Împreună-slujire a unor părinți mărturisitori antiecumeniști la Beiuș, într-o episcopie rămasă fără păstor

Duminică a avut loc o întâlnire informală ad hoc a câtorva dintre părinții nepomenitori care țin calea corectă a nepomenirii.
Întâlnirea a fost o surpriză pentru toți cei ce am venit din diverse părți ale țării fără a ști că vor fi prezenți și ceilalți. Pe fiecare ne-a adus la Beiuș Dumnezeu pentru diverse treburi și ne-am întâlnit cu localnicii, pe care i-am încurajat în lupta contra ereziei unui episcop care se pare că a trecut deja la uniație, dacă este să ne uităm la ectenia greco-catolică în care a fost pomenit ca „episcopul nostru”.
A fost prima slujbă oficiată de preoți nepomenitori la care a participat un părinte diacon.

Duminică, 15 septembrie 2019, a avut loc o slujbă în sobor la Paraclisul „Sfântul Andrei” din Beiuș, unde slujește părintele Cosmin Tripon, preot nepomenitor caterisit pe nedrept în luna ianuarie a anului 2017 de către episcopul ecumenist Sofronie Drincec, care a participat cu o duminică în urmă la o slujbă a greco-catolicilor, la care a fost pomenit ca și când ar fi „ierarh” greco-catolic.

La slujbă au participat părinți nepomenitori din zonă: părintele Vasile Iovița și părintele Mihai Cantor, din Zalău, județul Sălaj, și părintele diacon Lucian Miclăuș, diacon misionar și profesor de limba română din Timișoara.

Slujba a cuprins Utrenia, Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu și s-a desfășurat în prezența a aproape 120 de credincioși veniți din localitate și din județele învecinate pentru a participa la slujbe unde nu sunt pomeniți ierarhi ecumeniști.

Părintele Mihai Cantor a ținut un frumos cuvânt de învățătură, iar părintele Cosmin Tripon a mulțumit celor care au participat la slujbă, venind, unii dintre ei, de departe.

După slujbă, preoții și credincioșii au participat la o agapă frățească în curtea paraclisului, unde s-au discutat problemele actuale ale Bisericii, un subiect foarte disputat fiind cel local, legat de participarea ierarhului local, episcopul Sofronie, la o „liturghie” greco-catolică, unde a fost pomenit cu titulatura „episcopul nostru”, de ca și când ar fi fost „episcop” al acestei grupări religioase. Imaginile filmate ne arată că episcopul Oradiei s-a închinat evlavios, în loc să protesteze pentru că a fost trecut în rândul ereticilor.

În discuții, credincioșii și-au manifestat îngrijorarea că episcopul a participat la o slujbă eretică în ziua în care în Biserica Ortodoxă se sărbătorea Nașterea Maicii Domnului, neparticipând la slujba Bisericii din care face încă formal parte.

Beiușenii care au o conștiință teologică vie sunt scandalizați și de faptul că participarea episcopului Sofronie la astfel de slujbă, care elogiază „păstorirea” pseudoepiscopului greco-catolic, arată că păstorul eparhiei nu are niciun respect față de istoria de trei secole a zonei, unde ortodocșii au opus o rezistență îndârjită efortului de trecere la uniație, mulți fiind uciși pentru dreapta credință, dar nici pentru istoria recentă a zonei, unde ortodocșii actuali au dus lupte grele cu greco-catolicii pentru a păstra sau recupera bisericile pe care statul postcomunist a dorit să li le dea ca „reparație” pentru că au fost trecuți la Ortodoxie prin decret prezidențial în 1945, acțiune prin care au reușit să injecteze în trupul Bisericii Ortodoxe Române virusul ecumenismului și papismului, creând complicații liturgice și canonice uriașe.

Lupta pentru Ortodoxie în Bihor împotriva papismului și uniației

În ceea ce privește pomenirea sa la slujbele greco-catolice, părerea generală este că prin pomenirea sa la slujbe și prin acceptarea acestei pomeniri episcopul Sofronie a apostaziat de la Ortodoxie, devenind „prelat” al „Bisericii” Greco-Catolice și ar trebui caterisit de către sinodul BOR, care l-a iertat în 2008, după ce a săvârșit Agheasma Mare împreună cu același „episcop” greco-catolic.

Se poate vedea pe acest link, la ora 1:17:47, cum numele episcopului Sofronie este pomenit ca „preasfințit episcopul nostru”, https://www.youtube.com/watch?v=CZuZD0G2ZZo&feature=player_embedded.

Din informațiile pe care le avem, episcopul Sofronie a participat la o slujbă de Înălțarea Sfintei Cruci chiar la parohia din Beiuș din care l-a scos abuziv pe părintele Cosmin Tripon, un gest cu evidente conotații de încercare de salvare a imaginii și de contracarare a poziției ortodoxe pe care părintele Cosmin a luat-o prompt prin articolul publicat pe siteul nostru.

Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?

Întâlnirea de la Beiuș a fost o surpriză atât pentru părinții de la Zalău, cât și pentru mine, niciunul dintre noi neștiind de participarea celorlalți. Părintele Cosmin ne-a făcut tuturor o surpriză, profitând de faptul că l-am anunțat că voi participa la slujbă deoarece eram în zonă.

La agapa frățească ținută sâmbătă seara, despre care a relatat succint de siteul sfinției sale părintele Vasile Iovița, am rememorat și întâlnirea de la Beiuș, din 11-12 septembrie 2017, ultima întâlnire a tuturor nepomenitorilor din România, înainte de diversiunea pusă la cale de cei ce au scindat lucrarea.

Întâlnire frăţească a clericilor şi mirenilor îngrădiţi de erezie

Într-o atmosferă de frățietate și preocupare pentru problemele cu care se confruntă Biserica noastră, am discutat temele pe care părintele Iovița le-a enumerat, dialogul nefiind unul oficial, ci o consultare a unor oameni care se află în același gând.

Pe măsură ce situația din Episcopia Oradei degenerează din pricina atitudinii filouniate a episcopului său, comunitatea mărturisitorilor antiecumeniști din Beiuș va deveni o soluție pentru cei ce nu doresc să meargă pe calea trecerii la uniație, pe care merge episcopul Sofronie Drincec și care vor avea curajul și puterea duhovnicească de a se despărți de un asemenea ierarh, care trebuie să răspundă pentru recidiva în împreună-rugăciune cu ereticii în fața sinodului Bisericii.

Bucuria întâlnirii în Duh și Adevăr: Hramul Schimbării la Față a Domnului în Parohia Schit Orășeni

 

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

8 comentarii la “Împreună-slujire a unor părinți mărturisitori antiecumeniști la Beiuș, într-o episcopie rămasă fără păstor

  1. Va rog frumos sa ma ajutati daca puteti cu un sfat.Sunt din Arges si as vrea sa ajung la parintele Grigorie Sanda caci am nevoie de un parinte nepomenitor si cred ca dansul este cel mai aproape de mine.Plus ca e Ieromonah ceea ce am nevoie.Va rog mult daca puteti sa ma ajutati in vreun fel sa ajung la el.Mi-a spus un baiat cu ceva timp in urma la comentarii pe site-ul Ortodoxinfo ca parintele este in acelasi sat cu Schitul Lacul Frumos unde a slujit si ca l-a ajutat un om cu un loc unde sa stea dar mai multe detalii nu mi-a dat.Cred ca poate i-a fost teama sa nu cumva eu sa fiu cineva cu intentii rele.Dar nu am nici o intentie rea,Martor imi este Dumnezeu,imi doresc sa ma spovedesc ca am mare nevoie ca nu m-am mai spovedit de trei ani caci nu am mai avut unde pentru ca si eu sunt nepomenitor,afland despre toate inca din vara lui 2016 urmarind site-ul Sinodul Talharesc apoi Ortodoxinfo,Sacciv,Marturisirea ortodoxa site-ul dumneavoastra.Si am amanat mereu si trebuie neaparat sa ajung la un preot ca razboiul cu demonii e groaznic.M-as duce singur sa il caut acolo cu un taxi dar ma tem ca nu il gasesc sau imi e teama sa nu mi se intample ceva rau caci poate sunt oameni periculosi pe acolo care imi pot face rau in vreun fel.Va rog mult daca puteti sa ma ajutati cumva.Sa imi explicati cum pot sa ajung direct la dansul,sau un numar de telefon,sau sa va dau eu numarul meu.Sau daca puteti sa il contactati cumva pe dansul si sa ii spuneti de mine.Va rog mult si Dumnezeu sa va rasplateasca.

    1. Daca acest cont de email e corect, va pun pe el un numar de telefon, sunati acolo si discutati cu cineva dintre ucenicii parintelui si vedeti cum puteti face.
      Nu credeti tot ce vedeti la televizor. Oamenii rai nu bantuie prin aceasta tara.

  2. Aceasta intalnire dovedeste ca Ortodoxia este vie in teritoriul ramas fara Pastor.
    Facem metanie Sfintitilor Parinti nepomenitori participanti la impreuna-slujirea de la Beius, si le dorim ca dragostea, pacea si comunicarea intarita pe Harul Mangaietorului, sa biruiasca mereu, caci jertfa purtarii Crucii pentru aproapele, da odihna si bucurie, cum spunea un monah din Athos.
    Tacerea complice si lipsa celei mai slabe atitudini fata de apostazia episcopului Sofronie, din partea membrilor Sinodului BOR, al dreptcredinciosilor ortodocsi si a clerului, este semnalul ca satanicul ecumenism a imbolnavit, nu amortit madularele Bisericii lui Hristos.
    Ne intrebam pe buna dreptate, cum nu arde inima in toti, atunci cand se vad condusi, cu indrazneala si nerusinare de cel care a fost candva episcop, in bratele dusmanilor Ortodoxiei, al ereticului Papa Francisc?
    Calcator al Sfintelor Canoane si dogme, candva cinstit episcop, impreuna cu cei care il urmeaza , nesocotesc dragostea desavarsita, nebuna a Mantuitorului Hristos pentru intreaga omenire, marturisita prin glasul Apostolului:
    „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 15, 13-17).
    Se pare ca unirea cu greco-catolicii, o dorinta veche a fostului ierarh Sofronie, dorinta indragita de pseudopatriarhul Bartolomeu, va deveni in scurta vreme realitate.
    Acel moment este aproape.
    Cât de dulce trebuie să fie răutatea cea veche; ce lipicioasă devine urâciunea pustiirii şi cât de amăgitoare înşelăciunea cea întunecată, să poţi refuza o astfel de şansă!
    Sa stam bine , sa stam cu frica, sa luam aminte!

    1. Ateii sunt necredinciosi, nu nepomenitori neaparat.
      Credeti ca sfintii Maxim, Grigore sau Paisie au fost atei?
      Argumentul dumneavoastra nu rezista unei cercetari serioase.

Dă-i un răspuns lui Gabi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)