DUMINICA IERTĂRII – Șapte etape ale iertării

Este posibil să iertăm pe toată lumea, pentru toate, într-o singură zi și ce ar trebui să facem dacă nu funcționează? 
Parintele Konstantin Kobelev, Parohul Bisericii Maicii Domnului Ocrotitoarea din închisoarea Butyrka din Moscova, discută etapele procesului de acordare a iertării.
Prima etapă: Nu va faceți niciun dușman
Cel mai corect comportament cu dușmanii este să nu ai deloc dușmani. Prima etapă de realizare a păcii cu cei care vă jignesc este de a evita situațiile în care oamenii devin ofensatori. Dușmănia dintre oameni este cel mai adesea cauzată de păcat. De aceea, trebuie să fim atenți la noi înșine, să ne analizăm comportamentul și să nu cădem în emoționalism. Dacă simțiți o creștere a tensiunii în relațiile cu cineva, în acele momente trebuie sa încearci să fii mai liniștit, să rămâi tăcut, să fii răbdător și, dacă este posibil, să încerci să faci o pauză de comunicare.
A doua etapă: În cazul unui conflict, nu-l lăsați să devină personal
Dar poate că nu găsiți puterea de a realiza primul pas și izbucnește un conflict. Trebuie remarcat că chiar Domnul Iisus Hristos a avut conflicte cu oamenii. Uneori este imposibil să trăiești pe pământ fără un conflict, păstrându-ți părerile și credințele doar în sufletul tău. Uneori există într-adevăr situații în care trebuie să apărăm deschis adevărul, fără să ne temem să ne confruntăm cu răul.
Dar este necesar să separăm persoana de acțiunile sale și să nu condamnăm persoana, ci acțiunile sale greșite. Condamnați păcatul, dar nu păcătosul. Păcatul în sine nu are nevoie de justificare; este chiar periculos: dacă vom opri judecarea păcatului, am putea pierde înțelegerea limitei dintre adevăr și falsitate.
Nejudecarea persoanei, nu înseamnă că îi permitem în continuare să facă lucruri lipsite de bun simț.
Nejudecarea nu are nimic neobișnuit. În plus, în cazul în care cineva persistă în păcatul său, comunicarea cu el ar trebui întreruptă.
A treia etapă: încredințati pe cel care va jignește lui Dumnezeu
Atunci conflictul se epuizează și apare o fisură în relațiile voastre cu persoana respectiva – jignirea. Avem o dorință arzătoare de a ne răzbuna, fie pe față, fie în ascuns. În acest stadiu, este mai corect să nu cauți astfel de oportunități, să nu îți susții „dreptatea” – ci să-l încredințezi în totalitate pe vrajmașul tău în mâinile lui Dumnezeu. Dacă este vrednic de pedeapsă, lăsați-l pe Dumnezeu să-l pedepsească.
Pedeapsa Domnului nu este atât o pedeapsă pentru păcat, cât este o avertizare. Nu este de mirare că cuvântul „pedeapsă” [în limba rusă] provine din cuvântul „instruire”. [1]
Văzând că noi înșine nu putem să-l corectăm pe vrajmașul nostru, îi putem cere lui Dumnezeu să-l mustre (nu doar prin dureri și chinuri), căci Domnul Însuși va decide ceea ce este mai bun, mai benefic și mai inteligibil pentru el.
A patra etapă: plecați în pace
Există o concepție greșită: dacă relațiile nu au fost restaurate după un conflict, înseamnă că oamenii nu s-au iertat unii pe alții. Dar nu este în totalitate adevărat.
Un om nu se poate schimbă și nu poate deveni altcineva peste noapte. În același timp nu suntem obligați să continuăm relația cu cineva care ne ofensează. Nu trebuie să ținem minte răul și să-l dușmănim în sinele nostru – dar este necesar să rupem o prietenie sau alte relații strânse, dacă sunt  dăunătoare.
De exemplu, în cazul în care un soț își înșeală continuu soția, atunci, aceasta după ce l-a iertat, i se permite să-l părăsească, ca să se salveze de la distrugere.
Nu putem scuza păcatul, căci atunci când se agravează din ce în ce mai mult, ar putea duce la o adevărată tragedie. De exemplu, dacă o soție iartă fără încetare atacurile soțului ei și rămâne cu el, iar acesta nu începe să-și schimbe comportamentul, se ajunge la situatia soțul în închisoare, iar soția în mormânt.
Prin urmare, nu este nevoie să continuăm a fi „prieteni” cu cineva care ne ofensează continuu. Iartă și pleacă.
Uneori există situații în parohie, când unii dintre enoriași nu se înțeleg, deși ambii sunt oameni minunați, dar există între ei un fel de neînțelegere … Deci, ce-i de facut? Nu întotdeauna poți fi prieten cu toți. Ar fi ideal, dar oamenii nu trăiesc într-un ideal.
În astfel de cazuri, preoții sfătuiesc: Nu încercați să forțați o relație – acordați-vă iertarea unii altora și apoi păstrați o distanță. Nu contează cine are dreptate și a cui e vina. Este mai bine să evitați păcatul în avans decât să vă impuneți unii altora și să fiți ispitiți.
Dar cum putem simți această iertare interioară? Încercați să încredințați pe vrăjmașul vostru, în mâinile lui Dumnezeu. Dar acest lucru nu are în nici un caz legătură cu așteptarea malefică a suferinței umane. Chiar și atunci când simțim totul înăuntru nostru, înțepenind și rănind, chiar și atunci când nu suntem în stare să-l iertăm personal, ar trebui să cerem iertarea lui Dumnezeu pentru cel care ne-a jignit.
Aceasta este cea mai bună și cea mai înaltă alegere pe calea iertării – atunci când dorim sincer ca Dumnezeu să fie milostiv față de cel care ne-a jignit.
De aceea, în Duminica iertării spunem: „Dumnezeu să te ierte”. Aceasta înseamnă că în viața veșnică, în Împărăția cerească, nădăjduim ca acest om să fie iertat de Dumnezeu.
Etapa a cincea: Dacă furia nu trece, uitați de vrajmașul vostru
Uneori trece timpul și pur și simplu nu putem să uităm durerea și să iertăm pe vrajmașul nostru. Vrăjmășia noastră a devenit cronică. În acest stadiu, este cel mai corect să încercați să uitați cu sinceritate de dușmanul vostru și să încercți să nu vă gândiți la el.
Imaginați-vă că parcurgeți cu o mașină un drum drept și neted și vă decideți brusc să vă întoarceți. Dacă brusc treceți pe contra sens la viteză maximă, nu numai că nu veți merge în sens invers, dar vă veți distruge mașina. Mai întâi trebuie să frânezi, să oprești, și doar după aceea să întorci și să mergi în direcția opusă.
Aceasta este calea de urmat, de a frâna și de a te opri – și aceasta este calea de la furie și ură la iertare și pace. Trebuie în mod absolut să ne liniștim și chiar să trecem printr-o anumită etapă de indiferență față de vrajmașul nostru.
Abilitatea de a ierta nu ne este dată – trebuie să o dezvoltăm în noi înșine.
Și nu în ultimul rând este abilitatea de a privi această persoană mai larg decât ne-am obișnuit. La urma urmei, atunci când clasificăm pe cineva drept inamic, vedem doar o parte a lui, ceea ce ne irită și ne jignește. Am putea chiar să echivalăm persoana, în toată diversitatea sa, doar cu una din acțiunile sale. Dar oamenii sunt mai complicați decât asta!
Trebuie să înțelegem că răul pe care omul îl face nu reflectă întreaga sa esență.
Iar cea mai importantă abilitate este abilitatea de a vedea ceva bun în toată lumea. La urma urmei, așa ne iartă Dumnezeu – în spatele mulțimii noastre de păcate, el vede un început bun în fiecare.
A șasea etapă: Rugați-vă pentru dușmanii voștri
Următoarea etapă a eliberării de păcatul vrăjmășiei este rugăciunea. Desigur, ea ar trebui să fie prezentă și în toate etapele anterioare. În prima etapă ne rugăm lui Dumnezeu, cerându-I să ne izbavească de rău. Și în timpul conflictului ar fi bine să nu se răspundă irascibil celeilalte persoane, ci cu o rugăciune în inimă.
Cu toate acestea, în etapele anterioare, rugăciunea este un mijloc, dar în acest stadiu, ea devine țel. Rugăciunea pentru oameni,  este cel mai mare bine, cel mai important mod în care putem să ne manifestăm iubirea.
De fapt, este greu să ierți cu sinceritate. Trebuie să recunoaștem acest lucru în sinea noastra și să nu ne mai chinuim și să ne torturăm sufletele, cerând de la ele ceea ce este insuportabil.
Dar o rugăciune pentru o persoană, în care îi dorim pace în loc de „nu vreau, nu pot ierta”, stă în posibilitatea noastră.
Nu este necesar să căutați peste tot vechii voștri dușmani pentru a vă „testa” pe voi înșivă dacă ați iertat sau nu. În primul rând, se poate aprinde o veche nemernicie și, în al doilea rând, aceasta poate duce la un păcat și mai grav: mândria. Uită-te la mine – iert pe toată lumea.
Pentru a ne feri de acest lucru, Domnul nu ne-a putut da un dulce sentiment al iertarii. Dar trebuie să facem ceea ce suntem capabili: să nu dorim răul și să dorim cu sinceritate iertarea de catre Dumnezeu a dușmanului nostru. E suficient să spui chiar și în gând: „Dumnezeu să te ierte”.
Etapa a șaptea: Întoarceți-vă de la rău și faceți binele
Aceasta poate fi o surpriză, dar un dușman are nevoie de faptele noastre bune chiar mai mult decât de un prieten. Desigur, trebuie să ne ajutăm prietenii, trebuie să îi sprijinim … dar prietenii noștri ne iubesc. Dacă împrumutăm un lucru celor de la care așteptăm ceva în schimb, despre ce recunoștință poate fi vorba?
A face bine  dușmanilor noștri are o mare importanță atât pentru sufletele noastre, cât și pentru relațiile cu vrajmașul nostru. Un astfel de comportament din partea noastră ar putea servi ca un impuls pentru ca el să se împace cu noi și să ne ierte. La urma urmelor, vrăjmășia este o sabie cu două tăișuri, iar de cealaltă parte este aceeași persoană, aceeași suparare care trebuie  vindecată.
 Parintele Konstantin Kobelev
http://orthochristian.com/119809.html

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

4 comentarii la “DUMINICA IERTĂRII – Șapte etape ale iertării

  1. Cred ca notiunea de iertare ar fi mai puternica in contextul acestui articol daca nu ar fi aplicata neaparat unui „vrajmas”.
    Cineva care greseste nu devine automat vrajmas. Cineva poate gresi nu prin ceva ce a facut, ci prin ceva ce n-a facut si trebuia sa faca.
    De exemplu, un parinte poate fi absent din viata copilului sau, un coordonator de lucrare stiintifica poate sa ignore un student pe care trebuie sa il indrume. Sunt acestia vrajmasi? Nu, desigur ca nu. Trebuie iertati? Da, sigur ca da. Si atunci cum se procedeaza? Articolul pare sa nu raspunda, nici sa categoriseasca asemenea abordari si cu toate acestea sunt cele care ocupa dupa parerea mea cele mai multe din cazuri. Cati crestini pot spune ca au vrajmasi in persoane? In esenta, orice suparare, orice furie, orice tristete merita intampinata prin iertare, cu atentie la fapte si la nevoile implicate. Aceasta dihotomie iertare/vrajmasie ar merita nuantata.
    Nu stiu daca este vorba despre o formulare a articolului initial sau despre o interpretare in traducere.

    1. Daca acestea pot fi aplicate unui vrajmas (asa cum il vedem noi, caci de fapt Biserica ne invata ca el este doar un biet om bolnav sufleteste), cu atat mai mult pot fi aplicate pentru ne-vrajmasi, adica oameni care ne-au gresit si care nu ne sunt vrajmasi.

  2. Domnule Stefan Alexandrescu,

    Cuvantul din articol este your enemy. Daca consultati dictionarul de sinonime, veti constata ca numai doua exemple se pot potrivi contextului:dusman si vrajmas.

    L-am ales pe al doilea pentru ca mi s-a parut semnificativ, in conditiile de viata actuale, in care ne desfasuram activitatile, la serviciu, acasa, in mediu social, la Biserica. Ambele variante sunt folosite de Sf.Ioan Gura de Aur, dar cu precadere pe cel de VRAJMAS”.

    „De aceea, Dumnezeu ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri (Luca 6, 27-28). Aşadar, nu este de ajuns să-i iertăm pe vrăşmaşi pentru ceea ce ne-au făcut, ci trebuie să-i socotim ca pe prietenii noştri. Cu alte cuvinte, dacă nu îl nedreptăţeşti pe vrăşmaşul tău, dar ţii în inima ta duşmănie şi ură faţă de el, încă nu ai împlinit porunca Domnului. Şi cum vrei ca Dumnezeu să Se milostivească asupra ta, dacă tu nu arăţi prin fapte că îi iubeşti pe cei care ţi-au greşit?

    Ce să mai spunem despre oamenii care urăsc şi fac rău celor care nu le-au pricinuit nici un rău? „Nu-l pot suferi pe cutare”, zic ei. Sau: „Pe cutare nu-l pot înghiţi”. Şi dacă îi întreb de ce, nu prea au ce să-mi răspundă. Unde vor ajunge aceşti oameni? În ce stare se vor arăta dinaintea lui Dumnezeu, la Judecată? Cum se vor izbăvi de iadul cel veşnic, când sunt mai răi şi decât idolatrii? Şi uite, idolatrii, de multe ori, chiar dacă nu aşteaptă nici o răsplată, propovăduiesc iubirea şi bunătatea. Iar noi, creştinii, îi urâm pe cei pentru care Hristos S-a răstignit, pe cei cu care avem aceeaşi credinţă şi nădejde, pe cei împreună cu care alcătuim un singur trup – trupul teantropic al lui Hristos, adică Biserica.Iată de ce suntem din ce în ce mai slabi, pe când vrăşmaşul nostru, diavolul, este din ce în ce mai puternic.”

    https://www.ioanguradeaur.ro/740/ura-si-dusmania/

  3. Foarte potrivit , cuvantul intelept al Sf.Nicolae Velimirovici, despre vrajmasii omului, mai ales in vremurile tulburi, de acum:
    „Până ce nu începusei să te rogi lui Dumnezeu, erai tuturor drag. Iată acum, dintr-o dată, ești în casa ta ca în mijlocul unei tabere dușmane. Mai înainte vreme te îmbătai, și fumai, și mai furai câte puțin, și înjurai, și trândăveai în zilele lucrătoare, și făceai toate celelalte câte sunt urâte înaintea lui Dumnezeu și a lumii cinstite. Și totuși, atunci erai drag tuturor din casă. Iar acum, când ai apucat-o pe calea dreptății, cinstei și rugăciunii, acum toți au tăbărât asupra ta ca un roi de viespi.
    Bucură-te, frate, de o sută de ori bucură-te!
    Oare nu vezi că în casa voastră se joacă drama Evangheliei?
    În aceeași casă unde până acum se flecărea despre impozit și sărăcie și hoți tăinuitori și judecători, în aceeași casă au început să se împlinească prorociile evanghelice. Casa voastră s-a înălțat până la ceruri, s-a făcut scenă a dramei evanghelice, a făcut legătura cu timpurile apostolilor și mucenicilor.
    Istoria Bisericii creștine se desfășoară, la scară mică, în casa voastră. Iată prorociile lui Hristos, care s-au împlinit de nenumărate ori pe această planetă pământească și care începe acum a se împlini și în casa voastră:
    „Veți fi urâți de toți pentru numele Meu, iar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui (Matei 10, 22). Și vrăjmașii omului vor fi casnicii lui (10, 36). Fericiți sunteți care plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când vă vor urî pe voi oamenii, și când vă vor despărți pe voi și vă vor ocărî, și vor scoate numele vostru ca un rău pentru Fiul Omului (Luca 6, 21). Amin, amin grăiesc vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura; și voi vă veți întrista, dar întristarea voastră întru bucurie se va întoarce”. (Ioan 16, 20).
    Ce poate fi mai deslușit decât aceste proorocii?
    Iată, ele se împlinesc și astăzi, lângă căminul tău, asupra ta. Ca atare, primește toate ocările ca pe niște decorații. Să știi că prigonitorii tăi se vor căi; batjocoritorii tăi vor tăcea, și tu te vei bucura.
    Astăzi ești cel din urmă în casa tatălui tău, însă degrabă vei fi cel dintâi.
    Iar cei care te prigonesc îți vor sluji. Lucrul acesta e prezis, și s-a adeverit de mii de ori și în mii de locuri.
    Pace ție și binecuvântare de la Domnul!”

    Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – Sfântul Nicolae Velimirovici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)