiar aceste formulări sunt încălcate cu bună știință…!

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

  1. Un articol plin de substanta, concis si excelent raportat la realitatile eclesiale.
    Adevarurile cutremuratoare ale marelui Ortodox, Parintele Ioannis Romanidis, urmator al Marelui Grigorie Palamà si luptator neintrecut impotriva RATIONALISMULUI TEOLOGIC, ne-au patruns in adancul inimii. Cunoastem atat de putin scrierile acestui „nebun din dragoste pentru Hristos” si ne straduim macar sa aplicam cat putem din indemnul bineplacutului lui Dumnezeu, nevointa, spre curatire si luminarea mintii.

    ”…iar noi avem impresia că adevărul ne va mântui, în sensul că trebuie să primim noi în literă toate dogmele Sinoadelor Ecumenice și e suficient ca să putem fi liberi şi să dobândim mântuirea. Asta-i o înţelegere papistașă despre primirea dogmelor…scopul dogmelor este să fie folosite ca medicamente pentru tămăduirea omului. În credinţa ortodoxă – căutați, dacă vreţi, la Simeon Noul Teolog, și-o să găsiți mai multe despre aceasta – dogma trebuie să ajungă viață. Dogma trebuie să ajungă experienţă. Dogma trebuie învăţată empiric.”
    Acestea si multe altele, ne-au fost de multe ori explicate de Sfintia Sa, Parintele Claudiu, insistand mai ales asupra lucrarii Bisericii , ca „spital duhovnicesc”, in care „singurul scop al formularilor dogmatice este acela de a sluji la tamaduirea sufletului omenesc intru si prin Hristos Insusi.”
    Se pare ca acum, remarca cu durere, Parintele Romanidis,”au trecut două mii de ani şi a rămas spitalul fără doctori, deși încă se mai numesc doctori cei care sunt în spital, cu toate că nu mai vindecă pe nimeni. Există pericolul să ajungem în situația asta, şi singurul lucru care ne mai poate scăpa este întoarcerea la Părinţii Bisericii.”
    Imbolnavirea grava a” doctorilor”, prin toxinele emanate de virusul mortal al panereziei ecumeniste, ii face neputinciosi de a mai tamadui si a lucra in marele spital duhovnicesc, Biserica lui Hristos.
    Ce mai asteptam de la fostul Ierarh Sofronie, episcop greco-catolic de acum, caruia Patriarhul si colegii din sinod, falsi tamaduitori, ii refuza vindecarea, condamnandu-l defintiv la moartea duhovniceasca?
    Ce mai asteptam de la Mitropolitul Teofan, dantuitor cu evreii in sinagoga si frate al ereticului Papa Francisc, pe care l-a imbratisat cu bucurie la venirea acestuia in Moldova, Binecredinciosului Voievod Stefan Cel Mare si Sfant?
    Unul ca acestia, aflat in fata Sfantului Potir, ne talcuieste Parintele Romanidis, ” intr-o astfel de situatie, acela este inca “neputincios” sau “bolnav” si chiar “mort” duhovniceste (1 Cor. 11:30), si prin urmare, nu ia parte intru invierea persoanei launtrice si astfel nu se impartaseste la Euharistie spre viata in Hristos, ci mai degraba spre judecata si osanda.
    “Caci de ne-am fi judecat noi insine, nu am mai fi judecati. Dar, fiind judecati de Domnul, suntem pedepsiti, ca sa nu fim osanditi impreuna cu lumea” (1 Cor. 11:31-32).
    Apostazia Patriarhului Bartolomeu nu ne mai uimeste si privim deja cu infricosare, roadele otravite ale ereticescului sinod cretan, a caror documente au fost semnate si adoptate cu evlavie de reprezentantii BOR.
    *Este vorba de decorarea sa de catre „episcopeasa”Antje Jackelén, conducatoarea marii „biserici”lutherane a Suediei.
    În 2005,” biserica” suedeză a început să binecuvânteze căsătoria homosexuală și a permis hirotonirea de homosexuali și lesbiene. La 1 noiembrie 2009, „biserica” a început să înregistreze căsătoriile între persoane de același sex, devenind una dintre primele „biserici” din lume care s-a îndepărtat de conceptul tradițional de căsătorie heterosexuală.
    La 8 noiembrie 2009, o lesbiană declarată, Eva Brunne, în vârstă de 55 de ani, a fost hirotonită „episcopeasa”de Stockholm, în Biserica Suediei. Brunne, care trăia într-o căsătorie între persoane de același sex cu Gunilla Linden (tot o preoteasă luterană), a devenit a cincea femeie din Suedia și prima lesbiană declarată, care a ocupat postul de episcopeasă în „Biserica” Luterană.

    În 2018, o elevră suedeză și activistă de mediu, Greta Thunberg, care într-un discurs furibund cu accente de isterie, i-a acuzat, la ONU, pe liderii mondiali că au trădat așteptările popoarelor, a fost numită de „Biserica” Suedeză, „succesoarea lui Iisus Hristos.”

    * Union Of Orthodox Journalists;3/10/2019

  2. Proba dreptei-credinte in fata ereticilor ….nici in vremurile demult apuse, ereticii nu se lamureau, doar prin smerite si intelepte cuvinte.

    *Cuviosul Coprie din pustia Egiptului, având într-o vreme vorbă cu un eretic maniheu înaintea poporului, despre credință, și neputând prin smeritele sale cuvinte să înfrângă pe cel mândru și semeț, a vrut ca printr-o faptă să-și arate credința cea dreaptă. Deci, poruncind să se aprindă un foc mare, a chemat pe eretic cu el în văpaie, zicând că a aceluia dintre ei, care nu va arde în foc, să-i fie socotită credința ca dreaptă. Iar maniheul a zis către el: „Tu, mai întâi, să intri”. Și a intrat Sfântul în foc și s-a despărțit văpaia în două. Iar el sta pe cărbunii de foc ca pe niște iarbă verde, fără de vătămare. Și, stând așa, în mijlocul focului, o jumătate de ceas, a ieșit întreg, neatingându-se focul nici de hainele lui. Acest lucru văzându-l poporul, s-a mirat și a proslăvit pe Hristos-Dumnezeu. Iar ereticul n-a vrut să intre, dar, fiind împins de norod, fără voia sa, îndată a început să ardă și, sărind din foc, pârlit, a fugit. Iar poporul, prinzându-l striga: „Să fie ars ereticul”.
    Iar Cuviosul Coprie, potolind gâlceava poporului, a slobozit pe eretic viu, dar pârlit ca un tăciune.

    *Proloagele, în fiecare zi împreună cu Sfinții, vol. 2, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2011

  3. Doamne ajută !
    Vreau sa lămuresc o problema legata de mântuirea unui cititor de pe un alt blog ortodox :

    Bărbat… născut prin 70″ in Ardeal, a fost ” botezat”( ghilimelele îmi apartin) in Biserica Ortodoxa, de preot ortodox ….insa prin stropire si cu nași sau naș eretic romanocatolic , mama sa fiind catolica ! … ei… citind el.multe pe blog…a a vazut ca nu e in regula treaba asta… la sfatul unuia a refăcut Mirungerea si atât…copiii sai botezandui ortodox prin intreita afundare…insa si aceea nu tot capul…in fine…
    Nedumerirea e ca nu stie sigur daca el e valabil.botezat ( sa zicem prin o oarecare iconomie ) sau trebuie sa facă Botezul cum trebe ??? El a întrebat diferiti preoti despre treaba asta însă nu a aflat sigur un răspuns…si se teme sa facă botezul ” din nou” nu cumva sa facă păcatul se a se fii botezat a doua oară in caz ca primul e valid , cel prin stropire. !!!
    eu l-am sfătuit ca ar trebui sa se boteze cum trebe ! însă cum.eu nu sunt cineva…ci un mirean necunoscut…va intreb domniile voastre sa raspundeti in masura Sfintilor Parinti si Teologic si.patristic .
    Daca se poate sa raspundeti si.Mihai Chirila …si ceilalti preoti cititori si abonati aici ! Va rog frumos …
    Poate reusesc cumva sa dea de un om ” avizat” care sa-l lamureasca sigur si neindoielnic !
    Doamne ajuta !

    1. Dacă nici nu e prin întreită afundare și e și cu nași papistași ar trebui să îl refacă fără frica de repetare a tainei.
      Sfântul Simeon al Tesalonicului arată clar că nașii neortodocși fac ca taina să fie lepădată iar cel botezat mai întunecat decat cel nebotezat. https://www.google.com/search?client=firefox-b-d&q=sfantul+simeon+al+tesalonicului+botez+invalid+fara+nasi+ortodocsi
      Sfantul Nicodim Aghioritul a sfătuit un credincios transilvan botezat prin stropire să își facă botezul cum trebuie: http://www.cuvantul-ortodox.ro/sf-nicodim-aghioritul-rusinarea-celor-care-defaima-asezamintele-sfintilor-parinti/.
      Discutia aceasta merita abordata si cu un episcop ortodox neecumenist, ca IPS Longhin, IPS Serafim, episcopi bulgari sau orice episcop ortodox neecumenist. Sunt convins ca ar spune acelasi lucru. Dar merita incercat sa discute cu un episcop.

      1. multumesc…am sa-l directionez daca reusesc pe acel bărbat …pe site la dvs. sa citească…sau ii dau copy paste daca ma lasa admin. blogului …
        Doamne ajuta !

  4. Foarte interesant articolul și vă mulțumesc pentru analiza. Am o întrebare: este corect ca un ortodox să facă un pelerinaj la o mănăstire catolică, să venereze un sfânt ne-ortodox canonizat de papistași și să aducă pomenire despre aceasta cu mândrie în sânul comunității ortodoxe? Vă mulțumesc pentru răspuns.

      1. Eu trăiesc în Elveția și m-am apropiat de singura comunitate ortodoxă din regiunea mea. În comunitate avem ortodocși născuți, în special ruși și români, și ortodocși făcuți prin botez. Cei făcuți prin botez sunt, în general elvețieni, foști protestanți or catolici. Polemica despre care vă vorbesc a pornit de la faptul că mi-am arătat opoziția față de pelerinajul unui membru al comunității la o mănăstire catolică, unde a venerat un „sfânt” catolic pe numele său, St. Nicolas de Flue, canonizat de papistași în 1947, de către Pie XII. Eu am spus că nu este corect și că nu ar trebui să facă din această rătăcire, știre de interes comun, noi fiind, totuși, ortodocși. S-a iscat un mic conflict și am fost atenționat de soția preotului. Din câte am analizat, Nicolas de Flue este o figură istorică și patriotică care s-a instalat în memoria colectivă a elvețienilor, pentru faptele sale de unificare Federală. În fine, am atras atenția că acest lucru nu are a face cu ortodoxia, că „binele” elveției nu este neapărat și binele ortodoxiei, iar canonizații unei biserici în erezie, nu ar trebui să trezească interesul unui membru al comunității Dreptei Credințe. Cam asta ar fi situația. Vă mulțumesc. Doamne Ajută

        1. Aveti dreptate, canonul 34 Laodiceea anatemizeaza pe ortodocsii care ii cinstesc ca sfinti pe eretici. Pe acest Nicolas de Flue puteau sa il respecte ca pe un erou national, dar nu ca sfant.
          Problema este ca acei ortodocși proveniti dintre eretici, daca nu sunt botezati si catehizati ca lumea, daca nu li se aplica la botez lepadarea de incepatorii ereziei, prin rugaciunile pe care le-au scos din Molitfelnic ecumenistii, ei saracii raman in comuniune cu aceia si risca sa cada oricand in erezie. Daca se convertesc si vin intr-o Biserica in care li se spune de catre clericii ecumenisti ca fosta lor secta are taine si preotie, oare nu sunt indreptatiti sa creada ca unul precum Nicolas de Flue e sfant?
          De aceea este atat de periculos ecumenismul.

          1. Vă mulțumesc pentru răspuns și vă mărturisesc că, ați adus lumina necesară. Am transmis Canonul și analiza dvs. Mâine sunt convocat, sper să nu mă dea afară din biserică… Doamne ajută!

          2. Daca va dau afara din biserica sa nu va intristati, va dau afara dintr-o comunitate care a gresit, nu din Biserica lui Hristos. Mai intai insa, explicati-le cu duhul blandetii, poate saracii nici nu stiu ca sunt in inselare, spuneti-le ca in canonul 34 Laodiceea textul spune ca acela care se inchina la falsii mucenici ai ereticilor este anatema.
            Iata textul: „Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia suni străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema”.
            Poate reusiti sa ii scoateti de sub anatema pe cei cazuti, iar daca raman in indaratnicie si in dispret fata de canoane sa nu va para rau daca va izgonesc, va fac un bine.
            Domnul sa va fie alaturi!

          3. Buna seara,
            Am rămas dator cu evoluția lucrurilor, dat fiind amabilitatea dvs. Așadar, am fost convocat la o ședință, prilej cu care am inculpat și judecat fără să se facă referire la fondul problemei, ci folosindu-se împotriva mea o strategie de inversare acuzatorie, devenisem vinovat. Mi-au fost reproșate, printre altele, faptele următoare: sunt prea rigid, nu demonstrez iubire față de celălat, sunt agitator, fundamentalist, m-am erijat în judecător etc. Am mai aflat că, pentru că sunt român, înțelegerea ortodoxiei „elvetice” (?), poleită cu finețe și umanitate transcendentă, mă depășește. Prin urmare, un ortodox elvețian convertit poate păstra reminiscențe eretice, în timp ce un român, „ortodox prin naștere” – așa cum spunea Dumitru Stăniloae – rămâne mai mult sau mai puțin egal pe pământul „ortodoxiei elvetice”. Am mai aflat că, pentru că exprim opinii, nu sunt modest și pentru că văd alunecarea unui frate, intelectualizez totul și umilesc pe alții. Preotul mi-a zis că nu am dreptul să judec un ortodox convertit, profitând de faptul că sunt un ortodox „juridic”, țin de canoane și, prin urmare, nu cunosc compromisul. În cele din urmă, lăsând se se scurgă toate aceste atacuri subversive, am întrebat din nou: prin venerarea unui eretic, s-a încălcat canonul 34
            Laodiceea? Dacă da, preotul, susținând încălcarea canonului, luând partea celui ce grecește împotriva celui ce caută să îndrepte, este anatema? Răspunsul nu a venit, în schimb preotul mi-a spus: aici eu sunt patronul prăvăliei, iar prăvălia închide…

            Vă mulțumesc încă odată pentru susținere! Doamne ajută!

          4. Daca doriti sa elaborati un pic problema si sa semnati un articol pentru site pe aceasta tema, cu poze, cu informatii documentate, sunteti bine venit. O singura rugaminte: sa va asumati articolul cu numele dumneavoastra. Noi aici ne asumam totdeauna ce scriem.
            Daca nu, relatarea ramane cum ati scris-o aici.
            Este incredibil cat de mult au putut trada preotii din strainatate Ortodoxia. Asta a fost planul papist-protestant din start.

    1. Sa va dea afara din Biserica? Incredibil!!
      Dar preotul respectiv ce spune? E de acord cu ce a facut acel enorias care s-a dus la catolici si afacut acest taraboi?

  5. „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”
    (Fapte 5, 29)

    „*Din perspectiva Ortodoxiei, erezia este abaterea de la învăţătura consacrată a Bisericii, aşa cum a fost ea exprimată de Apostoli şi de Părinţii Bisericii, mai ales în Sinoadele Locale şi Ecumenice. Spre exemplu, învăţătura despre unirea celor două firi în Hristos s-a exprimat la Sinodul IV Ecumenic, potrivit căreia firea dumnezeiască şi firea omenească s-au unit „neamestecat, neschimbat, nedespărţit şi neîmpărţit” în ipostasul Cuvântului.
    Când se accentuează firea dumnezeiască în defavoarea firii omeneşti, se cade în erezia monofizitismului. Când se accentuează firea umană în defavoarea celei dumnezeieşti şi mai ales în defavoarea unităţii celor două firi, se cade în erezia nestorianismului.”, ne semnaleaza Mitropolitul Ierotheos Vlachos.
    In viata actuala a Bisericii asistam la incercari de surpare a traditiei isihaste ortodoxe, subminarea Tradiţiei patristice, bisericeşti, de dragul unei „ecleziologii primare”, care se referă la dumnezeiasca Euharistie, la Împărăţia lui Dumnezeu şi se sprijină doar pe texte ale Vechiului Testament.
    Părerea că în Biserică predomină o dublă ecleziologie – primară şi ulterioară – aparţine aşa-numitei „teologii postpatristice”, adică o părere preluată de la protestanţi şi de la unii ortodocşi, care încearcă astfel să nege învăţătura Părinţilor, cultul Bisericii, tradiţia isihastă şi, desigur, monahismul.
    Erezia este situaţia periculoasă care vatămă in prezent mădularele Bisericii. Este vorba de o malignitate eretică protestantă care a intrat în organismul unor membri ai Bisericii şi ea nu trebuie să devină o tumoare malignă în Biserică, care să atace organismul acesteia.

    Persistenta activitatii BOR in satanicescul CMB si trimiterea la specializare a distinsilor absolventi in teologie la universitatile protestante ale Apusului, sau la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elvetia), a dus printre altele la modificarea constiintei ortodoxe, la aparitia unei malignitati eretice protestante, manifestate prin încercarea de erodare a întregii tradiţii şi vieţi ascetice a Bisericii, aşa cum este ea exprimată de marii Părinţi Capadocieni şi de toţi Părinţii Neptici-Filocalici ai Bisericii până la cei mai recenţi, contemporanii Mari Cuviosi. In plus colaborarea unora dintre Inaltii Arhierei ai Bisericii cu autoritatile comunisto-securiste, si patrunderea masonilor in viata BOR, au format o „respingatoare dictatura a Iudelor”, tradatoare a Bisericii drept-maritoare a lui Hristos. Daca convietuirea nu este cu putinta,**”nu-i rămâne Bisericii ca „modus vivendi”, decât principiul evanghelic: să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere”, ceea ce s-a si intamplat, multi Mari Mucenici dandu-si viata pentru Hristos si neam, a caror Sfinte Moaste zac nestiute in stamosescul pamant al tarii.
    Pocainta ar trebui sa vina din partea acestor sinodali ai BOR, in frunte cu Presedintele lor, prin canonizarea acestor Sfinti, recunoscand si cerand iertare pentru **”minciunile oarbe si obraznice ale lui Iuda”, nu ignorand plansul, strigatele si Adevarul propovaduit de acesti sfinti Mucenici ai credintei ortodoxe.

    In BOR s-au strecurat si conceptiile ratacite ale Prof.filozof si teolog Ch.Yannaras, ucenicul bătrânului Acachie Kavsokalivitul, care i-au înşelăt chiar şi pe credinciosii şi povăţuitorii duhovniceşti, făcându-i astfel să le recomande (!) sau cel puţin să le îngăduie, îndreptăţindu-le cu „gândul cel bun”.
    Am participat la o astfel de conferinta(organizata de Ed.Anastasia-2011) in Biserică, cu prezentare de carte , de catre Prof. Christos Yannaras(doctor în filosofie al universităţilor din Salonic şi Sorbona, autor a peste cincizeci de cărţi), cu mai multi ani in urma, care a atras un numeros public, majoritate tineri. Scriitorul a sustinut o serie de conferinte in intreaga tara, si in Aula Academiei Romane, cu o participare stralucita a numeroase personalitati. Greu ar fi fost oricarei persoane, care nu are o pregatire solida teologica, sa vada inselarea sau ratacirea la acea vreme.
    Acum lucrurile mi-au aparut in cu totul alta lumina.
    Inselarea si hula adusa invataturilor Sf.Nicodim Aghioritul, propovaduirea subtila a placerilor si a lxismului moral, care au oferit o mincinoasa intemeiere “teologica” libertinajului, atragand si smintind uneori tinerii, au atras criticile Cuviosului Parinte Paisie Aghioritul, inzestrat cu harisma stravederii, Cuviosul Porfirie si a altor stareţi cuvioşi contemporani şi duhovnici înzestraţi cu harisma discernământului .
    „Măi copii, ce spune Hristos în Evanghelie? Nu spune “şi da şi nu”, ci spune: «Ce este da, da şi ce este nu, nu». Ei, şi eu vă spun: «Pe Yannaras nu, nu»”.Yannaras, atunci când îi arăţi că ceea ce propovăduieşte este înşelare şi hulă, îţi răspunde: „Da, da, aveţi dreptate…”. După puţin îţi spune iarăşi: „Da, da, aveţi dreptate…”, dar apoi continuă să scrie şi să stăruie în înşelarea sa, însă într-un mod mai „politicos” (adică mai camuflat)”spunea cu amaraciune, Cuviosul Paisie Aghioritul.
    Trebuie o atentie marita, o stare de trezvie si un discernamant permanent, cultivat cu dragoste desavarsita fata de Hristos, dupa putere(stie Domnul!), de catre un Parinte Duhovnic, imbunatatit, a caror „porunci”trebuie ascultate cu smerenie desavarsita.
    Acest nemaintalnit, divin si minunat dar, ne-a fost rezervat multora dintre noi, cei ingraditi de erezie, de catre Mangaietorul drept rasplata.

    „**Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva, lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Iar reprezentanţii Bisericii
    – dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţi apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie (condescendenţă) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos….Aceasta este rânduiala, aceasta este calea, acesta este adevărul Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, începând cu Sfinţii Apostoli până-n zilele noastre, şi de azi înainte până la sfârşitul acestei lumi pământeşti.
    Privitor la această rânduială, această cale, acest adevăr, nu sunt cu putinţă nici concesiile, nici compromisurile, nici retragerile. Nimeni nu ne poate sili, nici chiar un Sobor Ecumenic, dacă s-ar întâmpla ca acesta să aibă loc.”

    *Ὀρθόδοξος Τύπος, 22 iulie 2011, nr. 1888, pp. 1, 6
    **Sf.Iustin Popovici -Biserica si statul

  6. Uraciunea pustiirii in Biserica lui Hristos
    Un fapt infricosator s-a petrecut după încheierea Vecerniei Sfântului Dimitrie, cand enoriașii bisericii „Sfântul Dimitrie” din Aachen, Germania, sâmbătă, 26 octombrie 2019, în loc să primească litie de la preotul bisericii, au primit-o de la un Episcop catolic! Naivii si ametitii deveniti dintr- data pseudo credinciosi , au sarutat disciplinati mana smintitoare a episcopului papistas.
    Intreaga Ortodoxie a fost martora acestui fapt abominabil, a tradarii si abjurarii de la Sfanta Credinta Ortodoxa a preotului Bisericii si a Episcopului Serafim, cu aprobare caruia a avut loc sfasierea Camasii lui Hristos, grav atentat asupra Neprihanitei Ortodoxii !
    Cum a fost posibil IPS Serafim, Preotule al lui Hristos, o asemenea tradare?
    Ati devenit din slujitori ai lui Hristos, slujitori papistasi prea plecati ereticului si mai nou idolatrului, papa Francisc.
    „Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase,
    Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.
    Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni,
    Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.[II Tesaloniceni;2;9-12]
    Suntem ingroziti de apostazia, ratacirea in care ati cazut, tragand dupa voi turma lui Hristos, primita din Mainile Domnului spre pastorire, pe care ati oferit-o drept jertfa, lui satan, tatal minciunii.
    Astept reactia sinodului BOR si a presedintelui sau, Patriarhul Daniel, care s-ar cuveni sa va decada din treapta, afurisindu-va!
    Cum aceasta reactie nu va avea loc, ii consider partasi, complici la apostazie si crima impotriva poporului dreptcredincios.
    Poate presupune cineva cu adevărat că, acum când este necesar, ei se vor opune brusc tuturor acestor lucruri și se vor ridica în „apărarea Ortodoxiei” și vor jertfi totul în numele Adevărului?
    Poate exista unii care mai cred inca aceasta. Ma refer la Ierarhii, clericii laici si staretii manastirilor de pe tot cuprinsul tarii, a caror voce nu s-a facut auzita in tot acest timp. Manipularea constiintelor s-a desavarsit in atatia zeci de ani, incat ei din pacate numai aud, numai vad nimic, si glasul Mangaietorului nu Il mai pot percepe. A fost testata reactia lor de catre stapanii ocultei sionisto-masonice globale, incat asa cum au acceptat tacit pe greco-catolici, ii vor accepta si pe papistasi.
    Cuvintele Apostolului Neamurilor sunt vii in inima noastra si continuam neabatuti lupta impotriva furilor si talharilor, a dusmanilor Sfintei si Neprihanitei Ortodoxii, de aici si de pretutindeni!

    „Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit.
    Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,
    Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.”[idem;2-4]

    https://www.youtube.com/watch?v=ZuCZLKwt4Io

    https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32621-simeia-ton-kairon-katholikos-episkopos-moirazei-artoklasia-se-orthodojo-nao

  7. „Vai lumii din cauza smin­telilor! Vedem şi auzim la tot pasul deşertăciuni şi griji, zavistie şi răuta­te, duşmănie şi clevetiri; pretutindeni întâlnim fel de fel de ispite; ne stă însă în putere să nu cedăm ispitei. Celor care cred în Domnul toate le sunt cu putinţă. Iar pentru a nu da atenţie vorbirii deşarte, totdeauna trebuie să ne aducem aminte de clipa morţii, să cugetăm la viaţa veşnică şi la dreap­ta judecată a lui Dumnezeu.”
    Sunt indemnurile pline de intelepciune ale Staretului Gheorghe, Zavoratul din Zadonsk.

    Prin urmare, celor care cred cu tarie in Adevarul Hristos, toate le sunt cu putinta, caci Harul Domnului este cu ei, iar puterile intunericului nu pot sa ii vatame.
    Nu am uitat primirea afectuoasa a ereticului Francisc de catre Patriarhul BOR, steguletzele fluturand in semn de bucurie a unora dintre romani, imbratisarea frateasca a Mitropolitului Teofan, dansator cu evreii in sinagoga, apostazia episcopului[ uniat acum] Sofronie, care s-a infratit cu greco-catolicii, inclinand in semn de supunere carja si insemnele episcopale, papucului ereticului Francisc, care cu putin timp in urma, a scandalizat prin apostazia sa idolatra, pe ultra conservatorii catolici.
    Sinodul Amazonian organizat de Vatican, dedicat problemelor popoarelor amazoniene și constituit din episcopi și preoți din Amazon, lucrează pe baza unui document care proclamă, potrivit profesorului de teologie Douglas Farrow, egalitatea culturilor în fața revelației divine. „Instrumentis laboris”, este documentul de lucru al Sinodului, in care se afirmă că Amazonul este un tărâm al harului,dar nu pentru că acolo este Hristos, ci pentru culturile care rezidă în această regiune. Cu alte cuvinte, culturile amazoniene substituie revelația, devenind momente de har.

    Blasfemia a capatat conotatii sfidatoare la la adresa Adevarului Hristos, Francisc devenind idolatru, caci nu a ezitat sa binecuvânteze câteva statuete amazoniene, Pachamama, după ce fuseseră performate ritualuri indigene, statuete ale fertilității (idoli, mai exact), care au fost instalate alături de altele, ulterior, într-un altar lateral al bisericii Santa Maria Traspontina. Furate de ultraconservatorii catolici si aruncate in Tibru au fost recuperate si se pare ca vor fi aduse in Catedrala Sf.Petru din Roma. Imaginile care arată adorația divinităților păgâne, în timpul unei ceremonii în Grădinile Vaticanului, chiar în fața Papei, au făcut într-adevăr inconjurul lumii.
    Actiunea dezgustatoare a scandalizat pe protestanti, penticostali si evanghelici, iar cardinalul Gerhard Müller, care a fost, până la demiterea lui de catre Francisc, șeful Congregației pentru Doctrina Credinței – adică corpul doctrinar de varf al asa zisei Biserici Catolice – a numit statuile „idoli” și a spus că aducerea lor în biserică a reprezentat o crimă împotriva legii lui Dumnezeu. Cardinalul care până recent, era cel mai înalt oficial doctrinar în „Biserica”Catolică, îl acuză indirect pe Papa că a permis idolatria și a încălcat legea divină. Dacă acele „statui pachamama” – pentru a folosi cuvintele lui Francisc – apar la slujba de închidere a Sinodului din Bazilica Sf. Petru, aceasta va fi văzută de mulți ca o profanare a ei, ca o „urâciune a pustiirii”, folosind termenul profetului Daniel și al Domnului Iisus Hristos.”Biserica”[catolica] este chemată să devină sinodală, să fie „încarnată” în culturile existente. Dar, „această biserică nu este cea catolică. Este o falsă biserică. Una care se auto-divinizează. O biserică antihristică, un substitut al Cuvântului Întrupat căruia aparține Biserica de fapt.”
    Acest eveniment care nu ne mira, are importanta vadita, pentru relatia de prietenie fata de ereticul papa Francisc, aratata de membrii sinodului BOR, in frunte cu Patriarhul, care ar trebui sa ceara iertare intregii plerome, pentru ofensa adusa, jignirea si manipularea constiintei credinciosilor, care mai cred inca ca institutia papistasa este „biserica-sora”, al ii-lea plaman al „Bisericii”.
    Acum este momentul, sa salveze de la pieire neamul romanesc ortodox, sfaramand lanturile tradarii prin renuntarea la semnaturile documentelor talharescului sinod Creta, iesirea din satanicul organism CMB, nerecunoasterea „autocefaliei” structurii schismaticilor ucrainieni.
    Vom avea parte de acest rasarit de soare care va lumina intreaga Ortodoxie, curaj si indemn pentru celelalte Biserici Autocefale care inca nu au recunoscut schisma ucrainieana?
    *„Despre ce fel de unire adevărată a tuturor creştinilor în duhul dragostei creştine mai poate vorbi cineva acum, când Adevărul este tăgăduit de aproape toți, când înşelăciunea s‐a înstăpânit aproape pretutindeni,
    când viața autentic duhovnicească printre oamenii care‐şi spun creştini, a secătuit şi a fost înlocuită cu o viața trupească, o viață dobitocească, ce a fost totuşi aşezată pe un piedestal şi mascată de ideea pretinsei milostiviri, care în mod prefăcut îndreptățeşte orice fel de exces spiritual, orice fel de anarhie morală?Traim momentul „unificarii tuturor popoarelor într‐o «biserică»nouă care va cuprinde nu doar romano‐catolici şi
    protestanți, ci şi iudei, musulmani şi păgâni, fiecare păstrându‐şi propriile convingeri şi greşeli. Această iubire «creştinească» închipuită, în numele fericirii viitoare a oamenilor pe pământ, nu poate decât să calce Adevărul în picioareʺ
    Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu;
    Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi.
    [Lc.22; 31-32]
    *Arhiepiscopul Averchie, A Reminder to Us That True Christianity Is a Struggle, în Orthodox Life, martie‐aprilie, 1981, p. 24.

    https://www.youtube.com/watch?v=RloRVi6LqAg

Lasă un răspuns la Mihai-Silviu Chirilă Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)