Cu cine vor să unească Ortodoxia Bartolomeu și slujbașii săi

Episcopii trec prin ecumenism, pe lângă noi sau mărșăluiesc cu „lepădare de sine”ca fiind naivi, pe drumul indicat lor de Noua Ordine Mondială ?

Știrile

De pe site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului suntem informaţi că:

„În dimineața zilei de vineri, 23 septembrie/6 octombrie 2023, Comisia Internațională pentru Dialog între Comuniunea Anglicană și Biserica Ortodoxă, reunită la Ierusalim la invitația domnului Arhiepiscop Anglican Hosam Naoum, a vizitat Patriarhia Ierusalimului și Catedrala Sfântului Gheorghe, din Ierusalim în perioada 5-12 octombrie 2023”.

Protagoniștii

Întrucât doctrinele nu mai sunt un obstacol, pentru că Bartholomeu Archontonis și „cei împreună cu el” le-au măturat definitiv în ultimii 31 de ani: „ La acest dialog participă „Biserici” anglicane din diverse țări, Patriarhiile Ortodoxe și Bisericile Ortodoxe. Copreședinții Dialogului sunt din partea ortodoxă Preasfințitul Mitropolit al Belgiei domnul Athenagoras al Patriarhiei Ecumenice, iar din partea anglicanilor„Preasfințitul” Michael Lewis.

Greșeala

Nepocait, complice si in cele din urma periculos, Patriarhul Ierusalimului, prezintă neobosit minciuni despre baza acestor dialoguri teologice(?): „Sesiunea plenară a Comitetului a fost primită cu caldură de catre A.Th.M. tatăl nostru și Patriarhul Ierusalimului, Teofil, pe care o abordează și subliniază contribuția acestui dialog, care se desfășoară de ani de zile, la înțelegerea și abordarea reciprocă teologică dintre așa-numitele „Biserici” pe baza Sfintei Biblii și Părinții Bisericii”.

Un patriarh care se laudă, în loc să îi fie rușine

Întrucât publicația este găzduită pe site-ul oficial al Patriarhiei, aceasta înseamnă că nu numai că participă și acceptă această diversiune, ci depune toate eforturile pentru a o publica în continuare. „Copreședintele Bisericii Anglicane și-a exprimat bucuria că se atestă că Bisericile creștine nu se mai luptă între ele ca în trecut, ci cooperează armonios pentru o mărturie creștină sub înțeleapta îndrumare a Preafericirii Sale Patriarhul Ierusalimului Teofil. Preafericirea Sa s-a referit în special la dificila sarcină de renovare a Sfântului Mormânt, când energia și puterea unificatoare a Mormântului dătătoare de viață al Domnului nostru Iisus Hristos a fost văzută nu numai de conducători, ci și de membrii tuturor Bisericilor creștine.”

Întunericul erorii ereticilor și ecumeniștilor este atât de mare încât ei invocă Harul lui Dumnezeu pentru lucrarea lor demonică: „După binecuvântarea Preafericirii Sale, Sinodalii au plecat în pelerinaj la Sfântul Mormânt pentru a cere puterea iluminatoarea lui Hristos Cel Răstignit și Înviat pentru lucrările dialogului din acele zile”.

Barbarismul războiului a umbrit oare barbarismul sectei?

Dumnezeu, care este Marele învățător, să aibă milă de noi și să ne rugăm ca toiagul său de învățătură să nu se abată cu mânie asupra noastră. Pentru că în Sodoma și Gomora, pedagogia divină a fost ploaie de pucioasă și foc din cer, cauzată desigur de păcatele cumplit de grele ale oamenilor.

A doua zi după ce au început dialogurile ecumeniste inutile, brutalitatea Hamas a aprins focul războiului în regiune, iar dialogurile planificate semănau cu un teatru de umbre, lângă râurile de sânge ale victimelor nevinovate ale atrocităților umane. Au avut oare decența să abandoneze lucrările dialogului? Așteptăm un anunț oficial din partea Patriarhiei Ierusalimului.

Când oamenii își urmează sofistica minții proprii și părăsesc singurul adevăr al Bisericii Ortodoxe, cad de la o înşelare la alta. Ei devin astfel purtători ai minciunilor diavolului.

În această situație tragică se află reprezentanții sectei anglicane, care într-un anunț recent afirmă că examinează neutralitatea genului lui Dumnezeu! Ei susțin că ceea ce caută sunt termeni neutri de gen pentru a-i înlocui în rugăciunile lor. Desigur, au adăugat că schimbări nu se pot face fără o legislaţie extinsă… Sunt serioase!

Moartea duhovnicească pe care o poartă îi caracterizează pe fiecare în parte. „Episcopul”, Michael Ipgrave, vicepreședintele comitetului responsabil de această chestiune, a spus că „Biserica a cercetat de câțiva ani folosirea limbajului de gen în relație cu Dumnezeu”.  Comentariile „episcopului” au venit ca răspuns la o întrebare adresată sinodului de către vicarul Joanna Stobart despre progresul în dezvoltarea unui „limbaj mai incluziv” în slujbe. „ Nu este clar ce termen va înlocui termenul „Tatăl nostru” în rugăciunea Domnească, rugăciunea creştină centrală cu care Iisus i-a învăţat pe ucenicii săi să o spună împreună din generaţie în generaţie.”

Evident, discuțiile de acest fel s-au intensificat sub presiunea Noii Ordini globale care doreşte să stabilească orice fel de anormalitate blasfemiatoare și perversiune drept o situație comun acceptată şi normală.

Întrucât secta anglicană este locul de naștere al oamenilor muritori, ea se îmbină și se contopește ă cu concepțiile actuale, oricât de absurde și anti-creștine ar fi acestea. În acest caz particular, problema reflectă noua „bomboană” a globaliştilor pentru utilizarea pronumelor care – după cum susţin unii – le provoacă disconfort, deoarece nu se identifică cu genul care le-a fost atribuit la naştere…

O altă provocare hulitoare a sectei anglicane se adaugă la multitudinea abaterilor grave ale acestora alături de hirotonirile femeilor (anglicanii au sărbătorit 25 de ani de preoție a femeilor în martie 2019), hirotonirea homosexualilor (deja în 2013 anglicanii au a decis că clericii gay pot deveni episcopi) şi aşa mai departe.

Ce spun Sfinții noștri despre anglicani

Sfântul Teofan Zavoratul scrie în scrisorile sale „[…] Din romano-catolici sau papistaşi s-au născut protestanţii care cu alte sofisme au fost duşi în rătăcire şi au căzut din papalitate. Acesta este al doilea grad al căderii în minciună şi întuneric. Sofistica anglicană s-a născut din protestanţi. Este al treilea grad al căderii în minciună şi întuneric.

Adevărul lui Dumnezeu, adevărul întreg, pur și mântuitor, nu se găsește la papistași sau la protestanţi sau la anglicani sau la predicatorii lor. Se găsește doar în Biserica una, adevărată, ortodoxă. Este un fapt cunoscut că toţi ceilalţi, deși greșesc, cred că posedă adevărul. Dar adevărul este departe de ei.

Papistașii care au fost primii care s-au separat de Biserică, consideră că adevărul este exclusiv de partea lor.

Protestanții care dădeau vina pe falimentul papistașilor în multe situații, în loc să se întoarcă la adevăr, s-au îndepărtat mai mult de papistași. Ei nu şi-au întemeiat noua credință pe adevărul lui Dumnezeu, ci pe sofismul lor eretic. Indiferent cât de mult pretind că posedă adevărul, sunt foarte departe de el.

Englezilor nu le-a plăcut protestantismul german şi şi-au construit propriile lor standarde, după propriile lor opinii şi nu după adevărurile veşnice revelate de Dumnezeu. S-au abătut şi mai mult de la dreapta credinţă, încercând să se apropie de ea prin mijloace omeneşti.

Atât anglicanismul, cât și protestantismul au încolțit mai târziu multe ramuri. Schismele şi sectele s-au înmulțit. Fiecare nou ram s-a lăudat că a găsit în sfârşit adevărul. Dar, în realitate, se scufunda mai mult în minciuni și întuneric. Toți căutau adevărul nu acolo unde l-a aşezat Adevăratul Dumnezeu, ci în propriul lor sofism. […]” [1]

În timp ce Sfântul Ioan de Kronstadt scrie „ Biserica este singurul Trup, al cărui Cap este Însuşi Domnul Iisus Hristos, în timp ce sufletul este Însuşi Duhul Sfânt, care însuflețeşte, luminează, curăță şi întăreşte toate mădularele acestui mare trup care se zbate pe pământ. ”

„Atunci ce îi obligă pe unii să fugă din această casă unică a lui Dumnezeu”, în care – pentru că Capul este Înțelepciunea Absolută – există „un asemenea abis de înțelepciune, încât ar fi suficient din belşug pentru toți înţelepții lumii pentru studiu, admiraţie şi laudă. Dar Domnul a ascuns-o de cei înțelepţi şi le-a descoperit-o pruncilor cu pricepere . ”

„Nici o altă mărturisire creştină, în afară de Ortodoxie, nu poate aduce un creştin la desăvârşirea vieţii creştine sau la sfinţenie şi să desăvârşească curăţirea de păcate care să ducă la nestricăciune, pentru că celelalte mărturisiri susţin adevărul în nedreptate (Rom. 1, 18), superstiţie mixtă şi minciună. Toate celelalte denominaţiuni nu au mijloacele date de Dumnezeu de purificare, sfinţire, renaştere şi reînnoire pe care le deţine Biserica Ortodoxă”.

„Romano-catolicii, recunoscându-l pe papa drept cap al Bisericii, au pierdut adevăratul Cap al Bisericii – Hristos – şi au rămas fără Cap…” (2, p. 37). „Luteranii au tot modificat şi au rămas şi ei fără Cap, la fel şi anglicanii. Ei nu mai au Biserica… şi Veliar se luptă cu ei , iar prin puterea şi maşinațiunile lui îi ţine în amăgire şi pierzare. O mulţime de oameni sunt pierduţi în nelegiuire şi răutate .”

„Acesta, satana, a lucrat şi lucrează dezbinările şi ereziile. Ţine-te strâns de adevărata credinţă şi de Biserică.

Este o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tatăl tuturor.”[Ef 4, 5].

„Biserica Ortodoxă stă mai presus de toate Bisericile neortodoxe prin: adevărul său,dreapta ei credinţă, păstrată şi dobândită cu sângele apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, cuvioşilor şi tuturor sfinţilor; prin faptul că duce la mântuire în chipul cel mai sigur (pe o cale netedă, directă şi sigură); prin aceea că prin ierahia Sa, prin dumnezeieştile slujbe, Taine, posturi, curăţă, sfinţeşte, înnoieşte în chipul cel mai sigur, şi prin faptul că ne învaţă cel mai bine cum să-l cinstim pe Dumnezeu şi cum să ne mântuim sufletele, ne călăuzeşte cum nu se poate mai bine spre pocăinţă, rugăciune, mulţumire, doxologie. Unde mai există asemenea rugăciuni, doxologii,mulţumiri, cereri şi slujbe dumnezeieşti atât de frumoase ca în Biserica ortodoxă? Nicăieri.

Sub paravanul credinţei creştine, luteranismul este în realitate o tăgăduire a credinţei, o concesie făcută senzualităţii prin tăgăduire a posturilor, a monahismului sau a vieţii în feciorie, închinate exclusiv slujirii lui Dumnezeu, o concesie făcută aşa-zisei raţiuni umane, aiurelilor filozofice ale acesteia şi idolatrizării lor; tăgăduirea autorităţii divine a sinoadelor ecumenice şi sfinţilor părinţi. Ruperea arogantă de Biserica universală şi de Capul ei, Hristos, o adunătură samavolnică care şi-a luat numele de Biserică“purificată”, “reformată”.[3]

Biserica este una; capul ei este unul; turma, una; un trup cu multe mădulare. Fără capul ei – Hristos – Biserica nu este Bisericâ, ci adunătură samavolnică. Cum sunt luteranii, rascolnicii, adepţii lui Paskov şi ai lui Tolstoi.

Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului

[Mt 28, 20].

„ Domnul Însuşi e prezent în Biserica Sa; de ce ar mai avea nevoie de un locţiitor-papa? Şi poate fi, oare, un om păcătos locţiitorul Domnului? Nu poate. Un locţiitor al ţarului, al patriarhului, într-un oraş oarecare poate exista

şi aşa ceva şi există, darun locţiitor al lui Dumnezeu, al Împăratului Cel fără de început şi Capul Bisericii nu există şi nu poate exista. Acesta este Adevărul. Catolicii greşesc.

Fă-i Doamne,s-şi dea seama cât de neghiob este cel care susţine aşa ceva împodobindu-se cu trufie, ca şi cu o diademă de perle.

În creştinism, această religie cerească, religia revelaţiei dumnezeieşti, nu poate exista ceva mai vătămător decât primatul unui om în Biserică, de pildă cel al papei şi presupusa sa infailibilitate. Marea greşeală constă tocmai în dogma infailibilităţii, fiindcă papa este om păcătos şi nemernic, dacă el crede despre sine că este infailibil.

Să ne gândim câte erori colosale, fatale pentru sufletele omeneşti a născocit biserica catolică papală, în dogme, în rituri, în dreptul canonic, în slujbele dumnezeieşti, în relaţiile ostile dintre catolici şi ortodocşi, în ponegririle şi

calomniile la adresa Bisericii Ortodoxe, în injuriile aduse Bisericii Ortodoxe şi creştinilor ortodocşi!

Şi de toate vinovat este papa, pasămite, infailibil şi doctrina iezuiţilor lui, duhul falsităţii şi duplicităţii lor, şi toate celelalte mijloace incorecte“ad maiorem Dei gloriam” (chipurile spre o mai mare slavă a lui Dumnezeu).

Noi, membrii Bisericii Ortodoxe, suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, al cărui Cap este Însuşi Hristos

Dumnezeu, fiecare fiind mădular al Său; dar Hristos, Capul trupului este sfânt; şi mădularele trebuie să fie şi ele sfinte.

Creştinii sunt mădulare ale Bisericii, iar Biserica este Trupul lui Hristos, capul ei fiind Însuşi Hristos, iar Luminătorul ei- Duhul Sfânt.

Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţând -o cu baia apei prin cuvânt şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel [Ef 5, 25].” [4]

[1] „Epistole Apanthisma” ale Sfântului Teofan al Eclesiastului, Publicațiile Sfintei Mănăstiri a Paraclisului, Oropos Attica, Traducere din limba rusă)

[2] Scrisoarea Canon I’, Către Amphilochion din Iconium, Canon I’ 1

[3] Sfântul Ioan de Kronstadt -Liturghia e Cerul pe pământ

[4idem]

Traducere şi adaptare

Γιατί η πορεία των διαθρησκειακών διαλόγων δεν ανακόπτεται ούτε επηρεάζεται από πολέμους; | Κατάνυξη

Descarcă în format PDF

Despre autor

Doctor Gabriela Naghi

Alte articole scrise de acest autor

Facebook

Pinterest

Twitter

Linkedin

Print

email