Aveți cumva o întrebare care vă frământă? Aveți ocazia să o puneți aici.
3313 întrebări.
Părinte, este păcat să ii scriu duhovnicului din cand in cand cate o scrisoare? Prin care ori ii spun ce ma mai necajeste, ori imi exprim recunostina...
Doamne ajuta părinte! Ce părere aveți despre Sfântul Anton de Padova? În urma cu ceva timp mi-a împlinit o mare rugăminte. Nu știam ca e catolic și am promis în sinea mea că mă voi ruga lui în fiecare marți dacă îmi va împlini rugămintea. Nu mi-am împlinit promisiunea, am aflat că e catolic. Dar mă întreb dacă nu am greșit... Poate fi oare Sfântul Lui Dumnezeu chiar dacă e catolic? Să cred sau nu în el? Ce am cerut mia dat chiar de părea imposibil. Am greșit față de el?
Bună ziuă! De ceva timp ma gândesc sa vorbesc cu un preot, dar nu am avut niciodată curajul sa merg sa ma destăinui.
Sunt o tânără de 20 de ani, iar de câteva luni de zile, poate chiar un an, ma confrunt adesea cu depresie, chiar gânduri de suicid. De ceva timp simt ca nu mai am de ce sa ma bucur, nimic nu ma mai bucura, nimic nu mi mai da satisfacție, îmi place sa stau su doar singura, izolata de lume. Simt ca trăiesc viata altcuiva și ca nu mi găsesc locul. Asta am simțit dintotdeauna dar acum este foarte rău. Am momente în care as vrea sa fug undeva în pustietate și sa trăiesc acolo, nu mi place deloc societatea de astăzi și ceea ce suntem forțați sa facem sau sa afisam și simt ca trebuie sa o iau pe cont propriu undeva singura. Nu pot dormi, nu pot mânca, ma simt confortabil doar când stau singura.
Am primit o veste proasta de curând, peste alte vesti proaste, iar acum îmi simt sufletul greu. Simt ca ma apasa. Simt ca se chinuie. E posibil asa ceva? Și dacă da, ce ar trebui sa fac?
Părinte am nevoie de ajutor ca simnt ca o iau razna...parca sunt nebună,sunt tot timpul nervoasă si nu imi mai convine nimic si tip din orice parca nu mai am răbdare si in acele momente nu stiu de ce sunt in stare cum sa scap de mânie,furie,răutate si sa iau totul cu calm fără să mai am reactii necontrolate? Cum sa il fac pe băiatul meu sa ma asculte ca nu ma mai inteleg cu el deloc si face numai prostii si nu tine cont de nimic din tot ce ii zic ba din contra el râde si eu simnt ca înnebunesc ca nu stiu ce sa ma mai fac cu el...am incercat sa ii explic cu vorba bună,l-am mai plesnit de câteva ori,l-am certat am incercat sa ii interzic unele lucruri dar fără folos parca pe zi ce trece face mai rau va rog din suflet dati-mi un sfat ca nu mai pot sunt disperată simnt ca o iau razna si tare mie teama sa nu le fac vreun rau ca sunt momente cand nu ma mai controlez si nu stiu ce sa fac si cum sa ma comport sa pot sa duc o viață normală și liniștită și să iau totul mai cu calm ca sunt conștientă că nu e bine ceea ce fac ca eu nu pot sa schimb nimic.... dar cum sa fac sa fiu indiferenta si sa nu dau curs la ceea ce este rau si sa sa caut sa fiu plăcută lui Dumnezeu?
Buna ziua,
Va rog sa ma ajutati, ma pot casatori cu un baiat daca nepotul lui este casatorit cu verisoara mea primara?
Multumesc!
Buna ziua! De o săptămâna sunt foarte neliniștită. Mă visez in fiecare noapte in casa in care am copilărit și visez demoni, visez cum aceștia vor sa îmi facă rău. Precizez ca și înainte visam demoni dar nu chiar așa de des. Ce părere aveți despre acest lucru?
Înainte să mă căsătoresc eram foarte aproape de Dumnezeu, ii mulțumeam pentru orice, înainte sa fac un pas important mergeam la Biserica și ma rugam sa ma ajute și sa se facă voia Lui. Când l-am cunoscut pe soțul meu vorbeam foarte mult despre Dumnezeu, de aceea ne-am și plăcut, dar după ce ne-am mutat împreună au apărut discuțiile, certurile și nu l-am mai pomenit pe Dumnezeu. El a rămas fără munca și asta la distrus. Între timp l-am născut pe fiul nostru și ne-a mers din ce ince mai rău sufletește și material. Ne-am apropiat oarecum unul de altul din nou, dar de Dumnezeu tot ne-am îndepărtat, nu știu de ce sa întâmplat asta. Vreau sa ne regăsim drumul spre El și sa ne crestem copilul după cuvântul Lui. La 9 luni după naștere am rămas din nou însărcinată, însă datorita neînțelegerilor și stării financiare am avortat. Știu nu exista nicio scuza pentru păcatul făcut, dar ma căiesc și nu îmi mai găsesc liniștea. As vrea sa ma duc sa ma spovedesc dar îmi este rușine sa mai calc în Biserica și sa ii spun "Tata am greșit, iartă-mă". Îmi e rușine sa mai merg în Biserica unde acolo îmi găseam tot timpul liniștea, ori de câte ori îmi vad fiul ca râde ii spube"Tata cat de mare e iubirea Ta pentru noi, eu sunt o păcătoasă și Tu îmi dăruiești iubire ". Cum sa fac sa ma apropii de Dumnezeu din nou, cum sa fac ca relația dintre mine și soțul meu sa revină ca înainte, îl ador când vorbește despre Dumnezeu de asta m-am îndrăgostit de el și el de mine. Suntem niște oi pierdute și rătăcite...
Doamne ajuta!
Parinte, ce acatist sau rugaciune se citeste de catre o persoana care este chinuita de gelozie ca sa dispara acest tip de idee din minte ?Va multumesc. Multa sanatate!
buna ziua,am o nelamurire legata de felul prin care ne putem ruga la Dumnezeu.Cineva m a invata sa ma rog in scris pentru a primii raspuns la rugaciune,in acest fel numai pot fi tulburata de ganduri.Sa imi fac un fel de jurnal si sa ii cer ajutor lui Dumnezeu prin scris ,iar daca am o cerinta mai personala sa o scriu apoi sa o ard sa nu o poata vedea restul oamenilor din casa.Am cautat pe internet despre asa ceva dar nu am gasit nici un articol legat de treaba asta.Fac vreun ritual si eu nu stiu ,fac rau daca ma rog asa?Va rog sa ma luminati,nu vreau sa gresesc.Multumesc.
Părinte, cum să treacă o familie peste pierderea de sarcină?
Ok....dar eu sunt botezat in stilul vechi..la fel si toate neamurile mele..deci botezul e valid?
Buna seara si Doamne Ajuta !
Am o problema cu mama mea. De cand am deschis ochii m-a persecutat si m-a batut. Can m-am casatorit a incercat sa ma desparta. Îl vorbea pe sotul meu de rau si invers. Îi multumesc lui Dumnezeu ca am plecat cu sotul din casa ei. Au trecut 20 de ani de casnicie. Acum 3 luni a avut o fractura la picior si nu se putea da jos din pat. Ea intrase in secta oastea Domnului, nu stiu daca mai este in ea insa oricum nu merge la biserica. M-am rugat lui Dumnezeu sa o faca bine si acum merge prin curte (mai greu ). Problema este ca ma tortureaza iar cand merg pe acolo sa o ajut la ceva. Am ajunsa sa am cosmar cu ea. Nu stiu ce sa mai fac. Mai demult stiu ca mergea si la vrajitori impreuna cu fratele ei. Am platit acatist pentru ea si am simtit ca ma lupt cu diavolul. Ceva greu ma apasa cele 40 zile daca se poate descrie asa. In casa ei sunt certuri permanent, se blestema se uraste ,se munceste duminica si sarbatori. Simt ca nu este Dumnezeu in casa ei . Simt ca iar vrea sa ma desparta ca sa stau macar eu sa muncesc in casa aia. Simt ca face ceva. Nu vreau sa ma mai gandesc dar am avut o discutie acum 1 luna ptr ca trebuia sa mearga la Bucuresti la un medic si sotul meu nu putea sa conduca ca avea o problema la un picior avand dureri mari. A cerut sa dam masina cuiva sa o duca iar eu am zis ca nu pot da masina oricui. De aici a inceput avalansa impotriva mea. Mi-a zis ca m-a blestemat ,nu stiu cum insa nu e prima data ca ma blestema si cand eram la ea daca nu-i convenea ceva. Ma iertati parinte, am incercat sa fac un sumar ca sa dau detalii ca sunt multe de zis. In concluzie e o lupta. Pe tot parcursul casniciei mele a incercat variante ca sa ma aduca in casa ei . De tatal meu natural s-a despartit si m-a luat cu ea la insistentele bunicii mele. Mi-a reprosat ca din cauza mea nu s-a casatorit cu un om bogat. Acum este casatorita dar nu cu cel bogat. Eu l-am perceput ca pe un om bun dar v-am spus se cearta tot timpul cu el din cauza banilor desi au suficienti ,zic eu . Nu stiu ce sa mai fac. Preotul de acolo a facut o singura data aghiasma , la insistentele sotului meu . Cand am plecat de la ea era gata sa facem accident dar Dumnezeu ne-a protejat. Cand am nascut, a vrut sa-mi ia primul copil doar ca sa-l munceasca ca era baiat. Cine vine in casa aia trebuie sa munceasca. Se zice ca e mama si e pacat sa stai departe dar nu mai pot. Am crezut ca varsta de 73 ani a mai calmat-o. Am ajuns la limita cu rabdarea. Imi vine sa nu mai merg pe acolo. Am incercat sa o dam pe calea credintei atat eu cat si sotul meu insa pare ca nici nu mai intelege. I-am dus acatiste sa se roage dar in zadar.Zice ca n-o intereseaza dupa ce moare. As fi rugat preotul din sat sa vina la ea sa vorbeasca ,sa o spovedeasca dar nu are ganduri bune legat de preoti deci nu o pot duce cu forta la un preot . Nu stiu daca se mai poate face ceva decat sa ma rog lui Dumnezeu. Insa acum ma rog sa-mi gasesc linistea in familia mea caci am reusit sa o construiesc si parca ceva nu mai e la normal. Va multumesc si îmi cer iertare ca am scris mult. DOAMNE AJUTA!
Este sindromul tourette un manifest provocat de demoni sau este pur si simplu o boala psihica neurochirurgicala ? (Din caz ca stiti)
Am inteles nu stiu de pe unde cum că după rugaciunea de noapte nu e ok sa mai bei sau sa mananci ceva..e adevarat?
Am facut cel mai grav lucru. L-am cautat pe Dumnezeu mult, dupa o viata de rautate, l-am gasit si am simtit cu adevarat dulceata iubirii Lui. Asta se intampla de Pasti anul trecut. Scurt timp dupa, desi eram foarte bucuros de noua mea viata si curatenia sufletului, am inceput sa ma razvratesc datoriilor mele si sa devin foarte desfranat. Ma spovedeam superficial si ma impartaseam, si in acelasi timp in inima mea se aprinsese un foc de patimi si razvratire, pot sa zic cu adevarat draceasca. In iunie anul trecut, fara sa fi fost o dorinta de pocainta sincera din partea mea, a dat peste mine un val de nenorociri. S-a asternut o frica si o tulburare in inima mea care inca persista, am mereu ochii lancezi si inspaimantatori, ma simt mereu slabit si n-am spor in nimic. Brusc am inteles tot ce-am gresit dar orice incercare de a face bine imi este imposibila. Cum ma apuc de treaba ma invaluie un simt de tulburare si mustrare. Sunt multe alte aspecte care imi fac viata un adevarat cosmar. Dupa mai mult de un an de rugaciuni si cercetare tind sa zic ca pacatul meu este impotriva Duhul Sfant, pentru ca am staruit in rautate si am nesocotit Harul si Sfanta Impartasanie. Pe langa tulburarea care ma ameninta mereu, sufletul meu e plin de patimi si porniri. Tot ce vreau e sa pot sa Il simt din nou pe Dumnezeu in inima mea si sa iubesc cu adevarat, dar ma indoiesc ca lipsa de iubire poate fi iertata si tamaduita. Lipsa aceasta de iubire despre care vorbesc nu este o exagerare spre modestie. Eu sunt cu adevarat un caracter josnic si slab, desi chiar jurasem la cer ca o sa ma schimb. Nu stiu cum am putut fi atat de orb, dar iata-ma cuprins a doua oara in rautate si intuneric, fara o raza de speranta. Va rog sa-mi spune-ti adevarata parere a voastra despre situatia asta.






