Slujba „Sinodiconului Ortodoxiei” – 8 martie, 2020
ROSTIREA ANATEMELOR ÎMPOTRIVA TUTUROR ERETICILOR 1. Lui Arie, primul luptător împotriva lui Dumnezeu: Anatema! 2.
ROSTIREA ANATEMELOR ÎMPOTRIVA TUTUROR ERETICILOR 1. Lui Arie, primul luptător împotriva lui Dumnezeu: Anatema! 2.
Tot ce este în afara Ortodoxiei este minciună, este fals, este înșelătorie.
CRIZA CORONAVIRUSULUI ESTE UN PRETEXT PENTRU A SE TRECE PRIN PARLAMENT LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII.
Prin comunicatul Patriarhiei ne-am făcut de râs în fața neomarxiștilor și ateilor care râd de noi.
Biserica a trecut prin molime mai grele, dar niciodată episcopii nu le-au spus oamenilor să nu vină la Biserică.
Niciun ierarh al Bisericii nu a susținut vreodată în trecut că Biserica, cea care este spitalul în care se curăță toate bolile, ar fi o sursă de infecție.
În vreme de molimă, ierarhii trebuie să îndemne poporul la pocăință față de Dumnezeu și la post și rugăciune, nu să le spună să nu mai vină la biserică și să nu se mai împărtășească din Sfântul Potir sau să nu mai sărute Sfintele Icoane.
„Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului
Cu puțin timp în urmă, am citit o știre care m-a consternat: ,,Câteva eparhii catolice
„Ceea ce reiese din Tradiţia patristică este faptul că teologia [creștin-ortodoxă] are un caracter pur
Doriți să cunoașteți mai multe despre un bărbat care a botezat mai mult de 80
Sfântul Paisie (1924-1994), născut Arsenios Eznepidis, a fost un binecunoscut ascet al Muntelui Athos. Era
„Doamne, binecuvântează pe vrăjmașii mei, și eu îi binecuvântez. Prietenii m-au legat de pământ, dar vrăjmașii m-au împins și mai mult în brațele Tale… Vrăjmașii m-au dezlegat de lume și mi-au prelungit mâinile până la veșmântul Tău” Rugăciunea de recunoștință față de vrăjmași a Sfântului Nicolae Velimirovici
De la cel de-al doilea capitol al celei de-a doua Epistole a Sfântului Pavel către
Izbucnirea epidemiei de coronavirus a generat printre locuitorii Ucrainei o mulțime de zvonuri, temeri și
Sfinții Trei Ierarhi sunt modelele noastre, iar dacă ierarhii din zilele noastre au anumite căderi și derapaje, ne rugăm pentru ei ca Dumnezeu să nu îi lase de batjocura diavolilor și de râsul oamenilor, ci să îi aducă înapoi pe drumul cel bun și să le dăruiască ajutor să își poată împlini misiunea lor pastorală și îndatoririle lor de episcopi și slujitori ai lui Hristos, ai lui Dumnezeu și ai poporului român.