„Minunile” meteo făcute de „sfântul părinte” Francisc în România

Există o părere în societatea românească, formată de microfonistele de pe la televiziuni și diferiți formatori de opinie, potrivit cărora pe durata călătoriei sale cu scop prozelitist în România, papa Francisc ar fi săvârșit „minuni” prin simpla sa prezență în mijlocul oamenilor.

Una dintre cele mai răspândite astfel de „minuni” este considerată a fi aceea potrivit căreia atunci când papa apărea pe undeva prin țară vremea, care în general, a fost în acea perioadă foarte rea, devenea deodată senină. De aici și până la afirmația că papa Francisc a demonstrat că este sfânt și că Dumnezeu lucrează prin el asupra naturii nu a mai fost decât un pas pe care l-au făcut rapid cei ce își doresc cu ardoare să îl prezinte pe papa ca pe un ales al lui Dumnezeu. Foarte grav este că unii dintre aceștia nu sunt romano-catolici, la care este de înțeles o astfel de impetuozitate, ci sunt ortodocși.

Intenția noastră în acest material nu este să ne manifestăm scepticismul față de posibilitatea producerii minunilor, Doamne, ferește! Viețile Sfinților, istoria biblică și cea patristică a Bisericii este plină de relatări în care oameni sfinți au săvârșit minuni uimitoare asupra naturii.

Considerațiile noastre teologice, sprijinite de câteva fapte tehnice, pornesc însă de la adevărul enunțat de Biserică că papa este eretic. Papii romani sunt eretici de mai bine de un mileniu. În secolul al IX-lea, teologia Filioque, a purcederii Duhului Sfânt de la Tatăl și de la Fiul a fost condamnată de către patriarhul Fotie ca eretică.

La mijlocul secolului al XI-lea, Biserica Romei, care se aflase timp de un mileniu în comuniune cu cea răsăriteană a fost tăiată din trupul Bisericii lui Hristos prin excomunicarea din 1054 și a rămas tăiată de la trupul Bisericii, în ciuda ridicării anatemelor în secolul XX de către patriarhul ecumenist Atenagora.

În secolul al XIV-lea, sinodul Sfântului Grigore Palama a condamnat doctrina varlaamită scolastică papistă cu referire la energiile create, considerându-o eretică. Un secol mai târziu, Sfântul Marcu Eugenicul și Sfântul Ghenadie Scholarios refuză categoric unirea cu Roma, considerându-i pe catolici eretici, pentru doctrine printre care mai noua invenție potrivit căreia papa este locțiitorul Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Cu două secole mai înainte, călugării atoniți au ales să fie arși de vii decât să slujească cu papiștii și să fie în comuniune cu ei, pe același considerent că sunt eretici.

În secolul al XIX-lea, inclusiv o ramură a „Bisericii Romano-Catolice” s-a opus ereziei infailibilității papale, creând o grupare numită vetero-catolicii, iar Sfinți ai Bisericii Ortodoxe, precum Iustin Popovic, au considerat această doctrină o cădere a papalității similară celor ale lui Adam și Iuda.

Biserica oferă nenumărate alte mărturii că din punctul său de vedere papa și papismul sunt erezie. Toți aceia dintre ortodocși care, din neștiință, din manipulare sau chiar din convingere, se ridică împotriva Bisericii lor, ignorând faptul că papa este eretic și afirmând chiar că este sfânt, au o cugetare eretică de care trebuie să se elibereze imediat prin spovedanie și îndeplinirea canonului dat de duhovnic, dacă nu vor să își pună în pericol mântuirea.

Papa vine în România să le arate ortodocșilor cum ar (va) fi viitorul lor împreună cu el

Dacă papa este eretic, este de la sine înțeles că un eretic nu poate săvârși minuni cu puterea lui Dumnezeu, deoarece Biserica ne învață că ereticii nu sunt în Biserică, nu au har mântuitor, nu au Taine valide, nu se află în legătură cu Dumnezeu. Sfintele Canoane ne spun că chiar și atunci când sunt prigoniți și uciși pentru că sunt creștini, ei nu sunt martiri, deoarece nu au murit pentru Biserica lui Hristos, ci pentru propriile idei eretice.

Și atunci, este evident din punct de vedere teologic că papa Francisc nu poate face minuni cu puterea lui Dumnezeu. Lucrarea pe care a făcut-o în România, dacă acceptăm că a existat o astfel de lucrare și că vremea nu și-a urmat cursul său firesc, s-a făcut cu alte forțe decât cu cele ale lui Dumnezeu, chiar dacă, pentru păcatele noastre, pentru trădarea Bisericii prin inacțiunea față de erezia ecumenistă sau pentru alte păcate, Dumnezeu a putut îngădui o asemenea înșelare.

Astfel de lucrare, atunci când se produce sub influența cuiva care nu poate fi considerat sfânt pentru că este eretic învederat, se poate produce fie prin lucrarea directă a demonilor, fie prin artificii tehnice. Ne vom opri în cele ce urmează doar la câteva artificii tehnice prin care astfel de lucrare se poate produce.

Presa centrală ne prezintă articole în care ni se spune că Federația Rusă de exemplu a disipat norii de ploaie pentru a avea o sărbătoare de 1 mai cu ajutorul tehnicii de „însămânțare a norilor”.

Despre această tehnică aflăm

Tehnica implică împrăştierea norilor şi forţarea producerii ploii înainte de perioada în care acest lucru s-ar produce în mod natural. În aşa numitul proces de „insămânţare a norilor” se folosecc mai multe chimicale care îngheaţă apa din nori şi o forţează să crească în volum, ceea ce ulterior creează ploaie.

Din relatările de presă aflăm că această tehnică este folosită la scară largă și de către China pentru a se asigura că sărbătorile sale naționale nu sunt tulburate de nori.

Tot din presa națională aflăm că România are un Sistem național antigrindină și de creștere a precipitațiilor care folosește rachete pe care le trimite înspre norii ce conțin grindină sau ploi torențiale, iar acesta poate împrăștia norii. Înainte de inventarea unor astfel de tehnici sofisticate se folosea clopotul de la biserică, ce producea vibrații care aveau un efect similar.

Dintr-un material publicat de presa britanică aflăm că pentru a-și avea capitala scăldată în soare, Kremlinul a folosit avioane de care au golit cerul de ploaie în momentul în care trebuia, producând această ploaie înainte de momentul dorit, prin reacții cu elementele chimice aruncate pe cer. Articolul mai spune că un efect secundar ar putea fi acela că în localitățile limitrofe celor cărora li se aplică acest tratament s-ar putea înregistra căderi masive de ploaie. Cred că o simplă comparație cu aceste relatări în România ar putea edifica pe oricine dacă s-au folosit astfel de metode.

Personal, consider că venirea papei în România nu a influențat în niciun fel clima locală în favoarea sa și că aceasta și-a urmat cursul normal. Celor care însă cred că un om despre care Biserica spune că este eretic ar putea face astfel de „minuni” le recomand să se gândească dacă nu cumva este posibil ca cei ce au pregătit această vizită să fi folosit, pentru a crea o aureolă mistică acestei călătorii, astfel de tehnici de manipulare a vremii.

Nu avem probe să afirmăm cu tărie că ele ar fi fost folosite, dar le prezentăm ca posibile explicații logice și tehnice mult mai plauzibile decât explicația deloc acceptabilă din punct de vedere teologic că Dumnezeu i-ar fi zâmbit papei și le-ar fi adus vreme bună românilor care l-au primit ca pe un episcop ortodox, ceea ce evident nu este.

Și dacă tot vorbim despre manipularea vremii și despre tehnologie de „însămânțarea norilor” nu putem să nu ne întrebăm: oare avioanele care brăzdează cerul țării de dimineața până seara lăsând în urma lor dâre lungi și groase care rămân pe cer ore întregi și se întind ca o perdea peste acesta ar putea avea ceva de a face cu fenomenele meteo prin care trece în acest moment țara noastră?

UPDATE:


Am citit părerea ministrului agriculturii în care spune că ministerul său a dat cu rachete de grindină pentru a-i însenina cerul papei. Tot ce este posibil. Cred că valoarea afirmației ministrului este aceea că afirmă faptul că fenomenele meteo nu au fost „minuni” ale papei, ci efecte tehnice.


În  rest, îmi rezerv dreptul de a crede că ministrul face o diversiune aici, încercând să distragă atenția de la posibilitatea de a se fi folosit tehnica „golirii cerului de ploaie” prin „însămânțarea de nori” cu ajutorul avioanelor, după o tehnică asemănătoare, dacă nu identică, celei a avioanelor care lasă pe cer zilnic dâre groase care persistă ore întregi.


De ce ar face ministrul asta? Pentru că dacă s-ar face legătura dintre această manipulare a vremii și avioanele care lasă acele dâre groase pe cer zilnic s-ar putea naște întrebarea dacă nu există cumva vreo relație de cauzalitate între acele avioane și fenomenele meteo din ultima vreme din țară. Asta nu cred că ar conveni celor ce ordonă și permit activitatea acestor avioane. Pe când dacă se spune că s-a dat cu rachete de grindină nu este nicio problemă, acelea fiind perfect legale.


Altminteri, de ce ar ieși ministrul agriculturii să spună că papa nu a făcut nicio minune, ci a făcut-o el, cu rachete de grindină? Cui i-ar folosi o asemenea dezvăluire, care ar pune într-o lumină proastă tot efortul guvernului de a-l prezenta pe papa ca pe un sfânt și vizita lui ca pe un „eveniment istoric”, mai ales într-un moment în care poporul chiar începe să creadă că papa a făcut „minuni”?


Aceasta este părerea mea personală, nu mă bazez pe nicio probă când afirm acest lucru, ci doar pe unele similitudini pe care le-am văzut între ce s-a întâmplat la vizita papei și relatările despre ce s-a întâmplat prin lume când s-a aplicat acea tehnică.


De exemplu, presa descrie tehnica de „golire a cerului de ploaie” ca pe inducerea unei ploi înainte de momentul vizat în care cerul trebuie să fie senin. Așa ni se spune că s-a întâmplat și în timpul vizitei papei, după cum se vede și în relatarea de presă pe care am publicat-o mai sus, unde se spune că înainte de venirea papei ploua torențial, după care s-a înseninat brusc.

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

2 comentarii la “„Minunile” meteo făcute de „sfântul părinte” Francisc în România

  1. Pai cum nu avem probe, daca ministrul agriculturii recunoaste ca in acea perioada s-au folosit rachete antigrindina, inclusiv pentru vizita papei?!

    1. La acel moment eu nu stiam afirmatia ministrului agriculturii. Oricum, opinia mea este ca ministrul face aici o diversiune. IN OPINIA MEA, MINISTRUL A IESIT LA INAINTARE SA NE SPUNA CA S-A DAT CU RACHETE DE GRINDINA PENTRU A NU SE FACE LEGATURA CU „INSAMANTAREA DE NORI”, ADICA CU ARUNCAREA DE CHEMTRAILS IN SPATIUL AERIAN. PENTRU CA DACA SE ACCEPTA IDEEA CA ACELE „MINUNI” S-AU FACUT CU CHEMTRAILS, CE NE IMPIEDICA SA NE GANDIM CA ACELEASI CHEMTRAILS SUNT VINOVATE SI PENTRU CATASTROFELE METEO DIN TARA?
      Daca ar fi sa merg pe intuitie, as spune ca situatia seamana mai mult cu ceea ce descriu rusii decat cu ce se spune despre rachetele de grindina. Peste tot unde a aparut papa a plouat cu galeata inainte de a veni el (ceea ce s-a utilizat si ca motiv de a se spune ca el a oprit puhoaiele), acele ploi „golind cerul de ploaie”, dupa cum se exprima articolele despre rusi. Apoi cerul s-a inseninat brusc, la trecerea „sfantului” pe acolo.
      Cine sa fi facut asa ceva? Probabil ca aceiasi care brazdeaza cerul de dimineata pana seara in toata tara. Cine or fi? E datoria statului sa afle.

Dă-i un răspuns lui Mihai-Silviu Chirilă Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)