Preoții de la Rădeni refuză formula de pomenire a monahului Sava și ideea că nu mai sunt episcopi mărturisitori

Într-o predică rostită de Sfântul Andrei la Rădeni, unul dintre preoți a rostit un cuvânt în care a afirmat că cei mai mulți preoți de la Rădeni refuză categoric formula de pomenire „pe episcopul nostru…”, propusă de monahul Sava Lavriotul pe parcursul conferințelor sale de la București, Iași și Arad.

Predicatorul de la Rădeni, părintele Antonie, a afirmat și că preoții de la Rădeni refuză să accepte ideea că în Ortodoxie nu ar mai exista episcopi ortodocși, afirmând că asemenea lucru nu se poate spune nici în ziua venirii antihristului, când, cu mila lui Dumnezeu, tot va mai exista câte un episcop ortodox.

Argumentările părintelui Antonie mai trebuie șlefuite sub aspect teologic, pentru a nu părea că preoții din Rădeni cad dintr-o extremă într-alta, ceea ce probabil nu este intenția părinților de acolo, care nu își propun, din câte suntem informați, să nege harul în Biserică sau să afirme că Biserica Ortodoxă Română ar fi dispărut.

Dincolo de stângăciile teologice ale discursului, părintele Antonie reflectă opinia celor mai mulți dintre preoții de la Rădeni, care se opun schimbării formulei de pomenire și ideii că nu mai există episcopi nepomenitori. Este un pas important pe calea revenirii schitului nemțean la mărturisirea ortodoxă pe care a avut-o în primul an de nepomenire.

Din informațiile noastre, singurul care nu împărtășește această atitudine este protosinghelul Elefterie Tărcuța, artizanul adunării schismatice de la Roman, coleg de mănăstire cu monahul Efrem Ciubotaru și adept al extremismului monahului Sava. Din aceleași informații, părinții de la Rădeni care doresc să revină la mărturisirea ortodoxă au reproșat într-un mesaj trimis monahului Sava faptul că adunătura de la Roman a marcat dezbinarea dintre nepomenitori și a creat o luptă artificială, care nu avea niciun rost.

Monahul Sava Lavriotul a încercat să impună, în cadrul ultimei sale campanii prin România, ideea că trebuie pomenit „episcopul nostru…”, pe considerentul că așa este practica aghiorită. În realitate, monahul grec, care nu a avut până de curând niciun fel de obiecție față de formula corectă canonică „pe arhiereii ortodocși”, dorește, prin impunerea acestei formule, să scoată din mintea nepomenitorilor români ideea că ar mai exista episcopi ortodocși pe lume, conform interpretării pe care o dă teoriei vaselor comunicante, inoperantă în această etapă a luptei.

Monahul Sava își ține prima conferință la București în fața unei audiențe puțin numeroase

 

Există suspiciunea că această insistență a sa ar fi având legătură și cu relația stabilită cu episcopul schismatică Artemie, mai ales după ce preotul Staicu a afirmat, într-un articol al său, că cei ce sunt trimiși de episcopul sârb în lume obișnuiesc să-l pomenească pe acesta „în taină” la slujbe.

Și-a găsit gruparea Staicu-Sava-Rădeni episcop?

 

Despre corectitudinea formulei de pomenire folosită și de către preoții de la Rădeni ne vorbește preotului profesor Anghelos Anghelakopoulos, care afirmă că ea a fost folosită chiar și de către părinții aghioriți.

Adică este înlocuit Pentru Arhiepiscopul nostrucu Pentru toți episcopii ortodocși…. În acest fel săvârșeau sfintele slujbe și dumnezeiasca Liturghie Părinții aghioriți din Sfintele Mănăstiri, din schituri și chiliile din Sfântul Munte, precum și trei fericiți Preasfințiți Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, Augustin Candiotis de FlorinaPavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora, marele Patriarh ecumenist mason, timp de trei ani între 1970-1973.

Biroul Antieretic al Sfintei Mitropolii a Pireului: Contribuție pe tema întreruperii pomenirii

 

Secondat de preotul Staicu, care a început să utilizeze noua formulă încă din ianuarie, uitând că a folosit vechea formulă timp de un an de zile și a și fost caterisit pentru „invenții liturgice”, și de preotul Savin, care a devenit „acrivist” de curând și a decretat că oricine nu pomenește pe „episcopul nostru…” este… schismatic, monahul Sava a provocat și mai multă tulburare în rândul celor care au acceptat calea falsei acrivii pe care acesta a impus-o grupului pe care și l-a format în România.

Într-un stil care frizează infracțiunea penală de hărțuire, preotul Savin îi bombardează cu mesaje pe preoții de la Rădeni, pentru a-i determina să accepte părerea schismatică a monahului Sava. Pe vremuri, cu același stil, a încercat să ne tortureze și pe ceilalți implicați în lupta antiecumenistă.

Despre „invitația la dialog” a monahului Sava

 

Cu toate lucrurile care trebuie corectate în discursul ieromonahului Antonie, predica sa marchează respingerea de către Rădeni a noii formule propuse și a ideii schismatice potrivit căreia nu ar mai exista episcopi mărturisitori și toți ar fi compromiși.

Preoții de la Rădeni, șantajați de membri ai grupului Sava-Staicu să accepte deciziile schismatice de la Mestecăniș

 

Schitul Rădeni mai are de parcurs un drum lung până la despărțirea totală de gândirea schismatică a monahului Sava, așa cum se vede din articolul de mai sus. De exemplu, trebuie abandonat dublul standard. Nu poți să te opui inovațiilor monahului Sava și, în același timp, să îi publici conferința de la Iași.  Dar predica părintelui Antonie este un pas care trebuie încurajat și care ne face să nu întrebăm: dacă Rădeni refuză inovațiile monahului Sava, pe cine mai reprezintă acesta în România?

Vor rezista părinții de la Rădeni care se opun schismei monahului Sava presiunilor uriașe pe care acesta și acoliții lui le fac asupra sfințiilor lor? Vom vedea.

În urmă cu două săptămâni, portalul nostru i-a adresat monahului Sava cinci întrebări teologice legate de ideile pe care le propovăduiește în rândul nepomenitorilor români. Monahul a refuzat să răspundă la ele. Răspunsul la acele întrebări ar putea demonstra că de fapt calea pe care o propune monahul grec nepomenitorilor români este greșită din punct de vedere patristic și canonic.

Câteva teme de meditație pentru conferințele monahului Sava

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

6 comentarii la “Preoții de la Rădeni refuză formula de pomenire a monahului Sava și ideea că nu mai sunt episcopi mărturisitori

  1. intr-o discutie pe care am avut-o cu monahul Efrem de la Prodromu, acesta a afirmat ca toti parintii inclusiv Arhim.Cleopa,Justin si ceilalti au fost eretici pentru faptul ca nu au intrerupt pomenirea pe motiv de erezie, adica este vorba de erezia ecumenista despre care a vorbit Pr Staniloaie si Iustin Popovici

    1. Inseamna ca monahul Efrem este cu totul in afara Bisericii Ortodoxe daca afirma acest lucru. De fapt si fratia sa este eretic dupa logica aceasta. Cum să spui că părintele Iustin a fost eretic. Adică, după această logică, a și murit eretic… Doamne ferește de așa rătăcire!

      1. da asa este ,el incerca sa ma convinga ca si eu am fost eretic pana la intreruperea pomenirii. Eu am spus ca nu am fost niciodata eretic. Schim Efrem de la mestecanis imi spunea odata ca ar avea dovezi ca Arhim Cleopa ar fi fost eretic la propriu, este vorba despre un eretic sarb de la care s-ar fi inspirat si aceasta se poate observa in anumite predici sau scrieri spunea el. Pe mine m-a socat. Eu am participat la Roman dar nu am semnat pentru ca nu am fost de acord cu Sava si cu rezolutia.Este foarte grav ,asta nu o spun ca sa blamez pe cineva ci ca sa luam aminte si pe calea aceasta ii rog frateste pe toti adeptii lui Sava sa se smereasca putin si sa renunte la ideile lor. Sa facut multa dezbinare din cauza asta si nu este bine deloc.

        1. Trebuie să se opereze distincția între „eretic condamnat de Biserica”, adica cel care este taiat prin Sinoade Ecumenice sau Locale prin anatema, si „eretic necondamnat de Biserica”, cel care desi invata o invatatura straina, stramba in cadrul Bisericii, totusi nu au primit o condamnare, nu au fost taiati din Trupul Bisericii. In ultimul caz trebuie sa fugim de unii ca acestia, chiar daca nu au fost condamnati, daca ei inmultesc erezia si o propaga imbolnavesc Trupul Bisericii, si de aceea chiar daca sunt Membri ai Bisericii, sunt madulare ale Bisericii, ei sunt madulare moarte, nu vii. Si un pacatos notoriu e membru al Biseircii, dar e membru bolnav sau mort. Daca operam corect disctintiile intre diferitele grade de cadere, pana la taierea prin anatema, putem sa discernem diferitele situatii fara a eticheta la modul absolut.

  2. O,întrebare pt. Păr. Matei:
    -poate păstra un ortodox comuniunea cu un eretic necondamnat,adică care este încă membru al Bisericii?Adică poate fi un ortodox părtaș la erezie?/la erezia ereticului necondamnat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)