Două Mănăstiri Athonite au respins vizita unei delegații schismatice ucrainene (BOU)

Marți, schismatica „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” (BOU), a relatat că o delegație formată din mai mulți „preoți” și „diaconi” a vizitat Sfântul Munte Athos, în perioada 21-23 iunie. Din februarie, aceasta este a treia delegație din partea BOU, care a vizitat Sfântul Munte Athos.

Potrivit raportului, delegația a slujit împreună cu obștea monahală la Mănăstirea Xenofontos și s-a împărtășit la Mănăstirea Pantocrator. De asemenea, se menționează că delegația a vizitat și alte mănăstiri, printre care și Iviron, unde a slujit în fața Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni (Panagia Portaitissa), Noul Esfigmenou și Schiturile Sf. Ilie și Sf. Andrei.

Mănăstirile Xenophont, Pantocrator, Iviron și Noul Esphigmenou  au acceptat anterior BOU, în timp ce rapoartele suplimentare notează că delegația a vizitat și Mănăstirile Filotheou și Karakallou, ceea ce  a fost o surpriză pentru mulți, întrucât acestea erau cunoscute ca fiind mai conservatoare, iar în luna ianuarie, au specificat că își vor închide porțile, dacă „Mitropolitul” Epifanie Dumenko de la BOU va  încerca să le viziteze.

Mai multe surse ucrainene au contactat Sfântul Munte Athos, și au aflat că, deși delegația a vizitat Mănăstirile Filotheou și Karakallou, membrii ei nu au fost bineveniți.

După cum relatează Strana.ua, delegația a intrat în ambele mănăstiri, membrii ei amestecându-se cu un grup mai mare de pelerini. Fiind văzuți în veșminte bisericești, călugării mănăstirilor au decis să clarifice cărei Biserici aparțin. După ce au constatat că aparțineau BOU, li s-a comunicat că nu li se permite să participe la slujbe și că nici măcar nu puteau lăsa pomelnice, deoarece doar Creștinii Ortodocși pot fi pomeniți în cadrul slujbelor.

De asemenea, delegației i s-a comunicat că nu are permisiunea să facă fotografii pe teritoriul niciunei mănăstiri, pentru a nu compromite sfintele locașuri.

Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși raportează, făcând apel la propriile sale surse, că delegația a intrat în Biserica Mănăstirii Karakallou, împreună cu un grup de pelerini din Grecia, apoi a părăsit imediat locația.

Episcopii schismatici au slujit la Mănăstirile Pantocrator și Xenofont în timpul celor două călătorii anterioare, iar delegațiile BOU au fost binevenite și la alte mănăstiri. Totuși, delegațiile nu au fost primite la Mănăstirile Dochariou, Zographou și Sfântul Pantelimon.

Împărțită pe această temă, Sfânta Chinonită a Muntelui Athos, a decis la sfârșitul lunii februarie, să acorde fiecărei mănăstiri, libertatea de a gestiona vizitele delegațiilor din partea BOU. Patriarhul Bartolomeu, a început recent să ceară răspunsuri din partea mănăstirilor care au respins reprezentanții BOU, în special Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Dacă o astfel de atitudine față de BOU continuă în Muntele Athos, a scris patriarhul Bartolomeu starețului Evloghie al Mănăstirii Sfântul Pantelimon, „Patriarhul Ecumenic va fi forțat să ia măsurile necesare pentru a menține canonicitatea și ascultarea față de Biserica Mamă”.

Amintiți-vă că 12 Părinți Athoniți din diferite schituri și chilii au scris Patriarhiei Constantinopolului la jumătatea lunii martie, în apărarea Bisericii canonice ucrainene, mărturisind că ei vor continua să recunoască schismaticii ucraineni drept schismatici.

Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatopedi, a fost amenințat cu caterisirea, dacă nu va participa la intronizarea „Mitropolitului” Epifanie Dumenko în data de 3 februarie la Kiev, suferind chiar un atac de cord din cauza presiunii și stresului la care a fost supus, deși alți Athoniti au participat.

Sfântul Munte Athos, 28 iunie 2019

Ukrainian schismatic delegation not received at 2 Greek Athonite monasteries

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)