Tăcerea martorilor vremurilor din urmă

Pruncuciderea și folosirea celulelor de la embrionii avortați vii în procesul de cercetare și dezvoltare a vaccinurilor Pfizer, Moderna și AstraZeneca, nu au trezit din adormire conștiința sinodalilor și preoților BOR, pentru a lua atitudine tranșantă, lipsită de echivoc, împotriva acestor otrăvuri, pe care slugile leviatanului doresc cu ardoare să le inoculeze de-acum înainte oamenilor probabil încă vreo câteva generații.

Unde este mila și milostenia de care fac paradă? Pentru ei sunt doar vorbe goale, găunoase care adăugate trădării de la tâlhărescul sinod din, Creta 2016, întregesc imaginea unor păstori care și-au părăsit turmele, lăsându-le pradă lupilor care abia așteaptă să le sfâșie.

Dacă mega ereticul patriarh Bartolomeu, ÎPS Serafim de Pireu, ÎPS Hierotheos Vlachos și alți ierarhi bine cunoscuți ai lumii ortodoxe, ereticul papa Francisc, Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, au primit vaccinul (numai Dumnezeu știe!), momente amplu mediatizate, exemple pentru cei care cred în ei ca să se imunizeze, omenirea are acum la dispoziție multe surse demne de încredere pe care le poate cerceta, înainte să facă pasul aducător de moarte fizică și duhovnicească.

În prospectul COVID-19 Vaccine AstraZeneca scrie:
„O doză (0,5ml) conține: Adenovirus preluat de la cimpanzeu care codifică glicoproteina S (spike) a SARS-CoV-2 (ChAdOx1-S), nu mai puțin de 2,5 × 108 unități infecțioase (U Inf.)  Produs în celule renale de embrion uman modificate genetic (HEK), linia celulară 293 și prin tehnologia ADN recombinant. Acest medicament conține organisme modificate genetic (OMG).”

Numeroși experți precum Dr. Marissa Brand, unul dintre cei care au luat cuvântul la recentele conferințe virtuale LifeSite intitulate „Demascarea COVID-19: vaccinuri, mandate și sănătate globală”, a declarat că unele ingrediente din vaccinuri pot fi toxice, mortale și periculoase. Deși cele două vaccinuri COVID-19, de la Pfizer și Moderna, nu conțin celule fetale avortate în produsul final, acestea au fost utilizate „în procesul de dezvoltare și cercetare”. În același timp, vaccinurile Johnson & Johnson și AstraZeneca includ ADN-ul bebelușilor avortați.

Dr. Marissa Brand a mai spus că bebelușii care au fost manipulați în laborator pentru testarea și fabricarea vaccinului nu au fost avortați doar cu zeci de ani în urmă – cum se crede -, ci multe linii de celule fetale provin de la bebeluși avortați încă din 2015. Dr. Brand a subliniat că „dacă continuăm să utilizăm ADN fetal avortat în vaccinuri, vom avea nevoie de mai multe avorturi, ceea ce este într-adevăr trist.” Este revoltător, dureros și inacceptabil pentru oricine se consideră dreptcredincios.

De ce tac asurzitor ierarhii și preoții BOR?
S-a stabilit un tipar al reacțiilor adverse după administrarea vaccinului Pfizer, care poate fi observat urmărind utilizarea lui în SUA, după ce i s-a acordat „autorizația pentru utilizarea de urgență” de către FDA în decembrie. Atât în Marea Britanie, cât și în SUA, vaccinul Pfizer a produs rezultate asemănătoare, atribuindu-i-se majoritatea vătămărilor post-vaccinare din America. VAERS, sistemul folosit în SUA pentru raportarea reacțiilor adverse la vaccin, a înregistrat 19.907 cazuri de efecte adverse survenite în urma vaccinului COVID-19, 64% dintre ele fiind asociate vaccinului de tip ARNm produs de Pfizer, iar 36%, vaccinului echivalent dezvoltat de Moderna.

În SUA, VAERS a raportat 23 de cazuri de asurzire completă și 27 de asurzire unilaterală, vaccinul Pfizer fiind motivul a 76% din sesizări. În plus, au fost semnalate 29 de cazuri de orbire completă sau parțială, mai mult de jumătate dintre ele survenind după vaccinul Pfizer.

Austria, o țară cu numai 8 (opt) milioane de oameni, întrerupe vaccinarea cu un lot de AstraZeneca după ce o asistentă în vârstă de 49 de ani a murit din cauza unor probleme severe de coagulare a sângelui, în timp ce alta, în vârstă de 35 de ani, a dezvoltat un embolism pulmonar și se recuperează. AstraZeneca nu a comentat cele două „incidente”.
Zeci de mii de homosexuali și alte mii de australieni au dansat FĂRĂ MASCĂ și DISTANȚARE la Parada Gay 2021 din Sydney.
Se pare că acolo virusul nu a avut acces, astfel încât poliția nu a fost nevoită să administreze amenzi, în timp ce la București, poliția a administrat amenda de 7.000 lei organizatorului protestului de la Palatul Parlamentului, contra legii vaccinării obligatorii, întrucât participanții au încălcat regulile sanitare impuse (au fost mai mult de 100 de persoane, FĂRĂ MASCĂ și DISTANȚARE.)
Până acum, Occidentul, atât de iubitor de libertate și democrație, a copiat pas cu pas modelul comunist chinez de combatere a pandemiei impuse: izolare, mască, regim polițienesc, urmărirea individului, stigmatizarea socială a recalcitranților, care se va perpetua de-a lungul anilor care vor urma.
Instaurarea unei Noi Ordini Mondiale, prin prăbușirea actualei civilizații occidentale și desfigurarea Omului, creația supremă divină, este planul satanic urzit de arhitecții întunericului, pe care îl vedem pus în aplicare pas cu pas.

Biden tocmai i-a făcut „Neanderthali” pe guvernatorii din Texas și Mississippi pentru că au eliminat obligativitatea măștilor. În schimb, guvernatorul Californiei a fost elogiat pentru că a emis recomandări oficiale pentru purtarea a două măști, una peste alta.

*China face teste anale pentru depistarea COVID-19, devenite obligatorii pentru toți turiștii care sosesc în țară, scrie New York Post. Această știre ar fi trebuit să trezească din amorțire, conștiința etică a lumii medicale, întrucât respectul demnității ființei umane, interesul și binele ei, prevalează interesului societății ori al științei ( Codul deontologic art. 3,4).

În plus, odată cu impunerea noilor condiții de călătorie, autoritățile au anunțat centre de testare în aeroporturile din Beijing și Shanghai. Li Tongzeng, medic pneumolog, spune că testele anale sunt mai bune, deoarece urmele de viruși rămân mai mult în probele fecale decât în ​​nas sau în gât, potrivit presei chineze.

Probabil că „cioclii apocaliptici” ai sistemelor sanitare din lumea întreagă sunt la curent cu noua procedură și în viitorul apropiat ne putem aștepta să fie adoptată ca măsură opțională la pașapoartele de vaccinare, pentru turiștii care doresc să călătorească prin lume. Ce ar alege oamenii, mă întreb, între un test anal sau o vaccinare, pentru a-și satisface anumite cerințe, slăbiciuni sau dorințe? Lumea cu mintea otrăvită, cu voința anihilată prin teamă și teroare a ajuns să rabde fără crâcnire orice umilință.
Gradul de batjocură satanică, de dezumanizare fizică și emoțională caracteristică sistemelor torționare bolșevice din temnițele comuniste, a atins paroxismul, fiind acceptat în mileniul XXI ca un fapt absolut normal de politicieni și lumea medicală. “Nu te plânge că ești strivit, dacă te-ai făcut vierme”, cuvintele marelui filozof german, Immanuel Kant, și-au dovedit deplin durerosul adevăr.

Vom continua să ridicăm glasurile cerșind mila nemăsurată a Domnului, Unicul nostru Apărător, care poate opri boala nemiloasă care a secerat creierele slugilor globaliste ale leviatanului, blocându-le rațiunea și producându-le grave dezechilibre mentale. Cum altfel poți judeca ordinele pe care le dau zilnic amenințând populația întregii lumi, dezorientată, înșelată, manipulată și incapabilă de a mai reacționa la valul nesfârșit de nedreptăți grosolane și grave încălcări ale drepturilor vitale. Idolul vaccin la rândul lui, a mai făcut în țară, încă 2 victime, care se adaugă celor 9 semnalate deja, care nu au intrat în nici o statistică oficială a Ministerul Sănătății, morți suspecte după imunizarea cu leacul miraculos, „eficient, sigur și cu foarte puține efecte adverse.”

„Cioclii Apocaliptici” nu vor să renunțe la odioasa mască care a ajuns izvor de îmbolnăvire a plămânilor copiilor, în mod special și a celor în vârstă cu comorbidități. Un recent studiu științific publicat în revista Asociației Americane de Cercetări în domeniul Cancerului – Cancer Discovery – a concluzionat indirect că practica purtării îndelungate a măștilor de protecție poate fi asociată cu cancerul de plămâni în stadiu avansat, transmite Global Research.

„Cioclii Apocaliptici” Fauci – Gates – Soros și slujitorii lor din toate colțurile lumii – cum ar fi conducătorii dictaturii sanitare de la noi – au reușit să ,,convingă’’ întreaga populație (prin amenzi, spaimă teroare psihică și minciună) să poarte mască non-stop, chiar și câte trei măști deodată, una peste alta, după cum cere acum Fauci.

Inițial au decretat purtarea vreo lună-două, apoi jumătate de an, după care a trecut deja un an, iar acum se pare că poate în 2022-2023 vor renunța, la mască, după ce se va îmbolnăvi într-adevăr întreaga lume nu de virusul nevăzut criminal, ci din cauza purtării ei excesive. Experții lumii medicale au spus că oxigenarea deficitară și inhalarea unor microbi periculoși, de la nivelul cavității bucale care se înmulțesc și sunt aspirați în mod frecvent în plămâni, determinând inflamații și tumori, și nu în ultimul rând scăderea gradului de atenție, concentrare și inteligență. Se dorește în timp, în mod sigur reducerea populației și crearea unor generații de copii și tineri cu o constituție debilă, cu o inteligență redusă care să poată fi manipulați ușor și fără probleme.

Atât ierarhia BOR cât și majoritatea lumii medicale, simbriași plătiți sau voluntari supuși ai slujitorilor antihristici, se pare că nu iau în calcul imensele probleme psihologice care copleșesc copiii, tinerii și persoanele în vârstă, căderile emoționale pe care aceștia le trăiesc, dramele părinților care vor rămâne inevitabil șomeri. Toate acestea sunt urmări ale coșmarului diavolesc pe care l-au instaurat  incapabilii, iresponsabilii, impostorii, înșelătorii cinici amorali și ateiști  care conduc statul globalist, sub supravegherea atentă a întunecaților zidari care lucrează în timp, moartea lentă a unui întreg popor.

Preoții Lui Hristos și medicii au fost înzestrați de Atotputernicul Dumnezeu cu autoritate pentru a putea vorbi în apărarea sănătății și a vieții însăși a celor mici, nevoiași și năpăstuiți, a poporului slăbănogit și nevolnic de a cărui soartă vor da seama la Înfricoșata Judecată a Marelui Arhiereu. Dar ei tac și sprijină autoritatea vremelnică care dă legi aberante, ia decizii aiuristice și hotărâri absurde care încalcă atât libertatea umană cât și pe cea divină. Criteriul judecății nu este dacă am păzit poruncile Lui Hristos, ci dacă am învățat să iubim pe aproapele așa cum ne-a învățat EL.

Spunea cineva că Evanghelia „înfricoșatei judecăți” nu este așadar despre o faptă de milostenie sau alta, ci despre mila neodihnită izvorând din iubirea pentru Hristos, îndrăgostirea de iubirea Lui, mila de mila Lui, care nu mai așteaptă altă recunoștință, pentru că în El este toată recunoștința noastră, mila nesocotită, care nu mai are nici neam, nici Lege, nici conștiința superiorității, mila în care se pune Hristos pe sine Însuși: Eu am fost flămând, Eu am fost gol, Eu am fost în închisoare, Mie mi-ați dat, pe Mine m-ați îmbrăcat, la Mine ați venit etc. Iar dacă Lui îi faci, îți mai vine să te crezi grozav pentru milostenia ta?”

Asistăm cu groază la transformarea spitalelor în lagăre de exterminare din care majoritatea pacienților internați în această perioadă, şi-au încheiat viața, nu ucişi de nemernicul virus chinezesc, ci arşi de vii sau omorâți așa cum mărturisește recent un cadru medical dintr-un spital din Sibiu. Bolnavi ucişi din cauza protocoalelor, a comodității și incompetenței unor cadre medicale, manageri, în contextul marilor dereglări și disfuncționalități ale unui sistem sanitar depășit, aflat de mult în comă profundă. Cei care totuși ies vii din iadul spitalicesc, se aleg cu alte infecții dobândite în timpul internării.

Totul este mușamalizat, ascuns, minciuna triumfă, iar poporul își numără morții. Cine își asumă vina?

Suntem cu toții complici la aceste crime îndreptate împotriva poporului român și orchestrate cu grija de cioclii din umbră.

Comandantul Acțiunii și acoliții săi, au distrus tot ceea ce mai era bun în sistemul de sănătate al țării, cu ură și dușmănie, producând dezastre de amploare, la care asistăm îngroziți ca martori neputincioși, la mila Domnului cu toții. Ierarhii tac, medicii tac, toți tăcem, în fața ororilor care au loc sub ochii noștri.

Fiecare dintre noi a primit darul şi harul iubirii lui Hristos, fiecare are nevoie de milă, de iubirea personală. Izolarea la care suntem supuși sistematic, fără nicio raţiune medicală, agravează bolile cronice ale celor suferinzi, îmbolnăveşte psihic copiii şi tinerii.

Lipsa milei, a iubirii, distruge vieţi, aduce foamete şi mizerie, boală şi suferinţe; flămândul, bolnavul, întemniţatul (din spital) pe nedrept sunt lângă noi, rezultat al răcirii dragostei noastre, al refuzului de a ne face responsabili față de darul iubirii primit de la Hristos.

Insensibili la protestul de duminică, slugile antihristice ale leviatanului sunt decise să carantineze orașele României treptat, întrucât se apropie Sărbătoarea Paștilor, când micul inamic al omenirii devine ucigaș în serie şi oamenii, spre binele lor, trebuie obligaţi să se conformeze regimului poliţienesc dictatorial instaurat. Se aude DOAR glasul ÎPS Teodosie.

De ce tac asurzitor ceilalți ierarhi și preoții BOR, împreună cu restul populaţiei din întreaga ţară?

Îndemnul și cuvintele Cuviosului Părinte Justin Pârvu, căruia îi aducem prinos de dragoste și închinăciune, să ne dea tărie și să ne întărească credinţa în AtotBunul Dumnezeu , care nu ne va părăsi în zilele rele care vor urma:

**„Învăţaţi copiii să trăiască în legea creştinească, aceste obiceiuri să le deprin­dă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nicio altă ştiinţă, de nicio şcoală; prin orice mijloace copiii noştri sunt otrăviţi nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atâtea informaţii min­cinoase la adresa creaţiei lui Dumnezeu”.

Forţa aceasta demonică ce stăpâneşte lumea la ora actuală se întrece, într-adevăr, prin metode care se concentrează asupra vieţii umane. Toate lucrurile care apar acum la orizontul acesta omenesc nu sunt altceva decât metode de distrugere a vieţii umane. Aceste mij­loa­ce de otrăvire a omului sunt aşa de puternice şi înră­dăcinate încât nu le mai poţi sta înainte. Medicamentele de azi, în marea lor majoritate, au doar un efect imediat de ameliorare, în schimb îţi otrăvesc în timp organismul şi te trezeşti cu alte şi alte boli. Uitaţi-vă cât trăiau oamenii înainte şi până la ce vârstă trăiesc azi: trăiau şi peste 100 de ani, azi vedeţi ce se întâmplă.
Sunt popoare care îşi respectă cetăţenii şi le oferă alimentaţie bogată şi îngrijire medicală pentru a avea cetăţeni sănătoşi, apţi să îşi apere neamul. Dar faţă de popoarele care sunt vândute aplică cea mai criminală metodă, de a distruge prin alimentaţie şi medicaţie. Guvernanţii noștri ne vând pe noi ca ei să guverneze în continuare. Există o tendinţă de otrăvire şi de descompunere a omului.
Ei s-au pus să macine cât mai mult forţa umană şi în special popoarele ortodoxe vor să le distrugă. Nu vedeţi că sistemul medical e deficitar mai mult în statele ortodoxe?

„NU primiți acest vaccin! Acuma vine şi te execută dacă nu te vaccinezi. Te execută, ai gătit-o! Mucenic vei fi!”

*https://nypost.com/2021/03/03/china-makes-covid-19-anal-swabs-mandatory-for-foreigners/

**Selecții din cartea „Ne vorbește Părintele Justin”, vol. 1,2,3, Fundația Justin Pârvu

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

6 comentarii la “Tăcerea martorilor vremurilor din urmă

  1. Să-i dea AtotBunul Dumnezeu sănătate și putere domnului Avocat Gheorghe Piperea în lupta sa împotriva nemiloșilor “Ciocli Apocaliptici” care au întrecut orice masură cu prelungirea la infinit în bătaie de joc a stării de alertă.

    “Starea de alertă se prelungește cu încă o lună. Ne-a anunțat președintele Iohannis, care a scăpat și o afirmație rasistă (încă una…).

    De data asta, voi formula acțiune în contencios administrativ pentru anularea acestei a n-șpea prelungiri a stării de alertă, fără cerere de suspendare. În afară de motivațiile acțiunii din vara lui 2020 (și care, în mod bizar, au fost considerate 80% valide, cu toate că acțiunea s-a respins), se adaugă depășirea oricărei limite imaginabile a interpretării adjectivelor “temporar” și “proporțional” din art.53 din Constituție, care limitează restricțiile de drepturi și interzice anihilarea lor, precum și efectele dezastruoase în plan economic, social și psihologic generate de repetarea la infinit a acelorași măsuri și restricții, ca în Ziua cârtiței. Copiii noștri sunt nu numai blazați sau fără vlagă, sunt în pragul depresiei. Starea asta nu se mai poate continua, mai ales că s-a probat falsificarea datelor statistice, ba chiar faptul că minciuna strategică a pacienților de la ATI a fost clasificată ca secret de stat…

    Voi cere, desigur, termen scurt. Dacă va fi sau nu judecată cererea pâna la a n+una stare de alertă rămâne să decidă instanța.

    Întrucât legea nu permite judecătorului intern să suspende un act administrativ care se referă la epidemii, voi cere CtEDO ca, în baza art.39 din Regulamentul Curții să dispună înghețarea efectelor acestei noi hg – clonă, până la soluția pe fond. Motivațiile le veți ști luni, când depun ambele cereri.

    Mi-ați cerut să acționez și să nu mai pun comentarii – fluviu pe feisbuc. Iată, acum acționez.
    Pe baza modelului de cereri pe care le voi publica (indiferent dacă mă blochează sau nu feisbuc), oricine poate acționa, la el acasă, la curtea de apel de la domiciliu, sau cu cereri concurente cererilor mele. De fapt, cei care sunteți localizați în Europa sau care aveți copii, rude sau prieteni la muncă sau la studii în Europa și sunt blocați acolo, pot formula cereri concurente la CtEDO sau intervenții în dosarul care se va fi format la cererea mea.

    PS Săptămâna viitoare voi cere CtEDO, prin același mecanism, înghețarea proiectului de lege a vaccinării obligatorii, în baza Convenției de la Oviedo, și stoparea procedurilor de segregare pe criterii sanitare, prin intermediul “pașaportului” de vaccinare.”

  2. La puțin timp după ieșirea la ceas de seară la pupitru, a vremelnicului locuitor al Palatului Cotroceni, în care am fost informați că restricțiile pe noapte în mod absurd vor începe cu ora 22, dar nu putem vorbi încă de un „lockdown” de Sfintele Paști, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, dl. Vasile Bănescu, a transmis următoarea poziție a patriarhului BOR:

    „Tema imaginatelor restricții de Paști de anul acesta este una momentan ireală, iar cei ce se căznesc să-i confere o artificială consistență, persoane din Biserică sau din afara ei, au fie un discutabil gust pentru situații limită și conflictuale majore, fie incapacitatea crasă de a învața ceva din trecutul recent.
    Altfel, cum să te trezești că programezi cu luni înainte restricții imaginabile sau nu? Restricții care raportate la cel mai ordonat și curat spațiu privat de utilitate publică din societate, acela al bisericilor, trebuie cântărite totdeauna de acum înainte cu cel mai fin discernământ dobândit dintr-o recentă și dureroasă experiență.
    Nu a existat și nici nu putea să existe anul acesta vreo discuție oficială despre restricții de Paști și nu este corect să declanșăm speculații în marginea unei probleme majore, imposibil de estimat acum.

    Indiferent de context, deciziile realiste referitoare la perioada pascală vor fi rodul exclusiv al unui dialog absolut obligatoriu dintre autorități și cultele religioase. Un dialog lucid, onest, inter-instituționalizat, căruia nu i se face niciun serviciu prin lansarea în spațiul public a unei teme false, menită să creeze tensiuni inutile între stat și cultele religioase (ai căror membrii compun covârșitoarea societate civilă), și să inducă un nefiresc orizont sumbru de așteptare în societatea creștină din România.

    Vasile Bănescu”
    Care culte religioase, domnule Bănescu, aici facem vorbire doar de POPORUL ORTODOX.
    Biserica lui Hristos este după părerea dvs. „cel mai ordonat și curat spațiu privat de utilitate publică din societate”?
    Când faceți asemenea afirmații smintitoare, cui vă adresați?
    Tot așa și anul trecut, înaintea Sfintelor Paști, a avut loc un„ dialog lucid, onest, inter-instituționalizat” , în urma căruia ierarhia a fost de acord să se închidă bisericile și poporul să stea cuminte, închis in case?
    Ce nu vă este clar?
    Că este un război declanșat și menținut cu artă diabolică împotriva Bisericii lui Hristos de slugile leviatanului la comanda zidarilor întunericului?
    Pentru ce oare s-a decretat interdicția circulației pe timp de noapte începând cu ora 22, nemotivată științific de o creștere a gradului de infectiozitate al virusului ucigaș, în condițiile în care este totul închis ?
    „Orizontul sumbru” despre care faceți vorbire este cu totul altul după cum bine știți, dar ne prostiți în față.
    Credincioșii ortodocși vor fi obligați să stea și anul acesta de Sfintele Paști în casă, fără a putea participa la Învierea Domnului Hristos, cea mai mare Sărbătoare a lumii creștine.
    Sinodalii BOR în frunte cu președintele lor, pot dormi liniștiți, ca și până acum. Rezultatul dialogului onest dintre patriarhul BOR și slugile antihristice ale statului globalist va fi același ca cel purtat între ierarhia ortodoxă și eretici în cadrul CMB. Adică nul.
    Situația este sub controlul Comandantului Acțiunii care știe ce face.

  3. Orbirea oamenilor vine din suflet, de la lipsa de iubire, de milă, de iertare. Un suflet care nu exersează zilnic aceste comori lăsate de Dumnezeu, nouă, devine uscat ca o frunză plină de petele mândriei, egoismului şi cinismului de-a accepta orice crime ale slugilor întunericului! Omul nu mai are nevoie de viaţa veşnică, vrea raiul lui aici, oricât l-ar costa! Din necunoaştere, sau pur şi simplu din cauză că duhul lenevirii, al traiului călduţ fără nici un fel de obligaţie l-a căpuşat definitiv! Dar preoţii şi ierarhii, cei care sunt tobă de teologie şi care ar trebui să aibă coşmaruri despre ceea ce se întâmplă cu turma Lui Hristos în zilele astea, oare n-ar trebui să fie în mijlocul oamenilor zi de zi….nu, neapărat la Liturghie că nu e timp de pace, ci în pieţe, pe străzi, în aziluri şi cămine de copii, pentru a mărturisi pe Hristos Cel în Treime slăvit şi pentru a face cunoscut oamenilor trădarea de la Sinodul din Creta? Dacă la Creta au trădat ortodoxia, pe Hristos Domnul, nu e clar că au trădat întreaga turmă de mireni? În fiecare zi e posibil să fie ultima zi când mai avem timp să fim smeriţi, mărturisitori şi să ne lepădăm de murdăria vremurilor! Cu noi este Dumnezeu!
    Mulţumim pentru articol, d-na doctor!

  4. Mai marii ortodocși ne au tradat, au uotat de Hristos
    Toti preotii spun ca santem pacatosi, DA , dar unii care se trezesc au nevoie de „”apostolii”” lui Hristos sa i sfatuiasca
    UNDE SANT APOSTOLII ZILELOR NOASTRE???

  5. Comandantul Acțiunii, Arafat, anunță la un post tv incredibibila și halucinanta soluție, oferită credincioșilor care vor cu tot dinadinsul să participe la slujba de Înviere: : „Slujba de Paște se poate devansa până la ora 22.00 sau reprograma pentru a doua zi”. Jignirea, călcarea în picioare a sfintei Credințe Ortodoxe dublată de prefacuta sa ignoranță, îl situează pe acest individ, la nivelul dușmanilor cei mai aprigi ai neamului românesc.
    De aici până la scoaterea armatei cu tunurile cu apă pe străzi în noaptea de Înviere numai este decât un pas.
    Grav este alt lucru : răspunsul Patriarhiei BOR prin vocea purtătorului ei de cuvânt, dl.Bănescu, slugi îngenuncheate în fața slujitorilor antihristici ai acestui sistem totalitar, mincinos şi agresiv.

    „O ȚARĂ SUGRUMATĂ DE NEBUNI”, a punctat publicistul Iulian Capsali: „Ne mână în case ca pe animale, la 10 seara. Ce se întâmplă, psihopaților, după ora aia? Ne atacă stolurile de covizi? Închiderea oamenilor în casă nu are NICIO VALENȚĂ MEDICALĂ. E strict o măsură de batjocorire a românilor, care trebuie învățați cu controlul și umilința. România devine o pușcărie politică PNL – PLUSR – PSD!”.

  6. Comandantul Acțiunii, Arafat, anunță la un post tv incredibibila și halucinanta soluție, oferită românilor care vor cu tot dinadinsul să participe la slujba de Înviere: „Slujba de Paști se poate devansa până la ora 22.00 sau reprograma pentru a doua zi”. Jignirea, călcarea în picioare a sfintei Credințe Ortodoxe dublată de prefacuta sa ignoranță, îl situează pe acest individ, la nivelul dușmanilor cei mai aprigi ai neamului românesc. De aici până la scoaterea armatei cu tunurile cu apă pe străzi în noaptea de Înviere nu mai este decât un pas.
    Grav este alt lucru : răspunsul Patriarhiei BOR prin vocea purtătorului ei de cuvânt, dl.Bănescu, slugi îngenuncheate în fața slujitorilor antihristici ai acestui sistem totalitar, mincinos şi agresiv.
    V.Voiculescu, vremelnicul Ministru al Sănătății, în foile de propagandă ale campaniei pro vaccin, a scos crucile de pe turlele Catedralei din Timișoara. Arhiepiscopia Timișoarei protestează cu delicatețe față de această grosolană mistificare ateistă, antihristică, imaginea unei Catedrale fără Cruci, simbolul Timișoarei.
    „Arhiepiscopia Timișoarei își exprimă surprinderea și regretul față de postarea pro-vaccinare promovată de Ministerul Sănătății pe pagina sa oficială de Facebook, în care este reprezentată Catedrala mitropolitană din Timișoara, fără crucile de pe turle.”
    Este batjocorită Crucea Ortodoxă și doar atât îi supără pe ierarhii BOR: sunt surprinși și regretă!
    Un afront incomensurabil pentru care dl.Voiculescu nu a binevoit măcar să ceară iertare poporului român ortodox, jignit în însăși adâncul inimii lui.
    Ce pretenții iluzorii, când trăim în această lume nebună, în care spitalele, devenite lagăre de exterminare, aflate sub conducerea acestui personaj, ard pacienții de vii ca în iad, sunt torturați până în ultima clipă a vieții, și își dau duhul singuri, legați de mâini și de picioare, în chinuri, cerșind în gând, poate, mila Împăratului Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)