Deosebirile fundamentale între Ortodoxie şi Papism – ÎPS Ierotheos Vlahos

Mulţi creştini ortodocşi evlavioşi, mai ales dintre tineri, cer să fie informaţi despre diferenţele dintre Biserica Ortodoxă şi Papism. Urmăresc cu mult interes ştirile, aprecierile, analizele şi, în general, articolele din „Orthódoxos Týpos” care se referă la desconsiderarea Sfintelor Canoane de către arhiereii şi teologii ortodocşi, dar şi de către însăşi Patriarhia Ecumenică, aceştia urmărind ca astfel să faciliteze demersul pseudo-unirii ortodocşilor cu papistaşii. Poporul ortodox urmăreşte însă cu nedumerire şi nepăsarea clerului şi a multora dintre mitropoliţi faţă de aceste chestiuni. „Orthódoxos Týpos”, răspunzând cererii creştinilor ortodocşi evlavioşi înfăţişează diferenţele dintre Biserica Ortodoxă şi papistaşi, aşa cum sunt acestea consemnate în cartea „Vechea şi Noua Romă – Tradiţie ortodoxă şi apuseană” a Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, kir Ierótheos.

Iată ce scrie Înaltpreasfinţitul Mitropolit despre aceste lucruri:

În limbajul teologic al Bisericii Ortodoxe se spune despre creştinismul apusean că a fost scos afară din Trupul hierotheos-vlachos[1]Bisericii lui Hristos. Asta s-a întâmplat la început cu Vechea Romă, şi anume cu Papa, iar mai apoi cu protestanţii, care au fost eliminaţi [din Biserica Romano-Catolică] de către Papă.

Cauzele scoaterii Vechii Rome din Biserica Ortodoxă au fost politice şi teologice. În fapt, însă, creştinii apuseni au fost cei care s-au diferenţiat [de Biserică] în ceea ce priveşte dogma şi, mai ales, în ceea ce priveşte metodologia dogmei, care este Tradiţia isihastă – care constă în faptul că omul dobândeşte cunoaşterea lui Dumnezeu prin metoda isihastă şi în continuare această cunoaştere este pusă în cuvinte, este codificată prin termeni-dogme. Când, însă, cunoaşterea empirică a lui Dumnezeu se pierde, atunci se deformează şi dogmele. Vom vedea pe scurt aceste deosebiri.

1. Deosebiri dogmatice şi ecleziologice

După cucerirea Imperiului Roman de Apus de către franci, au început să fie introduse în spaţiul acestuia şi primele deosebiri dogmatice, iar odată cu trecerea timpului, au fost adăugate altele şi altele. Despre aceasta am scris cele de cuviinţă în primul capitol al cărţii şi în subcapitolul “Augustin – Toma d’Aquino”.

Episcopii Vechii Rome, în ciuda unor deosebiri mici şi neesenţiale, au avut întotdeauna comuniune cu Episcopii Noii Rome şi cu Episcopii Răsăritului până în perioada 1009-1014 d.Hr., când, pentru prima dată, francii au ocupat tronul Vechii Rome. Până în 1009 Papii Romei şi Patriarhii Constantinopolului au fost uniţi în lupta comună împotriva stăpânitorilor şi a episcopilor franci, dar şi împotriva ereticilor care au apărut de-a lungul timpului.

Filioque

La Sinodul de la Frankfurt din 794 d.Hr., francii au condamnat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi cinstirea sfintelor icoane. De asemenea, în 809 francii au introdus în Simbolul de Credinţă dogma Filioque, adică învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul. Acest adaos a fost condamnat atunci şi de Papa ortodox al Romei. La Sinodul de la Constantinopol din 879-880 d.Hr., sub Fotie cel Mare, la care au luat parte şi reprezentanţi ai Papei ortodox de la Roma, au fost condamnaţi cei care anatemizaseră hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi cei care introduseseră în Simbolul de Credinţă Filioque. Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credinţă, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost şters din dipticele Bisericii Ortodoxe.

Marea deosebire

Deosebirea fundamentală dintre Biserica Ortodoxă şi Papism constă în învăţătura despre fiinţa necreată şi energia necreată a lui Dumnezeu. În timp ce noi, ortodocşii, credem că Dumnezeu are fiinţă necreată şi energie necreată şi că Dumnezeu vine în părtăşie cu zidirea şi cu omul prin energia Sa necreată, cu toate acestea, papistaşii cred că în Dumnezeu fiinţa necreată se confundă cu energia Sa necreată (actus purus) şi că Dumnezeu comunică cu zidirea şi cu omul prin energiile sale create, adică susţin că în Dumnezeu există şi energii create. Atunci, Harul lui Dumnezeu, prin care se sfinţeşte omul, este considerat energie creată. Dar astfel omul nu se poate sfinţi, de vreme ce în Sfintele Taine lucrează “harul creat”.

Acest lucru, însă, are şi consecinţe de natură bisericească. Din moment ce harul prin care Dumnezeu vine în părtăşie cu lumea este creat, iar harul creat lucrează în Sfintele Taine ale Bisericii, urmează că Taina Dumnezeieştii Euharistii săvărşită de ei nu este Taină şi nu există prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Căci, cum este posibil ca harul creat să prefacă ziditul în nezidit? Acesta este un motiv în plus pentru care nu putem avea comuniune cu Catolicii. Aceasta, desigur, este valabil pentru toate Tainele lor, precum Botezul, Mirungerea etc.

Toate deosebirile

Din această învăţătură fundamentală (actus purus) decurg şi celelalte deosebiri – învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt din Tatăl şi din Fiul, Purgatoriul, primatul Papei etc., care au devenit de-a lungul timpului obiectul Dialogurilor Teologice. Iată care sunt acestea:

– Filioque, adică, învăţătura că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, urmarea fiind micşorarea monarhiei Tatălui, anularea egalităţii desăvârşite a Persoanelor Sfintei Treimi, micşorarea în cinstire a Duhului Sfânt ca nefiind de aceeaşi putere şi împreună slăvit cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi, întrucât este socotit drept “Persoană cu lipsuri”.

– folosirea pâinii nedospite (azima) la Dumnezeiasca Euharistie de către apuseni, fapt care se abate de la modul în care Hristos a săvârşit Cina cea de Taină,

– sfinţirea “cinstitelor daruri” care se face, nu prin epicleza adresată Tatălui pentru a-L trimite pe Duhul Sfânt, ci prin recitarea cuvintelor lui Hristos de la întemeierea [Euharistiei]: “luaşi mâncaţi… beţi din acesta toţi…”,

– concepţia că jertfa pe cruce a lui Hristos a satisfăcut dreptatea dumnezeiască, înţelegere care Îl înfăţişează pe Dumnezeu Tatăl drept un feudal – pe de altă parte, această concepţie trece cu vederea  Învierea,

– concepţia despre “meritele prisositoare” a lui Hristos şi a Sfinţilor şi care [merite] sunt la dispoziţia Papei,

– separarea şi ruptura dintre Taina Botezului, a Mirungerii şi a Dumnezeieştii Euharistii,

– învăţătura despre moştenirea vinovăției păcatului strămoşesc,

– inovaţiile liturgice în toate Tainele Bisericii (Botez, Mirungere, Preoţie, Spovedanie, Cununie, Maslu),

– neîmpărtăşirea mirenilor cu “Sângele” lui Hristos,

– primatul Papei, conform căruia Papa este “episcopus episcoporum [episcopul episcopilor] şi izvorul autorităţii preoţeşti şi bisericeşti, este capul infailibil şi Conducătorul Suprem  al Bisericii, pe care o chiverniseşte în chip monarhic ca locţiitor al lui Hristos pe pământ” (I. Karmiris). Sub acest aspect, Papa se consideră pe sine urmaş al Sfântului Apostol Petru, căruia i se subordonează ceilalţi Apostoli, chiar şi Sfântul Apostol Pavel,

– inexistenţa împreună-slujirii în cadrul actelor de cult,

– infailibilatea Papei,

– dogma imaculatei concepţii a Născătoarei de Dumnezeu şi în genere cultul marial, conform căruia Maica Domnului este ridicată la dumnezeirea Treimică, vorbindu-se, desigur, şi despre Sfânta Pătrime,

– teoriile despre analogia entis şi analogia fidei care s-au încetăţenit în spaţiul apusean,

– învăţătura despre progresul continuu al Bisericii în descoperirea faţetelor ascunse ale adevărului revelat,

– învăţătura despre vocaţia absolută,

– concepţia despre metodologia comună atât în cunoaşterea lui Dumnezeu, cât şi în cunoaşterea creaturilor, care a condus la conflictul dintre teologie şi ştiință.

În fine, marea ruptură se vădeşte în deosebirea dintre teologia scolastică şi cea isihastă. În Apus s-a dezvoltat scolasticismul ca încercare de cercetare a tuturor tainelor credinţei prin raţiune (Anselm de Canterburry, Toma d’Aquino), în timp ce în Biserica Ortodoxă dăinuie isihasmul, adică curăţirea inimii şi luminarea minţii, pentru dobândirea cunoaşterii lui Dumnezeu. Dialogul dintre Sfântul Grigore Palama şi scolasticul şi uniatul Varlaam este semnificativ în acest sens şi arată această deosebire.

Abatere de la ecleziologia ortodoxă

Consecinţă a tuturor celor de mai sus este faptul că în Papism avem de-a face cu o abatere de la ecleziologia ortodoxă. Câtă vreme în Biserica Ortodoxă se acordă o mare importanţă îndumnezeirii, care înseamnă comuniunea omului cu Dumnezeu prin vederea Luminii necreate, îndumnezeiţii fiind cei care se întrunesc, aşadar, în cadrul Sinoadelor Ecumenice pentru a marca neîndoielnic hotarele adevărului revelat [de înşelare] în situaţiile de confuzie – în Papism se dă o mare importanţă instituţiei Papei, care Papă este mai presus chiar şi decât Sinoadele Ecumenice.

Potrivit teologiei latine “autoritatea Bisericii există doar când se întemeiază şi se armonizează cu voinţa Papei. În caz contrar, ea este desfiinţată”. Episcopul Maré a scris: “Ar fi mult mai exacţi romano-catolicii dacă, rostind Crezul, ar spune: “şi întru unul Papă” decât să spună “şi întru una … Biserică”.

De asemenea, “importanţa şi rolul episcopilor în cadrul bisericii romano-catolice nu este decât aceea de simplă reprezentare a puterii papale, căreia i se supun şi episcopii înşişi, la fel ca şi simplii credincioşi”. În ecleziologia papistaşă se afirmă în esenţă că: “puterea apostolică s-a pierdut odată cu Apostolii şi nu a fost transmisă episcopilor ce i-au urmat lor. Numai puterea papală a lui Petru, sub care se aflau toţi ceilalţi, s-a transmis succesorilor lui Petru, adică Papilor” . Chiar şi Sinoadele Ecumenice au valoarea pe care le-o îngăduie Papa Romei, deoarece “nu sunt şi nici nu pot fi altceva decât congrese ale creştinismului, convocate sub autoritatea, puterea şi prezidiul Papei”. Dacă Papa iese din sala de congres spunând: “Nu mă mai aflu aici”, în acea clipă Sinodul Ecumenic încetează să mai aibă valabilitate. “Prevederile Sinodului, de asemenea, nu au nici o valoare dacă nu sunt consimţite şi validate de Papă, care le va şi impune, prin natura autorităţii sale, credincioşilor” .

Din această perspectivă, “Biserica” papistaşă afirmă că toate Bisericile Răsăritului sunt în dezacord [cu Papa] şi prezintă lipsuri, aşadar prin iconomie ne primesc papistaşii în comuniune, şi, desigur, tot prin iconomie ne acceptă ca Biserici surori, întrucât “Biserica” papistaşă se consideră pe sine Biserica-Mamă, iar pe noi ne consideră Biserici-Fiice.

Vaticanul este stat

Vaticanul este stat, iar fiecare Papă este conducător al statului Vatican. Avem de-a face cu o organizaţie antropocentristă, ceea ce presupune secularizare, şi anume o secularizare instituţionalizată. Statul Vatican a fost întemeiat în 755 d.Hr. de Pepin cel Scurt, tatăl lui Carol cel Mare, iar în epoca noastră a fost recunoscut în 1929 de către Musolini. Este importantă justificarea pe care Papa Pius IX o dă proclamării Statului Papal, aşa cum acesta însuşi a rostit-o: “Reprezentantul pe pământ al lui Dumnezeu nu poate fi cetăţeanul unui stat pământesc”. Hristos a fost cetăţean al unui stat pământesc, Papa nu poate fi! Autoritatea papală constă în teocraţie – căci teocraţia se defineşte drept concentrarea puterii lumeşti şi bisericeşti într-o singură persoană. Astăzi state teocratice sunt Vaticanul şi Iranul.

Sunt edificatoare cele afirmate în cadrul cuvântului ţinut la întronizarea sa, de Papa Inochentie III (1198-1216): “Cel care are mireasă este mire. Dar această mireasă (Biserica) nu a venit la unirea nunţii cu mâinile goale, ci mi-a dăruit o preţioasă zestre fără seamăn, şi anume plinătatea bunurilor duhovniceşti şi vastitatea celor lumeşti, măreţia şi belşugul amândurora… Ca simboluri ale bunurilor lumeşti mi-a dat Stema, Mitra pentru Preoţie, iar Stema pentru împărăţie şi m-a rânduit reprezentant al Aceluia, pe haina şi pe coapsa Căruia s-a scris: Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor”.

Prin urmare, există mari deosebiri teologice, care au fost condamnate de Sinodul ţinut sub Fotie cel Mare şi de Sinodul ţinut sub Sfântul Grigorie Palama, după cum se vede şi în “Sinodiconul Ortodoxiei”. De asemenea, şi Părinţii Bisericii, şi Sinoadele Locale până în secolul al XIX-lea, au condamnat toate înşelările Papismului.

Lucrul acesta nu se tămăduieşte şi nici nu poate fi îndreptat printr-o simplă absolvire formală, pe care o va acorda Papa pentru o greşeală istorică, câtă vreme concepţiile sale teologice rămân în afara Revelaţiei, iar Ecleziologia se mişcă pe un drum greşit – câtă vreme, desigur, Papa trece drept conducătorul lumii creştine, drept succesor al Apostolului Petru şi vicar-reprezentant al lui Hristos pe pământ, ca şi cum Hristos i-ar fi acordat Papei puterea Sa, iar El s-ar odihni fericit în Ceruri.

Orthódoxos Týpos, 9 noiembrie 2012, nr. 1949, pp. 1, 6.

Traducere Mihail Ilie(G.O.)

 

https://www.impantokratoros.gr/F8E7F542.ro.aspx

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

4 comentarii la “Deosebirile fundamentale între Ortodoxie şi Papism – ÎPS Ierotheos Vlahos

  1. Am citit cartea preasfintitului .M-a impresionat.Vederea slavei dumnezeiesti de catre cei vrednici reprezinta arvuna vietii vesnice?

  2. PĂSTRAŢI ORTODOXIA CURATĂ!
    În caz că eşti ortodox, citeşte, cunoaşte Ortodoxia şi apăr-o, căci trece prin momente grele! Sinodul de la Creta, din 2016, a hotărât, în numele ortodocşilor, în articolul 22 al documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” următoarele: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic)”.
    Acest articol este, însă, străin de Ortodoxie, deoarece promovează înlocuirea ascultării ortodoxe pe baze canonice cu supunerea de tip catolic şi anulează sinodalitatea Bisericii. (1)
    Vizita Papei Francisc în România, din 31 mai-2 iunie 2019, este supradimensionată de mass-media, chiar dacă sfidează majoritatea ortodoxă, la adăpostul hotărârilor luate la Sinodul din Creta! Iaşul, se pregătește de un pelerinaj la care vor participa peste 120.000 de catolici, de parcă am fi o ţară catolică! Invitarea ortodocşilor la acest eveniment vădeşte intenţiile ecumeniste şi prozelitismul acestei vizite. Canoanele ortodoxe interzic rugăciunile în comun ale ortodocşilor cu cu cei de alte confesiuni. Cei care doresc pot afla deosebirile între Ortodoxie şi ,,religia” fabricată pentru a supune, nu pentru a mântui, care îşi spune impropriu ,, catolică”.( 2) Nici Bucureştiul nu se lasă mai prejos. Clopotele Catedralei Mântuirii Neamului vor fi trase pentru prima dată cu ocazia venirii Papei Francisc! (3) În faţa acestei situaţii, mulţi creştini au luat atitudine, aducând argumente din scrierile patristice. (4) Primirea Papei cu onorurile cuvenite unui ierarh ortodox este o blasfemie. Se răsucesc în mormânt Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul şi alţi ortodocşi patrioţi care au apărat Ortodoxia românească!
    Papa ,, va fi primit ca episcop al Bisericii lui Hristos în catedrala construită pentru a simboliza Ortodoxia românească, în condițiile în care tronul episcopal al Romei se află în afara Bisericii de un mileniu”. (5) Aşadar, în urma schismei din 1054, papismul şi toate confesiunile care s-au îndepărtat de dreapta credinţă se află în afara Bisericii! Ca să intre în Biserica lui Hristos, trebuie să accepte Botezul ortodox! La Sinodul din Creta, în loc să se ia atitudine împotriva ereziilor, acestea au fost considerate ,,biserici”. Toate rugăciunile comune ale ortodocşilor cu celelalte confesiuni sunt interzise de către Sfinţii Părinţi din motive pedagogice şi din dragoste pentru mântuirea tuturor oamenilor. La acest sinod, a avut loc o politizare a credinţei, bifându-se un punct important de pe agenda ecumenistă care are drept scop final unirea tuturor religiilorşi închinarea la Antihrist! Dacă ne rugăm cu cei care se află sub anateme din cauza unor abateri canonice grave, ne facem părtaşi la păcatul lor( infailibilitatea papei, necistirea Maicii Domnului şi a sfintelor icoane etc. Află diferenţele dintre Ortodoxie şi alte confesiuni citind ,,Călăuză în credinţa Ortodoxă” de Ilie Cleopa (6). Avem datoria să ne informăm, să fim ortodocşi practicanţi care să dorească mântuirea cu orice preţ şi să luăm atitudine prin puterea exemplului, prin informarea aproapelui şi prin lupta cu erezia şi cu păcatul!
    ,,Scopul vieţuirii creştine este dobândirea Duhului Sfânt.” – spunea Sfântul Serafim de Sarov. Însă atitudinea permisivă faţă de păcat, faţă de erezii şi faţă de agenda LGBT nu este compatibilă cu dobândirea Duhului Sfânt: ,,Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.6,9) Papiştii l-au idolatrizat pe papa, considerându-l infailibil, iar acum vor să-l vedem şi noi aşa, deşi poruncile evanghelice, după care vom fi judecaţi, ne spun altceva:
    ,,Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. Şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 12, 28-37) Aici este vorba despre iubire în Adevăr, nu despre părtăşia la minciună şi despre toleranţă în numele corectitudinii politice! Bolile sufletului, ca şi cele ale trupului, au nevoie de tratamentele potrivite!
    Trăim vremuri de mărturisire a credinţei, vremuri în care ni se cere să avem o credinţă puternică. Să ne unim glasurile împotriva ecumenismului, care constituie un adevărat genocid spiritual, şi să cerem ierarhilor noştri:
    -ieşirea din Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, deoarece acesta are obiective care nu corespund canoanelor ortodoxe! Ortodoxia este Biserica. Nu există mai multe biserici. Credem ,,în una una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, nu în în ereziile numite ,,biserici” la Sinodul din Creta!
    -nerecunoaşterea autocefaliei ,,bisericii” Ucrainei, întrucât crearea acesteia nu s-a desfăşurat în mod canonic, ci pe baze schismatice şi reprezintă un precedent pentru alte abuzuri cum ar fi: 1)subminarea Ortodoxiei prin intenţia acestei ,,biserici”de colaborare cu greco-catolicii, care atrage Ortodoxia spre supunerea faţă de Papa! 2) reacţia critică a acestei ,,biserici” faţă de oponenţii agendei comunităţii LGBT. Împotriva păcatului, Biserica Ortodoxă are pocăinţa, Spovedania şi alte Sfinte Taine!
    -iniţierea de către BOR a unor demersuri în vederea convocării unui sinod panortodox care să garanteze păstrarea Ortodoxiei autentice. Toate inovaţiile antiortodoxe se află sub anateme, de aceea nu trebuie susţinute: ,,Fiecărei inovaţii şi acţiuni potrivnice Predaniei Bisericii, şi învăţăturii lăsate de către sfinţii şi cinstiţii Părinţi, sau orice înnoiri ce se vor face mai apoi: Anatema!” (7)
    – repunerea crucilor ortodoxe pe toate bisericile ortodoxe din România. Pe unele biserici tronează crucea lui Baphomet, cea cu trei braţe paralele. În Bucureşti, există deja statuia lui Baphomet! Noi ne închinăm Crucii lui Hristos, nu lui Antihrist!
    – asigurarea în continuare a specificului ortodox al icoanelor. Au aparut ,,icoane” cu semne oculte pe ele!
    -evitarea participării la rugăciunile comune ale Papei cu Preafericitul Patriarh Daniel.
    -evitarea rugăciunilor comune în aşa-numita,,săptămână de rugăciune”.Nouă, ortodocşilor, trebuie să ne pese mai întâi de Hristos, nu să facem rugăciuni în care nici măcar numele Lui, al Maicii Domnului sau a unor sfinţi să nu-L pomenim!
    -ridicarea sancţiunii de caterisire a preoţilor care au întrerupt pomenirea în semn de protest faţă de hotărârile Sinodului din Creta. Este un drept al preoţilor să protesteze în acest fel atunci când constată abateri dogmatice ale ierarhilor, care au datoria de a păstra Ortodoxia. Există ţări în care acest drept al preoţilor este respectat.
    – informarea corectă a creştinilor despre: a)indiciile clare ale pecetluirii apropiate cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666: ,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17); b)consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11. În China, deja există aparate care inscripţionează cu raze laser cetăţenii, cu codurile de bare care conţin 666 într-o formă ascunsă, şi nu ar fi de mirare ca, odată cu schimbarea cărţilor de identitate, să se introducă şi la noi aşa ceva! Microcipul implantat şi cel de pe cărţile de identitate operează cu număr în locul numelui de Botez, iar identificarea se face tot cu ajutorul tehnologiei bazate pe 666!
    – interzicerea promovării ideologiei de gen în România! Toţi cei care caută mântuirea trebuie să facă voia lui Dumnezeu, nu voia lor! Iar voia Sa, Dumnezeu Şi-a exprimat-o atunci când a făcut bărbat şi femeie. Promovarea ideologiei de gen reprezintă un alt tip de atentat la mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Iuda Tadeu pune pe acelaşi plan erezia cu homosexualitatea! Iar în zilele noastre se manifestă toleranţă faţă de ambele! Însă ,,vai omului aceluia prin care vine sminteala.”( Matei, cap.18, v. 7)
    Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să deprindem rugăciunea inimii, pentru a ne feri de reeducarea minţii prin diverse procedee: (,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, iartă-mă şi mă miluieşte pe mine, păcătosul/păcătoasa”! ori Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul/ păcătoasa! De mare folos este Psaltirea Maicii Domnului.) Implică-te în campania de informare ortodoxă, multiplicând şi distribuind acest material! Doamne ajută!
    (1) https://www.marturisireaortodoxa.ro/sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-anuleaza-sinodalitatea-bisericii/
    (2) https://www.marturisireaortodoxa.ro/deosebirile-fundamentale-intre-ortodoxie-si-papism-ips-ierotheos-vlahos/
    (3]) https://www.click.ro/news/national/clopotele-catedralei-mantuirea-neamului-vor-fi-trase-pentru-prima-oara-la-sosirea.
    (4)https://www.marturisireaortodoxa.ro/petitie-impotriva-venirii-papei-in-romania/
    (5)https://www.marturisireaortodoxa.ro/scrisoare-deschisa-adresata-mitropolitului-moldovei-cu-privire-la-venirea-papei-in-orasul-ortodox-iasi/
    (6) https://www.academia.edu/21658857/Cleopa_Ilie_Calauza_in_Credinta_Ortodoxa
    (7)https://manastirea.petru-voda.ro/2015/02/28/sinodiconul-ortodoxiei/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)