Întreabă un teolog ortodox

Părinte, în calitate de tânăr, este recomandat sau ar trebui să mă lupt cu patimile trupești? Este benefica/recomandată abstinența totală? Simt că Dumnezeu, nu mă ascultă, parca e supărat pe mine și nici Sfinții Lui. Am citit și Psaltirea toată dintr-un foc, am făcut și acatiste și parcă în zadar. Acum vreau sa opresc poftele trupești definitiv sau pe perioade lungi de timp, este aceasta lupta una benefica și plăcută Lui Dumnezeu?

Buna seara, parinte. Sunt cu un baiat care nu este botezat, parintii lui fiind de alta religie. Noi ne-am hotarat sa ne casatorim, iar pentru asta, el trebuie sa se boteze. Imi puteti spune cum se procedeaza la noi, ortodocsii, in ceea ce priveste botezul unui adult? Mai este nevoie de nasi? Mi-ar fi de mare ajutor un raspuns.

Am auzit de la Sfântul Vasile cel Mare ca cel ce asculta pe cineva ca judeca si nu il indreapta are pacat si el asta inseamna ca daca persoana cu care vorbesc incepe sa judece pe cineva ar trebui sa o indrept sau nu e bine ca intr un fel ma intereseaza "paiul din ochiul fratelui meu"

Sărutmâna Părinte, am văzut că aveți un răspuns pentru fiecare întrebare fie serioasa fie prostească, cum puteți avea atâta răbdare, sunteți un medicament pentru orice suflet și mulțumiri că v ați gândit a crea aceasta pagina vreau sa va spun și eu ceva că am văzut aici pe aceasta pagina un băiat sau o fata a pus întrebare că a dat mesaje unui cont al cărei persoane a decedat, a unui cont abandonat, legat de ceea ce a pus persoana respectiva nu este nimic rău contul este abandonat și poate trimite cate mesaje dorește cunosc un caz, că un băiat din comuna după ce a murit tatăl lui pe contul lui abandonat sa spun așa scria lui în conversație ceea ce trebuie sa cumpere de la magazin că sa nu uite... Legat de asta mi a stârnit și mie o amintire veche eram prin clasa a 5-a, și m-am pus singura pe YouTube in care cantam și mă machiam, și uitasem contul și până în clasa a 10-a am fost stresata de monștrii ( adica oameni ) mă imitau, plângeam, ajunsesem să mă tai pe maini, aveam o confundare adâncă care mă durea și nu mă înțelegea nimeni, Hristos a fost cheia, legat de persoana respectiva cu conversația nu este nimic sa stea liniștită, și totuși dacă chiar persista și nu iese că este mai greu să iasă, ce să facă părinte? eu tot mă gândesc la clipul acela al meu și parcă retrăiesc acele amintiri in care eram batjocorita..

am dat 4 butoane de like unui cont care proprietarul a decedat, din nebunia mea, depresii. doua sunt din greșeală celealte 2 din neatenție dar am făcut un nou update pe messenger și tot timpul când mă conectez pe alt telefon pe messs îmi arată persoana respectiva că am vorbit cu ea, la recente și când apas pe mesaj, ultimul nostru mesaj este din 2015. mă tulbură asta, cum scap de asta, sa șterg definitiv conversația sa nu mă mai tulbure,? sau sunt eu nebun, va rog ajutați mă. nu vreau că acea persoana sa mi facă rau din cer sau ceva. va rog.

Sărut mana, părinte. Ma confrunta cu o situație destul de delicată.  Mama mea nu îl suporta pe soțul meu. Povestea începe cu faptul ca nu am avut o copilărie și o viata foarte ușoară. Tata a fost alcoolic, iar certurile și scandalurile erau la ordinea zilei. Pana când s-a îmbolnăvit și a decedat pe când aveam eu 17 ani. Toată viata m-am străduit sa fiu ascultătoare și pe placul mamei. Am făcut mereu ce și când a dorit ea. Vacantele de vara le-am petrecut ajutand-o pe bunica din partea mamei. Sau ajutand-o pe mătușa sa aibă grija de fetita ei mica. Apoi, după câțiva ani bunica a căzut la pat. Eu am fost cea care, în fiecare săptămână mergea la ea. Făceam mancare, curățenie, o spălăm pe bunica. Anii au trecut, iar eu eram tot singura. La un moment dat mama a început sa îmi spună ca eu nu sunt în stare sa îmi găsesc un bărbat. Dar când și unde când tot ce făceam era sa execut fiecare dorința a mamei. Chiar dacă aveam deja 25-27 de ani nu aveam voie sa ies din cuvântul ei. Pana când, la 27 de ani, o prietena mi-a făcut cunoștință cu un băiat, chiar cumnatul ei. De la prima întâlnire am simțit amândoi ca suntem sortiți sa fim împreună. De la bun început mama nu a fost de acord cu el. Și atunci au început scandalurile. Veșnic ii găsea ceva de vina. Intr-un final ne-am căsătorit. Nici de nunta nu a fost incantata mama, bineînțeles. Oricât incerca soțul meu, nu a ajuns niciodată în gratiile mamei mele. Bineînțeles că după căsătorie, am început sa îmi vad de viata mea și de familia mea. Iar mamei nu i-a fost deloc pe plac faptul ca nu mai eram la dispoziția ei ori de câte ori ar fi vrut ea. Au fost momente cand nici nu voia sa vorbeasca cu mine. Între timp am născut un băiețel sănătos, care este bucuria noastră cea mai mare ca și părinți. De la nașterea baietului și pana acum când are deja 2 ani și aproape jumătate, mama mea nu am avut niciun cuvânt bună sa ne zică. Veșnic doar critica. Ca nu îl îmbrăcăm bine, ca nu ii dam ce trebuie sa mănânce, ca noi nu știm sa avem de grija de el, ca nu stim sa il educam, pe scurt orice făceam nu era bine. Povestea a degenerat acum 2 luni, când si-a rupt piciorul. Și am adus-o la noi acasă sa putem avea grija de ea. Noi, amândoi lucrând și având un copil mic. În fiecare zi avea ceva de comentat. Veșnic găsea ceva ce sa nu ii convină. Îmi trimitea mesaje la lucru ca nu știu sa am grija de copil. Sau ca sotul e prea aspru cu el si ca striga la el Sau îmi făcea crize de plâns pe tema asta. Pana când, intr-o zi, cu toată tensiunea adunata din casa  soțul meu a răbufnit și s-au certat, spunându-i sa ne lase în pace și sa nu repete la infinit aceleași chestii sau sa se bage în felul în care ne educam copilul. După aceaste faze, mama mea mi-a zis ca soțul meu este nebun, și ca ar trebui sa îl părăsesc. Acum am ajuns în stadiul în care nu prea comunica cu mine. Adevărul e ca toate criticile și toate lucrurile negative pe care mi le-a tot sugerat despre soțul meu au ajuns sa afecteze negativ relația de căsnicie. Și ma străduiesc ca acest lucru sa nu se mai întâmple. Însă atitudinea mamei mele ma doare. Cu toate ca au fost momente în care am neglijat soțul său copilul, doar sa pot sa ii fac pe plac, tot nu o pot mulțumi. Cum as putea sa ma împart între mama și familia mea? Ma iertați ca m-am lungit cam mult.

Mai există har la ecumenisti? Sau Domnul îl ia de la aceștia? Ecumenistii în care dumnezeu cred? Ce spun Sfintele Canoane?